La 15 ani de UE

Postat la: 27.01.2022 |

La 15 ani de UE

S-au împlinit 15 ani de când România a intrat în Uniunea Europeană. Putem face un bilanț. Cât am câștigat și cât am pierdut din această afacere? Care este jumătatea plină a paharului? Și care este jumătatea goală? Ce beneficii am avut, după ce am acceptat o serie întreagă de constrângeri și, mai ales, după ce ne-am impus noi înșine constrângeri?

Foarte pe scurt, jumătatea plină a paharului ne este oferită de raportul dintre câți bani am plătit în cei 15 ani sub formă de taxe de participare în UE și câți bani am putut accesa prin bugetele multianuale. Din această perspectivă, putem să ne aplaudăm singuri. Până la sfârșitul anului trecut, am primit aproape 70 de miliarde de euro. Și nu am dat decât 24 de miliarde. Acest raport sugerează că, practic, statele bogate din Uniunea Europeană s-au milostivit de noi și, de-a lungul celor 15 ani, ne-au făcut o mare pomană. Iar cu ajutorul banilor pompați în România, ne-am dezvoltat. Dar dacă așa stau lucrurile, cum se face că, la cele mai importante capitole, ne plasăm în continuare în coada clasamentului? De ce decalajele dintre noi și statele bogate UE, în loc să scadă, cresc? De ce nici măcar cele mai pesimiste prognoze nu ne arată un orizont de timp până la care una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană poate atinge nivelul celor mai prospere țări?

Există alte clasamente - unul dintre acestea ni le-a prezentat zilele trecute analistul economic Petrișor Peiu - care ne pot oferi o explicație. De pildă, la capătul celor 15 ani, România, conform datelor furnizate de acesta, se plasează în coada clasamentului în ceea ce privește domeniul financiar bancar și al asigurărilor. Media europeană este 4,6% din Produsul Intern Brut. În România, acest domeniu nu acoperă decât 2,7% din PIB. Zona financiar-bancară și a asigurărilor este extrem de importantă pentru definirea modului în care funcționează un stat. Pentru că de aici vin banii pompați în dezvoltarea economiei, dar și banii necesari sub formă de credite pentru ridicarea standardelor gospodăriilor cetățenilor în special și a nivelului lor de viață în general. România a renunțat la multe dintre asseturile sale în acest domeniu, iar piața, atâta câtă e, a fost ocupată în forță de sucursale ale unor bănci străine, înșurubate în România în special de către statele dezvoltate din Vest: Germania, Franța, Austria. Prin mecanismul creat de acest sistem bancar, societățile comerciale autohtone beneficiază, atunci când beneficiază, de credite mult mai scumpe decât concurentele lor cu capital străin. Ca atare, fie produsele realizate de firmele românești au un preț prea mare și nu rezistă pe piața concurențială, fie profiturile realizate sunt prea mici și, în consecință, sumele injectate în dezvoltare sunt și ele mici. Rezultatul final este că piața internă este din ce în ce mai mult acaparată prin intermediul sistemului financiar-bancar de către partenerii externi ai României.

Din multitudinea de date care ne sunt puse la dispoziție la capătul celor 15 ani de UE, mai alegem un parametru extrem de important. Care, cum pe bună dreptate afirmă Peiu, definește statul. Este domeniul circumscris administrației publice, apărării, educației și sănătății. În statele europene dezvoltate, acest domeniu ajunge la o medie de 19,8% din PIB. România se plasează abia pe poziția a patra din coada clasamentului, cu 16,5% din Produsul Intern Brut.

Toate aceste cifre aparent nu ne spun prea mult. Românii o duc indiscutabil mai bine decât au dus-o în ultimii ani ai dictaturii comuniste. Dar nici acest parametru până la urmă nu este suficient de relevant. La acea dată, decembrie 1989, această țară nu avea datorii externe. Dimpotrivă, avea o rezervă de câteva miliarde. Plus alte câteva miliarde investite în general în state în curs de dezvoltare. Românii o duceau greu, pentru că Nicolae Ceaușescu impusese un regim de investiții masive, multe dintre ele făcute fără cap. Pe de altă parte, am plecat cu un sistem bancar puternic, care apoi, printr-o corupție dirijată de la centru, în special de către regimul Iliescu, a fost subminat din interior și falimentat. Industria de armament a României era extrem de puternică, iar exporturile ne plasau pe unul dintre primele locuri din lume. Ocupam în mod cert o poziție estimată a fi pe locul 6-8. Industria extractivă era și ea extrem de performantă la nivel mondial. Iar rezultatele erau vizibile în ceea ce privește producția de petrol și gaze naturale. La data intrării noastre în Uniunea Europeană, România avea un potențial indiscutabil mai mare decât are acum, generat de uriașele bogății ale solului și subsolului și ale platformei continentale a Mării Negre. Rând pe rând, o bună parte dintre aceste bogății au fost cedate, în general în beneficiul partenerilor noștri UE.

Și abia acum putem să încercăm să tragem o linie și să vedem și care este jumătatea goală a paharului. Este adevărat că Uniunea Europeană a pompat în România zeci de miliarde de euro în cei 15 ani scurși de la aderare. Dar la fel de adevărat este că valoarea asseturilor pe care le-am cedat din sistemul bancar, din sistemul de asigurări, din industria de apărare, din zona extractivă, din bogățiile generate de proprietatea funciară și de fondul forestier, sunt în mod cert mult mai mari. Din această perspectivă, la acest bilanț triumfalist nimeni nu a făcut încă o socoteală cuantificabilă și pusă în oglindă cu fondurile de coeziune UE de care am beneficiat.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

La 15 ani de UE

Postat la: 27.01.2022 |

0

S-au împlinit 15 ani de când România a intrat în Uniunea Europeană. Putem face un bilanț. Cât am câștigat și cât am pierdut din această afacere? Care este jumătatea plină a paharului? Și care este jumătatea goală? Ce beneficii am avut, după ce am acceptat o serie întreagă de constrângeri și, mai ales, după ce ne-am impus noi înșine constrângeri?

Foarte pe scurt, jumătatea plină a paharului ne este oferită de raportul dintre câți bani am plătit în cei 15 ani sub formă de taxe de participare în UE și câți bani am putut accesa prin bugetele multianuale. Din această perspectivă, putem să ne aplaudăm singuri. Până la sfârșitul anului trecut, am primit aproape 70 de miliarde de euro. Și nu am dat decât 24 de miliarde. Acest raport sugerează că, practic, statele bogate din Uniunea Europeană s-au milostivit de noi și, de-a lungul celor 15 ani, ne-au făcut o mare pomană. Iar cu ajutorul banilor pompați în România, ne-am dezvoltat. Dar dacă așa stau lucrurile, cum se face că, la cele mai importante capitole, ne plasăm în continuare în coada clasamentului? De ce decalajele dintre noi și statele bogate UE, în loc să scadă, cresc? De ce nici măcar cele mai pesimiste prognoze nu ne arată un orizont de timp până la care una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană poate atinge nivelul celor mai prospere țări?

Există alte clasamente - unul dintre acestea ni le-a prezentat zilele trecute analistul economic Petrișor Peiu - care ne pot oferi o explicație. De pildă, la capătul celor 15 ani, România, conform datelor furnizate de acesta, se plasează în coada clasamentului în ceea ce privește domeniul financiar bancar și al asigurărilor. Media europeană este 4,6% din Produsul Intern Brut. În România, acest domeniu nu acoperă decât 2,7% din PIB. Zona financiar-bancară și a asigurărilor este extrem de importantă pentru definirea modului în care funcționează un stat. Pentru că de aici vin banii pompați în dezvoltarea economiei, dar și banii necesari sub formă de credite pentru ridicarea standardelor gospodăriilor cetățenilor în special și a nivelului lor de viață în general. România a renunțat la multe dintre asseturile sale în acest domeniu, iar piața, atâta câtă e, a fost ocupată în forță de sucursale ale unor bănci străine, înșurubate în România în special de către statele dezvoltate din Vest: Germania, Franța, Austria. Prin mecanismul creat de acest sistem bancar, societățile comerciale autohtone beneficiază, atunci când beneficiază, de credite mult mai scumpe decât concurentele lor cu capital străin. Ca atare, fie produsele realizate de firmele românești au un preț prea mare și nu rezistă pe piața concurențială, fie profiturile realizate sunt prea mici și, în consecință, sumele injectate în dezvoltare sunt și ele mici. Rezultatul final este că piața internă este din ce în ce mai mult acaparată prin intermediul sistemului financiar-bancar de către partenerii externi ai României.

Din multitudinea de date care ne sunt puse la dispoziție la capătul celor 15 ani de UE, mai alegem un parametru extrem de important. Care, cum pe bună dreptate afirmă Peiu, definește statul. Este domeniul circumscris administrației publice, apărării, educației și sănătății. În statele europene dezvoltate, acest domeniu ajunge la o medie de 19,8% din PIB. România se plasează abia pe poziția a patra din coada clasamentului, cu 16,5% din Produsul Intern Brut.

Toate aceste cifre aparent nu ne spun prea mult. Românii o duc indiscutabil mai bine decât au dus-o în ultimii ani ai dictaturii comuniste. Dar nici acest parametru până la urmă nu este suficient de relevant. La acea dată, decembrie 1989, această țară nu avea datorii externe. Dimpotrivă, avea o rezervă de câteva miliarde. Plus alte câteva miliarde investite în general în state în curs de dezvoltare. Românii o duceau greu, pentru că Nicolae Ceaușescu impusese un regim de investiții masive, multe dintre ele făcute fără cap. Pe de altă parte, am plecat cu un sistem bancar puternic, care apoi, printr-o corupție dirijată de la centru, în special de către regimul Iliescu, a fost subminat din interior și falimentat. Industria de armament a României era extrem de puternică, iar exporturile ne plasau pe unul dintre primele locuri din lume. Ocupam în mod cert o poziție estimată a fi pe locul 6-8. Industria extractivă era și ea extrem de performantă la nivel mondial. Iar rezultatele erau vizibile în ceea ce privește producția de petrol și gaze naturale. La data intrării noastre în Uniunea Europeană, România avea un potențial indiscutabil mai mare decât are acum, generat de uriașele bogății ale solului și subsolului și ale platformei continentale a Mării Negre. Rând pe rând, o bună parte dintre aceste bogății au fost cedate, în general în beneficiul partenerilor noștri UE.

Și abia acum putem să încercăm să tragem o linie și să vedem și care este jumătatea goală a paharului. Este adevărat că Uniunea Europeană a pompat în România zeci de miliarde de euro în cei 15 ani scurși de la aderare. Dar la fel de adevărat este că valoarea asseturilor pe care le-am cedat din sistemul bancar, din sistemul de asigurări, din industria de apărare, din zona extractivă, din bogățiile generate de proprietatea funciară și de fondul forestier, sunt în mod cert mult mai mari. Din această perspectivă, la acest bilanț triumfalist nimeni nu a făcut încă o socoteală cuantificabilă și pusă în oglindă cu fondurile de coeziune UE de care am beneficiat.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE