• Tweet

Eric Zemmour este francezul ce-i dă dureri de cap lui Macron & Rotschild, dar care în mod paradoxal l-ar și putea salva pe 'micuțul' președinte francez, favoritul corporațiilor și băncilor. Asta în condițiile în care fură voturi masiv de la Le Pen, dar are grijă să și incompatibilizeze electoratele anti-Macron (cam cum a făcut Crin în 2009, în favoarea lui Băsescu).

Totuși, vă invit să citiți discursul lui Zemmour ce radiografiază anormalitatea lumii noastre, tradus fiind de Călin Marchievici pentru Cotidianul. Dacă interschimbați numele liderilor francezi cu de-alde Iohannis sau alții, merge descrierea perfect și pentru România. (Cozmin Gușă)

"Am auzit că tema conferinței este 'Cum să găsim o alternativă la progresism?' Însă de ce să găsim o alternativă la progresism? Nu auziți ce bine sună? Nu sunteți serioși. Nu e nimic mai important decât progresul, este marea noastră religie. Mai bună decat Isus Hristos sau Moise. Nu știți oare că este veche de două secole? Cum să refuzăm mâna întinsă de progres? Cum puteți să nu venerați magnifica revoluție industrială care a deschis calea către masacrul de la Verdun? Cum să nu admirați sublima Revoluție Franceză, care ne-a dat Marea Teroare și viitorul luminos al comunismului, care ne-a dat gulagul? Haideți, fiți serioși, cum puteți să nu fiți progresiști? E drept, am ezitat, și am făcut-o dintr-un motiv justificat, pentru că, pe lângă aceste masacre atât de progresiste, au fost și antibioticele, securitatea socială, injecțiile cu cortizon.

Însă în ultimele decenii, a fost imposibil să mai ezităm. Progresismul nu mai poate fi supus dezbaterii. Supremația individului eliberat a eliminat vechile prejudecăți, iar femeile sunt eliberate, după mii de ani de oprimare. Sclavii au fost eliberați din lanțurile lor, Caroline Haas (activistă feministă) si Rokhaya Diallo (activistă antirasism) sunt reginele lumii. Mult peste Bonaparte și Hugo.

Globalizarea fericită a scos din mizerie sute de milioane de chinezi și africani. A aruncat în mizerie sute de mii de occidentali, însă fiecăruia trebuie să-i vină rândul. Până la urmă, muncitorii albi au profitat de colonizare și de comerțul neechitabil. Ceea ce li se întâmplă acum este un act de justiție.

Frumusețea progresului din ultima vreme mă uimește. Nu poți să reziști la vântul libertății care bate acum în Vest și în Franța. Cum poți să nu aprobi legile care pedepsesc gândul și vorba, odată ce ești mult mai liber atunci când gândești corect și nu-ți mai exprimi gândurile rele.

Cum poți să nu fii fericit când vezi cum bărbații hirsuți recunosc în final că sunt, de fapt, femei, când le vezi pe aceste femei că nu mai au nevoie de contactul dezgustător cu bărbatul pentru a avea copii, când vezi apoi cum mamele nu mai trebuie să nască pentru a deveni mame. Așa cum minunat spunea ministrul nostru al Sănătății, 'o femeie poate fi tată'.

Cum să nu fii extaziat când vezi, an de an, rezultatele minunate la examene ale mulțimii de absolvenți de liceu. Este imposibil să reziști la șarmul limbajului incluziv, cu conceptele sale înșirate precum trenulețele cu care ne jucam când eram copii? Cum poți să nu apreciezi naturalețea verbală a liderilor noștri: 'femicid', 'prejudecată de gen', 'lupta intersecțională', 'femeie rasializată'? Este un jargon absolut superb, pe care doar cei obtuzi nu vor să-l adopte.

Cum poți să nu fii sedus de hainele elegante purtate de ministrul Sibeth N'Diaye (purtătoarea de cuvânt a guvernului Franței), de acest apogeu al rafinamentului francez. Cum poți să nu cazi în extaz în fața artei contemporane, a cărei frumusețe îi aruncă la coșul de gunoi al istoriei pe toți pictorii mari din trecut.

Pentru a găsi o alternativă la progresism trebuie să definești progresismul. Vă voi oferi o definiție. Progresism: religia progresului, o formă de milenarism care îl transformă pe individ în dumnezeu și transforma în drept divin toate dorințele capricioase ale individului.

Progresismul este o formă de materialism zeificat, care spune că oamenii sunt niște ființe interșanjabile, fără sex și fără origine, ca un fel de cuburi Lego care, așa cum au fost îmbinate, la fel pot fi și dezbinate.

Progresismul este o formă de mesianism secular, așa cum au fost si iacobinismul, fascismul, nazismul, neoliberalismul și ideologia drepturilor omului.

Progresismul este o revoluție. Președintele Macron și-a intitulat astfel cartea de campanie - Revoluție. O revoluție care nu tolerează obstacole, întârzieri, discuții. Robespierre ne-a învățat că cei care se opun trebuie uciși. Lenin și Stalin au făcut la fel.

Societatea progresistă spune că promovează libertatea, dar este mortală pentru libertate. Saint-Just spunea că nu există libertate pentru dușmanii libertății, iar asta e valabil și acum. De la Iluminism și până la la Revoluția Franceză, apoi până de la Revoluția din Octombrie, de la masonii celei de a Treia Republici și până astăzi, am avut parte de același progresism: libertatea este pentru ei, nu pentru ceilalți. Doar ei știu să aprecieze libertatea și să profite de ea. Doar ei merită să fie liberi.

Am crezut că am scăpat de această spirală mortală, dar am reintrat în ea. Asta pentru că dictatura și-a schimbat haina, iar stăpânii noștri au fost suficient de inteligenți cât să mențină aparențele democrației, în timp ce o golesc de conținut.

Pentru impunerea ideologiei diversității a fost folosită o mare mașinărie de propagandă, cu radiouri, televiziuni, publicitate, pentru a nu mai vorbi despre internet. Propaganda aceasta îl face pe Goebbels să pară un biet ageamiu, iar pe Stalin să pară un timid novice.

Progresismul înseamnă omniprezența așa-zisei libertăți de expresie, ajutată de o tehnologie cu o putere de difuzare fără precedent, dar, în același timp, înseamnă un aparat sofisticat și represiv de cenzură a expresiei. Pe de altă parte, liberalii și piețele au deschis țara în fața globalizării, înlăturând granițele și micile afaceri, transformându-i pe cetățeni în consumatori cvasi-isterici și individualiști, dependenți de edictele agențiilor de publicitate și de marile corporații.

Pe de altă parte, extrema stânga a renunțat la Marxism și la biblia luptei de clasă și a trecut la cauza minorităților, fie ele sexuale sau etnice, și a înlocuit baricadele din stradă cu sălile de tribunal. Educați de propaganda de stânga de la Școala de Magistratură, judecătorii au devenit complicii unor asociații care îi hărțuiesc pe disidenți și care terorizează o majoritate cândva tăcută și care a devenit acum o majoritate paralizată.

Toți cei care s-au simțit încorsetați în vechea societate guvernată de catolicism și dreptul natural, toți cei cărora li s-a fluturat promisiunea emancipării și care au crezut legitim în ea - femei, tineri, homosexuali, negri, evrei, protestanți, atei - toți cei care s-au simțit disprețuiți ca minoritate într-o lume a bărbaților albi, heterosexuali și catolici, toți aceștia au fost folosiți pe post de idioți utili în războiul de exterminare împotriva bărbatului alb heterosexual.

Nu este o mișcare de emancipare a femeilor. Nu este o luptă pentru egalitate între bărbați și femei. Nu este nici măcar o răzbunare pe o orânduire patriarhală. Nimic din toate astea, este vorba despre distrugerea bărbatului alb, heterosexual și catolic, care este singurul inamic.

El este singurul care poartă pecetea păcatului mortal al colonizării, sclaviei, pedofiliei, capitalismului, distrugerii planetei, este singurul căruia i se ia acum dreptul de a fi tată, singurul care este transformat, în cel mai bun caz, în a doua mamă, iar în cel mai rău caz într-un gamet, singurul acuzat de violența domestică.
Jurnalistul Bernard Pivot este pus la stâlpul infamiei pentru că a spus că în tinerețe îi plăceau tinerele suedeze, în timp ce un rapper care insultă și incită la siluirea femeilor nu pățește nimic.

Vă sugerez să citiți proza indigenă sau a femeilor 'rasializate' sau cea a intersecționalității, proza care acum ajunge în școlile noastre, după ce a corupt marile universități americane. Ce scriu ele? Spun că sunt, înainte de toate, negrese sau arabe sau musulmane. Că aparțin rasei lor - da, ele au dreptul să folosească acest cuvânt - religiei lor (Islamul), țării lor sau părinților lor. Aceste femei scriu că nu le pasă deloc de femeile care sunt în primul rând franțuzoaice, burgheze și albe. Ele scriu că bărbații lor au cusururile lor nu pentru că sunt bărbați, ci pentru ca au fost dominați și înlănțuiți de bărbații albi. Singurul lor dușman este bărbatul alb.

Aceste femei și-au dat seama că echilibrul puterii s-a schimbat. Heterosexualii albi nu sunt atacați pentru că sunt prea puternici, ci pentru că sunt prea toleranți. Ghilotinat a fost Ludovic al XVI-lea cel slab și umanist, nu Ludovic al XIV-lea cel puternic și inflexibil.

Cioran ne-a avertizat: 'Câtă vreme o țară este conștientă de superioritatea ei, este temută și respectată. Imediat ce nu se mai percepe astfel, devine mai umană și nu mai contează'.

Câtă vreme feministele se vor alătura mișcării de mai sus împotriva bărbatului alb, ele vor fi binevenite. La fel și homosexualii, LGBTQ, și alte XYZ mișcări. Când cei intrați în această luptă dau semne că nu mai vor să continue, se schimbă precum Cenușăreasa la miezul nopții, devenind din nou femeie albă din clasa de mijloc, disprețuită.

Ce succes incredibil! Progresiștii noștri - atât de aroganți, atât de optimiști și interesați de trecut la fel de mult ca de ultimul lor iPhone - ei, cei care au crezut că au trecut de luptele arhaice între state și între clase, nu au făcut decât să ne readucă în vremea lui Carol cel Mare și a asediului Vienei din 1683.

Suntem prinși între ciocan și nicovală, între doua universalisme care ne zdrobesc țările, popoarele, teritoriile, tradițiile, stilul de viață, culturile. Pe de o parte, avem universalismul piețelor, care, în numele drepturilor omului, ne înrobește mințile pentru a deveni niște zombie dezrădăcinați. Pe de altă parte, avem universalismul islamic, care profită în mod inteligent de religia drepturilor omului pentru a ocupa si coloniza bucăți din teritoriul Franței, pe care le transformă în ceva ce scriitorul Boualem Sansal, care i-a văzut la lucru pe islamiștii din Alegria în anii 1980, numea 'republici islamice în devenire'.

Universalismul drepturilor omului nu ne permite să ne apărăm. Ne interzice asta în numele unui individualism miop, care vede doar că nu este amenințat individul, fără să vadă că amenințate sunt masele și popoarele.

Aceste două universalisme sunt rivale și complice în același timp. Piața se poate adapta la orice, câtă vreme iese profit. Piața a pus în fruntea țărilor oameni de al căror monopol asupra violenței legitime să poată profita pe mai departe. În felul acesta, statul francez, care a apărat poporul de-a lungul vremii, a ajuns acum o armă a distrugerii nației și a înrobirii poporului, o armă a înlocuirii poporului cu un alt popor, cu o altă civilizație.

Aceste doua universalisme, aceste doua globalizări sunt două totalitarisme. Trăim sub un nou pact între Hitler și Stalin. Cele două totalitarisme contemporane s-au unit pentru a ne distruge, iar apoi urmează să se sfâșie între ele. Liberalii și drepturile omului se ocupă de orașe. Islamul se ocupa de suburbii. Pentru moment, un grup oferă servicii: livrare de pizza, taximetriști, bone pentru copii, spălători de vase pentru restaurante și dealeri de droguri. În schimb, celălalt grup îi protejează pe primii prin intermediul presei, al tribunalelor.

În ultimii ani, mai multe minți limpezi au comparat UE cu defuncta URSS, iar armele monetare ale Băncii Centrale Europene au fost comparate cu tancurile Pactului de la Varșovia, trimise în baza Doctrinei Brejnev, a suveranității limitate. În Italia, în Anglia, vedem acum cum justiția luptă împotriva voinței oamenilor. Ne-am întors la acele regimuri care, la rândul lor, spuneau că sunt democrații populare. (...)

Trebuie să înțelegm că doar problema poporului francez este una existențială. Oare tinerii francezi vor mai fi majoritari în țara părinților lor? Repet această întrebare, pentru că nu a mai fost pusă atât de direct. În trecut, Franța a fost amenințată cu sciziunea, cu ceea ce numim polonizare. Polonia a fost ocupată și înrobită, însă poporul ei nu a fost niciodată amenințat cu înlocuirea cu un alt popor.

Să nu-i credeți pe cei care vă mint de 50 de ani. Să nu-l credeți pe Macron, care folosește aceleași cuvinte ca și Hollande, Sarkozy, Chirac și Giscard. Când auziți că politica noastră a imigrației trebuie să fie fermă și umană, fiți convinși că va fi umană și deloc ferma pentru imigranți, dar nu și pentru francezi.

Nu-i credeți pe demografi și nici pe optimiștii din presă. Churchill spunea: 'Singurele statistici în care poți să crezi sunt cele pe care le-ai falsificat tu însuți".