• Tweet

Lista acestor agresiuni provine chiar din Raportul Departamentului de Stat prezentat unui Comitet senatorial. Se vorbeşte de 103 de "principale intervenţii şi invazii militare americane":

Mexic, 1846. La sfârşitul unui război programat şi provocat cu mult cinism, SUA ocupă jumătate din teritoriul mexican. Teritoriile ocupate atunci poartă astăzi numele de California, Nevada, Utah, Arizona, Noul-Mexic şi Colorado (parţial).

Argentina, 1852-1853. Armata americană debarcă şi se instalează la Buenos-Aires, pentru a „proteja" interesele americane în faţa unei revoluţii a poporului argentinian.

Nicaragua, 1853. „Protecţia" cetăţenilor şi intereselor ame­ricane în timpul unor tulburări politice.

Japonia, 1853-1854. Planul de „Deschidere a Japoniei" şi expediţia Perry, formată din mai multe nave de război, ce forţează Japonia să-şi deschidă porturile, potrivit bunului plac al yankeilor.

Ryukyu şi insulele Bonin, 1853-1854. Aşteptând autorizaţia Japoniei de a debarca în aceste teritorii, contra-amiralul Perry face o demonstraţie navală de forţă şi debarcă de două ori fără permisiunea Japoniei. Perry reuşeşte astfel să obţină din partea autorităţilor japoneze din Naha (Okinawa) o concesiune minieră. Agresivul contra­amiral Perry procedează în acelaşi fel pe insulele Bonin, reuşind să obţină anumite facilităţi comerciale.

Nicaragua. Americanii distrug oraşul Greytown, pentru a răzbuna o aşa zisă ofensă adusă ministrului-rezident american din această ţară.

Uruguay. Armate americane şi europene debarcă pentru protejarea intereselor lor imperialiste, în cursul unei revoluţii la Montevideo.

China. Intervenţie militară pentru protejarea intereselor americane din Sanghay.

Angola. Intervenţie în Africa Occidentală Portugheză pentru protejarea interselor şi bunurilor americane pe timpul revoltei negrilor din Kissembo.

Hawaii. Sub pretextul protecţiei vieţii şi bunurilor americane, această intervenţie se termină prin instalarea unui guvern marionetă condus de Sanford D. Dole.

Nicaragua. Intervenţie pentru protejarea intereselor americane din Bluefieldsm în urma unei revoluţii.

Cuba, 1898. Sub pretextul eliberării insulei de sub tutela spaniolă, SUA se instalează durabil şi construiesc o bază militară, acaparând întreaga economie şi impunând recunoaşterea unui drept de intervenţie în afacerile interne ale insulei.

Filipine, 1898. Spania vinde SUA întregul arhipelag în luna decembrie 1898. Filipinezii se răscoală însă contra americanilor (februarie 1899). SUA trimit o armată de 70 000 de soldaţi care vor lupta vreme de trei ani contra patrioţilor filipinezi. După lupte grele şi mii de soldaţi morţi sau dispăruţi, americanii reuşesc să se impună.

Columbia, 1903. SUA provoacă o „revoluţie", la sfârşitul căreia scot din pălărie Republica Panama, asigurându-şi astfel controlul celebrului canal şi beneficiile enorme legate de acesta.

Haiti. Intervenţie şi ocupaţie americană ce va dura 19 ani.

Republica Dominicană. O a patra intervenţie americană ce se soldează cu ocuparea insulei pentru o perioadă de 8 ani.

Nicaragua, 1926. O nouă intervenţie a unui corp expediţionar de 5000 de soldaţi pentru a înfrânge o revoluţie populară.

China, 1945-46. SUA bombardează China din aer şi de pe mare.

Filipine, 1946. Colonie americană până la sfârşitul ocupaţiei japoneze, Filipinele îşi câştigă independenţa, în 1946, dar sunt obligate să acorde americanilor un drept nelimitat de exploatare a resurselor naturale ale ţării, ca despăgubire de război. Până în 1992 SUA vor conserva 23 de baze militare şi vor participa la represiunea opozanţilor comunişti sau musulmani.

Grecia, 1947. Americanii ajută dictatura de dreapta instalată de englezi şi ameninţată
de guerila de stânga. SUA livrează guvernului pro-occidental 74 000 de tone de material
militar şi armament, trimiţând oficial 250 de „consilieri" militari pe teren. Graţie acestui
ajutor, regimul de dreapta reuşeşte să învingă insurecţia de stânga.

Porto Rico, 1950. Trupele americane, ce staţionează permanent la Porto Rico zdrobesc o mişcare populară de independenţă. Doi ani mai târziu, Porto Rico se vede recunoscut drept „Stat liber" asociat de bună voie şi nesilit de nimeni cu SUA.

China, 1950-1953. Statele Unite bombardează fără încetare China.

Iran. Lovitură de stat orchestrată de CIA, în sprijinul marilor proprietari de terenuri petrolifere şi după boicotul organizat de englezi contra companiilor de petrol iraniene, naţionalizate in 1951. Statele Unite vor susţine vreme de 25 de ani Şahinşahul Iranului. Acesta va fi nevoit să fugă în 1978, ca urmare a Revoluţiei islamice a lui Khomeiny. Războiul irakiano-iranian va fi o mană cerească pentru industria americană de armament.

Guatemala. SUA bombardează Guatemala. Mercenari antrenaţi de CIA în Honduras şi Nicaragua răstoarnă, cu sprijinul aviaţiei americane, guvernul cel mai democrat pe care l-a cunoscut vreodată această ţară.

Liban, 1958. Mii de soldaţi americani şi nenumărate nave de război şi avioane protejază guvernul pro-american şi interesele Americii în această regiune strategică atât pentru petrolul din jur cât şi pentru Israel.

Indonezia, 1958. SUA bombardează Indonezia.

Cuba. Înarmaţi şi antrenaţi de CIA, peste 1000 de exilaţi cubanezi debarcă pe liziera porcilor, cu speranţa de a provoca o rebeliune contra guvernului castrist, foarte popular la acea dată. Rebeliunea aşteptată nu s-a produs însă, iar mercenarii CIA sunt obligaţi să plece de unde au venit. SUA decretează contra Cubei un embargo total, menţinut şi azi.

Vietnam, 1961-1972. Vreme de 11 ani SUA luptă contra poporului vietnamez, utilizând întregul lor arsenal militar, inclusiv arme chimice. Este războiul cel mai lung din întreaga istorie a Americii, care a provocat milioane de morţi, majoritatea vietnamezi. Prestigiul american a ieşit foarte şifonat din acest război pe care SUA nu l-au putut câştiga.

Laos, Cambodgia, 1961-1972. Deşi oficial nu sunt în război cu aceste ţări, SUA efectuează numeroase atacuri aeriene şi organizează numeroase masacre printre laoţieni şi cambodgieni.

Panama, 1964. Armata americană ce protejează interesele yankeilor în zona Panama zdrobesc o revoluţie ce urma să naţionalizeze Canalul. După ce s-au folosit de dictatorul panamez Noriega vreme de 25 de ani, în special contra regimului andinist din Nicaragua, SUA invadează Panama cu peste 26 000 de infanterişti marini, sub pretextul arestării lui Noriega. Sute, poate chiar mai multe mii de civili sunt morţi cu această ocazie.

Congo, 1964. Pentru a nu îşi pierde mâna, SUA bombardează Congo.

Indonezia, 1965. Sub pretextul unei tentative de lovitură de stat a comuniştilor, aliaţi ai preşedintelui Sukarno, CIA declanşează o sângeroasă represiune anti-populară, ce se soldează cu moartea a sute de mii de indonezieni şi cu instalarea la putere a marionetei americane Suharto.

Republica Dominicană, 1965. Sub drapelul organizaţiei Statelor Americane, armata SUA intervine pentru a împiedica o pretinsă ameninţare comunistă. Bătălia de Saint-Domingue face peste zece mii de victime.

Peru, 1965. SUA bombardează Peru.

Guatemala, 1967-1969. SUA bombardează Guatemala.

Orientul Apropiat, 1967-1970. Implicare militară din ce în ce mai vizibilă de partea Israelului, în cadrul diverselor războaie arabo-israeliene din regiune.

Oman, 1970. Împănate de consilieri israelo-americani, trupele iraniene încearcă să pună stăpânire pe sultanatul Oman.

Chile, 1973. Ca urmare a reformei agrare şi a naţionalizărilor lui Salvador Allende, CIA organizează o lovitură de stat soldată cu moartea lui Allende şi răsturnarea regimului condus de acesta. SUA instalează la putere regimul generalului Pinochet.

Timorul Oriental, 1975-1999. Statele Unite susţin pe plan diplomatic şi militar invazia şi anexiunea indoneziană a regimului marionetă Suharto. Un sfert din populaţia Timorului va fi exterminată în sfertul de veac ce a urmat invaziei indonezo-americane. In 1999, cu ocazia unui referendum, 80% dintre timorieni se pronunţă în favoarea independenţei ţării. Sub presiune internaţională, SUA sunt obligate să accepte o forţă ONU de menţinere a păcii.

Salvador, 1980-1990. SUA se angajează pe plan militar de partea forţelor guvernamentale şi ale escadroanelor morţii, contra partizanilor de stânga. Foarte popularul arhiepiscop Romero este asasinat de CIA în 1980. In zece ani, războiul civil încurajat de SUA a făcut peste 100 000 de victime.

Nicaragua, 1981-1988. SUA nu acceptă reformele sandiniştilor instalaţi la putere în 1979, sprijinind pe adversarii acestora, care operează din Honduras. In 1986, scandalul francez „Irangate" arată că banii câştigaţi de americani din armele vândute irano-irakienilor în războiul civil musulman au servit la finanţarea grupurilor de „contras", din Honduras şi Nicaragua.

Liban, 1982-1984. Trupele falango-creştine din Liban, susţinute de americano-israelieni, expulzează şi ucid palestinieni.

Grenada, 1983. Încurcaţi în Liban, americanii fac o demonstraţie de forţă în minuscula insulă Grenada, sub pretextul asigurării securităţii câtorva cetăţeni americani. Ulterior, Wall Street Journal va califica demonstraţia americană de forţă în Grenada drept o „invazie a băncilor", insula Grenada devenind între timp un paradis fiscal pentru spălatul banilor murdari.

Libia, 1986. Aviaţia americană bombardează mai multe oraşe libiene. Sunt ucişi câteva sute de libieni, inclusiv rude ale preşedintelui Ghadafi.

Filipine, 1989. Aviaţia americană se pune în slujba forţelor guvernamentale pentru a contracara una din numeroasele lovituri de stat contra preşedintei Corazon Aquino, ce se opune musulmanilor şi comuniştilor, doritorii unei independenţe reale.

Panama, 1989. SUA bombardează Panama.

Irak, 1991. Aliat preţios al SUA vreme de mulţi ani, Saddam Hussein invadează Kuweitul fără să ceară voie Americii. SUA nu acceptă să piardă controlul unei bune părţi din petrolul Golfului Persic. Războiul din ianuarie 1991, în fruntea unei coaliţii militare internaţionale şi cu sprijinul ONU, se soldează cu reînfeudarea Kuweitului la remorca Ocidentului şi cu punerea sub embargo a Irakului.

Haiti, 1994. După ce au ocupat insula între 1915 şi 1934, după ce au sprijinit dictaturile sângeroase ale lui Francois şi Jean-Claude Duvalier din 1957 până în 1966, SUA favorizează răsturnarea prin lovitură de stat, în 1991, a primului preşedinte ales, preotul Aristide. Printre militarii implicaţi în lovitura de stat se găseşte şi colonelul Francois, format la şcoala americană CIA, ca şi dictatorii Noriega sau d'Aubuisson. Trei ani mai târziu, SUA se răzgândesc şi reinstalează la putere pe preotul Aristide.

Irak, 1998. SUA şi Anglia reîncep bombardamentele lor teroriste contra Irakului, fixându-şi drept obiectiv „politic" eliminarea fizică a lui Saddam Hussein şi instalarea la Bagdad a unui guvern marionetă pro-american şi pro-israelian.

Sudan. Armata americană distruge prin bombardament de rachete uzinele farmaceutice sudaneze, sub pretextul că acestea ar fabrica armament chimic în scopuri teroriste.

Iugoslavia. Sub presiunea SUA, Pactul NATO bombardează provincia Kosowo a Serbiei, în luna martie. Serbia se opune armatei rebele albaneze care, din 1998, face jocul Occidentului ce doreşte cu orice preţ dezmembrarea Iugoslaviei şi apoi a Serbiei înseşi. Mai multe mii, poate chiar zeci de mii de bombe cu uraniu sunt lansate contra sârbilor.

Afganistan. După atentatele pe care şi le-au comis ei înşişi, în septembrie 2001, SUA se folosesc de acest pretext pentru a invada Afganistanul. CIA lansează întreaga poveste fantastică în jurul lui Oussama Ben Laden, vreme de mulţi ani agent american folosit în Afganistan contra Uniunii Sovietice, proprietar al unor importante intreprinderi petroliere, inclusiv pe teritoriu american. SUA reuşesc să formeze o ruşinoasă coaliţie internaţională, îndreptată contra unui viteaz popor ce nu şi-a invadat niciodată vecinii. Operând în principal din bazele lor din Pakistan, SUA procedează ca întotdeauna: mai întâi prin bombardamente teroriste. Apoi invadează capitala Kabul, reuşind să răstoarne guvernul taliban, ce se retrage în munţi, de unde continuă şi astăzi lupta contra agresorului imperialist. SUA nu au reuşit să impună protejatul lor, fostul rege afgan, fiind nevoite să recurgă la soluţia unui guvern marionetă de tranziţie, care se va prăbuşi probabil de îndată ce armata americană va fi nevoită să plece cu coada între picioare, precum ruşii sau englezii la vremea lor. Drepturile prizonierilor de război afgani nu sunt recunoscute de trufaşa Americă, despre care se poate spune pe bună dreptate că duce un război terorist. Mulţi prizonieri au fost deportaţi abuziv la baza de la Guantanamo (Cuba), lucru pentru care americanii vor trebui să răspundă într-o zi în faţa justiţiei popoarelor. 

Coreea de Nord. SUA înscriu această ţară pe lista „Axei Răului", pivot central al noii doctrine militare mistico-ideologice, cu care speră să ducă în lungul şi latul planetei mai multe războaie preventive, contra tuturor celor ce refuză supuşenia în faţa Americii.

Irak. SUA fac presiuni asupra mai multor ţări occidentale pentru a lansa un corp expediţionar în Irak, pentru răsturnarea lui Saddam Hussein şi instalarea la Bagdad a unui guvern marionetă pro-american şi pro-sionist. La sfârşitul anului 2002, SUA şi aliatul lor Anglia au masat zeci de mii de soldaţi în regiunea Golfului Persic.

Invazia Irakului din 2003. Încălcând legile internaţionale şi deciziile ONU, cele două state teroriste, SUA şi Anglia invadează Irakul în noaptea de 19 spre 20 martie. Un potop de foc, de fosfor, uraniu şi napalm se abate asupra unei ţări de veche cultură, care deja pierduse peste 500 000 de oameni ca urmare a primului război terorist condus de trufaşa şi iresponsabila Americă, ca urmare, de asemenea, a peste zece ani de blocadă occidentalo-americană. Sute de mii de bombe de uraniu şi de fragmentare mini-nucleară sunt aruncate asupra civililor, femeilor şi copiilor irakieni, teroriştii americano-englezi făcând astfel jocul criminal al sioniştilor, ce doresc stârpirea până la ultimul a tuturor arabilor din regiune. Incet-încet se pune pe picioare o mişcare internaţională de opoziţie la războiul terorist şi nedrept dus de coaliţia anglo-americano-israeliană. Majoritatea ţărilor lumii condamnă această agresiune contra unui popor şi a unui stat suveran. 

Iran, După 2005. SUA încearcă pe toate căile să destabilizeze şi această ţară, sub acelaşi pretext folosit şi contra Irakului: Iranul ar fi angajat şi el în edificarea unei industrii atomo-nucleare, cu posibile implicaţii militare.