• Tweet

Colegii britanici mi-au trimis un material teribil de îngrijorător deoarece conţine un semnal de alarmă repetitiv. Apărut ieri în City A.M., analizează ultimele date din ceea ce începe să fie o problemă reală, chiar cu caracter conflictual, încă una la număr, între UK şi foştii săi parteneri europeni.

Contextul, chiar dacă este prezentat extrem de parcimonios în presa noastră, este acela al crizei continue privind protocolul mereu disputat şi contestat privind Irlanda de Nord, existând perspectiva serioasă ca guvernul britanic să decidă ruperea acordului atât de sensibil şi negociat cu atât de mare greutate. În paralel există alte multiple puncte de tensiune la fel de importante şi cu consecinţe economice vizibile, afectând existenţa a milioane şi milioane de oameni şi aducând şi mai mult ceaţă densă asupra îndeplinirii promisiunilor solemne de a menţine o predictibilitate, cel puţin la nivel de bun simţ, asupra a ceea ce înseamnă statutul cetăţenilor celor europeni şi din UK care trăiesc şi muncesc pe teritoriul celeilalte entităţi.

Ce se spune acum în materialul despre care vorbesc este o continuare pe care chiar o cred absolut îngrijorătoare a unui fenomen care ne izolează şi chiar ne stabilizează pe un loc infamant în raport cu ceilalţi cetăţeni din UE, aşa cum le este percepută situaţia de securitate de către onorabilii parteneri britanici: românii continuă să fie cetăţenii UE cărora li se refuză intrarea pe teritoriul UK de autorităţile competente.

Este un semnal umilitor şi care, datorită caracterului de continuitate, poate să se răsfrângă (după părerea mea, deja se întâmplă acest lucru) asupra modului în care este perceput fluxul de căutători de muncă plecat din România, nu numai spre UK, în condiţii în care pieţele de muncă occidentale post-pandemie îşi schimbă profilul şi apetitul de angajare de străini, parţial şi pentru că, mai ales în statele din sud (Grecia, Italia, Spania) apar mari probleme legate de şomajul tinerilor. De aceea, din punctul meu de vedere, mi se pare a fi inexplicabilă tăcerea şi lipsa de poziţii publice din partea autorităţilor noastre care să ceară măcar explicaţii oficiale sau, dacă ar fi cazul, să acuze o masivă dezinformare din partea mass-media din UK.

Deja în mai anul trecut, o organizaţie independentă, UK in a Changang Europe, publica un material extrem de interesant pus sub semnul întrebării: „care sunt cetăţenii europeni refuzaţi la frontierele UK?". Fără niciun fel de surpriză, românii constituiau cel mai mare număr de cetăţeni europeni cărora nu li s-a permis intrarea pe teritoriul britanic, în fruntea absolut nedoritului clasament cu 2118 refuzuri, asta deja în al doilea an succesiv, aşa cum arată, bazându-se pe statistici oficiale, Michaela Benson, profesor de sociologie publică de la Universitatea Lancaster. Date confirmate la momentul respectiv şi de cei de la Euronews, oferind şi punctul de vedere al profesorului Marley Morris de la British Institute for Public Policy Research.

Acum, la început de an 2022,, situaţia prezentată de jurnaliştii de la City AM este următoarea: „raportarea făcută de firma de avocatură londoneză Bates Wells arată că pe măsură ce oficialii britanici de la Home Office înăspresc controalele, numărul cetăţenilor europeni opriţi la frontieră s-a mărit la 5.266 în trimestrul III din 2021, în comparaţie cu 3955 în anul precedent. Cetăţenii români formează majoritatea covârşitoare a cetăţenilor UE care au fost refuzaţi la graniţă (56% din numărul total), în clasament fiind urmaţi de cetăţenii bulgari (10%) şi de polonezi (7%) (sbl.n)".

Se repetă şi se confirmă pentru opinia publică ceea ce titra The Guardian pe 16 septembrie 2021 atunci când spunea că „peste 60% dintre cetăţenii opriţi la graniţa UK în perioada post-BREXIT sunt români".

Este reluată şi în articolul publicat ieri afirmaţia făcută de Chetal Patel de la firma de avocatură londoneză deja citată, care face o afirmaţie foarte serioasă: „Este legal să fie efectuate controale generale în scopul stăvilirii migraţiei ilegale, dar aceste ultime date ridică întrebarea dacă nu cumva există şi o agendă ascunsă... Aceste acţiuni pot să fie traumatizante şi există riscul ca ofiţerii de la imigraţii să poată viza persoane nevinovate...Să fii subiectul unui interogatoriu intens poate să fie o experienţă stresantă. Mulţi oameni cărora le-a fost interzisă intrarea doreau să vină în UK pentru motive legitime, precum vizitarea prietenilor şi familiei. Aceste ultime statistici nu vin în sprijinul reputaţiei internaţionale a Marii Britanii... Profilarea rasială (racial profiling) este discriminatorie şi trebuie oprită din faşă în cazul în care are loc".

Au existat încercări de a răspunde acestei situaţii? Notabilă, mai ales că este singulară, este acţiunea europarlamentarului român Victor Negrescu de a adresa Comisiei Europene o interpelare scrisă pe acest subiect. Asta în ce priveşte situaţia românilor în general, dar o analiză şi un apel extrem de pertinent şi documentat a fost făcut împotriva discriminării cetăţenilor români de origine romă, analizaţi singuri amploarea argumentaţiilor.

Există oare o discriminare reală a românilor, acum puşi pe o „listă neagră" neoficială, dar posibil perfect reală sau există o situaţie de continuă discriminare a conaţionalilor noştri? Bănuiesc că, într-o situaţie de normalitate, într-o ţară aşezată în structuri funcţionale, în primul rând ministerul de externe ar trebui să ceară o explicaţie autorităţilor britanice, apoi Ministerul de Interne să caute o motivaţie pentru această umilinţă aruncată în faţa României. Poate britanicii n-au niciun fel de intenţie rău-voitoare sau agendă ascunsă poate nu există discriminare şi, fapt, aşa suntem în mod real, factor de risc pentru securitatea socială din UK.

Dar chiar aşa să stea lucrurile? Oare nu ar trebui cineva să-şi pună întrebările astea ca parte a evaluării de securitate privind imaginea noastră de ţară, cea mai importantă valoare de referinţă cu care ne prezentăm la orice negociere şi evaluare europeană şi internaţională?

Cristian Unteanu