Miza politicii monetare: calmarea inflaţiei şi evitarea recesiunii (II)

Postat la: 30.06.2022 |

Miza politicii monetare: calmarea inflaţiei şi evitarea recesiunii (II)

Din martie curent măsurăm inflaţia cu două cifre. Cum nu am mai făcut-o din decembrie 2003. La un an distanţă însă, în 2004, inflaţia a fost dată jos cu cinci puncte procentuale, până la 9,3.

De atunci, timp de 18 ani şi două luni, nu am mai avut inflaţie cu două cifre. În martie însă, când pâinea s-a scumpit cu 16 la sută iar gazele naturale cu 46 la sută, inflaţia a urcat până la 10,2. Iar după numai două luni, de la sfârşitul lui martie şi până la sfârşitul lui mai, cotele scumpirilor s-au înscris pe o scală abruptă, între 18 şi 86 la sută, la pâine, cartofi, ulei, combustibili, electricitate şi gaze naturale. Iar rata pe 12 luni, de 14,49 la sută, este mai mare decât cea din decembrie 2003.

Aceasta este starea la zi a inflaţiei cu care ne confruntăm pe piaţa internă. Cifrele invocate, prin ele însele, nu au nicio semnificaţie. Ca să dobândească sensuri şi relevanţă, atât în plan intern, cât şi la nivel global, e nevoie de analize comparative. În timp şi în spaţiu! Şi asta cu atât mai mult într-o lume lovită de la un capăt la altul de inflaţii cu cifre mari, cu care Fed-ul nu s-a mai confruntat de patru decenii iar BCE de la înfiinţare.

Am văzut deja că inflaţie cu două cifre, cum avem din martie, nu am mai avut din 2003. Deşi, de atunci, am trecut prin alte trei cicluri inflaţioniste, în 2008, în 2010 şi din octombrie 2007 până în decembrie 2019. În niciuna însă din cele trei împrejurări nu ne-am întors la rate cu două cifre ale inflaţiei. Acum însă, în împrejurări inedite, suportăm o inflaţie galopantă, care nu doar că muşcă zdravăn din puterea noastră de cumpărare, dar situează creşterea preţurilor de consum în competiţie cu creşterea economică.

Sensul e clar! Strategiile de combatere a inflaţiei nu mai pot face abstracţie de creşterea economică. O bancă centrală, oricare ar fi ea, dacă ar urca dobânda de politică monetară fără o calibrare corectă - „care este greu de calculat", cum a subliniat în repetate rânduri şeful Fed - ar putea provoca recesiune. Ceea ce înseamnă că ar face... mai mult rău decât bine. Aceasta este tema numărul unu a anului în curs. Şi a dezbaterii din aceste zile de la BCE.

În 2008, BNR a calculat - şi a câştigat! - că poate înăspri politica monetară urcând dobânda de referinţă deasupra ratei inflaţiei. Conjunctura i-a fost favorabilă: creşterea economică era robustă, urcase peste 9 la sută, cea mai bună rată din Europa, şi prin urmare a reuşit cu dobândă real-pozitivă să calmeze inflaţia fără să oprească din cursă creşterea economică.

În 2010, inflaţia a avut o singură rădăcină: creşterea TVA cu cinci puncte procentuale. Alte fenomene provocatoare de inflaţie nu au fost.

BNR a calculat cu precizie: inflaţia va fi puternică, va începe în iulie şi îşi va încheia ciclul „ca la carte", exact după 12 luni când baza ei va fi epuizată. Aşa a şi fost! Dacă ar fi intervenit să calmeze inflaţia ar fi făcut mai mult rău decât bine! TVA-ul era imposibil să fie blocat cu măsuri de politică monetară. Aşa că BNR şi-a folosit armele şi gloanţele din arsenalul politicii monetare ca să atenueze recesiunea, care intrase în al doilea an. A fost decizia corectă.

În 2017, tocmai i se pusese punct unei perioade de doi ani de „inflaţie negativă". Aşa a definit-o BNR, care şi-a fixat dobânda de referinţă la 1,75 pentru trei ani, începând din 2015, când scăderea cu 15 puncte procentuale a TVA la alimente a dat în jos cifrele de pe etichete. Nu! Nu era deflaţie, ca în zona euro, unde preţurile generale coborau. Preţurile, la noi, n-au coborât. Însă cifrele de pe etichete, care exprimau reducerea TVA-ului, au creat iluzia că s-au redus preţurile. Acest fenomen, care nu era deflaţie, a fost botezat „inflaţie negativă". Ca şi în 2010, în decembrie 2016 preţurilor cu semnul minus li s-a pus punct. Au urmat trei trimestre în care dobânda BNR de 1,75 la sută a ajutat la însănătoşirea inflaţiei şi totodată a ajutat PIB-ul să nu coboare prea mult faţă de vârful de 7,4 din 2016. Preţurile de consum, în schimb, au avut drum liber să urce de la 0,05 în ianuarie 2017 până la 1,77 la sută în septembrie. Şi astfel inflaţia s-a apropiat de optimul de 2,0 la sută.

În septembrie 2017, nimic, absolut nimic de natură să producă îngrijorări nu anunţa că acest optim de 2,0 la sută ar fi putut să fie ratat. Peste numai o lună însă, în octombrie, inflaţia a urcat stupefiant de la 1,77 la... 3,23. Şi a tot urcat, în lunile următoare, până la vârful de 5,41 din mai 2018.

Ca răspuns, BNR a urcat dobânda de politică monetară, în trei etape, de la 1,75 la 2,50 la sută. A lovit eficient o inflaţie de 5,41 la sută cu o dobândă real-negativă mult mai mică, prin care a tranformat inflaţia în deflaţie şi a protejat creşterea economică într-o împrejurare în care aceasta dădea semne de oboseală.

Strategia din 2017-2019 s-a dovedit un foarte util exerciţiu pentru ceea ce a urmat: confruntarea cu inflaţia ce avea să izbucnească în 2021 şi care nici astăzi încă nu şi-a pierdut suflul.

Adrian Vasilescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Miza politicii monetare: calmarea inflaţiei şi evitarea recesiunii (II)

Postat la: 30.06.2022 |

0

Din martie curent măsurăm inflaţia cu două cifre. Cum nu am mai făcut-o din decembrie 2003. La un an distanţă însă, în 2004, inflaţia a fost dată jos cu cinci puncte procentuale, până la 9,3.

De atunci, timp de 18 ani şi două luni, nu am mai avut inflaţie cu două cifre. În martie însă, când pâinea s-a scumpit cu 16 la sută iar gazele naturale cu 46 la sută, inflaţia a urcat până la 10,2. Iar după numai două luni, de la sfârşitul lui martie şi până la sfârşitul lui mai, cotele scumpirilor s-au înscris pe o scală abruptă, între 18 şi 86 la sută, la pâine, cartofi, ulei, combustibili, electricitate şi gaze naturale. Iar rata pe 12 luni, de 14,49 la sută, este mai mare decât cea din decembrie 2003.

Aceasta este starea la zi a inflaţiei cu care ne confruntăm pe piaţa internă. Cifrele invocate, prin ele însele, nu au nicio semnificaţie. Ca să dobândească sensuri şi relevanţă, atât în plan intern, cât şi la nivel global, e nevoie de analize comparative. În timp şi în spaţiu! Şi asta cu atât mai mult într-o lume lovită de la un capăt la altul de inflaţii cu cifre mari, cu care Fed-ul nu s-a mai confruntat de patru decenii iar BCE de la înfiinţare.

Am văzut deja că inflaţie cu două cifre, cum avem din martie, nu am mai avut din 2003. Deşi, de atunci, am trecut prin alte trei cicluri inflaţioniste, în 2008, în 2010 şi din octombrie 2007 până în decembrie 2019. În niciuna însă din cele trei împrejurări nu ne-am întors la rate cu două cifre ale inflaţiei. Acum însă, în împrejurări inedite, suportăm o inflaţie galopantă, care nu doar că muşcă zdravăn din puterea noastră de cumpărare, dar situează creşterea preţurilor de consum în competiţie cu creşterea economică.

Sensul e clar! Strategiile de combatere a inflaţiei nu mai pot face abstracţie de creşterea economică. O bancă centrală, oricare ar fi ea, dacă ar urca dobânda de politică monetară fără o calibrare corectă - „care este greu de calculat", cum a subliniat în repetate rânduri şeful Fed - ar putea provoca recesiune. Ceea ce înseamnă că ar face... mai mult rău decât bine. Aceasta este tema numărul unu a anului în curs. Şi a dezbaterii din aceste zile de la BCE.

În 2008, BNR a calculat - şi a câştigat! - că poate înăspri politica monetară urcând dobânda de referinţă deasupra ratei inflaţiei. Conjunctura i-a fost favorabilă: creşterea economică era robustă, urcase peste 9 la sută, cea mai bună rată din Europa, şi prin urmare a reuşit cu dobândă real-pozitivă să calmeze inflaţia fără să oprească din cursă creşterea economică.

În 2010, inflaţia a avut o singură rădăcină: creşterea TVA cu cinci puncte procentuale. Alte fenomene provocatoare de inflaţie nu au fost.

BNR a calculat cu precizie: inflaţia va fi puternică, va începe în iulie şi îşi va încheia ciclul „ca la carte", exact după 12 luni când baza ei va fi epuizată. Aşa a şi fost! Dacă ar fi intervenit să calmeze inflaţia ar fi făcut mai mult rău decât bine! TVA-ul era imposibil să fie blocat cu măsuri de politică monetară. Aşa că BNR şi-a folosit armele şi gloanţele din arsenalul politicii monetare ca să atenueze recesiunea, care intrase în al doilea an. A fost decizia corectă.

În 2017, tocmai i se pusese punct unei perioade de doi ani de „inflaţie negativă". Aşa a definit-o BNR, care şi-a fixat dobânda de referinţă la 1,75 pentru trei ani, începând din 2015, când scăderea cu 15 puncte procentuale a TVA la alimente a dat în jos cifrele de pe etichete. Nu! Nu era deflaţie, ca în zona euro, unde preţurile generale coborau. Preţurile, la noi, n-au coborât. Însă cifrele de pe etichete, care exprimau reducerea TVA-ului, au creat iluzia că s-au redus preţurile. Acest fenomen, care nu era deflaţie, a fost botezat „inflaţie negativă". Ca şi în 2010, în decembrie 2016 preţurilor cu semnul minus li s-a pus punct. Au urmat trei trimestre în care dobânda BNR de 1,75 la sută a ajutat la însănătoşirea inflaţiei şi totodată a ajutat PIB-ul să nu coboare prea mult faţă de vârful de 7,4 din 2016. Preţurile de consum, în schimb, au avut drum liber să urce de la 0,05 în ianuarie 2017 până la 1,77 la sută în septembrie. Şi astfel inflaţia s-a apropiat de optimul de 2,0 la sută.

În septembrie 2017, nimic, absolut nimic de natură să producă îngrijorări nu anunţa că acest optim de 2,0 la sută ar fi putut să fie ratat. Peste numai o lună însă, în octombrie, inflaţia a urcat stupefiant de la 1,77 la... 3,23. Şi a tot urcat, în lunile următoare, până la vârful de 5,41 din mai 2018.

Ca răspuns, BNR a urcat dobânda de politică monetară, în trei etape, de la 1,75 la 2,50 la sută. A lovit eficient o inflaţie de 5,41 la sută cu o dobândă real-negativă mult mai mică, prin care a tranformat inflaţia în deflaţie şi a protejat creşterea economică într-o împrejurare în care aceasta dădea semne de oboseală.

Strategia din 2017-2019 s-a dovedit un foarte util exerciţiu pentru ceea ce a urmat: confruntarea cu inflaţia ce avea să izbucnească în 2021 şi care nici astăzi încă nu şi-a pierdut suflul.

Adrian Vasilescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE