• Tweet

În chiar zilele aniversării unui secol de la semnarea "Alianței Inimilor", cum a fost denumită Convenția de Apărare Comună Româno-Poloneză, semnată de către cei doi miniștrii de externe român și polonez, respectiv Take Ionescu și Eustachy Sapieha, are loc la București un summit la care principalii protagoniști sunt președintele german de la București și cel polonez. Amândoi cu măști pe față, unul acasă, altul venit după ce a mai șantajat puțin Uniunea Europeană cu privirea la nerespectarea drepturilor femeilor în țara sa, au vorbit la distanță socială egală.

Tratatul, în forma sa originală a avut valabilitate de 5 ani, urmând ca în 1926 să fie semnată o nouă versiune. Conform declarațiilor sforăitoare din acea vreme, pe care le și putem citi în presa vremii, cei doi semnatari aveau mandatul integral de încredere din partea conducătorilor celor două țări Regele Ferdinand și Mareșalul Józef Piłsudski. Alianța a avut alăturată și o convenție militară, care bloca efectiv Baltica și spațiul său maritim, precum și asigura un culoar de tranzit imediat pentru cazul în care cele Polonia ar fi fost atacată fără veste de către Germania. În 1926, tratatul a fost revizuit la cererea Poloniei, pentru ca vezi doamne proprietarii polonezi expropriați din Basarabia să fie despăgubiți. Scandalul la acea vreme a fost foarte public, astăzi foarte puțini istorici amintind de șantajul polonez la adresa României. Și ar trebui, pentru că dacă ne uităm la cererile maximaliste poloneze la adresa unor țări fost sovietice precum Belarus, avem impresia că se reptă poveștile din trecut. Realitatea acelui șantaj polonez avea însă o altă justificare. Lovitura poloneză împotriva României avea ca substrat dorința de normalizare a relațiilor Poloniei cu Rusia Sovietică.

Pentru a obține o mai bună poziționare în raport cu România, polonezii începuseră în presa lor o vehementă propagandă antiromânească, favorizând Ungaria și condamnând așa zisele abuzuri ale autorităților române nou constituite pe teritoriile României Mari împotriva minorităților naționale care intraseră în componența sa. Faptul că Polonia acelor ani elimina treptat și oficial prezența oricărei minorități naționale sau religioase, prin asimilări forțate incluzând mutări forțate de întregi populații, cum a fost cea germană spre exemplu, de pe teritoriul ei, nu părea să pună probleme morale tinerei republici catolice. De altfel abuzurile și furturile statului polonez de atunci nu produc nici astăzi vre-o tresărire de cuget onest unei Polonii pornite să căștige războiul său de expansiune teritorială spre estul ex sovietic, cu prețul distrugerii statelor din jur.

Pentru a aminti celor care nu cunosc, în Polonia, sentimentele pro maghiare erau profunde, dezvoltate pe fondul reacționar religios provocat de către catolicismul comun celor două națiuni, de extremă dreaptă, antisemit, rasist și arian și pe care cele două națiuni îl promovau cu mare efort, oriunde în Europa, sub acoperirea ansovietismului și anticomunismului. Deci, pentru a obține normalizarea relațiilor sale cu Moscova, de data aceasta sovietică, Varșovia a aruncat sub autobuz România, schimbând esența clauzei secrete pe care Take Ionescu o impusese în 1921. Ambele obiective militare ale Poloniei, din tratatul din 1921, au fost satisfăcute, dând motiv de conflict direct și permanent atât cu tânăra putere sovietică cât și cu Germania. Pentru România, convenția militară cu Polonia a fost inefectivă și complet asimetrică. Alianța Inimilor nu a răspuns la adevăratele pericole care au lovit până la urmă atât Polonia cât și România.

Așadar, la exact un secol distanță, un președinte român și unul polonez, se întâlnesc pentru a fi gazda unei inițiative de care foarte puțini au aflat, dar și mai puțini au înțeles. Ce este această inițiativă B9 și ce reprezintă acest summit virtual, cu măștile la gură, pentru ca însuși președintele SUA să participe (tot virtual), ar fi trebuit președintele german de la Cotroceni să o explice. Nu a făcut-o, cum ne-a obișnuit deja în cazul tuturor inițiativelor românești de politică externă.

Este clar că summitul a fost o nouă ocazie pentru Biden si NATO de a mai urechea Rusia. Dacă nu este China este Rusia. Dacă nu este Rusia, este sigur Iran. Și dacă nu este vorba despre nici una dintre cele trei puteri, avem răscoale în Palestina. Paternul manipulării propagandistice este deja foarte bine cunoscut.
Altfel, în plan securitar, la summitul celor 9 de la București nu s-a obținut în avantajul României absolut nimic. Problema fundamentală pentru România este una singură: dacă se continuă construcția transversalei poloneze de securitate care să destabilizeze fostul spațiu sovietic, cum deja s-a reușit în Ucraina și se finanțează din greu (prin Polonia și Baltice) în Belarus, acest lucru nu apără România. Această politică deja obsesională, cu obiectiv secundar o reacție antigermanică în mijlocul Europei, întărește doar Polonia, prin creșterea influenței sale nocive în cele trei mici stătulețe baltice și la Kiev.

Dacă acest summit se dorește un fel de pălărie care să dea importanță Poloniei în pregătirea viitorului summit NATO din Iunie, atunci România a pierdut din punct de vedere al proiectelor sale sale la Marea Neagră. Cum Varșovia nu are nici un fel de port la Marea Neagră iar micile stătulețe baltice nu reprezintă sub nici o formă vre-o forță reală la Constanța, susținerea planurilor poloneze de destabilizarea a estului îndepărtat european duce la reducerea importanței planurilor noastre de securitate la Mare Neagră.

Avem deci, un tablou de manipulare politică a statului român deloc interesant pentru țintele de securitate naționale, pe care România ar trebui, în teorie, alături de președintele său german de la București, să le urmărească. Ele sunt practic aceleași ca și acum o sută de ani, când Pilduski promova o linie dură, naționalistă, religioasă și de loc europeană a expansiunii în est a Poloniei. Mai mult, celebra linie militară Pilsudski promova o Varșovie belicoasă, militaristă și deloc prietenoasă țărilor din Balcani, fapt care a și dus la o profundă stare de iritare dintre România și vecinele sale din Balcanii de Vest. Tocmai datorită legăturilor sale care păreau că servesc mai mult intereselor Varșoviei, decât Bucureștiului.

Summitul de astăzi a confirmat însă jocul balcanic al Poloniei, în tandem cu Ungaria, mai ales dacă cineva se va uita și la triletarala România-Polonia- Turcia care tocmai a avut loc. Că Turcia nu avea ce să negocieze despre obsesiva politică anti Rusia cu o Polonie care îi este ostilă de când se știe, acest lucru nu mai trebuie demonstrat. Trilaterala cu Turcia a avut clar ca obiectiv împărțirea Balcanilor de Vest. Oare între cine? Între Varșovia, Ankara și Budapesta, că doar nu crede nimeni că Bucureștii vor avea ceva influență? Obiectivul a fost de eliminare a României din Balcanii de Vest, nu întărirea influenței istorice românești în areal. De aceea, la acest summit a fost prezent președintele Biden, ca să nu se uite că și SUA au interese în zonă, iar acestea trebuie să fie prezervate. Despre prezența NATO, Balcanii de Vest sunt exact zona complet ieșită de sub controlul acestei organizații defensive, mai ales de cînd Germania a cedat o parte din influența sa economică Turciei. Deci fără Germania sau Franța la summit, dar cu SUA și NATO, România a fost doar gazda unei confirmări de decizii anterior luate.

Din limbajul de lemn pe care l-au avut toți participanții la acest summit, utilizarea dicționarului antirusesc obositor devenind deja mimetism și autism în același timp, practic s-a înțeles că nu s-a spus nimic la această pompoasă întâlnire virtuală. Ca atare trebuie să analizăm mult mai profund acest episod de la București, căci episodul întâlniriii dintre Blinken al SUA și Mass al Germaniei, unde Blinken a pierdut 7 din cele 9 puncte de dialog cu omologul său german, nu poate decăt să ne producă masive frisoane. Să nu uităm că Germania nu a cedat cu nimic solicitărilor SUA, inclusiv cele privind NorthStream 2, pe care l-a apărat inclusiv prin anunțarea unor programe financiare de ajutorare a firmelor germane sancționate de către SUA.

Prima și cea mai importantă observație este că dacă SUA încearcă să introducă o breșă în mecanismul unitar european de securitate, mai ales cel central european pe liniile sale de simbioză cu estul îndepărtat, care nu face parte din NATO, prin întărirea propunerii poloneze, interesele României vor fi pulverizate. Deși fostul ambasador Zuckermann ne prezenta reușitele sale de afaceri personale ca fiind politici ale SUA, trebuie să fim clari în a spune că o șosea din Baltică până la Constanța, care să elimine Moldova românească în mod definitiv de la dezvoltarea de infrastructură este un atac direct la adresa unității statelui unitar român. Simplu și fără să ne ascundem după degete, dacă continuăm pe această linie ă întreagă provincie istorică devine vulnerabilă la presiunea rusească.

Al doilea aspect, pentru următoarele cel puțin două decenii, nu ai cum să introduci Ucraina în NATO când nu puțini membrii ai tratului vor fi împotrivă, iar Kievul are teritorii de la alte state vecine, incluzând un diferend teritorial masiv cu Rusia pentru Crimeea (teritoriu niciodată ucrainean, obținut doar la masa verde ca urmare a unei celebre beții sovietice). Nu ai cum să rezolvi aceste probleme în următoarele decenii doar cerând cavalerilor teutoni să atace Rusia, chiar dacă te cheamă Polonia și te-ai iubit cu Trump sau te curtează Biden. Dacă alăturăm acestor elemente concrete și declarațiile iresponsabile venite de la Kiev conform cărora Ucraina trebuie să aiba dezvolte rachete care să atace centralele nucleare le Rusiei, sau mai direct, să dețină bombe atomice pentru a ataca Moscova, observăm că dezechilibrele produse de politicile de expansiune poloneze în regiune pot devenii, dacă sunt neverificate și necontrolate, adevărate mini Iran. Își poate imagina cineva că Londra sau Paris pot lăsa asemenea cancer ideologic, militarist, antieuropean, masiv naționalist și extremist ideologic să se dezvolte în chiar interiorul NATO? Ca atare, nici una dintre fondatoarele NATO nu vor accepta întărirea militară a Poloniei, ca țară de frontieră cu spațiul ex sovietic.

Aceste componente obiective ale realității geopolitice se uită atunci când se fac analize, de tip sovietic, unde a fi proamerican înseamnă automat să fi antirus, antichinez sau anti oricine nu cumpără mesele ruginite scoase la topit ale US Army. Din contră, trebuie să vedem astăzi, ca și ieri, cu diferențe date doar de evoluția inerentă a istoriei Europei, Polonia are aceleași politici ca și acum un secol. Intervenția președintelui polonez la București, la acest așa zis summit, a pus problema minorităților poloneze din Belarus, fără a aminti problemele minorității românești din Ucraina. Drepturile minorităților trebuie să fie preocuparea Varșoviei în toate țările cu probleme, nu numai în zona sa de interes expansionist cum este fosta republică sovietică Belarus. Aplicarea valorilor europene trebuie să aibă loc în primul rând în Polonia unde drepturile femeilor sunt grav încălcate, dreptul la avort fiind practic interzis, unde dacă nu ai carnet de membru al unei parohii catolice ești un paria social și unde copii învață că minoritățile religioase au fost inserșii negative în cadrul evoluției istoriei poloneze.

Dacă SUA doresc întărirea unui flanc reacționar religios, cu profunde probleme ideologice și politice, atunci acestea trebuie să se întrebe de ce Ungaria si-a construit propria ligă estică iliberală. Căci datorită Poloniei, întâlnirea istorică a grupului de la Vishegrad de anul trecut cu Israel, la Ierusalim nu a mai putut fi organizată. Nervoasa și aroganta Polonie a refuzat să recunoască antisemitismul istoric polonez, ascunzându-se ca întotdeauna după ocupația germană din timpul celui de-al doilea război mondial, ștergînd astfel cu buretele păcatele fondatoare ale statului său după primul război mondial. Căci dacă vorbim de adversari ai democrației și libertății umane, să nu uităm că astăzi avem pe lânga liga marilor autocrații etatiste, China-Iran-Rusia, și una mică, dar foarte vocală, această ligă iliberală din Europa condusă de Budpaesta, Varșovia și Praga.

Manipularea grosieră a poziției așa zis proamericane de către Polonia de astăzi (nu este pentru prima dată când Varșovia joacă duplicitar, să ne amintim de marea fanfaronadă francofonă poloneză), pentru a promova valori iliberale și profund antidemocractice, anti europene și militariste sub steagul politicilor anti Rusia este o minciună istorică și va duce la întărirea liniei anti NATO. Nu va produce niciodată pace sau concordie. De altfel menționarea Belarus de către polonez la București, arată clar intențiile acestuia de a lărgi frontul de conflict cu Rusia, nici decum de a ajuta la reglarea, atât cât se poate, a deficitelor de democrație, de respectare a drepturile omului, libertate religioase, a statului de drept din propria sa țară.

Mesajul în acest sens al lui Joe Biden, care s-a referit la aceste aspecte reale ale deficitului democractic, este nu numai avertisment dat Varșoviei dar și Budpaestei, alt participant la marele summit B9. Dacă cineva refuză cu îndârjire să vadă marile acțiuni anti europene ale Poloniei și micilor săi sateliți baltici, dacă cineva nu vede duplicitatea absolută a politicilor Budapestei, de mare prietenie cu Rusia și China, traversînd imensele spații atît de râvnite de către o Polonie reacționară și întoarsă spre trecutul său medieval, atunci acel cineva dorește izolarea și împachetarea României între un spațiu auster antiromânesc care este cel al vechilor teutoni și menținerea ei în intersecția de interese hungaro-balcanice, care practic transformă Bucureștii într-o simplă trompetă de promovat țintele de securitate naționale ale altor state. Anii de dinainte de 1939 și în special anul 1939, urmat de înțelegerea criminală de la Yalta, măcar să învețe, pe orice președinte de la București, că securitatea națională se joacă doar prin strategia proprie și la curțile imperiale care nu au interese teriotriale comune cu ale dușmanilor.

Pierderea susținerii securității naționale a României de către Beijing spre exemplu, dar așa zisa prietenie căștigată la Varșovia, arată profunda disoluție a politicii externe românești și dezechilibrul masiv de influență pe care România îl cunoaște astăzi. Dezechilibru care se transformă pe zi ce trece într-o mare vulnerabilitate. Proecția puterii internaționale a României la Marea Neagră nu are nimic de a face cu șosele și căi ferate inventate de afaceriști veroși, propuse și niciodată finanțate, mai ales că ele nu sunt validate de necesarul real de securitate națională. Altfel, peste decenii, când democrația globală se va fi transformat efectiv într-o altă etapă istorică, un alt Biden ne va vorbi tot despre eterna corupție și drepturile omului (la el în țară niciodată rezolvate) și noi tot cu ursul rus ne vom război. Iar trenul euroasiatic, pe care de fapt ar trebui să îl prindem astăzi căt mai avem șanse, să fi trecut pe lângă Marea Neagră ca fulgerul.

H.D. Hartmann