Primăvara războaielor politice fratricide. Despre gestionarea victoriilor şi înfrângerilor
Postat la: 29.03.2017 |
Amplele manifestații stradale din iarnă au fost înlocuite, odată cu venirea primăverii, de revoltele şi de răfuielile interne, care au răbufnit (subit şi cumva brutal) la vârful principalelor partide autohtone: PSD, ALDE, PNL şi USR. Cu alte cuvinte, aşa-numita „iarnă a rezistenţei noastre" s-a topit încet, dar sigur, într-o primăvară a războaielor politice intestine. Haideţi să analizăm, împreună, mizele acestor veritabile schimburi de focuri care tulbură actualitatea românească.
Atât modul în care a fost alcătuit Guvernul Grindeanu (după episodul „Sevil Shhaideh"), cât şi giganticul scandal (cu multiple reverberaţii externe) al trecerii şi (finalmente) al abrogării controversatei Ordonanţe 13, au stârnit disensiuni în sânul PSD. O serie de lideri social-democraţi - dintre care, cel mai vocal este ex-premierul Victor Ponta - au ieşit la rampă şi l-au criticat pe preşedintele Liviu Dragnea. Nici fostul ideolog al PSD - l-am numit pe Vasile Dâncu - nu s-a lăsat mai prejos, accentând faptul că acţiunile lui Dragnea au ridicat numeroase semne de întrebare asupra încrederii şi credibilităţii PSD.
În realitate însă, Liviu Dragnea a reuşit să se menţină la cârma celui mai mare partid din România (şi să fie reconfirmat prin votul majorităţii, în repetate rânduri), ceea ce nu-i deloc puţin lucru în contextul scandalului iscat de OUG 13! La urma urmelor, Dragnea a demonstrat (tuturor colaboratorilor, dar şi contestatarilor) că este un lider puternic. Totodată, în situaţia politică actuală - şi în pofida zdrobitoarei victorii de la parlamentarele din 2016 -, accentuarea neînţelegerilor din PSD ar arunca formaţiunea într-un haos fără precedent, ceea ce ar avea consecinţe nefaste asupra actului guvernamental.
Se vede cu ochiul liber că gestionarea unei mari victorii electorale este mai grea decât gestionarea unei înfrângeri. Totuşi, sunt ferm convinsă că Liviu Dragnea şi Victor Ponta vor găsi o soluţie viabilă pentru a menţine partidul unit şi pentru a asigura un climat politic propice implementarii programului de guvernare. Până la urmă, un compromis strategic reprezintă cea mai firească alternativă pentru ambele tabere. Să nu uităm că cea mai importantă bătălie - cea de la urne! - a fost deja câştigată (la pas) de PSD.
Un război (de data aceasta, „la baionetă"!) se derulează şi la vârful ALDE, deşi gruparea a reuşit depăşirea pragului parlamentar şi (în lipsa UNPR, obliterată între timp, via PMP, din raţiuni pe care le-am dezvoltat cu ocazia altor analize) a ajuns la Palatul Victoria, unde gestionează portofolii deloc neglijabile. Totuşi, în prezent, ALDE riscă scindarea, tocmai pentru că între facţiunile „Tăriceanu" şi „Constantin" s-au spus deja vorbe grele care nu mai lasă loc de steaguri albe. Vom vedea în ce măsură ALDE va rămâne, pe viitor, partenera predilectă a PSD, în condiţiile în care Liviu Dragnea (în funcţiile de necesităţile impuse de menţinerea majorităţii parlamentare) ar putea parafa oricând o nouă înţelegere, cu UDMR sau cu un nou partid alcătuit prin angrenarea eventualilor aleşi care ar pleca din PSD şi ALDE. Exact în acelaşi mod a luat naştere UNPR, nu-i aşa?!
Cât despre luptele pentru putere din sânul PNL, acestea sunt mai mult decât fireşti, în condiţiile veritabilului dezastru înregistrat de-a lungul anului electoral 2016. Teoretic, în opoziţie, un partid are şansa unei reforme autentice, însă, dacă PNL va fi condus (şi după viitorul congres, din toamnă) de aceiaşi oameni care au girat înfrângerile de la locale şi de la parlamentare, partidul Brătienilor va urma, din păcate, soarta PNŢ, existând riscul de a se sinucide cu viteza luminii.
După ce a intrat în Parlament (cu un procent nesparat!), USR s-a rostogolit, mai nou, până pe buza prăpastiei. De ce? Fiindcă USR este un construct politic gândit la repezeală, care a înglobat voci şi chipuri diverse şi care este departe de găsirea unei omogenităţi sănătoase. USR nu are nici măcar o ideologie clară, nu ştim dacă cei de acolo sunt de stânga sau de dreapta. Situaţia se complică pe zi ce trece, deoarece lui Nicuşor Dan îi este teamă să-l „transfere" pe ex-premierul Dacian Cioloş, pe care îl percepe drept rival la şefia grupării. Vor urma vremuri interesante, e cert! Cel puţin până în iunie, când primăvara războaielor fratricide se va transforma în vara concediilor politice perfecte.
Simona Man
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu