Secretul labirintului subteran din centrul Hunedoarei. Locul interzis din spatele uşilor blindate

Postat la: 04.09.2020 |

Un labirint de încăperi subterane, ridicat în anii 50, ocupă o suprafaţă uriaşă de sub Casa de Cultură a Hunedoarei.

La începutul anilor ‘50, Hunedoara a trecut prin cele mai mari transformări din istoria ei. Oraşul s-a dezvoltat într-un ritm alert, ajungând în mai puţin de un deceniu de la o populaţie de 8.000 de locuitori, la aproape 40.000 de oameni la sfârşitul deceniului al cincilea.

În primii ani de comunism forţe şi resurse uriaşe au fost mobilizate pentru transformarea vechilor Uzine de Fier ale Hunedoarei într-un colos siderurgic. Odată cu dezvoltarea combinatului, din acei ani, au apărut şi primele cartiere de blocuri destinate muncitorilor veniţi în Hunedoara din toate colţurile ţării.

Centrul industrial Hunedoara a devenit o zonă strategică în anii „Războiului Rece", apărată de mai multe unităţi militare anti-aeriene, înfiinţate în vecinătatea oraşului şi în Munţii Poiana Ruscă. În anii ‘50, mai multe adăposturi anti-bombardament au fost construite în Hunedoara, iar unul dintre cele mai spectaculoase se găseşte în subsolurile Casei de cultură din centrul municipiului şi putea adăposti sute de oameni.

Nu a fost folosit niciodată, însă impresionează prin înfăţişarea sa. Dincolo de porţile metalice blindate, oaspeţii adăpostului de protecţie civilă intră într-o reţea de încăperi înlănţuite sub forma unui labirint, unele ferecate cu uşi din gratii, altele legate între ele prin culoare înguste, prin care oamenii se pot strecura cu greu şi se pot rătăci cu uşurinţă. Reţeaua subterană se întinde pe sute de metri pătraţi, ajungând chiar şi sub fântâna din Piaţa Regele Ferdinand.

La intrarea în adăpostul-labirint, sunt afişate regulile de comportare a populaţiei în adăposturile de protecţie civilă:

„Când se găseşte în adăpost, fiecare cetăţean este obligat: să execute cu stricteţe dispoziţiunile date de şeful adăpostului sau ale personalului de serviciu pe adăpost; să ţină în poziţie de pregătire masca contra gazelor şi mijloacele de protecţie; să urmărească modul de comportare a copiilor, să transporte imediat în adăpost cele necesare unei şederi cât mai îndelungate; să ajute şeful adăpostului la menţinerea ordinii şi disciplinei; să păstreze liniştea şi să nu producă panică în cazul deteriorării adăpostului, să ia parte la activităţile desfăşurate pentru înlăturarea avariilor, să acorde primul ajutor răniţilor, intoxicaţilor, să acorde primul ajutor cu prioritate copiilor, femeilor, bătrânilor, persoanelor care nu se pot deplasa singure. Se interzice: a face zgomot şi a umbla fără rost, a cupla sau a decupla iluminatul electric, a fuma, a aprinde lumânări, chibrituri, lămpi cu petrol, a închide sau a deschide obloanele şi uşile metalice, a folosi fără aprobare uneltele genistice existente în adăpost, a arunca reziduuri menajere sau gunoaie", arată unul dintre afişe.

Puţini localnici cunosc povestea adăpostului anti-bombardament din subsolurile Casei de Cultură a Hunedoarei, la fel şi locul adăpostului antiaerian săpat în stâncile din vecinătatea Castelului Corvinilor, aflat, de asemenea, în conservare.

Casa de Cultură din centrul Hunedoarei a fost construită la mijlocul anilor ‘50, la mijlocul distanţei dintre poarta Combinatului Siderurgic Hunedoara şi cartierul O.M. (Oraşul Muncitoresc). Clădirea „teatrului cinematograf", cu o sală de spectacole cu peste 700 de locuri, a fost realizată după planurile arhitectului Nicolae Porumbescu şi după modelul „Casei de cultură Înfrăţirea între popoare" din Bucureştii Noi, proiectată de acelaşi arhitect. Sursa de inspiraţie pentru construcşia emblematică din zona centrală a municipiului ar fi fost clădirea faimosului Teatru Balşoi, din Moscova, înfiinţată la începutul secolului al XIX-lea.

„Proiectată într-o manieră neoclasică, cu o faţadă decorată cu elemente corintice, clădirea s-a înscris în linia realismului socialism, de a accesibiliza valorile culturii universale populaţiei muncitoare. În contextul reevaluării lecturii realismului socialist pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a anilor 50, aparenţa clasică a clădirii, care nu prezenta niciun fel de reminiscenţe ale stilului stalinist triumfalist adoptat pretutindeni în blocul estic după cel De-al Doilea Război Mondial a constituit probabil un veritabil avantaj atâta timp cât nu au fost formulate obiecţii faţă de clădirea hunedoreană", arăta cercetătoarea Marea Mărginean, în volumul „Ferestre spre Furnalul roşu - Urbanism şi cotidian în Hunedoara şi Călan (1945 - 1968).

Decenii la rând, teatrul a reprezentat principalul loc al evenimentelor culturale, însă din 2015 a rămas închisă publicului. Recent, Casa de Cultură a Hunedoarei a intrat în renovare, iar după finalizarea lucrărilor, va fi redeschisă şi pe lângă activităţile culturale pentru care a fost ridicată, aici va funcţiona şi Biblioteca municipală a Hunedoarei.