Taxa de solidaritate îngroapă OMV: Acțiunile pe bursă se prăbușesc după votul din Parlament!
Postat la: 31.03.2023 |
Confuzie cu taxa de solidaritate Petrom: statul încearcă orice manevră de a lua 1 miliard de euro, Petrom se apără cu toate armele. Investitorii de la Bursă sunt în ceaţă. Fiscul susţine că a descoperit erori de calcul la o taxă.
Schimbările aduse pe 29 martie 2023 de parlament prin introducerea unor amendamente care ar obliga şi OMV Petrom (SNP) să plătească o taxă de solidaritate, calculată de Ziarul Financiar la circa 1 mld. euro, se reflectă în sens negativ la Bursa de Valori Bucureşti, întrucât posibila plată a acestei taxe diminuează şansele unor dividende consistente. „Amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituţiei României. Acest lucru este foarte îngrijorător", este reacţia Petrom.
„Corectăm inechităţile sociale", este reacţia PNL, partidul senatorului Alexandru Nazare, fost ministru de finanţe, cel care a propus amendamentul şi care a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor. De miercuri au fost mişcări pe cotaţia Petrom, de la un maxim de 0,4715 lei pe acţiune la un minim de 0,458 lei pe acţiune, cu o închidere de 0,461 lei, în timp ce ieri preţul avea fluctuaţii modeste, de la un minus de aproape 1%, iar ulterior chiar în teritoriu pozitiv. Mişcările sunt moderate întrucât autorităţile au afirmat de mai multe ori că Petrom va plăti această taxă.
Pe 15 martie Petrom mai avea nevoie de 3% pentru a sparge maximul istoric de 32,3 mld. lei capitalizare, care stă în picioare de 17 ani. Acum mai are nevoie de 13%, fiind evaluat la 28,6 mld. lei. Pe baza acestor rezultate Petrom se tranzacţionează la un PER de 2,8 ori, adică de aproape trei ori faţă de profitul din 2022, fiind printre cele mai subevaluate companii listate. Însă modificarea taxei de solidaritate în vederea includerii OMV Petrom pe lista companiilor bune de plată nu a fost o veste neaşteptată pentru piaţă sau pentru companie întrucât inclusiv ministrul Adrian Câciu a spus de mai multe ori că Petrom va plăti această taxă. De aici probabil şi reacţia moderată a pieţei.
Sarkany Istvan, investitor Petrom, vorbeşte de scor electoral. "Politicienii noştri încearcă să facă scor electoral şi au făcut o lege posibil neconstituţională care cel mai probabil va fi atacată în instanţă şi în final vom plăti cu toţii înapoi banii către OMV Petrom, inclusiv cu dobânzi". Astfel investitorii Petrom urmăresc zilele acestea compania, aceasta ţinând capul de afiş la Bursa de Valori Bucureşti, în special pe fondul unor posibile informaţii cu privire la această taxă de solidaritate.
Miercuri, Camera Deputaţilor a adoptat legea care aprobă OUG 186/2022 privind contribuţia de solidaritate, cu amendamente care ar obliga Petrom să platească taxa. Amendamentele schimbă metodologia pentru calculul veniturilor totale luate în considerare pentru determinarea eligibilităţii companiilor pentru plata taxei. Astfel, veniturile din vânzările de carburanţi, precum şi valoarea bunurilor produse în 2022 şi 2023 care nu au fost încă vândute, sau cele utilizate drept materii prime, vor fi incluse în baza de calcul, se arată în raportul zilnic al brokerilor de la BT CP.
Un secretar de stat din Ministerul Finanţelor a atenţionat că România riscă declanşarea procedurii a de infringement pentru aceste schimbări. "În vederea adoptării şi implementării OUG, MF a ţinut cont de toate elementele prevăzute în regulament. MFP a avut discuţii cu direcţia generală de taxe astfel că noi considerăm că extindere sferei de aplicare sau ajustarea cifrei de afaceri prevăzute de regulament 1854/2022 există riscului declanşării procedurii de infrigement", spune Alin Marius Andrieş la dezbaterea amendamentului în Comisia de Buget Finanţe a Camerei. Proiectul de lege nu este definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial.
"Observăm că amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituţiei României. Acest lucru este foarte îngrijorător. Planurile noastre viitoare de investiţii depind, printre altele, de un regim fiscal şi de reglementare previzibil. Menţionăm că, în 2022, am plătit deja 20 de miliarde de lei la bugetul de stat, în creştere cu 60% faţă de anul precedent. Din această sumă, 2 mld lei au reprezentat taxe nou introduse anul trecut", a transmis compania pentru ZF.
Ionuţ Stroe, purtător de cuvânt al PNL, spune că parlamentul a modificat taxa de solidaritate din energie pentru a corecta inechităţile iniţiale. "Această modificare legislativă este un act de dreptate şi corectitudine pe care PNL l-a susţinut de la bun început. (..).Banii care vor fi colectaţi din taxarea profitului excedentar obţinut ca urmare a creşterii preţurilor produselor energetice vor fi utilizaţi pentru finanţarea schemei de compensare a tarifelor la energie, investiţii în eficienţă energetică şi dezvoltarea autonomiei ţării în acest domeniu", a scris el pe Facebook.
Miercuri, într-o conferinţă la Piteşti, preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, a afirmat că inspectorii antifraudă urmează a emite decizia de impunere către compania OMV pentru suma de 581 de milioane de lei pe care aceasta trebuie să o achite către Fondul de Tranziţie Energetică, potrivit agenţiei de presă news.ro. "În urma verificărilor care au fost făcute s-a constatat că pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie anului trecut modul în care au calculat această contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică, care este altceva decât taxa de solidaritate, au fost câteva erori şi erorile s-au cumulat în 120 de milioane de euro", a explicat şeful Fiscului.
"Antifrauda a identificat şi a şi întocmit deja procesul-verbal de control, urmează să fie făcută verificarea în documentare şi emisă decizia de impunere, 581 de milioane de lei, aproximativ 120 de milioane de euro pentru Fondul de Tranziţie Energetică. (...) În urma verificărilor care au fost făcute s-a constatat că pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie anului trecut modul în care au calculat această contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică, care este altceva decât taxa de solidaritate, au fost câteva erori şi erorile s-au cumulat în 120 de milioane de euro. şi eu sunt convins că vor fi plătite", a afirmat Lucian Heiuş.
OMV Petrom, cea mai mare companie din România, a terminat anul trecut cu un business consolidat de 61,3 mld. lei (circa 12,5 miliarde de euro), de circa 2,4 ori mare faţă de 2021, şi un un profit net de 10,3 miliarde de lei (peste 2 miliarde de euro), unic în istoria României. Cu o producţie de petrol şi gaze în scădere, motorul principal care a alimentat aceste rezultate au fost scumpirile. Statul român a încasat direct din toate taxele plătite de OMV Petrom 16,5 mld. lei (3,4 mld. euro), după ce anul trecut a introdus 20 de schimbări în ceea ce priveşte taxarea companiilor din domeniul energetic
Proiectul de lege nu este definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, observăm că amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituţiei României. Acest lucru este foarte îngrijorător. Planurile noastre viitoare de investiţii depind, printre altele, de un regim fiscal şi de reglementare previzibil. Menţionăm că în 2022 am plătit deja 20 de miliarde de lei la bugetul de stat, în creştere cu 60% faţă de anul precedent. Din această sumă, 2 mld. lei au reprezentat taxe nou introduse anul trecut.
Parlamentul a modificat taxa de solidaritate din energie pentru a corecta inechităţile iniţiale. Această modificare legislativă este un act de dreptate şi corectitudine pe care PNL l-a susţinut de la bun început. (...) Banii care vor fi colectaţi din taxarea profitului excedentar obţinut ca urmare a creşterii preţurilor produselor energetice vor fi utilizaţi pentru finanţarea schemei de compensare a tarifelor la energie, investiţii în eficienţă energetică şi dezvoltarea autonomiei ţării în acest domeniu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
-
Pe lângă fuga din țară exista și o cale "legală": Emigrația românilor în comunism. În 1989 existau aproape 89.000 de cereri nesoluționate de plecare definitivă în Germania de Vest
Datele CNSAS arata amploarea fenomenului emigrarii din Romania in ultimii ani ai regimului comunist: la 1 septembrie 198 ...
-
"Obiectivul 1335": Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comanda nucleara aflat sub muntele Kosvinski Kamen, in regiunea ...
-
Imagini cu Sorin Grindeanu alături de ambasadoarea SUA Kimberly Guilfoyle la restaurant în București înainte de "dărâmarea" guvernului Bolojan
Șeful PSD Sorin Grindeanu a fost filmat alaturi de ambasadoarea SUA in Grecia Kimberly Guilfoyle la restaurantul Isolett ...
-
Cine sunt cei mai bine plătiți oameni din companiile de stat. 36 de persoane încasează între 50.000 și 100.000 de lei pe lună. Cel mai bogat are trei funcții
Guvernul a lansat platforma guvernanta.gov.ro, pe care sunt centralizate informații despre conducerea companiilor de sta ...
-
Ambasadoarea SUA în Grecia susține că Trump ar fi fost implicat în demiterea Guvernului Bolojan: "Putem face asta oricărei țări dorim!"
Ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi facut, in timpul unei cine desfașurate in martie la Ate ...
-
Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet
Noua platforma prin care Guvernul și-a propus sa aduca „transparența" in companiile de stat a debutat cu o problem ...
-
Stenograme cu planul de asasinare a lui Adrian Kreiner: "Nu că e blindat, e blindat... foarte blindat!"
Au aparut stenogramele din dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner. Asasinii lui discutau despre averea omul ...
-
THE DIPLOMATIC AFFAIRS: JP Morgan a refuzat cererea lui Nicușor Dan pentru o linie de finanțare dedicată României!
Trei surse familiarizate cu discuțiile au declarat pentru The Diplomatic Affairs ca președintele Romaniei, Nicușor Dan, ...
-
Unde duce "legitimația diplomatică" a lui Călin Georgescu. Numele care îl leagă pe fostul candidat de afacerea Jimbolia, mafia italiană și corupția din SRI-ul anilor 1990
În urma perchezițiilor la locuința lui Calin Georgescu din Mogoșoaia, anchetatorii au descoperit o legitimație pre ...
-
Hitler și-a ucis nepoata: Un istoric pune la îndoială alibiul liderului nazist privind misterioasa moarte prin împușcare a rudei sale
Timp de aproape un secol, moartea lui Geli Raubal, nepoata lui Adolf Hitler, a fost considerata un caz de sinucidere. Ac ...
-
Amantlâc la nivel politic înalt în Vrancea plus uncuibușor de nebunii de 500.000 de euro
Valentin Resmerița 68 de ani, fost candidat la Primaria Municipiului Focșani și Alexandra Tataru 52 de ani, fosta vicepr ...
-
Cuscrul lui Călin Georgescu încerca să formeze o nouă generație de lideri
Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Calin Georgescu, ar fi pregatit un proiect prin care iși propunea ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu