• Tweet

O româncă ce lucrează într-o instituție internațională din Afganistan povestește pentru HotNews.ro de ce nu s-a urcat într-un avion care să o aducă acasă, așa cum au făcut mulți occidentali după căderea Kabului, cum este viața acum sub controlul talibanilor, ce se întâmplă la protestele femeilor și multe altele.

La sfârșitul lunii august, autoritățile au anunțat că toți cetățenii români care au vrut să plece din Afganistan după căderea Kabulului au fost repatriați. Precizarea făcută de MAE „românii care au vrut să plece" este importantă pentru că subliniază o realitate interesantă: mai există încă români în Afganistan care nu au vrut să se urce în avioanele puse la dispoziție de statele aliate. Unii dintre aceștia lucrează pentru instituții internaționale, alții pentru diferite ONG-uri.

Cum este însă să fii femeie străină în aceste zile în Afganistan, când localnicele ies în stradă și își asumă riscuri imense protestând împotriva regulilor dure impuse de talibani?

Ca să pot răspunde la această întrebare am vorbit chiar cu o româncă ce trăiește de șapte ani în Kabul și care în prezent lucrează pentru o organizație neguvernamentală internațională.

Într-un call video care a durat mai bine de o oră, am aflat o altă perspectivă despre Afganistan, despre oamenii de acolo și evenimentele din ultimele zile. M-a rugat să nu-i menționez numele, nu atât de frica talibanilor, cât pentru motivul că nu obținuse în prealabil acordul de la conducătorii ONG-ului pentru care lucrează.

O experiență de șapte ani într-o țară măcinată de război, boli și sărăcie, este de așteptat că-și va spune cuvântul asupra psihicului oricărui om. Am descoperit însă o tânără senină, curajoasă și cu o perspectivă foarte realistă asupra vieții, morții și lumii în general.

Încă de la început și-a cerut scuze că va fuma în timpul acestui interviu, pentru că fumează două pachete pe zi. Am vorbit apoi despre viața de zi cu zi, despre talibani, protestele care au loc în această țară, frica oamenilor, moarte și așa mai departe.

La sfârșit, având în vedere că mâine se împlinesc 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie, am întrebat-o dacă, din perspectivă personală, crede că lumea este acum mai sigură decât era în 2001.

Toate răspunsurile în interviul de mai jos:

Ministerul Afacerilor Externe a comunicat că toți românii care au vrut să se întoarcă în țară au fost repatriați. Din ce știți dumneavoastră mai sunt acum și alți români în Afganistan sau sunteți singura?

Mai sunt și alți români care lucrează pentru ONU, asta e tot ce știu.

Dumneavoastră de ce nu ați vrut să vă întoarceți?

Pentru că am un staff aici, am o treabă de făcut, iar acum este destul de important să stau în Afganistan pentru că avem peste 100 de angajați locali. Dacă pleacă toți străinii aceștia își pierd încrederea și ajungem la situații cum a fost la aeroport, adică la haos.

În același timp, nu am fost în pericol de când Emiratul islamic a preluat puterea.

Mai există vreun conflict acum pe care organizația dumneavoastră trebuie să-l gestioneze?

Conflict mai este, de exemplu, în provincia Panjshir. Apoi în partea de sud-est mai multe triburi se bat pentru dreptul pe pământ. Deci sursa de conflict nu a fost doar „talibanii versus guvern". Mai sunt atacuri ale Statului Islamic.

Apoi, talibanii deși nu acționează împotriva unui guvern, a unei entități, apar situații când le spun ONG-urilor: „nu aveți voie cu femei la birou". Sau au fost compound-uri ale ONG-urilor care au fost jefuite, distruse sau ocupate.

Există un pericol mare care vine de la grupurile de criminalitate organizată care nu au legătură cu talibanii. Și am avut, slavă Domnului, treabă în săptămânile astea.

Plus ca să ne menținem propria securitate. Am avut talibani care au venit la noi în casă, abia i-am scos de aici, voiau să stea peste noapte.

Talibani în Kabul. FOTO: MARCUS YAM/LOS ANGELES TIMES/ Profimedia

Dar talibanii cum vă percep? Ca pe reprezentanții unei puteri străine sau înțeleg rolul dumneavoastră acolo?

Interacțiunile pe care le-am avut cu talibanii până acum au fost destul de pozitive. Când au venit în casă la noi, au întrebat ce naționalități avem aici. La momentul acela eram eu și cu doi ucraineni și au spus: „aaa, sunteți ca rușii, cu ăștia suntem prieteni". A fost prima dată în viața mea când m-am bucurat un pic să fiu asociată cu Rusia.

Talibanii îi percep pe ruși ca prieteni?

Acum, da. Rușii au rămas cu ambasadă aici, au avut interacțiuni cu talibanii, la Moscova și aici. Deci, da, sunt percepuți ca o țară prietenoasă.

Talibanii fac distincția clară între ce înseamnă forțe militare străine și lucrători din ONG-uri. Noi, de exemplu, nu umblăm pe stradă cu gărzi înarmate.

Nu există această tentație pentru a fi răpiți pentru răscumpărări? Cazuri au mai fost, nu e ceva neobișnuit...

Cazurile de răpiri de străini în Afganistan sunt puține, comparativ cu alte țări, gen Congo, Nigeria, Somalia. Când au fost răpiri, marea lor majoritate au fost pentru bani și au fost făcute de grupuri criminale. Nu răpiri pe motive politice.

Au fost și din astea, cum e cazul profesorilor de la Universitatea americană care au fost răpiți în 2016. Atunci erau însă prizonieri talibani prin Guantanamo sau Bagram. Acum nu mai au ce schimburi de prizonieri să mai facă.

Aveți femei afgane în organizație?

Da.

Au avut parte de probleme din partea talibanilor?

Din fericire nu au fost incidente pentru organizația noastră, au fost pentru alte organizații, în schimb. De exemplu, o tânără afgană care lucra pentru un alt ONG a fost bătută peste picioare de talibani pentru că avea sandale și i se vedeau degetele de la picioare.

Sunt evenimente de genul ăsta. Noi ce am făcut a a fost să spunem că dacă femeile se simt confortabil să vină la birou atunci pot să vină și am creat condițiile ca în caz că vin talibanii în vizită să existe un spațiu separat pentru femei.

Să fie evident că facem această separare, bărbați-femei, deși în afara unei astfel de vizite nu limităm în niciun fel cum se îmbracă femeile, cum interacționează la birou. Este doar pentru exterior, cenzurăm un pic modul cum e organizat biroul, pentru protecția femeilor, dar și pentru protecția staff-ului de gen masculin.

În același birou poți să ai două femei, una vrea să vină și una nu. Familia poate interzice unei femei să meargă la lucru, de asemenea, deci depinde. Noi nu am forțat pe nimeni să stea acasă sau să vină la lucru.

Dumneavoastră când ieșiți afară, pe stradă, purtați niqab, burqa?

Îmi pun ceva pe cap, iar acum nu mai merg în blugi. Mi-am pus ceva mai lung pe mine însă merg cu fața descoperită. Chestia aceea albastră, chadri sau burqa, când o porți practic nu ai vedere periferică deloc.

Ai impresia în continuu vei fi călcat de o mașină când treci strada. Deci nu e tocmai cea mai practică variantă pentru îmbrăcat. Deci până nu mi se spune clar „trebuie să porți chestia asta", nu mă îmbrac în așa ceva.

Localnicele, inclusiv cele din organizație dumneavoastră, au început să poarte astfel de haine?

Purtau și înainte în multe locuri. Depinde și de familie, cât de conservatoare este. Pe stradă, în Kabul, văd ca și înainte, femei cu burqa și femei fără. Chiar râdeam cu un coleg că unele ziariste străine erau îmbrăcate mai conservator decât unele fete afgane.

Probabil că în câteva luni, când ajung la partea asta din „to do list-ul" lor, talibanii vor pune niște reguli mai stricte. Deocamdată nu observ diferențe în îmbrăcăminte. Ce este însă foarte vizibil este că sunt mai puține femei pe stradă.

Am citit în presa internațională despre proteste ale femeilor, despre faptul că unele au fost bătute pentru că nu erau îmbrăcate corespunzător. Cum se văd lucrurile de la fața locului?

Sunt diferite, de la regiune la regiune. În nord și în vest am văzut restricții mai severe în ceea ce privește femeile. Sunt reguli mai stricte: dacă pot merge la lucru sau au voie să iasă din casă doar cu o rudă de gen masculin.

O caracteristică a acestui guvern este însă aceea că talibanii nu s-au așteptat să ajungă la guvernare atât de ușor. Nu s-au gândit foarte bine ce vor să facă. La acest moment totul depinde de personalitatea individului care este guvernator sau comisionar pentru ONG-uri sau ce o fi prin provincii.

De exemplu, ce se întâmplă în două provincii alăturate din sud, Kandahar și Helmand: în Kandahar sunt mai stricți, în Helmand mai puțin. Poate e surprinzător dar depinde efectiv de personalitatea celui care este la conducere în provincia respectivă.

În Kabul cum stau lucrurile?

Talibanii habar nu au cum să gestioneze un protest. Nu au împușcat pe nimeni la protest, au tras în aer pentru dispersarea mulțimii. E clar că nu sunt confortabili cu un protest. Dar noi, sincer, ne așteptau ca reprimarea să fie mult mai violentă.

Au fost lovite unele femei și unii jurnaliști- acest lucru este îngrijorător în ceea ce privește libertatea mass-mediei- dar reacția a fost mai slabă comparativ cu ce au făcut la protestele împotriva lor când nu erau la putere, în zone controlate de talibani, proteste din cauza dublei taxări (n.r.- talibanii au perceput taxe în regiunile controlate de ei și înainte de a câștiga războiul). Acolo efectiv i-au împușcat pe oamenii care protestau.

În Kabul, deocamdată talibanii au o reținere. Au această dorință de a fi recunoscuți internațional. Iar dacă se apucă să împuște și să bată pe toată lumea probabil că nu va fi atât de ușor pentru comunitatea internațională să relaționeze cu acest guvern.

„Sunt mulți care au fugit din țară și acum sunt foarte curajoși stând prin Franța sau prin State"

Aveți o experiență de șapte ani în Afganistan, îi cunoașteți pe talibani. Ce părere aveți de promisiunile pe care le-au făcut că vor respecta drepturile femeilor, libertatea presei, drepturile omului, în general?

Cred că este cam bullshit. Ei spun că respectă libertatea mediei, dar de exemplu un amic de-ai mei, jurnalist străin, a vrut să meargă printr-o provincie și nu a primit permisiune.

Alții s-au dus în altă provincie și li s-a spus că scrisoarea lor de acreditare de la guvernul taliban nu e valabilă acolo. Jurnaliștii afgani riscă mai mult să fie bătuți, arestați și așa mai departe.

Ei au spus că asigură libertatea presei atâta vreme cât nu afectează interesele naționale și islamul. Definiția aceasta este destul de vagă. Dacă nu scrii despre flori ai toate șansele să nu ai această libertate.

Sub fostul guvern mass-media din Afganistan era una dintre cele mai libere din Asia, dacă ne uităm la ce se întâmplă în India, în Pakistan. E un șoc acum pentru comunitatea jurnaliștilor de aici să treacă de la libertatea de a critica guvernul la o cenzurarea și autocenzurare. Și represiune.

S-au închis instituții de presă?

Unele s-au închis. Sunt mulți jurnaliști care au plecat din țară și acum sunt foarte curajoși stând prin Franța sau prin State. Și critică și apără drepturile femeilor, dar cei care au rămas aici și vor să aibă un impact pozitiv, să relateze ceea ce este real, nu au prea multe șanse să facă asta.

Vedem și printre liderii politici din Afganistan: cei care sunt plecați în afară urlă pe Twitter și pe Facebook: „rezistați, spuneți adevărul!". Da, dacă erai și tu aici, poate raportam împreună ce se întâmplă în Afganistan.

În fine, toți sunt curajoși când sunt în afara țării.

În ceea ce privește drepturile femeilor ne așteptăm să se anunțe restricții destul de serioase.

Ca să ne întoarcem cu câteva săptămâni în urmă, cum s-a văzut de la fața locului victoria asta neașteptat de rapidă a talibanilor? A fost o victorie sută la sută militară sau a fost favorizată și o atitudine favorabilă a unei părți din populație față de talibani?

În Kabul și în alte locuri nu există o atitudine favorabilă față de talibani. A fost o victorie militară dar nu a fost atinsă numai prin mijloace militare. Clar. Nu aveau superioritatea numerică, tehnică, training deloc comparativ cu ce avea guvernul afgan.

SUA au adoptat însă o strategie foarte greșită de a spune că fostul guvern va cădea dacă nu se implică mai serios în negocieri de pace, vrând să forțeze mâna fostului guvern să facă concesii. Această narativă a fost purtată de tot ce înseamnă media națională că „gata, pleacă americanii și cade Kabulul". Ceea ce nu era deloc așa.

Dar narativa asta a influențat foarte mult dorința forțelor afgane să lupte. Au fost situații când trei talibani erau la 5-10 kilometri și deja check-pointul era abandonat. În unele locuri au rezistat, dar surprinzător, de pildă, o provincie ca Badakhshan, unde nu au fost talibani nici măcar în anii 90, a picat într-o zi două.

Cei de la check-pointuri s-au predat, au predat și armamentul și au fost districte în acea provincie unde efectiv controlul a fost preluat de patru talibani într-o Toyota Corolla.

O parte din banii investiți în Afganistan s-au văzut în „case în Dubai și afaceri ale liderilor politici"

În ultimii 20 de ani, SUA și NATO au investit în Afganistan 2,3 trilioane de dolari. Unde s-au văzut acești bani, la fața locului?

O mare parte în case în Dubai și afaceri ale liderilor politici. Dar au fost și câștiguri pentru Afganistan. Nu să justifice sumele acestea, dar sunt câștiguri în ceea ce privește numărul de școli, clinici, sisteme de irigații etc.

Kabul este un hub comercial și acum după ce au venit talibanii și avem problemele pe care le avem cu cash-ul și băncile, e plin de mall-uri, magazine. Eu mă pot duce la un supermarket și pot să-mi iau brânză franțuzească dacă vreau.

S-a dezvoltat economia, în special comerțul, pentru că nu se prea produce nimic pe aici în afară de opium. Și s-a creat o clasă de mijloc. Educația, nu prea există la țară. Dar la orașe s-a format o elită de oameni educați. Doctori, profesori, oameni din bănci.

Acesta este un câștig pentru o populație care până acum nu a avut această șansă. Din păcate, majoritatea a plecat acum din țară.

Presupun că-i cunoașteți pe unii dintre cei care au plecat. Cu ce gânduri au fugit din Afganistan? A fost panică, au plecat să se întoarcă la un moment dat?

A fost o doză mare de panică și o doză mare de oportunism. Am avut colegi care nu aveau nici pașaport și nici nu erau supuși vreunei amenințări și pur și simplu s-au dus în gloata aceea, dând din coate, au reușit să intre în aeroport și au fost puși pe avion, fără nicio justificare.

Și am și colegi și amici care aveau acte și pe care acum îi plimb dintr-un „safe house" în alt „safe house" pentru că sunt amenințați. Nu au reușit să plece pentru că au vrut să urmeze o cale legală. A fost un haos.

Ambasadele străine au plecat ca găinile, una după alta, deși aveau asigurări, cum am avut și noi ca ONG-uri, talibanii nu s-ar fi băgat într-o ambasadă să o distrugă cât erau oameni acolo. Sunt și acum ambasade deschise care sunt păzite, la fel ca înainte.

Plecarea asta a contribuit la panica asta generală. La fel au plecat de la multe ONG-uri și directorii de țară. Acum mai sunt nouă directori de țară din care șapte sunt femei. Plecând străinii s-a creat starea asta de panică și în rândul staff-urilor naționale.

După atentatul terorist de la aeroport, americanii au ripostat cu un atac cu dronă. Citeam în presă că a fost un atac haotic și că au existat și victime civile. Cum a fost primit acest lucru de către localnici?

Există un sentiment de furie care s-a suprapus peste sentimentul de trădare din partea americanilor pe care l-au simțit mulți localnici. Am înțeles că zece civili au fost omorâți, din sursele noastre niciun membru al Statului islamic nu a fost omorât. Au crezut că, dar de fapt nu s-a întâmplat. Noi avem posibilitatea de a verifica acest lucru destul de serios.

Numai că acum sunt probleme atât de serioase și atât de multe încât...oricum morți civili din cauza unui atac aerian sunt la ordinea zilei de când durează războiul, deci nu a fost mare revoltă în tot orașul sau ceva de genul acesta.

„Fiind o societate islamică așteptarea este pentru ce vine pe lumea de dincolo, după moarte"

Cum este să trăiești cu moartea atât de aproape de tine, așa cum se trăiește în Afganistan? Afganii au planuri de viitor?

Nu prea, gândirea este pe termen scurt aici. Dacă încerci să faci o strategie pe cinci ani i-ai băgat în ceață. Totul este pe termen scurt, vezi chestia asta și în business.

Moartea este acceptată ca o realitate și fiind o societate islamică așteptarea este pentru ce vine pe lumea de dincolo, după moarte. Pentru talibani la fel: dacă ești martir ajungi în rai. Nu bei vin aici ca să poți bea dincolo și așa mai departe.

V-au murit apropiați?

Da, de multe ori. În atacuri, au murit de boli. Conflictul este doar o fracțiune din tragedia umană de aici. E o țară care se confruntă cu poliomelită, cu tifos. Chiar dacă sunt mai multe clinici, doctori calificați, aceștia nu au apucat să ajungă în fiecare provincie, district.

Sunt oameni care mor cu zile din cauză că nu-i tratează cineva ca lumea. Un amic care este doctor mi-a spus la un moment dat, când eram răcită, că să mănânc cartofi ca să mă vindec.

Există în acest moment o rezistență în munți în regiunea Panjshir condusă de fiul lui Ahmad Massoud. Care este sentimentul local, relativ la această rezistență? Are șanse de izbândă?

Nu. Ce prevăd că se poate întâmpla cu probabilitate destul de mare este ca criza economică care a început deja, dar o să se adâncească, să creeze proteste. Vor apărea proteste mai mari și probabil că de acolo va veni rezistența anti-talibană.

Nu dintr-o rezistența de undeva prin munți, unde sunt trei oameni și două capre.

Am văzut imagini cu oameni care stăteau la coadă să scoată bani din bancomate, unul din semnele crizei economice. Ce alte semne mai sunt? Se mai găsesc produse în magazine, mai funcționează băncile, mai există utilitățile?

Băncile au fost închise o perioadă și acum au pus limită la cât poți să retragi maxim pe săptămână, iar asta depinde de la o provincie la alta. Într-o provincie dacă poți să retragi 5000 de afgani (45 de dolari) atunci ești norocos.

Există o lipsă de cash, dar sistemul bancar de aici nu era foarte dezvoltat. Aici sunt foarte dezvoltate rețelele de transfer informal de bani bazate pe încredere.

Cum sunt aceste rețele? Cum funcționează?

Să zicem că mama vrea să-mi trimită bani. Mama se întâlnește cu un individ îi dă banii cash și alt individ care este în aceeași rețea îmi dă banii mie aici. Contra unui comision. Se merge pe încredere, nu se semnează nimic.

Acest sistem funcționează și în Siria, Yemen, Irak, mai ales în țări unde sunt restricții internaționale pe transferurile de bani.

În ceea ce privește mărfurile?

Lumea cumpără de mâncare, normal, dar, din ce văd la staff-ul meu de exemplu, oamenii își cam păstrează banii. Nu-și cumpără cămăși și fuste și mai știu eu ce. Își păstrează banii pentru nevoi urgente, nevoi medicale.

Oamenii știu, a mai fost o guvernare talibană și atunci economia s-a dus în cap. Pe partea tehnică, de administrare a unui sistem economic, această administrație e cam praf. Vor fi sancțiuni internaționale, ne așteptam la asta, problema e că acest sancțiuni vor afecta populația, nu pe talibani.

Ca un exemplu, bugetul afgan sub fosta administrație, din cheltuielile publice între 70 și 75% erau finanțate din surse externe. Clar un guvern taliban va fi mult mai ieftin, nu se plătesc oamenii atât de bine, nu ai atâta armată de plătit și oricum talibanii nu-și plătesc soldații.

Talibanii luptă doar din convingere?

Dacă ești taliban primești mâncare și casă unde vrei tu. Atât. Nu ai nevoie de prea multe. Iar dacă mori au grijă de familia ta, iar asta este foarte important pentru o țară ca Afganistanul, unde nu ai pensie, niciun fel de plasă de securitate socială.

Ce ONG-uri internaționale mai sunt în acest moment în Afganistan? Din ce domenii?

În total, sunt 285 de ONG-uri înregistrate în Afganistan, jumătate, jumătate, internaționale și afgane, din domenii diverse: de la sănătate, educație. Sunt inclusiv ONG-uri care protejează mediul. Probabil că acestea vor avea în curând o întrerupere în activitate.

Mai sunt pe agricultură, acum avem o secetă mare în vestul Afganistanului. Căratul apei către sate este o activitate pe care o fac ONG-urile, nu Guvernul.

Mâine este 9/11, se împlinesc 20 de ani de la atacurile teroriste din New York. V-aș cere acum o opinie personală: Este în 2021, lumea mai sigură în fața terorismului decât era în 2001?

Probabil că da, dar nu datorită războiului de Afganistan. Sursele de terorism s-au mutat foarte bine în SUA și Europa. Apoi s-a eliminat parte, nu tot, din ceea ce era Al Oaeda în Afganistan, parte și nu tot din ceea ce era Statul Islamic.

Nu ai însă nevoie să ai celule peste tot ca să faci un atac în Franța sau în altă parte. Sunt suficiente posibilități din interiorul acelor state.

Ceea ce ne ferește probabil un atac mare, cu mii de morți este creșterea măsurilor de securitate pe aviație, la intrarea în țară, creșterea a ceea ce înseamnă intelligence. Dar nu războiul din Afganistan. Nu cred că acest război a avut un impact mare din acest punct de vedere.

Măcar Afganistanul e mai sigur din acest punct de vedere?

Da și nu. Nici fostul guvern nu putea controla rețelele teroriste. Talibanii nu au tehnologia necesară, experiența necesară de contraterorism, nu au nici oameni. Dacă acum merg pe jos prin Kabul și dacă văd un taliban înarmat la un check-point e chiar o surpriză. Nu au oameni nici măcar să asigure servicii de poliție în Kabul pentru a opri criminalitatea.

Criminalitatea e redusă acum pentru că sunt pedepsele acelea serioase, cu spânzurări și altele. Dar nu din cauză că talibanii dețin controlul. Și atunci am un semn de întrebare dacă talibanii au capacitatea să detecteze evoluții ale Statului Islamic în alte colțuri ale țării.

Nu am răspunsul la întrebarea asta.