Soarta clădirilor de patrimoniu: Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu vrea să schimbe legea în favoarea rechinilor imobiliari!
Postat la: 26.08.2021 |
Ministerul Culturii are într-o asa-zisă dezbatere publică, până la data de 30 august, un proiect de modificare a Legii 422/2001 in regim de urgenţă, privind protejarea monumentelor istorice.
Comisia Națională a Monumentelor Istorice, respectiv comisiile zonale ale monumentelor istorice, sunt scoase din acest circuit. În nota de fundamentare a proiectului se arată că principalul argument pentru luarea deciziei privește „degrevarea activității în comisiile de specialitate".
Proiectul arată că funcționarii publici pot emite avizele singuri dacă sunt respectate următoarele condiții:
- documentația este elaborată de un arhitect atestat de Ministerul Culturii în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil
- aceasta respectă procedura privind avizarea intervențiilor în zonele de protecție a monumentelor istorice și zonele protejate aprobată prin ordin al ministrului culturii.
Expertii din domeniu sunt de părere că prin acest proiect de ordonanță este eliminat un important filtru de oprire a abuzurilor cu privire la soarta clădirilor de patrimoniu. Iar noile prevederi sunt abuzive și pot lăsa loc la aranjamente.
"Eliminarea filtrului Comisiilor Zonale și Naționale pentru Monumentele Istorice din procesul de avizare a lucrărilor de edificare sau demolare în zonele protejate înseamnă mână liberă pentru rechinii imobiliari, o calamitate pentru țesutul construit istoric. Vor putea să dărâme mai ușor imobile monument istoric și vor putea să autorizeze fără probleme ansambluri care distrug coerența și calitatea arhitecturală a zonelor construite protejate", a mentionat directorul adjunct al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Edmond Niculușcă.
Totodată, acesta a mai scris pe pagina sa de Facebook că in cazul în care ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, doreşte cu adevărat să simplifice și să modernizeze legislația în domeniul protecției patrimoniului, să iasă în dezbatere publică cu Codul Patrimoniului.
"Faceți un pas curajos înainte, nu fiți sluga rechinilor imobiliari! Proiectul de Ordonanță pe care îl propuneți ne întoarce în timp 20 de ani, iar efectele vor fi catastrofale. Veți fi un mic Ceaușescu pentru centrele istorice ale orașelor din România. Comisiile Zonale și Comisia Națională pentru Monumentele Istorice nu trebuie eliminate din circuitul de avizare al proiectelor imobiliare din zonele protejate, chiar dacă proiectul imobiliar este semnat de un expert atestat de instituție. Nu puteți lăsa decizia doar Direcțiilor de Cultură care nu au oameni, au salarii mizerabile și nu au experți atestați. Cum puteți introduce noțiunea de "desființare parțială" a monumentele istorice în legislația românească de secol 21?
Arhitectul Tudor Schinagel este de părere ca orice pas înspre a simplifica procedurile de avizare este excepțional atâta timp cât există garanția calității și a onestității de ambele părți. "Renunțarea la avizările din partea comisiilor zonale și naționale în favoarea avizărilor de către arhitecți atestați nu este o garanție a protejării, conservarii zonelor protejate. Modificările supuse consultării publice nu sunt decat o posibilitate de a te 'juca' si mai mult cu Legea Monumentelor", a mai precizat arhitectul.
Unul dintre posibilii beneficiari ai acestei legi este un om de afaceri din Suceava căruia ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, îi datorează 35.000 de euro. Cei doi au fost asociați într-o societate care administra o televiziune locală. Viorel Nuțu este constructor, dar și dezvoltator imobiliar de calibru, cu proiecte în Suceava, Iași și Cluj. Gheorghiu susține că nu există nici o legătură între modificări și relația cu patronul sucevean, schimbarea legii fiind menită "să protejeze patrimoniul, dar și să asigure cetățenilor un set de reguli coerente".
Cei doi au fost asociați, până în anul 2012, în societatea B.G. Media SRL Suceava, firmă care administrează activitatea unui post local de televiziune. În prezent, Gheorghiu este unic asociat la B.G. Media SRL. Cei 35.000 de euro reprezintă "doar un împrumut pe o perioadă de 10 ani, care va ajunge la termen anul viitor. Contractul de împrumut a fost realizat la un cabinet notarial, cu termenele anuale de plată onorate, cu clauze bine stabilite", se apără ministrul intr-o declaratie de presa. Conform datelor oficiale, în urma tranzacției, ministrul Gheorghiu a preluat o afacere care a avut profit în șapte ani și pierderi în doi ani, anul pandemiei, in 2020, aducând societății cea mai mare cifră de afaceri și cel mai mare profit net din existența sa, adică 1,2 milioane de lei, respectiv 427.000 lei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Presa germană face dezvăluiri despre bărbații care au dat atacul la CARFIL: Plănuiau atacuri și în Germania, la comanda Rusiei
Doi barbați care au fi orchestrat atacul de la platforma CARFIL au fost arestați in Germania, in landul german Bavaria. ...
-
Dosarul lui Georgescu se complică: DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena. La el ar fi ajuns un milion de euro
Dosarul in care Calin Georgescu e cercetat pentru ca ar fi pacalit un om de afaceri sa ii dea un milion de euro promițan ...
-
Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise: Simina Tănăsescu (CCR) le-a răspuns în scris senatorilor care anchetează întâlnirea cu Ilie Bolojan
Primele explicații oficiale ale președintelui Curții Constituționale, Simina Tanasescu, in ancheta privind intalnirea cu ...
-
FT: Donald Trump Jr. s-a întâlnit în secret cu un om de afaceri rus legat de Kremlin. Cei doi au participat la partide de vânătoare în Mongolia
Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, a participat in luna august la o expediție de vanatoare in s ...
-
Evanghelia după Petru (Thiel) - Avem la dispoziție prelegerile secrete ale lui Peter Thiel despre Anticrist
Autor: Tina Nguyen Este o perioada marcata de viziuni apocaliptice asupra lumii in Silicon Valley. Cel mai recent c ...
-
Ființele subterane: Tokoloshe - Sala Coșmarurilor și Fermele lui Credo Mutwa de "creșterea" oamenilor - creaturile de sub Dulce și ființele pe care le numim "extratereștri"
Autor: Dr. Heather Lynn În 1922, potrivit autorului sud-african Credo Mutwa, o „ferma secreta de tokoloshe" ...
-
Proaspăta consilieră a președintelui Nicușor Dan e fiica unui fost ofițer de Securitate care a avut ca misiune supravegherea lui Nicu Steinhardt și Radu Săplăcan
Olivia Diana Morar a fost numita vineri consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru problemele legate de poli ...
-
Stenogramele care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl îngroapă pe George Simion! Cum a fost obligată deputata AUR să mintă pentru a-i scăpa de pușcărie pe liderul partidului
Dupa ce camerele de supraveghere din comuna Tunari și investigațiile poliției au strans lațul in jurul executanților car ...
-
Cum a ajuns Jared Kushner sub supravegherea serviciilor secrete ruse și în centrul unui circuit financiar de miliarde de dolari proveniți din Golf
Un jurnalist american susține ca serviciile de informații olandeze ar fi obținut acces la telefonul lui Jared Kushner du ...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu