Cultura pe repede-nainte sau cum s-a închis în nouă zile o competiție care ar fi trebuit să fie despre valoare

Postat la: 28.07.2026 |

Cultura pe repede-nainte sau cum s-a închis în nouă zile o competiție care ar fi trebuit să fie despre valoare

Există un fel aparte de a rata o reformă a finanțării proiectelor culturale: să anunți principii pe care le încalci chiar la prima mișcare. Ministerul Culturii tocmai a reușit contraperformanța de a promova, cu surle și trâmbițe, o schemă de finanțare care, în doar nouă zile, a transformat clamatul sprijin pentru cultura independentă dintr-o promisiune de echitate și competiție reală într-o cursă contra cronometru.

Reamintesc pe scurt cronologia, fiindcă detaliile contează. La 6 iulie 2026, ora 12:00, se deschide apelul de proiecte din Schema de ajutor de minimis pentru sectorul cultural independent, cu un buget de sesiune de 6.205.841 de lei. Termenul de depunere anunțat: 5 septembrie. Sau – precizează discret Ghidul – „până la epuizarea bugetului alocat, după caz”. Pe 14 iulie, apelul este închis. Motivul: cele 17 proiecte depuse însumau cereri de 6.345.820,93 lei, adică puțin peste plafon. Nouă zile dintr-o fereastră anunțată de două luni. Restul aplicanților au rămas în fața unei uși deja zăvorâte.

Aici se află prima problemă, una de principiu constituțional. Egalitatea cetățenilor în fața autorităților publice, garantată de articolul 16 din Constituție, presupune, în materie de acces la fondurile publice, posibilitatea reală de a concura în condiții egale. O sesiune cu termen afișat pe 5 septembrie creează în mod legitim așteptarea că ai timp să-ți construiești dosarul până atunci – iar un dosar cultural serios nu se scrie într-o după-amiază. Regula „primul venit, primul servit”, suprapusă peste un termen public de două luni, nu îi selectează pe cei mai buni, ci pe cei mai rapizi sau pe cei care au știut să fie pregătiți din timp. Ministerul Culturii premiază, astfel, viteza de încărcare pe platformă, disponibilitatea de a sta cu mâna pe mouse în prima zi, poate chiar accesul la o informație anticipată despre cât de repede se va umple plafonul. Nimic din toate acestea nu are legătură cu valoarea unui proiect cultural!

A doua problemă este și mai gravă, fiindcă atinge însăși rațiunea de a exista a unei competiții. „Primul venit, primul servit” pornește de la o ficțiune: că orice proiect depus în timp util este, prin simplul fapt al depunerii, suficient de bun pentru a câștiga. Dar o finanțare culturală nu este o coadă la ghișeu. Este – sau ar trebui să fie – o ierarhizare pe merit. Paradoxul este că schema prevede chiar o grilă de evaluare, un punctaj, un prag de 90 de puncte pentru contractare directă. Numai că, epuizând bugetul cu proiectele sosite primele, mecanismul ordinii cronologice golește de sens tocmai evaluarea calitativă pe care documentul o proclamă. La ce bun o grilă de conținut, dacă locurile se ocupă înainte ca valoarea să apuce să conteze?

Aici intervine și ironia pe care nu o pot trece cu vederea. În septembrie 2025 , același minister anunța, într-un comunicat propriu, că lucrează la un nou regulament de finanțare menit „să asigure predictibilitate și șanse egale tuturor operatorilor culturali”, cu „apeluri de proiecte cu perioade bine definite de depunere, selecție și evaluare”. Erau cuvintele ministrului, nu ale criticilor lui. Schema de minimis din 2026 este, teoretic, împlinirea acelei promisiuni. În practică, o contrazice punct cu punct: perioada de depunere nu a fost „bine definită”, ci s-a evaporat în nouă zile; șansele nu au fost egale, ci distribuite în ordinea sosirii; iar selecția pe merit a fost scurtcircuitată de aritmetica plafonului.

La toate acestea se adaugă neregulile de context, care compun un tablou și mai îngrijorător. Bugetul întregii scheme multianuale este de circa 37,4 milioane de lei, împărțit pe „cel mult 15 apeluri” până în 2029. Totuși, acest prim apel a alocat doar 6,2 milioane, o fracțiune care făcea previzibilă epuizarea rapidă într-un sector înfometat de finanțare. Calendarul de implementare este, la rândul lui, sufocant: proiecte contractate în toamnă, cu termen de finalizare la 5 noiembrie 2026. De aici întrebarea firească: cine poate realiza realist un proiect cultural de anvergură în doar câteva săptămâni? Iar faptul că suma cerută, 6,34 milioane de lei, depășea de la bun început bugetul disponibil, 6,20 milioane de lei, înseamnă că nici măcar cele 17 proiecte ajunse „la timp” nu pot fi toate finanțate. Prin urmare, ordinea cronologică va decide, și între ele, cine rămâne pe dinafară. Exact scenariul pe care o competiție onestă ar fi trebuit să-l evite. 

Pentru o exprimare mai plastică, îi propun ministrului Demeter András István o comparație: anunți un concurs pe post (să zicem chiar pentru patru actori!) cu înscrieri deschise până în septembrie, dar tragi obloanele în a noua zi, de îndată ce s-au adunat destule dosare cât să bifezi completarea schemei. Candidații care își pregăteau dosarul pentru termenul afișat rămân în fața ușii – nu fiindcă ar fi fost mai slabi, ci fiindcă au crezut anunțul. Iar întrebarea care contează cu adevărat, câți dintre cei rămași pe dinafară ar fi fost mai buni decât cei intrați la timp, nu va primi niciodată un răspuns.

Efectul este demoralizant: se erodează tocmai încrederea că regulile jocului sunt stabile și corecte. Cultura independentă din România trăiește, mai mult decât din bani, din această încredere fragilă că munca serioasă va fi cântărită după valoarea ei, nu după ceasul depunerii.

Un apel de proiecte nu este un ghișeu de bilete la un spectacol sold-out. Dacă statul vrea cu adevărat o cultură competitivă, trebuie să-și onoreze propriile termene, să lase evaluarea pe merit să funcționeze și să nu confunde viteza cu excelența. Altfel, singurul lucru pe care îl finanțează este cinismul.

Dan Mircea Cipariu

loading...
PUTETI CITI SI...

Cultura pe repede-nainte sau cum s-a închis în nouă zile o competiție care ar fi trebuit să fie despre valoare

Postat la: 28.07.2026 |

0

Există un fel aparte de a rata o reformă a finanțării proiectelor culturale: să anunți principii pe care le încalci chiar la prima mișcare. Ministerul Culturii tocmai a reușit contraperformanța de a promova, cu surle și trâmbițe, o schemă de finanțare care, în doar nouă zile, a transformat clamatul sprijin pentru cultura independentă dintr-o promisiune de echitate și competiție reală într-o cursă contra cronometru.

Reamintesc pe scurt cronologia, fiindcă detaliile contează. La 6 iulie 2026, ora 12:00, se deschide apelul de proiecte din Schema de ajutor de minimis pentru sectorul cultural independent, cu un buget de sesiune de 6.205.841 de lei. Termenul de depunere anunțat: 5 septembrie. Sau – precizează discret Ghidul – „până la epuizarea bugetului alocat, după caz”. Pe 14 iulie, apelul este închis. Motivul: cele 17 proiecte depuse însumau cereri de 6.345.820,93 lei, adică puțin peste plafon. Nouă zile dintr-o fereastră anunțată de două luni. Restul aplicanților au rămas în fața unei uși deja zăvorâte.

Aici se află prima problemă, una de principiu constituțional. Egalitatea cetățenilor în fața autorităților publice, garantată de articolul 16 din Constituție, presupune, în materie de acces la fondurile publice, posibilitatea reală de a concura în condiții egale. O sesiune cu termen afișat pe 5 septembrie creează în mod legitim așteptarea că ai timp să-ți construiești dosarul până atunci – iar un dosar cultural serios nu se scrie într-o după-amiază. Regula „primul venit, primul servit”, suprapusă peste un termen public de două luni, nu îi selectează pe cei mai buni, ci pe cei mai rapizi sau pe cei care au știut să fie pregătiți din timp. Ministerul Culturii premiază, astfel, viteza de încărcare pe platformă, disponibilitatea de a sta cu mâna pe mouse în prima zi, poate chiar accesul la o informație anticipată despre cât de repede se va umple plafonul. Nimic din toate acestea nu are legătură cu valoarea unui proiect cultural!

A doua problemă este și mai gravă, fiindcă atinge însăși rațiunea de a exista a unei competiții. „Primul venit, primul servit” pornește de la o ficțiune: că orice proiect depus în timp util este, prin simplul fapt al depunerii, suficient de bun pentru a câștiga. Dar o finanțare culturală nu este o coadă la ghișeu. Este – sau ar trebui să fie – o ierarhizare pe merit. Paradoxul este că schema prevede chiar o grilă de evaluare, un punctaj, un prag de 90 de puncte pentru contractare directă. Numai că, epuizând bugetul cu proiectele sosite primele, mecanismul ordinii cronologice golește de sens tocmai evaluarea calitativă pe care documentul o proclamă. La ce bun o grilă de conținut, dacă locurile se ocupă înainte ca valoarea să apuce să conteze?

Aici intervine și ironia pe care nu o pot trece cu vederea. În septembrie 2025 , același minister anunța, într-un comunicat propriu, că lucrează la un nou regulament de finanțare menit „să asigure predictibilitate și șanse egale tuturor operatorilor culturali”, cu „apeluri de proiecte cu perioade bine definite de depunere, selecție și evaluare”. Erau cuvintele ministrului, nu ale criticilor lui. Schema de minimis din 2026 este, teoretic, împlinirea acelei promisiuni. În practică, o contrazice punct cu punct: perioada de depunere nu a fost „bine definită”, ci s-a evaporat în nouă zile; șansele nu au fost egale, ci distribuite în ordinea sosirii; iar selecția pe merit a fost scurtcircuitată de aritmetica plafonului.

La toate acestea se adaugă neregulile de context, care compun un tablou și mai îngrijorător. Bugetul întregii scheme multianuale este de circa 37,4 milioane de lei, împărțit pe „cel mult 15 apeluri” până în 2029. Totuși, acest prim apel a alocat doar 6,2 milioane, o fracțiune care făcea previzibilă epuizarea rapidă într-un sector înfometat de finanțare. Calendarul de implementare este, la rândul lui, sufocant: proiecte contractate în toamnă, cu termen de finalizare la 5 noiembrie 2026. De aici întrebarea firească: cine poate realiza realist un proiect cultural de anvergură în doar câteva săptămâni? Iar faptul că suma cerută, 6,34 milioane de lei, depășea de la bun început bugetul disponibil, 6,20 milioane de lei, înseamnă că nici măcar cele 17 proiecte ajunse „la timp” nu pot fi toate finanțate. Prin urmare, ordinea cronologică va decide, și între ele, cine rămâne pe dinafară. Exact scenariul pe care o competiție onestă ar fi trebuit să-l evite. 

Pentru o exprimare mai plastică, îi propun ministrului Demeter András István o comparație: anunți un concurs pe post (să zicem chiar pentru patru actori!) cu înscrieri deschise până în septembrie, dar tragi obloanele în a noua zi, de îndată ce s-au adunat destule dosare cât să bifezi completarea schemei. Candidații care își pregăteau dosarul pentru termenul afișat rămân în fața ușii – nu fiindcă ar fi fost mai slabi, ci fiindcă au crezut anunțul. Iar întrebarea care contează cu adevărat, câți dintre cei rămași pe dinafară ar fi fost mai buni decât cei intrați la timp, nu va primi niciodată un răspuns.

Efectul este demoralizant: se erodează tocmai încrederea că regulile jocului sunt stabile și corecte. Cultura independentă din România trăiește, mai mult decât din bani, din această încredere fragilă că munca serioasă va fi cântărită după valoarea ei, nu după ceasul depunerii.

Un apel de proiecte nu este un ghișeu de bilete la un spectacol sold-out. Dacă statul vrea cu adevărat o cultură competitivă, trebuie să-și onoreze propriile termene, să lase evaluarea pe merit să funcționeze și să nu confunde viteza cu excelența. Altfel, singurul lucru pe care îl finanțează este cinismul.

Dan Mircea Cipariu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE