• Tweet

În mass media apar din ce în ce mai des cazuri de persoane care ies „pozitiv" la testele rapide și „negativ" la testele de tip RT-PCR. În ciuda acestei inadvertențe, DSP trimite omului decizie de carantinare. În plus, numărul de infectări zilnice se „completează" cu aceste teste pozitiv-negative.

Culmea ironiei este că ministrul sănătății apare pe la tv și spune că testul RT-PCR este „standardul de aur" în domeniu* și că, de aceea, ar trebuie ca DSP să nu înregistreze omul ca pozitiv și nici să nu îl trimită în carantină - nimeni nu îi atrage, însă, atenția că domnia sa nu e un simplu comentator sau analist, ci chiar șeful ierarhic al șefilor DSP, putând corecta această anomalie printr-o simplă circulară internă, emisă pe loc.

Poziția autorităților române este dominată de preceptul sovietic al vinovăției implicite: nu există oameni inocenți, ci numai oameni pe care nu i-am anchetat încă (NKVD, URSS, 1930 și ceva ...), astfel că nu există oameni sănătoși, ci numai oameni pe care nu i-am testat încă (DSP, România, 2020-2022).

Cam în aceeași zonă de comportament encavedist se situează și excesul de zel al aceluiași DSP de a da amenzi de 3.000 de lei persoanelor care călătoresc peste graniță și uită să completeze sau completează cu greșeli minore formularele de localizare a călătorilor (sunt deja 50 de mii de amenzi aplicate până acum, inclusiv... personalului navigant de pe aeronave).

De asemenea, pe același plan se situează ultra-excesul de zel al polițiștilor care aplică amenzi pentru purtarea unor măști textile, în loc de măști chirurgicale, mult mai scumpe. De precizat aici că, până la 1 ianuarie 2022, măștile, textile sau chirurgicale, erau un adevărat Sfânt Graal al plandemiei, fiind recomandate chiar trei, în același timp. În plus, se pare că poliția „nostră" are tot timpul din lume pentru a ne verifica dacă ne-am spălat pe mâini, interlopii și alți infractori periculoși fiind „rezolvați" de mult.

Pentru (ne)cunoscători, reamintesc că, legal și moral, atunci când există dubii, întotdeauna se dă interpretarea/soluția care este cea mai favorabilă subiectului individual.

- În dreptul civil, funcționează de când lumea principiul in dubio pro reo - în caz de neclaritate a contractului, se dă mereu acea interpretare care este mai favorabilă debitorului; în dreptul penal, in dubio pro reo înseamnă că, în caz de neclaritate a legii, se dă acea interpretare care este cea mai favorabilă suspectului; mutatis mutandis, întrucât contravenționalul este asimilat penalului, in dubio pro reo înseamnă că se dă acea interpretare care este mai favorabilă presupusului contravenient;
- În legislația protecției consumatorilor, în caz de dubiu rezultat din contract, din lege sau din situația faptică, se dă interpretarea care este în favoarea consumatorului;
- În procedura fiscală, în caz de dubiu care rezultă din lege sau din deciziile fiscului, se dă acea interpretare care este mai favorabilă contribuabilului (in dubio contra fiscum).

Culmea este că, în Codul civil sunt inserate textele legale, preluate din convenții, tratate și pacte internaționale privind drepturile omului, prin care se stabilește chiar principiul in dubio pro homine. Fără exagerare, s-ar putea susține că în Codul civil se stabilește o adevărată prezumție de sănătate a omului normal. Starea de pacient (inclusiv starea de „pacient" supus unor măsuri de prevenție a bolii, iar nu uneia de tratament) este excepția de la regulă. În drept, prezumția nu poate fi răsturnată decât prin proba contrară - cel prezumat sănătos nu poate fi obligat să probeze că este sănătos.

Astfel, potrivit art. 61-69 Cciv, interesul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societății și al științei; nimeni nu poate aduce atingere speciei umane; sunt interzise intervențiile asupra caracterelor genetice; orice persoană are dreptul la integritatea fizică și psihică - orice act sau fapt care poate aduce atingere acesteia este interzis, în afara cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege; nicio persoană nu poate fi supusă unor experimente, teste, prelevări, tratamente, tehnici eugenice sau altor intervenții în scop terapeutic sau de cercetare științifică, cu excepția unor situații prevăzute limitativ și expres în lege - de exemplu, boală sau teste clinice**.

Nu mai percepem aceste lucruri simple. Sunt convins, de altfel, că cititorii le vor considera bizarerii - asta dacă nu cumva vor cere un „link", ca să se asigure că nu inventez sau, după caz, să se asigure că nu se complică mai mult decât ar face-o citind un titlu și o explicație de 30 de secunde, de tip tik-tok. Complexitatea, bombardamentul informațional, reglementările, regulile și cutumele contorsionate, fărădelegile suprapuse pe multiple niveluri - toate acestea, adunate la un loc într-o scurtă perioadă de timp, reprezintă ceva foarte pervers, care obligă omul normal să se închidă în cocon, să se apere prin diverse scuturi mentale sau comportamentale. În aceste situații, pentru economie de efort de gândire, omul obișnuit apelează la judecăți prescurtate (oligo-rațiuni) și la acțiuni stereotipice, (semi)automatice.

Dacă există o autoritate vizibilă, omul bombardat emoțional și informațional va urma autoritatea, agățându-se afectiv de credința că acea autoritate îi vrea binele. Dacă o minoritate gălăgioasă va clama că soluția crizei este supunerea față de autoritate, majoritatea oamenilor vor sfârși prin a se supune autorității, în ciuda fracturilor de logică, a incoerențelor, a dublului standard, a improvizațiilor, a prostiei și imposturii autorității. Este o eroare de previziune afectivă, dar este exact mecanismul care conduce lumea aflată sub imperiul fricii și al complexității haotice, multistratificate. La fel cum lumina se curbează sub impactul gravitației unei găuri negre, rațiunea și libertatea se pot stinge în hăul care se cască odată cu deschiderea acestor uși nebănuite, care zac ascunse în subconștientul nostru colectiv.

Din când în când, însă, lumea are nevoie ca cineva să o tragă de mânecă, pentru a-i atrage atenția că împăratul este gol, că nu are haine noi și neasemuit de frumoase, că din supunere față de autoritate, omul este capabil de atrocități (David Milgram) și că, atunci când toată lumea gândește la fel, nimeni nu se mai obosește cu gânditul (Walter Lippman). Așadar, nu mai dați prioritate interpretării care avantajează statul sau corporațiile cinice și abuzive. E ilegal și imoral.
În caz de dubiu, dați prioritate invidului, dați prioritate omului.

Gheorghe Piperea

*las la o parte că testul RT-PCR este pus la rândul său serios în dubiu chiar de autoritățile americane (pe dublul motiv că nu ar putea face diferența între o gripă obișnuită și boala plandemiei actuale și nu ar putea face diferența între resturile curente de virus și cele remanente, de lungă durată
**acestea sunt, în mare, drepturile pe care le vom invoca în procesul colectiv ce se va declanșa curând contra Statului român pentru stoparea experimentului genetic și sociologic căruia îi suntem victime azi și îi vom fi multă vreme de acum încolo