• Tweet

Agenda externă a președintelui Klaus Iohannis este în aer. Târâș-grăpiș se apropie de jumătatea celui de-al doilea mandat, trăgând după el câteva corijențe la capitolul politică externă, care, mai mult ca sigur, se vor transforma în repetenție. Iohannis a ratat, rând pe rând, cele mai importante obiective de politică externă la care s-a angajat și pentru care a fost investit de către cetățeni. Să le luăm pe rând, fără pretenția de a le epuiza în această analiză.

1). Ridicarea vizelor pentru Statele Unite. O obligație de onoare și până la urmă de bun simț atât din partea României, cât și din perspectiva partenerului nostru strategic. Dacă Statele Unite au un parteneriat consolidat cu România și nu numai România cu Statele Unite, atunci ar fi fost cât se poate de firesc ca cetățenii acestei țări să poată călători liber în statul pe care-l considerăm a fi cel mai apropiat sub aspectul intereselor comune și a colaborării politice și militare. Dar vizele românilor în Statele Unite nu s-au anulat. Iar Klaus Iohannis a avut suficient de multe ocazii în care putea să impună Washingtonului acestă condiție. Și dacă este adevărat că vizele nu depind doar de bunăvoința Casei Albe, România ar fi trebuit să facă demersurile necesare pe lângă reprezentanții Congresului, atât sub forma unor semnale ferme transmise de președintele României, cât și prin diligențe ale ambasadorului României la Washington, care până zilele trecute a fost George Maior, numit acolo de către Klaus Iohannis.

2). Intrarea Românei în spațiul Schengen. A fost una dintre primele obligații externe pe care și le-a asumat Klaus Iohannis în ambele campanii electorale. Nu a reușit să facă nimic în acest sens. Nu a știut sau nu a vrut pur și simplu să negocieze. În fiecare zi, faptul că nu ne aflăm în spațiul Schengen, creează României mari prejudicii, în special în plan comercial. Și direct proporțional sunt câștigate alte state partenere UE ale României.

3). Ridicarea MCV. Monitorizarea pe Justiție continuă să rămână o rană deschisă din perspectiva interesului românesc și a suveranității naționale. Este un mecanism care le permite unor state europene, care nu sunt doar partenere, ci și concurente, să strângă cu ușa România, sub pretextul că nu ne ridicăm la standardele stabilite de câteva puteri relevante. Și de câte ori suntem strânși cu ușa, respectivele state, utilizând acest levier, mai obțin o serie întreagă de avantaje.

4). Cota obligatorie pentru refugiați. Când doamna Angela Merkel a anunțat că Europa trebuie să se pregătească pentru a primi un milion de refugiați dintr-un război cu care România nu a avut și nu are nicun fel de legătură, Klaus Iohannis, pe bună dreptate, a sărit ca ars, anunțând că pleacă la Bruxelles cu un mandat clar. România nu acceptă vreo cotă obligatorie pentru refugiați nici în ruptul capului. Și bine a spus, întrucât Constituția României nu permite imigrarea în această țară a unor grupuri compacte de cetățeni străini. Ci doar imigrarea individuală. Președintele nostru a plecat fără cote la Bruxelles și s-a întors cu o cotă pe care și-a asumat-o. În numele unui stat care nu are voie să primească cote.

5). Eșecul legat de transportatori. Partenerii europeni și în primul rând Germania și Austria au impus un mecanism de aplicare a legislației care reglementează transporturile de marfă intracomunitare conform căruia, fără a mai intra acum în alte detalii, România pierde anual miliarde de euro. Președintele Klaus Iohannis nu a făcut nimic în această privință, deși participă regulat la întrunirile mai marilor Europei, unde pretinde că negociază în numele României. Dar, ce-i drept, la acest capitol Klaus Iohannis nici măcar nu s-a mai obosit să le promită românilor ceva.

6). Pașaportul Covid devine o realitate. Atunci când, pentru prima dată, oficialii unor state europene au început să vorbească despre instituirea unui pașaport Covid, președintele Klaus Iohannis a sărit în sus și și-a smuls părul, spunând că nici în ruptul capului nu va fi de acord cu așa ceva. Apoi s-a liniștit brusc și s-a pieptănat. Începând din secunda în care Germania și Austria s-au pronunțat în favoarea pașaportui Covid. La fel cum a refuzat, fără să nuanțeze, acest proiect, acum, tot fără să nuanțeze, Klaus Iohannis și-a pus coada între picioare și tace. Iar lucrurile sunt în esența lor simple. Pașaportul Covid, destinat celor care se vaccinează, se va dovedi un instrument bun și eficace dacă nu va fi îndreptat împotriva celor care nu se vaccinează. Dar, pentru președintele României, dilema e mult prea mare. Și nu poate ieși din ea.

7). România umilită de ambasadori. Iohannis și-a asumat în ambele campanii electorale și de altfel a și jurat pe Constituție că va face tot ce poate în calitate de președinte, pentru ca nimeni să nu poată aduce atingere suveranității acestei țări. Pe sub nasul său însă, foștii ambasadori ai Statelor Unite - că în prezent nu mai avem așa ceva - și ambasadorii europeni și-au permis să dea lecții după lecții Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți și ministrului de resort, legat de modul în care trebuie să funcționeze Justiția în această țară. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în acest secol decât în Afganistan, în Irak, în Somalia, în Libia și în alte state răvășite ale lumii, care, într-un fel sau altul, au fost silite să se predea marilor puteri. Noi nu am fost siliți. Sub aspect diplomatic, noi ne-am predat singuri. Iar acest fenomen deosebit de grav, nemaiîntâlnit încă de la Titulescu încoace, este perfect ilustrat de faptul că, în cele mai importante state ale lumii, nu mai avem deloc ambasadori, iar acolo unde îi avem, cu câteva excepții, e vai steaua lor, întrucât aceștia nu prea știu ce să promoveze. Pentru că la cel mai important capitol al prerogativelor prezidențiale, România nu are nici un fel de strategie externă.

Mă opresc în acest punct. Fără pretenția de a fi epuizat nici măcar majoritatea bilelor negre pe care Klaus Iohannis le-a adunat la acest capitol, care este cel mai important pentru fișa postului pe care-l deține. Mă opresc, dar nu înainte de a mai face o dată precizarea că aceste corijențe repetate conduc la repetenție. Dacă cumva Klaus Iohannis își mai amintește de timpurile când funcționa ca dascăl la Sibiu.

Sorin Rosca Stanescu