Precedentul "Mineriada" si "Revolutiei": Justiția paralelă din "Camera preliminară" și noua metodă de tergiversare a proceselor
Postat la: 09.08.2020 |
În ultimii ani, Camera prelimină din cadrul unui proces penal a devenit locul în care se desfășoară o mini-judecată în toată regula, dar fără public. Ceea ce s-a dorit inițial o modalitate de simplificare a proceselor penale a ajuns, cu susținerea Curții Constituționale (CCR), un mecanism extrem de eficient de tergiversare a cauzelor în spatele ușilor închise.
Zeci de dosare zac cu anii la Camera Preliminară, cele mai cunoscute fiind "Mineriada", "Revoluția" și "Mediafax" (Adrian Sârbu"). Potrivit Codului de procedură penală, „durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă". În această fază a procesului, judecătorii ar trebui să verifice legalitatea probelor depuse la dosar, legalitatea trimiterilor în judecată sau clasarea dosarelor. În ultimii cinci ani, această etapă a procesului penal a constituit ținta mai multor critici de neconstituționalitate din partea instanțelor de judecată. A fost suficientă admiterea unei singure excepții de către Curtea Constituțională și lipsa de interes a Parlamentului pentru reglementarea ei pentru ca, în acest moment, Camera preliminară să devină o veritabilă mini-judecată.
Procedura a devenit extrem de greoaie și mare consumatoare de timp și resurse. Astfel, s-a ajuns ca procese relativ simple, să stagneze și 4 ani în Camera preliminară, fără să înceapă judecata pe fond, cu riscul prescrierii faptelor. A fost gândită cumva după modelul american, ca să nu se mai invoce nulitățile absolute la ultimul termen al proceselor penale. Camera preliminară s-a dorit a fi un filtru. Între timp a devenit un fel de judecată în judecată. La început, s-au ridicat câteva excepții la Curtea Constituțională care au fost admise. Parlamentul nu a corectat aceste erori prin noi legi, astfel încât avocații au ridicat noi și noi excepții care aveau legătură cu primele, având efect de „cascadă". S-a ajuns să se citeze părțile, să se discute pe probe, să se exercite căi de atac. Camera preliminară s-a transformat într-o mini-judecată. Camera preliminară a distrus-o CCR-ul.
Această procedură prealabilă a devenit o piatră de moară în cadrul proceselor. Totul era rapid, maxim 60 zile, părțile comunicau în scris cu instanța, se administrau doar înscrisuri. Practic, CCR a golit de conținut Camera preliminară așa cum a fost concepută și efectiv a transformat-o într-un nou proces. Procedura devine inutilă deoarece, mai nou, probele pot fi contestate și pe fondul procesului. Astfel, prin implicarea Curții Constituționale și neimplicarea Parlamentului, s-a ajuns ca dosare importante să zacă cu anii într-o procedură netransparentă, în condițiile în care legea obligă instanțele să rezolve toate aceste probleme în 60 de zile.
Numai în cazul proceselor instrumentate de DNA avem 82 de dosare în procedura de Cameră Preliminară. Conform unui răspuns al Direcției la solicitarea Europa Liberă, dintre acestea, „un număr de 23 de dosare sunt în procedura de cameră preliminară de peste 1 an, după cum urmează: la Înalta Curte de Casație și Justiție - 1 dosar, la Curtea de Apel București - 2 dosare, la Tribunale - 20 de dosare: 1 la Bihor, Cluj, Constanța, Ilfov, Satu Mare, Maramureș și Mureș, 2 la Prahova, 3 la Iași și 8 la București", se arată în răspunsul DNA.
Un dosar important care a „dospit" în Camera preliminară a fost dosarul Mineriadei din 1990. În iunie 2017, cazul era trimis la instanța supremă, cap de afiș fiind fostul șef al statului, Ion Iliescu. A stat în procedură de Cameră preliminară doi ani, după care judecătorul Constantin Epure de la Înalta Curte de Casație și justiție (ÎCCJ) a decis, pe 8 mai 2019, restituirea la parchet a dosarului. Potrivit motivării, rechizitoriul nu ar fi fost clar, probele ar fi fost administrate cu încălcarea procedurii și dreptul la apărare al inculpaţilor ar fi fost încălcat. Procurorii au făcut recurs.
În același caz au fost trimiși în judecată Petre Roman, fost prim-ministru; Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Virgil Magureanu, fost director al Serviciului Roman de Informatii; general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general si sef al Directiei Procuraturilor Militare. De asemenea, au fost deferiţi justiţiei: amiral (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu, (între timp decedat) la data faptelor membru al CPUN şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazimir Ionescu, vicepreşedinte al CPUN; Adrian Sârbu, şef de cabinet şi consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului"; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Plăieş Cornel Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne; colonel (rez.) Petre Peter, comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele aparţinând Ministerului de Interne; Alexandru Ghinescu, director al IMGB.
Procurorii și părțile vătămate au contestat decizia și ea urmează să fie dezbătută de ÎCCJ, procesul fiind încă pe rol. Doi ani a durat procedura de Cameră preliminară și în cazul dosarului fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă în cazul morții polițistului Bogdan Gigină. Pe 10 iulie 2020, Curtea de Apel București a respins definitiv solicitările făcute de avocatul fostului demnitar privind refacerea investigațiilor. El fusese trimis în judecată în mai 2019.
Dosarul „Revoluției" se află și el în procedura de Cameră preliminară la instanța supremă. A fost trimis instanței în aprilie 2019 și, potrivit legii, procedura trebuia să se încheie în 60 de zile. Au trecut de atunci 420 de zile, fără nicio soluție. În acest caz sunt judecați fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, fost șef al Aviației militare. Ei sunt judecați pentru infracţiuni contra umanităţii. „Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22 decembrie 1989, un număr de 862 de decese, 2.150 de răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17 - 22 decembrie 1989 (orele 12,00)", menţionau procurorii militari în rechizitoriu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Presa germană face dezvăluiri despre bărbații care au dat atacul la CARFIL: Plănuiau atacuri și în Germania, la comanda Rusiei
Doi barbați care au fi orchestrat atacul de la platforma CARFIL au fost arestați in Germania, in landul german Bavaria. ...
-
Dosarul lui Georgescu se complică: DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena. La el ar fi ajuns un milion de euro
Dosarul in care Calin Georgescu e cercetat pentru ca ar fi pacalit un om de afaceri sa ii dea un milion de euro promițan ...
-
Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise: Simina Tănăsescu (CCR) le-a răspuns în scris senatorilor care anchetează întâlnirea cu Ilie Bolojan
Primele explicații oficiale ale președintelui Curții Constituționale, Simina Tanasescu, in ancheta privind intalnirea cu ...
-
FT: Donald Trump Jr. s-a întâlnit în secret cu un om de afaceri rus legat de Kremlin. Cei doi au participat la partide de vânătoare în Mongolia
Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, a participat in luna august la o expediție de vanatoare in s ...
-
Evanghelia după Petru (Thiel) - Avem la dispoziție prelegerile secrete ale lui Peter Thiel despre Anticrist
Autor: Tina Nguyen Este o perioada marcata de viziuni apocaliptice asupra lumii in Silicon Valley. Cel mai recent c ...
-
Ființele subterane: Tokoloshe - Sala Coșmarurilor și Fermele lui Credo Mutwa de "creșterea" oamenilor - creaturile de sub Dulce și ființele pe care le numim "extratereștri"
Autor: Dr. Heather Lynn În 1922, potrivit autorului sud-african Credo Mutwa, o „ferma secreta de tokoloshe" ...
-
Proaspăta consilieră a președintelui Nicușor Dan e fiica unui fost ofițer de Securitate care a avut ca misiune supravegherea lui Nicu Steinhardt și Radu Săplăcan
Olivia Diana Morar a fost numita vineri consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru problemele legate de poli ...
-
Stenogramele care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl îngroapă pe George Simion! Cum a fost obligată deputata AUR să mintă pentru a-i scăpa de pușcărie pe liderul partidului
Dupa ce camerele de supraveghere din comuna Tunari și investigațiile poliției au strans lațul in jurul executanților car ...
-
Cum a ajuns Jared Kushner sub supravegherea serviciilor secrete ruse și în centrul unui circuit financiar de miliarde de dolari proveniți din Golf
Un jurnalist american susține ca serviciile de informații olandeze ar fi obținut acces la telefonul lui Jared Kushner du ...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu