• Tweet

Moțiunea de cenzură a PNL, introdusă și susținută tembel, nu face decât să-i ridice majorității PSD plus ALDE mingea la fileu. În același timp, președintelui Klaus Iohannis i s-au oferit de către Guvernul majorității o nouă șansă de a-și arăta mușchii, provocând amânarea pentru anul viitor a Legii bugetului. Iar la Marrakech, Dăncilă și Iohannis se țin strâns de mână, aplaudând migrația. Aceste mișcări pe tabla de șah stabilizează PSD prin stingerea conflictelor interne și-l consolidează pe Klaus Iohannis în poziția de lider absolut al opoziției.

Ce își dorește cel mai mult în plan politic Liviu Dragnea? În timp ce toată lumea aleargă după fentă, imaginându-și că liderul PSD este obsedat de libertatea sa și de pericolul pierderii acesteia, în realitate el este amenințat de posibilitatea de a scăpa de sub control mișcarea violentă a plăcilor tectonice din interiorul partidului. Unitatea PSD, evident în jurul său, îl interesează în cel mai înalt grad. Obiectiv pentru care, pe tabla de șah politic, poate face unele sacrificii în favoarea adversarului său. Cu cât PSD primește mai multe lovituri din afară, cu atât se consolidează mai serios în interior. Per a contrario, în situația în care PSD ar fi abandonat de către opoziție și de către Klaus Iohannis, fiind lăsat să zburde, în interior ar reizbucni valul de contestații iar luptele interne ar pune în pericol grav atât unitatea partidului, cât și stabilitatea actualei conduceri a acesteia.

În celălalt colț al ringului de box, pentru moment, cel mai mare pericol pentru președintele Klaus Iohannis nu sunt PSD sau Dragnea, așa cum aparent se conturează lucrurile. Pericolul este tot intern și el vine pe de-o parte din posibilitatea apariției unui nou lider, mai viguros, al frontului anti-PSD iar, pe de altă parte, din fragmentarea acestui front și imposibilitatea identificării unui numitor comun. Orice lovitură primește Klaus Iohannis din direcția PSD, nu face decât să-i consolideze rolul de lider al opoziției, să atragă de partea lui din ce în ce mai mult electorat din zona #Rezist și, în același timp, să mențină pe cât se poate intact electoratul PNL, lipsit de orice alternativă.

Iar rezultatul celor două interese reprezintă ceea ce uzual este numit un blat politic. Este neimportant dacă acest blat politic este rezultatul unui contact și a unei înțelegeri directe între cei doi lideri sau este de la sine înțeles și practicat ca reflex al unui instinct politic.

Un semnal extrem de concludent că un asemenea blat se întâmplă l-am avut cu ocazia remanierii Guvernului. O remaniere amplă, care, însoțită fiind și de o restructurare prea puțin semnificativă, ar fi putut muta scena schimbărilor din Executiv la Parlament. Fără a mai fi nevoie de președinte. Un vot în Parlament ar fi fost suficient. În timp ce ducând această temă la Cotroceni, se știa sută la sută că președintele va refuza unii miniștri. Iar el a făcut ai mult decât atât. A refuzat chiar și revocările. Dacă remanierea s-ar fi făcut prin Parlament, probabil nu ar fi existat nici moțiunea de cenzură. Pentru că ar fi fost absolut ridicol ca, la numai câteva zile după ce majoritatea și-ar fi arătat mușchii votând remanierea, PNL să se încordeze încercând să dea jos Guvernul. Utilizând aceleași voturi. Dar dacă se întâmpla astfel, erau ratate două ocazii de blat.

Și Legea bugetului reprezintă o probă a unei combinații de tip ocult între cei doi poli ai puterii. Întrucât existau antecendente, PSD în mod normal ar fi fost precaut. Guvernul ar fi finalizat proiectul Legii bugetului nu la mijlocul lunii decembrie, ci cu o lună mai devreme. Așa cum de altfel este normal, pentru a permite o dezbatere temeinică a acestuia atât în Parlamemnt, cât și în societatea civilă. Se știa de la bugetul anterior că președintele Klaus Iohannis va face tot ce-i stă în putință pentru a-l amâna. Pentru a-l arunca în anul următor în maniera brutală în care și-a aruncat paltonul în cursul unei vizite oficiale. Se știa și mijlocul. Inevitabil, orice buget ajunge la CSAT pentru a primi acolo un aviz negativ sau pozitiv, deci un aviz consultativ indispensabil supunerii proiectului de lege dezbaterii și votului din Parlament. Se știa de acum un an, deci dintr-o istorie foarte recentă, că preșeidintele va găsi un tertip pentru a amâna acest aviz și implicit pentru a provoca o amânare pentru anul viitor a punerii acestuia în dezbatere parlamentară. Liviu Dragnea a procedat ca și când ar fi dorit această tergiversare. Aparent i-a făcut un hatâr președintelui. I-a mai creat un teren de joacă. L-a mai consolidat puțin ca lider al opoziției. Dar amânarea bugetului supune majoritatea PSD plus ALDE unei noi traume. Îi demonstrează acestei majorități că este în permanent pericol. Că nu poate rezista decât dacă strânge rândurile. Îi plimbă prin față un dușman, a cărui imagine este mai periculoasă decât realitatea. Iar Iohannis are încă un motiv să se îmbățoșeze în fața alegătorilor săi.

Acordul de la Marrakech este încă un exemplu. Deși majoritatea PSD plus ALDE își asumă principii care vizează consolidarea statului național și a suveranității în raport cu marile centre de putere ale lumii, deși aparent în politica externă ne apropiem de polltica statelor de la Vișegrad, iată că, în materie de migrație, premierul Viorica Dăncilă și implicit Liviu Dragnea transmit lumii întregi un semnal de aliniere. De aliniere la politica nucleului dur al Uniunii Europene. Și de disociere față de Statele Unite. Statele Unite au refuzat să semneze Pactul pentru Migrație de la Marrakech. Un număr consistent de state ale Uniunii Europene, mai puțin cele din nucleul dur, au procedat la fel. În mod surprinzător, Guvernul Românie a decis să se afilieze, susținând în mod eronat că acest Pact nu creează consecințe juridice. La acest capitol Dragnea e în barcă cu Iohannis. Și amândoi ignoră Constituția. Constituția României interzice primirea de migranți sub orice altă formă decât cea individuală. Nu avem dreptul, conform Constituției, să primim migranți în masă sau în grup și nici sub forma unor cote. Oare de ce și-a asumat majoritatea PSD și ALDE acest risc? Din această direcție, singurul semnal de alarmă vine din partea lui Călin Popescu Tăriceanu, care a cam ridicat din sprânceană la această mutare.

Și apropo de Tăriceanu. Și pe seama lui s-a făcut un blat. La scurt timp după ce acesta a anunțat că ar putea candida la prezidențiale, un val DNA venit de niciunde l-a lovit cu forța unui tsunami. Iar Senatul, unde majoritatea PSD plus ALDE este clară, a fost pus în situația de a decide. Îl oferă pe Tăriceanu jertfă dându-l pe mâna DNA sau decide că nu există suficente elemente pentru a fi aprobată anchetarea sa. Decizia lui Dragnea reprezintă însă o a treia cale. O amânare a deciziei. Până cândva în prima sesiune parlamentară din 2019. Această amânare îl ține legat în lanț pe Tăriceanu. Amenințat de DNA în continuare, el rămâne la mâna PSD. Sub spectrul unei posibile anchetări, cu uriașul impact mediatic generat de aceasta, Tăriceanu este parțial sos din joc în competiția sa cu Dragnea din perspectiva alegerilor prezidențiale, dar și cu Klaus Iohannis, pentru care un adversar ca Tăriceanu ar fi mult mai incomod decât Liviu Dragnea. Așadar încă un blat.

Sorin Rosca Stanescu