• Tweet

România, al șaselea cel mai mare stat al Uniunii Europene, este ocolită, de ani buni, de către investitorii străini. Deși aceștia au ajuns să dețină, rapid și ușor, jumătate din economia românească (după cifra de afaceri) și au aici printre cele mai bune randamente din UE. Este acesta un paradox sau face parte din condiția de mediocritate internațională în care guvernele noastre se complac de câteva decenii încoace? Dacă până acum, mai cultivam ceva speranțe, ultimele clasamente europene ne indică cu claritate faptul că nici nu existăm, practic, ca jucător în economia continentală/globală. Alții, prin jurul nostru, însă, au alt statut.

În anul 2021, ultimul pentru care Eurostat a livrat date statistice comparative la nivelul Uniunii Europene, stocul total de investiții străine din țara noastră a atins pragul de 100 de miliarde de euro. Pentru noi pare mult, fiind cam o treime din PIB-ul nostru. În același an, totalul banilor investiți în Ungaria era de 316 miliarde de euro, de trei ori mai mult decât la noi, într-o țară(și o economie) de două ori mai mică. În Cehia, discutăm despre 177 de miliarde de euro, pentru o economie cam la fel de mare ca a noastră. În Polonia, cifra ajunge la 240 de miliarde de euro, la o economie mai mult decât dublă ca a noastră. În Bulgaria vorbim despre 50 de miliarde de euro, iar în Slovacia despre 52 de miliarde de euro. Economia bulgară, pentru o corectă și completă comparație, este de vreo trei ori mai mică decât a noastră, iar cea slovacă de vreo patru ori mai mică.

La nivelul întregii Uniuni, cifra totală a investițiilor din străinătate depășește 14 000 de miliarde de euro. Nouă ne revine cam 0,7% din această sumă, ungurilor 2,2%, polonezilor 1,7%, cehilor 1,26%, iar bulgarilor și slovacilor câte 0,3%.

Deși poate părea paradoxal, cele mai importante stocuri de investiții străine se regăsesc în cele mai bogate și performante țări europene, nu în cele mai mari. Campion absolut este Olanda, care se bucură de un stoc de peste 3 800 de miliarde de euro (adică 27% din total), urmată de către Luxemburg (2 900 de miliarde de euro- adică aproape 21% din totalul european). Pe locul trei este Irlanda (1 200 de miliarde de euro- 8,5% din total). Dacă stăm strâmb și judecăm drept, mai bine de jumătate din banii străini investiți în UE au ajuns în trei state mici, dar extrem de bogate și cu legislații extrem de permisive. Cele peste 8 000 de miliarde de euro care au fost investite în tripleta Olanda-Luxemburg-Irlanda au contribuit masiv la imensa bogăție și bunăstare din aceste state. Iar restul continentului a rămas să se descurce cu doar 6 000 de miliarde de euro investiții din afara granițelor. Iată, bunăoară, cea mai mare economie europeană, Germania, nu a absorbit până în 2021 decât 986 de miliarde de euro, de patru ori mai puțin decât Olanda și doar de trei ori mai mult decât Ungaria. Franța, a doua cea mai mare economie europeană, s-a bucurat de doar 845 de miliarde de euro investiți din străinătate, Italia de doar 393 de miliarde de euro, iar Spania de 745 de miliarde de euro. Iar Turcia, cea mai populată țară de pe continent abia a adunat 124 de miliarde de euro. Poate așa se și explică proasta performanță economică a Italiei sau a Turciei. De altfel, nici sub-performanta Grecie nu se bucură de investiții străine mai mari de 38 de miliarde de euro, mai puțin decât Bulgaria.

Dacă ar fi să tragem o concluzie după aceste date primare, aceasta ar fi că acolo unde sunt mulți bani investiți din străinătate, acolo avem și o mare bogăție și prosperitate, iar acolo unde investițiile străine sunt mici în raport cu mărimea economiei, acolo și prosperitatea și performanța economică este scăzută. Ierarhia statelor UE după investițiile străine făcute în piața respectivă, dar și după investițiile făcute din statele respective este și aceasta extrem de sugestivă, împărțită în trei sectiuni:

- prima, cu Olanda și Luxemburg, ambele la altă scară în raport cu restul Europei, Olanda fiind cea mai internaționalizată economie de pe continent, deținând 27% din investițiile străine din UE, dar fiind și originea a 29% din investițiile făcute de statele UE peste granițele naționale!

- a doua cuprinde economiile mediu internaționalizate din Uniune, de la Germania, Irlanda, Spania, Italia până la Ungaria, Austria, Polonia și Cehia, state cu grade semnificative de internaționalizare, dar cu mari discrepanțe între investițiile primite și cele realizate; de exemplu, Germania a investit peste graniță 11% din sumele investite de UE, dar a primit doar 7% din investițiile străine din UE. Polonia și Cehia dețin între 1 și 2% din sumele investite direct din străinătate în UE, dar nu au, decât într-o mică măsură, investiții făcute în alte state, în vreme ce Ungara deține peste 2% din totalul banilor investiți de străini în UE, dar este și un important furnizor de investiții pentru alte state.

- în fine, a treia cuprinde economiile cele mai puțin internaționalizate, aici găsind state de la Portugalia și Finlanda, până la micuțele Slovenia, Letonia, Croația, Lituania, dar și două economii de dimensiuni medii, Grecia și România.

Concluzionând aceste două ierarhii, trebuie să reținem caracterul slab internaționalizat al economiei noastre, faptul că un stat de dimensiunile României este atât de puțin permeabil investițiilor străine indică și o poziție asumată de absent în afacerile europene și globale. O națiune, a șasea cea mai numeroasă din UE, care se mulțumește cu o poziție codașă în fluxurile de investiții (atât cele intrate în țară, dar și cele ieșite din țară) nu are cum să fie un jucător de care să se țină seama, nici măcar în Europa, darmite pe plan global. Aceste clasamente indică, mai exact, faptul că România nu există pe harta economiei globale.

Și când te gândești că majoritatea românilor se cred sufocați de investitorii străini! Asta nu ne arată decât insuficienta dezvoltare a țării, dacă un flux de investiții modest din afara granițelor poate să controleze mai mult de jumătate din economia noastră.

Pentru o imagine cât mai completă să spunem și că, din cele 14 000 de miliarde de euro investite pe continent, aproape 4 500 de miliarde de euro (o treime din total) reprezintă, de fapt, investiții în vehicule financiare, de unde banii se investesc în restul Uniunii. Campioana banilor veniți pentru crearea de SPE (special purpose entities- entități cu scopuri speciale ) este Luxemburg, cu peste 2 000 de miliarde de euro, urmată de Olanda ( 1 400 de miliarde de euro) și malta (390 de miliarde de euro).

Interesant de observat că găsim astfel de investiții (în entități/vehicule cu scop special) și în două state estice: Ungaria (233 de miliarde de euro) și Polonia (466 de milioane de euro- un nivel nesemnificativ). Este și aceasta o explicație a faptului că, deși apare ca un mare performer în recepția de investiții străine, Ungaria nu este și un mare performer economic de ansamblu: pentru că vreo două treimi din acele investiții străine doar tranzitează Ungaria, acolo îmbrăcând doar o haină europeană.

Cât privește randamentul investițiilor străine în piețele în care au fost făcute, vorbim, însă de un cu totul alt clasament european, unitatea de măsură fiind rata profitului la investiția realizată (rate of return- rata de recuperare anuală a investiției, adică cât anume câștigă investitorul anual la fiecare sută de euro investită).

Cea mai mare rentabilitate a investițiilor străine o regăsim în Polonia, Lituania, Irlanda și Finlanda (peste 10%), urmate de către Suedia și România (în jur de 9%). Printre codașele rentabilității investițiilor străine găsim Italia (undeva la 1%), Germania, Spania și Portugalia (3-4%), Ungaria, Luxemburg și Franța (în jur de 5%).

Iată un paradox: deși randamentele banilor investiți sunt duble în România față de Ungaria, străinii au preferat să investească la vecinii noștri! Ce au ungurii și nu avem noi? Or fi oare masochiști toți investitorii străini care aleg Budapesta în loc de București? Răspunsurile par mult mai simple, atunci când vedem dimensiunea investițiilor care pleacă din Ungaria (cu un randament extrem de mic, în jur de 3%) dar comparabile ca mărime cu investițiile făcute în Ungaria: practic, pentru multe grupuri/fonduri de investiții, Ungaria a devenit un hub de investiții. Aici vin și pleacă fluxurile de bani pentru o întreagă regiune, care cuprinde cu prioritate spațiul fost iugoslav, dar include și România. Da, despre asta este vorba, despre politica de poziționare globală a Ungariei ca hub de investiții. Așa ne putem explica colosalele sume venite ca investiții din origini „exotice" precum Taiwan, Singapore, Coreea de Sud sau Japonia. Nemaivorbind de China. Țări importante, cu economii extrem de puternic internaționalizate pe care noi le ignorăm cu tenacitate.

Mai țineți minte momentul penibil în care premierul japonez Abe a aterizat la București doar pentru a merge la Muzeul satului, căci neuitatul Mihai Tudose a ales ziua respectivă pentru a demisiona din funcția de premier, în ciuda „dictatorului" Dragnea? Ei bine, iată rezultatul multor ani în care mulți mihaitudoși au ignorat cu o aroganță greu de priceput marile și prosperele economii din Asia. De asemenea, la acest rezultat a contribuit și decizia criminală pe care a luat-o Bucureștiul de a refuza orice emisiune de obligațiuni în yeni japonezi, deși vecinii noștri au emis câte cinci astfel de emisiuni. A mai contribuit și faptul că toate guvernele noastre au refuzat orice investitor important din Coreea, ba chiar i-a alungat pe aceștia și de acolo de unde erau.

Ce să mai spunem despre faptul că guvernele noastre au interzis cu desăvârșire orice contact cu Taiwan-ul, chipurile pentru a proteja relația cu China. Dar în ultimii ani, chinezii sunt tratați la București drept inamicul public nr. 1. Și-atunci, mă întreb: de ce am alungat simultan și investitorii chinezi și pe cei taiwanezi? Care e logica unei astfel de poziții ridicole? Vrea cumva Klaus Iohannis să devină păcăliciul de serviciu? Sau a început să ne placă poziția de codaș? De elev vinovat care nu îndrăznește nici măcar să ridice capul din caietul în care oricum nu scrie nimic?

Petrișor Peiu