Debandadă în Europa

Postat la: 22.07.2022 |

Debandadă în Europa

După Boris Johnson, în Marea Britanie, Mario Draghi a fost demisionat şi el, în Italia. Reproşul făcut lui Draghi de Mişcarea 5 Stele (stânga populistă) a fost că acesta nu a ţinut cont de propunerile Mişcării în planul de redresare economică.

Dar, mai mult decât atât, Mişcarea 5 Stele, Lega lui Matteo Salvini şi Forza Italia a lui Silvio Berlusconi (86 de ani), împreună cu majoritatea italienilor l-au acuzat pe Draghi de prea mare aliniere la sancţiunile economice împotriva Rusiei (Italia importă din Rusia 40% din gazul care îi este necesar) dictate de Washington şi de Bruxelles, de NATO. În plus, Lega, Forza Italia la guvernare şi Fratelli d'Italia din opoziţie, toate partide de dreapta, sunt foarte interesate de noi alegeri.

Tehnocratul Mario Draghi (a condus Banca Centrală Europeană opt ani, Banca Italiei, a fost director la Banca Mondială şi vicepreşedinte al Goldman Sachs Europa), lipsit de viziune politică şi istorică, nu a fost capabil să-şi depăşească umbra de birocrat disciplinat, ignorând spaimele italienilor pentru iarna viitoare. Italia riscă şi ea să rămână fără gazul ieftin rusesc, la fel ca Germania. S-au anunţat alegeri anticipate, cu şapte luni înainte de termen, pe 25 septembrie.

Pe Mario Draghi l-a adus la putere UE, cu PNRR-ul. Acum se vede clar că marile sume promise de Bruxelles ţărilor UE au fost gândite pentru a păstra controlul, stabilitatea şi unitatea UE. O imitaţie a unor programe americane lansate deja de Administraţia Joe Biden. Mario Draghi, premierul impus de Bruxelles, a crezut că suma promisă Italiei (206 miliarde de euro), cea mai mare, îi ţine loc de partid şi de vot popular. Tehnocratul îngust s-a înşelat şi a fost trimis la pensie.

Cine va mai cădea după Boris Johnson şi Mario Draghi ? Sunt bine plasaţi pe tobogan Mark Rutte în Olanda, Olaf Scholz în Germania, Pedro Sánchez în Spania. Iar la iarnă, prin înlănţuirea inextricabilă a crizelor şi falimentelor, francezii au şi ei o şansă să-l „degajeze" pe Emmanuel Macron, cel impus de Davos, de oligarhii francezi şi de Finanţa mondială.

Deocamdată, în România, Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, PSD şi PNL sunt stabili şi stabile ca un mormânt politic în marmură neagră. Aflată şi ea la guvernare, doar UDMR se mai agită din când în când. UDMR e mai legată de politica Budapestei decât de cea (inexistentă) a Bucureştiului. Asociaţia (partidul) maghiarilor a fost chiar atacată „curajos" de PSD pentru că serveşte, alături de Viktor Orbán, interese ruseşti.

UE a anunţat, sinucigaş, a şaptea rundă de sancţiuni economice şi politice împotriva Rusiei, printre care interzicerea la vânzare a aurului rus, deşi SUA au ridicat câteva sancţiuni legate de comercializarea produselor alimentare, a grâului, a îngrăşămintelor chimice şi a materialului sanitar. Va răspunde până la urmă Rusia cu tăierea completă a gazului furnizat Europei aflată în mare nevoie?

Italia se apropie de faliment, pe modelul Greciei de acum 10 ani. Datoria Italiei e de aproape 3 000 de miliarde de dolari, adică 150% din PIB. Banca Centrală Europeană a ridicat joi rata dobânzii (care era negativă) cu 0,50%, după 11 ani, aducând astfel dobânda la zero. Rata negativă a fost menţinută pe cheltuiala celor care au făcut economii, prin inflaţie. Întârziind prea mult ridicarea ratei şi lupta (imposibilă) cu inflaţia, gestul actual nu va face decât să grăbească intrarea în recesiune a întregii Zone Euro. România nu face încă parte din Zona Euro şi are încă norocul de a avea o monedă naţională.

Din sancţiuni în sancţiuni, din provocare în provocare, cu o inflaţie-record în ultimii 40 de ani, Europa se duce la vale. Susţinută entuziast de democraţii şi neoconservatorii de la Casa Albă şi de la Departamentul de Stat. „Fuck the EU !" (Victoria Nuland). Aşa cum se anticipa în urmă cu mai bine de un an, după ce a pierdut 13% din valoare, euro a reuşit să egaleze dolarul. Dar nu se va opri aici. Prăbuşirea monedei europene nu mai poate fi oprită, iar ea poate duce chiar la sfârşitul Uniunii Europene.

Pericolul cel mai mare vine din Germania, care se poate decide să părăsească mai repede, pe modelul Brexit-ului, un euro şi o Uniune în implozie. În acest moment, nimeni nu mai crede într-o Europă germană, ci doar într-o Europă total aservită NATO. În frunte cu Ursula von der Leyen, care apare ca un comisar NATO, deocamdată fără uniformă.

Ţările din Europa de Est, care au integrat NATO după 1997, încep să descopere că istoria lor, diferită de cea a Occidentului, atârnă greu şi contează. Mai bune cunoscătoare ale Rusiei, după zeci de ani de Pact de la Varşovia şi de CAER, ţările est-europene au mari dificultăţi să înţeleagă fanatismul Occidentului împotriva Rusiei. Excepţie fac doar Polonia şi ţările baltice, total aliniate pe înverşunarea lui Boris Johnson.

Deşi aparent marginalizat, proiectul politic al lui Viktor Orbán e împărtăşit cel puţin parţial de mulţi politicieni din Estul Europei. Deocamdată activă doar în culise, ruptura dintre Estul şi Vestul Europei este din ce în ce mai palpabilă şi poate avea consecinţe imprevizibile.

Petru Romoşan

loading...
PUTETI CITI SI...

Debandadă în Europa

Postat la: 22.07.2022 |

0

După Boris Johnson, în Marea Britanie, Mario Draghi a fost demisionat şi el, în Italia. Reproşul făcut lui Draghi de Mişcarea 5 Stele (stânga populistă) a fost că acesta nu a ţinut cont de propunerile Mişcării în planul de redresare economică.

Dar, mai mult decât atât, Mişcarea 5 Stele, Lega lui Matteo Salvini şi Forza Italia a lui Silvio Berlusconi (86 de ani), împreună cu majoritatea italienilor l-au acuzat pe Draghi de prea mare aliniere la sancţiunile economice împotriva Rusiei (Italia importă din Rusia 40% din gazul care îi este necesar) dictate de Washington şi de Bruxelles, de NATO. În plus, Lega, Forza Italia la guvernare şi Fratelli d'Italia din opoziţie, toate partide de dreapta, sunt foarte interesate de noi alegeri.

Tehnocratul Mario Draghi (a condus Banca Centrală Europeană opt ani, Banca Italiei, a fost director la Banca Mondială şi vicepreşedinte al Goldman Sachs Europa), lipsit de viziune politică şi istorică, nu a fost capabil să-şi depăşească umbra de birocrat disciplinat, ignorând spaimele italienilor pentru iarna viitoare. Italia riscă şi ea să rămână fără gazul ieftin rusesc, la fel ca Germania. S-au anunţat alegeri anticipate, cu şapte luni înainte de termen, pe 25 septembrie.

Pe Mario Draghi l-a adus la putere UE, cu PNRR-ul. Acum se vede clar că marile sume promise de Bruxelles ţărilor UE au fost gândite pentru a păstra controlul, stabilitatea şi unitatea UE. O imitaţie a unor programe americane lansate deja de Administraţia Joe Biden. Mario Draghi, premierul impus de Bruxelles, a crezut că suma promisă Italiei (206 miliarde de euro), cea mai mare, îi ţine loc de partid şi de vot popular. Tehnocratul îngust s-a înşelat şi a fost trimis la pensie.

Cine va mai cădea după Boris Johnson şi Mario Draghi ? Sunt bine plasaţi pe tobogan Mark Rutte în Olanda, Olaf Scholz în Germania, Pedro Sánchez în Spania. Iar la iarnă, prin înlănţuirea inextricabilă a crizelor şi falimentelor, francezii au şi ei o şansă să-l „degajeze" pe Emmanuel Macron, cel impus de Davos, de oligarhii francezi şi de Finanţa mondială.

Deocamdată, în România, Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, PSD şi PNL sunt stabili şi stabile ca un mormânt politic în marmură neagră. Aflată şi ea la guvernare, doar UDMR se mai agită din când în când. UDMR e mai legată de politica Budapestei decât de cea (inexistentă) a Bucureştiului. Asociaţia (partidul) maghiarilor a fost chiar atacată „curajos" de PSD pentru că serveşte, alături de Viktor Orbán, interese ruseşti.

UE a anunţat, sinucigaş, a şaptea rundă de sancţiuni economice şi politice împotriva Rusiei, printre care interzicerea la vânzare a aurului rus, deşi SUA au ridicat câteva sancţiuni legate de comercializarea produselor alimentare, a grâului, a îngrăşămintelor chimice şi a materialului sanitar. Va răspunde până la urmă Rusia cu tăierea completă a gazului furnizat Europei aflată în mare nevoie?

Italia se apropie de faliment, pe modelul Greciei de acum 10 ani. Datoria Italiei e de aproape 3 000 de miliarde de dolari, adică 150% din PIB. Banca Centrală Europeană a ridicat joi rata dobânzii (care era negativă) cu 0,50%, după 11 ani, aducând astfel dobânda la zero. Rata negativă a fost menţinută pe cheltuiala celor care au făcut economii, prin inflaţie. Întârziind prea mult ridicarea ratei şi lupta (imposibilă) cu inflaţia, gestul actual nu va face decât să grăbească intrarea în recesiune a întregii Zone Euro. România nu face încă parte din Zona Euro şi are încă norocul de a avea o monedă naţională.

Din sancţiuni în sancţiuni, din provocare în provocare, cu o inflaţie-record în ultimii 40 de ani, Europa se duce la vale. Susţinută entuziast de democraţii şi neoconservatorii de la Casa Albă şi de la Departamentul de Stat. „Fuck the EU !" (Victoria Nuland). Aşa cum se anticipa în urmă cu mai bine de un an, după ce a pierdut 13% din valoare, euro a reuşit să egaleze dolarul. Dar nu se va opri aici. Prăbuşirea monedei europene nu mai poate fi oprită, iar ea poate duce chiar la sfârşitul Uniunii Europene.

Pericolul cel mai mare vine din Germania, care se poate decide să părăsească mai repede, pe modelul Brexit-ului, un euro şi o Uniune în implozie. În acest moment, nimeni nu mai crede într-o Europă germană, ci doar într-o Europă total aservită NATO. În frunte cu Ursula von der Leyen, care apare ca un comisar NATO, deocamdată fără uniformă.

Ţările din Europa de Est, care au integrat NATO după 1997, încep să descopere că istoria lor, diferită de cea a Occidentului, atârnă greu şi contează. Mai bune cunoscătoare ale Rusiei, după zeci de ani de Pact de la Varşovia şi de CAER, ţările est-europene au mari dificultăţi să înţeleagă fanatismul Occidentului împotriva Rusiei. Excepţie fac doar Polonia şi ţările baltice, total aliniate pe înverşunarea lui Boris Johnson.

Deşi aparent marginalizat, proiectul politic al lui Viktor Orbán e împărtăşit cel puţin parţial de mulţi politicieni din Estul Europei. Deocamdată activă doar în culise, ruptura dintre Estul şi Vestul Europei este din ce în ce mai palpabilă şi poate avea consecinţe imprevizibile.

Petru Romoşan

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE