Poliţiştii „ciorbari" de la Rutieră. Stenogramele şpăgilor delicioase care fac de ruşine Poliţia Română. „Vrei pizza, vrei crispy?"
Postat la: 11.09.2020 |
Dosarul „ciorbarilor" din Poliţia ieşeană a fost deschis de procurorii DNA Iaşi în mai anul trecut. Acum au aparut in presa locala stenogramele folosite ca probe de DNA într-un dosar care a umplut de ruşine Poliţia Română. Opt poliţişti rutieri, printre care şi şeful Biroului Rutier din Iaşi, sunt acuzaţi de luare de mită după ce ar fi primit gratis, de la un restaurant din oraş, ciorbe, pizza, aripioare de pui – uneori cu sos picant, meniuri crispy sau piept de pui la grătar.
Telefoane ale unor agenţi sau ofiţeri din cadrul instituţiei ieşene, dar şi ale unor reprezentanţi ai restaurantului Mamma Mia, au fost ascultate începând cu vara anului 2019, discuţiile interceptate fiind considerate probe ale unor fapte de luare de mită constând în porţii de mâncare.
Investigaţia a demarat după ce la urechile anchetatorilor anticorupţie a ajuns informaţia că şeful Biroului Rutier din Iaşi, Gheorghiţă Ciobanu „obişnuieşte să solicite şi să primească diverse produse de la conducătorii auto identificaţi că au săvârşit abateri la prevederile Codului Rutier".
Investigaţia s-a concentrat pe o presupusă înţelegere tacită pe care ofiţerul şi subalternii săi de la Biroul Rutier din Iaşi ar fi avut-o cu reprezentanţii restaurantului Mamma Mia din Iaşi. Târgul dintre poliţişti şi cei de la restaurant era simplu: în schimbul unor porţii de mâncare, agenţii închideau ochii atunci când şoferii-curieri ai restaurantului încălcau regulile de circulaţie.
„Prevalându-se de protecţia de care dispun din partea poliţiştilor rutieri, conducătorii autoturismelor inscripţionate cu „Mamma Mia" (parcul auto al societăţii având în dotare aproximativ 100 de autoturisme cu care efectuează livrări la domiciliu) obişnuiesc să încalce regulile de circulaţie (întoarcere pe linie dublă continuă, trecere pe culoarea roşie a semaforului etc.), punând astfel în pericol siguranţa participanţilor la trafic, fără să fie sancţionaţi pentru abaterile comise", se menţionează într-un document oficial al DNA, obţinut de „Adevărul".
În timpul investigaţiei, anchetatorii de la DNA au convins un angajat al restaurantului să colaboreze cu ei şi au obţinut, astfel, probe despre porţiile de mâncare gratuite pe care poliţiştii le-au primit de la restaurant.
Robert Nicolae Barabaş, un tânăr agent, de doar 28 de ani, este cel căruia i se aduc cele mai multe acuzaţii de luare de mită. În perioada 22 iunie 2019 - 7 martie 2020, acesta ar fi primit 25 de porţii de mâncare de la Mamma Mia, în schimbul protecţiei oferite şoferilor firmei. Ar fi vorba, în total, de un discount de 2.650 de lei, reprezentând mâncarea gratuită pe care Barabaş a primit-o în perioada menţionată. Printre mâncărurile primite de Barabaş se numără piept de pui Teriyaki, ciorbă de văcuţă, pizza, coaste, paste sau tochitură.
Colaboratorul procurorilor din interiorul restaurantului este C.A.P., un tânăr plecat între timp de la unitate. Martorul a povestit cum era apelat de Barabaş pentru a i se cere mâncare, pe care, uneori o ducea chiar el în birourile poliţiştilor rutieri. C.A.P. era prezentat de Barabaş colegilor săi cu apelativul „prietenul meu" şi a povestit că, uneori, porţiile de mâncare ajungeau şi la alţi agenţi.
DNA a interceptat chiar discuţii dintre poliţişti, în care aceştia vorbeau dezinvolţi despre ce să comande la prânz.
Alteori, cum s-a întâmplat pe 6 iulie 2019, Barabaş cerea mâncare pentru el şi colegi şi când se aflau în misiune. Atunci, patru poliţişti aflaţi în misiune ar fi primit două pizza, ce le-a fost livrată de un curier.
În aceeaşi zi, procurorii au interceptat două conversaţii purtate de Barabaş cu colegii săi în care îi întreabă pe aceştia ce vor să mânânce. Iată una, dintre Barabaş şi Carmen Ignăţel:
IGNĂŢEL CARMEN: Da, ROBERT!
BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Ce vreţi să mâncaţi?
IGNĂŢEL CARMEN: Dar ce mâncaţi voi?
BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Salată, ceva? Sau ce?
IGNĂŢEL CARMEN: Da, o salată, da.
BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Vreţi tot CEZAR de-aia?
IGNĂŢEL CARMEN: Nu, altceva ce mai au?
BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Intraţi pe MAMMA MIA şi vedeţi acolo.
IGNĂŢEL CARMEN: Hai, bine. Şi te sun.
O altă conversaţie, din aceeaşi zi, dintre Barabaş şi un alt coleg.
LANDEA IONUŢ-LUCIAN: Da, băietu'!
BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Ia zi-mi, ce vrei să mănânci?
LANDEA IONUŢ-LUCIAN: Ce vreau să mănânc?
BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Da.
LANDEA IONUŢ-LUCIAN: Adică? Dar unde mergem?
BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Păi ce ia mânca? De la MAMMA MIA, ce vrei? Vrei pizza, vrei crispy... vrei....
LANDEA IONUŢ-LUCIAN: Pizza, pizza!
BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Vrei pizza?
LANDEA IONUŢ-LUCIAN: Pizza, pizza... puţa.
BARABAŞ NICOLAE ROBERT: Bine, bine. Hai... mânca-mi-ai puţa! Pa!
LANDEA IONUŢ-LUCIAN: Pa!
Aceste conversaţii, însoţite de bonuri fiscale cu reducere 100%, bătute în casă pentru mâncarea ce ajungea la poliţişti, sunt considerate de anchetatori probe ale faptei de luare de mită. DNA exemplifică şi câteva situaţii în care şoferi ai restaurantului au fost prinşi încălcând normele rutiere, însă nu au fost sancţionaţi.
Procurorii au prezentat lumii acest dosar la 27 august, atunci când au formulat o propunere de arestare preventivă. Patru persoane au fost prezentate instanţei în acea zi, printre ei fiind şi agentul Robert Barabaş. La arestare au mai fost duşi şi managerul Mamma Mia, Andrei Hîncu, şi responsabilul de la livrări, Marian Ciobanu. Un alt poliţist, de la Serviciul de Înmatriculări, care ar fi primit şi bani, nu doar mâncare, a fost şi el dus la arestare. În cele din urmă, instanţa a decis ca toţi să fie cercetaţi în libertate. În aceeaş zi, alţi doi poliţişti rutieri, Viorel Zaborilă şi Viorel Lohan, au fost plasaţi sub control judiciar în aceeaşi zi, pentru că ar fi primit mită mâncare.
Zilele trecute, la DNA a fost chemat şi şeful Biroului Rutier, Gheorghiţă Ciobanu, care a fost plasat şi el sub control judiciar, alături de alţi doi subalterni, Gabriel Ciochină şi Gabriel Dămoc. „În perioada 11 februarie 2019 - 24 iulie 2020, cei trei inculpaţi, în baza unei înţelegeri tacite ce exista la nivelul Poliţiei Rutiere Iaşi şi a conducerii unui restaurant, ar fi pretins şi primit prin intermediari, cu acordul directorului restaurantului, produse alimentare de catering în valoare totală de peste 2.300 lei", acuză DNA.
În privinţa lui Ciobanu, potrivit documentelor obţinute de „Adevărul", proba principală a acuzării e o interceptare telefonică în care acesta comandă mâncare de la Mamma Mia, însă nu prin dispecerat, ci direct de la managerul Andrei Hîncu. Iată interceptarea:
HÎNCU Andrei Cosmin: - Bună ziua!
CIOBANU Gheorghiţă: - Bună ziua! Ce faci, domnul...?
HÎNCU Andrei Cosmin: - Bine, bine! Mă îndrept spre căsuţă. Ce faceţi?
CIOBANU Gheorghiţă: - Am înţeles! Dar ce să fac? Şi eu pe-acasă, am ajuns mai devreme şi... !
HÎNCU Andrei Cosmin: - Ah, am înţeles!
CIOBANU Gheorghiţă: - Dar pot să fac şi eu o comandă sau să sun acolo de...? Vreau trei pizza de post şi una de frupt.
HÎNCU Andrei Cosmin: - Da. Da, dar trimiteţi-mi un mesaj, vă rog!
CIOBANU Gheorghiţă: - Da? Cu adresa, da?
HÎNCU Andrei Cosmin: - Ca să dau mesajul. Da, da, da şi cu adresa, da.
CIOBANU Gheorghiţă: - Am înţeles! Da, bine, bine!
HÎNCU Andrei Cosmin: - Da? Bine! Şi se rezolvă, da?
CIOBANU Gheorghiţă: - Mulţumesc! Mersi! Pa, pa!
HÎNCU Andrei Cosmin: - Bine, domnul, bine! Sănătate!
În interceptări, reprezentanţii restaurantului îi numesc pe poliţişti „băieţii veseli". La finele anului trecut, Andrei Hîncu ar fi aflat că SIPI, serviciul secret al ministerului de interne, ar fi aflat despre năravurile agenţilor şi a decis să îşi ia măsuri de precauţie. De atunci, nu au mai fost trimişi şoferi cu mâncare la sediul Poliţiei. Până atunci, însă, restaurantul avea o evidenţă scrisă cu numele tututor agenţilor care comandau mâncare gratuit. Acea evidenţă se află în posesia DNA.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Presa germană face dezvăluiri despre bărbații care au dat atacul la CARFIL: Plănuiau atacuri și în Germania, la comanda Rusiei
Doi barbați care au fi orchestrat atacul de la platforma CARFIL au fost arestați in Germania, in landul german Bavaria. ...
-
Dosarul lui Georgescu se complică: DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena. La el ar fi ajuns un milion de euro
Dosarul in care Calin Georgescu e cercetat pentru ca ar fi pacalit un om de afaceri sa ii dea un milion de euro promițan ...
-
Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise: Simina Tănăsescu (CCR) le-a răspuns în scris senatorilor care anchetează întâlnirea cu Ilie Bolojan
Primele explicații oficiale ale președintelui Curții Constituționale, Simina Tanasescu, in ancheta privind intalnirea cu ...
-
FT: Donald Trump Jr. s-a întâlnit în secret cu un om de afaceri rus legat de Kremlin. Cei doi au participat la partide de vânătoare în Mongolia
Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, a participat in luna august la o expediție de vanatoare in s ...
-
Evanghelia după Petru (Thiel) - Avem la dispoziție prelegerile secrete ale lui Peter Thiel despre Anticrist
Autor: Tina Nguyen Este o perioada marcata de viziuni apocaliptice asupra lumii in Silicon Valley. Cel mai recent c ...
-
Ființele subterane: Tokoloshe - Sala Coșmarurilor și Fermele lui Credo Mutwa de "creșterea" oamenilor - creaturile de sub Dulce și ființele pe care le numim "extratereștri"
Autor: Dr. Heather Lynn În 1922, potrivit autorului sud-african Credo Mutwa, o „ferma secreta de tokoloshe" ...
-
Proaspăta consilieră a președintelui Nicușor Dan e fiica unui fost ofițer de Securitate care a avut ca misiune supravegherea lui Nicu Steinhardt și Radu Săplăcan
Olivia Diana Morar a fost numita vineri consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru problemele legate de poli ...
-
Stenogramele care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl îngroapă pe George Simion! Cum a fost obligată deputata AUR să mintă pentru a-i scăpa de pușcărie pe liderul partidului
Dupa ce camerele de supraveghere din comuna Tunari și investigațiile poliției au strans lațul in jurul executanților car ...
-
Cum a ajuns Jared Kushner sub supravegherea serviciilor secrete ruse și în centrul unui circuit financiar de miliarde de dolari proveniți din Golf
Un jurnalist american susține ca serviciile de informații olandeze ar fi obținut acces la telefonul lui Jared Kushner du ...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu