Rusia a publicat un documentar despre Bomba Țarului! Secretul celei mai mari bombe atomice din istorie, dezvăluit după 60 de ani
Postat la: 25.08.2020 |
Filmul complet al testului cu Bomba Țarului a fost făcut public, deși în spațiul media mai apăruseră, în trecut, fotografii și secvențe cu explozia nucleară. Kremlinul a publicat un documentar, ținut „la naftalină" până acum, despre lansarea celei mai mari bombe atomice din istorie.
Documentarul prezintă o perspectivă complet nouă asupra evenimentului care s-a produs la Novaia Zemlia în data de 30 octombrie 1961. Filmul a fost lansat și postat pe 20 august pe canalul YouTube al Rosatom State Corporation Atomic Energy Corporation, cu ocazia celebrării a 75 de ani de industrie nucleară.
Filmul de propagandă rusească arată toate procedurile de pregătire. Primul pas a fost transportul bombei uriaşe pe calea ferată către baza aeriană Olenya, lângă Olenegorsk, în Peninsula Kola. Decolarea şi zborul aeronavei Tu-95 peste Marea Barents spre locul de detonare de lângă strâmtoarea Matochkin din Novaia Zemlia. În cele din urmă, eliberarea bombei ataşată de o paraşută pentru a încetini căderea, astfel încât avionul să poată ajunge la o distanţă mai sigură de explozie. Videoclipurile din mai multe direcţii şi distanţe arată apocalipsa care urmează după detonare şi norului ciupercă format după deflagrația de proporții biblice.
Bomba, numită oficial RDS-220 şi mai târziu poreclită Bomba ţarului, a fost cea mai mare armă nucleară construită vreodată. Cu un randament de 50 de megatoni (50 de milioane de tone), adică aproximativ 3.800 de bombe precum cea lansată la Hiroshima, arma a fost detonată deasupra arhipelagului Novaia Zemlia pe data de 30 octombrie 1961. Premierul sovietic, Nikita Hruşciov, a ordonat, în iulie 1961, realizarea bombei pe fondul creşterii tensiunilor politice dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite.
Documentarul a fost lansat şi postat pe 20 august pe canalul YouTube al Rosatom State Corporation Atomic Energy Corporation. Comentariile nu sunt permise de administratorii contului rusesc, la acest documentar despre Bomba Țarului. Cu 75 de ani în urmă, America a distrus Hiroshima cu o bombă nucleară, lăsând doar cenuşă în urmă. Astăzi, supraviețuitorii atacului se tem că dezastrul de la Hiroshima va fi uitat: „Trebuie să muncim pentru a ne face auziți. Interzicerea armelor nucleare ar fi un element important pentru asigurarea păcii", spune un bărbat care pe când avea 17 ani a supraviețuit atacului.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum era organizată Securitatea lui Ceaușescu: topul județelor cu cei mai mulți securiști în 1988
Cifrele publicate de CNSAS arata cat de extins era aparatul Securitații in ultimul an al regimului Ceaușescu. În s ...
-
Statul român a cheltuit aiurea peste 1,7 miliarde de lei: Stadioane construite pentru 7 echipe care nu joacă în Liga 1, nu au drept de promovare, licență UEFA sau au dat faliment
Opt stadioane recent construite sau aflate inca in construcție in Romania sunt destinate unor echipe care fie sunt desfi ...
-
Ce știa CIA înainte de 11 septembrie. Bin Laden plănuia atacuri în Marea Britanie. Un raport avertiza că un avion cu explozibil ar putea fi prăbușit peste un oraș din SUA
Liderul organizației Al-Qaeda, Osama bin Laden, planuia un atac terorist asupra Marii Britanii inainte de 11 septembrie. ...
-
Marele risc pentru România, dezvăluit de un general NATO: „Numai naivii își închipuie că Articolul 5 se activează la comandă"
O simulare strategica in SUA arata un scenariu terifiant: Rusia ataca Republica Moldova, o drona lovește un depozit din ...
-
Dezvăluire-bombă a lui Robert Turcescu - decizia trimiterii militarilor români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei e luată încă din martie!
Robert Turcescu scrie intr-o postare pe Facebook, ca decizia de a trimite militari romani la Comandamentul Coaliției pen ...
-
Rusia recrutează "spioni români de unică folosință". General: "Sunt oameni vulnerabili, mulți nici nu realizează ce fac"
Moscova intensifica razboiul hibrid in Romania. SRI a dejucat o operațiune de sabotaj, dar nu este unica. Generalul (r) ...
-
ZIUA ÎN CARE SE VA ÎNCHIDE PRĂVĂLIA - AȘA VA ARĂTA COLAPSUL
Citiți mai jos un articol șocant și brutal despre finalul spre care ne indreptam inexorabil, semnat de Milan Adams, pe c ...
-
Dosarul fostului șef Hidroelectrica judecat pentru mită și sejururi de lux în Creta: Ce cere CAB de la DNA. Silviu Răzvan Avram este fiul nașului de cununie al lui Sorin Grindeanu
Instanța Curții de Apel București a solicitat DNA sa precizeze daca "se are in vedere și acordul inculpatului de a parti ...
-
Cât sunt salariile la BNR: Guvernatorul Mugur Isărescu are 88.648 de lei net. Lista lungă de sporuri și beneficii care vin pe lângă venitul standard
Membrii Consiliului de administrație al Bancii Naționale a Romaniei beneficiaza de indemnizații lunare nete cuprinse int ...
-
Motivările CCR care aruncă în aer conducerile TVR și Radio România: Săftoiu și Schwartz își pierd funcțiile
Motivarile celor doua decizii prin care Curtea Constituționala a declarat neconstituționala desemnarea majoritații polit ...
-
Viața imită arta: simboluri cabalistice ale sacrificiului de sânge în asasinarea lui Charlie Kirk
Autor: Dr. Heather Lynn Ne apropiem de implinirea unui an de la asasinarea lui Charlie Kirk. Ceea ce s-a intamplat la Un ...
-
Judecătorul CCR Bogdan Licu a recunoscut că și el a fost la Trupele de Securitate la Revoluție, ca Pahonțu. Obiectivul păzit de el în decembrie 1989 a sfârșit în flăcări
Bogdan Licu, actual judecator al Curții Constituționale a Romaniei, a recunoscut public ca Revoluția din Decembrie 1989 ...
-
Rusia ajută în secret Iranul să dezvolte rachete de croazieră supersonice
Rusia a ajutat in secret Iranul sa dezvolte rachete de croaziera supersonice avansate, intr-unul dintre cele mai semnifi ...
-
Filmul complet: Cum ar ataca Putin Europa - pe ore și zile. Rusia ar deschide 3 fronturi cu NATO. România e pe hartă!
Experții dezvaluie faptul ca Putin ar putea ataca Europa și NATO, insa orice mișcare militara a Rusiei asupra unei țari ...
-
Vaccinarea anti COVID a fost nocivă pentru organismul uman: Cercetarea medicală care prezintă dovezi ale instabilității genomice postvaccinare
Un studiu publicat recent in revista medicala Medical Research Archives ridica semne serioase de intrebare asupra uneia ...
-
Contractele partidelor cu presa în 2026. AUR a devenit un jucător semnificativ. Trei firme încasează 80% din bani
Expert Forum a publicat luni raportul legat de cheltuielile partidelor cu propaganda politica, care arata ca in primele ...
-
Moscova a folosit avioane de evacuare guvernamentală de urgență. Televiziunea de stat rusă: "Trebuie folosite arme nucleare!"
In ultimele 36 de ore, conform FlightRadar avioane militare rusești au transportat oficiali guvernamentali din Moscova, ...
-
Dosarul se la Securitate al marelui Mirea Eliade: Legăturile cu legionarii, domiciliul forțat la Miercurea Ciuc și notele semnate de marele scriitor român
În arhiva Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii, pe numele lui Mircea Eliade, exista doua dosar ...
-
Dosarul lui Pahonțu a fost găsit: Adevărul pentru rolul șefului SPP în timpul Revoluției din 1989. De ce nu a ajuns la CNSAS
Dosarul lui Lucian Pahonțu, unde se afla adevarul despre rolul avut de șeful SPP in timpul Revoluției din decembrie 1989 ...
-
Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: A participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității
Șeful SPP, Lucian Pahonțu, a facut parte din forțele de represiune contra manifestanților democratici in doua momente cr ...
-
Cercetător CNSAS face publice documente despre cel care l-a racolat pe Marian Oprișan.
Cercetator de marca al CNSAS Cristina Dobre face publice documnte cutremuratoare din arhiva CNSAS, acum despre jud Vranc ...
-
Medicul-șef săltat de procurori a recunoscut: Dibuită că a luat mită de 24 de ori în șapte săptămâni, condamnată cu suspendare și interdicție de a mai lucra
Medicul-șef de secție de la Spitalul Municipal Moreni, arestat preventiv in luna iunie, a recunoscut ca a primit bani de ...
-
Mamele care își ucid copiii: adevărul îngrozitor - Sacrificiile de copii din antichitate și modul în care societățile au inventat explicații pentru mamele care omoară
Autor: Dr. Heather Lynn Cum poate o femeie sa-și omoare copiii? Este acesta inca un semn al degenerarii societații noast ...
-
Marea înlocuire: nu mai este o teorie a conspirației legat de resetarea populațiilor
Cu mai multi ani in urma, la un post de radio britanic, un ascultator a adus in discutie tema marii inlocuiri. Realizato ...
-
Putin pariază pe timp. Semnificația victoriei rusești în războiul ucrainean în contextul istoriei Rusiei
De la inceputul campaniei Rusiei in Ucraina, in urma cu mai bine de patru ani și jumatate, o mare parte din comentariile ...
-
Fost spion care a ajutat un deceniu CIA să oprească atacuri teroriste, reținut de ICE. "Am fost trădat. Dacă cred că voi tăcea, se înșală"
Blerim Skoro, un refugiat kosovar care a petrecut un deceniu ajutand SUA sa opreasca atacurile teroriste dupa 11 septemb ...
-
Fost consilier al lui Anthony Fauci recunoaște că a încercat să ascundă documente despre finanțarea cercetărilor COVID-19
Un fost consilier al lui Anthony Fauci a recunoscut in fața justiției americane ca a participat la un complot menit sa i ...
-
Adevărata poveste despre topirea tancurilor rusești la graniță în '68 cu laserul românesc sub comanda lui Nicolae Ceaușescu
În 1968, Romania ar fi avut o arma secreta capabila sa opreasca tancurile sovietice: un laser atat de puternic inc ...
-
Rușii retrag sume record din bănci, temându-se că Kremlinul le va confisca depozitele pentru a finanța războiul
Rușii retrag miliarde de ruble din sistemul bancar al țarii - un flux record de ieșiri de numerar pe fondul intensificar ...
-
Amenințare pentru aliații NATO: Rusia instalează baze secrete pentru a lansa drone cu rază lungă de acțiune
O investigație realizata de publicația The Telegraph scoate la iveala faptul ca Rusia a instalat cateva baze secrete dot ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu