• Tweet

E bine să scrii în rarele momente când ești ”happy”, cum spune lumea azi când încearcă un rar sentiment plenar… Asta simt și eu acum când citesc și mi se umple inima de bucurie. ”Uniunea Europeană a aprobat planul Comisiei Europene de a reduce la zero emisiile de CO2 la maşinile noi începând din 2035. Oficialii cer motoare electrice 100%, dar industria auto este revoltată de decizia autorităților.”

Industria auto e imbecilă, așa cum suntem și noi, când în inconștiența și prostia noastră ne grăbim să înjurăm marile hotărâri ale uriașilor politicieni care conduc azi Europa. Nici măcar nu-i merităm!

Marile spirite ale politicii mondiale se întâlnesc de-a lungul timpului Universal. Căci și Adolf Hitler era preocupat, la fel ca și "șefii la Europa" de azi, de protejarea naturii. "Trebuie să lăsăm loc pentru pășuni", îi explica el lui Martin Bormann la masă, în 28 septembrie 1941. "Natura a creat diverse zone ale pământului, în așa fel în cât să asigure fiecăreia un fel de autarhie". Azi, doar uriașii politicii americano-europene, cu imensul ajutor al domnișoarei Greta- frunzoenergeta mai sunt în stare să emită astfel de adevăruri, fără de care mâine, soarele, poate nu va mai răsări...

Bucurie peste bucurie: nici nu termin bine de citit despre moartea mașinilor clasice, că aflu, tot spicuind știrile, că "Premierul Canadei Justin Trudeau, Boris Johnsons și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-au batjocorit pe dictatorul rus în timp ce s-au așezat la masa discuțiilor de la summitul G7, care are loc în Alpii germani. Făcând referire la celebrele fotografii în postura de macho ale lui Putin, ei au sugerat să „călărească cu pieptul gol" pentru a arăta că sunt „mai duri" decât el.

Liderii ţărilor G7 din care fac parte SUA, Canada, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Japonia s-au reunit în cadrul summitului G7 de trei zile din Bavaria, Germania. Conversația s-a purtat în jurul unei mese. Johnson a spus, în deschidere, rânjind: „Trebuie să arătăm că suntem mai duri decât Putin".

Liderii celor mai puternic industrializate șapte țări din lume au ironizat, apoi, imaginea de macho a președintelui rus Vladimir Putin. La începutul "dezbaterilor", premierul britanic Boris Johnson a întrebat: „Aveți gecile pe voi? Fără jachetă? Putem să ne dăm hainele jos? Stârnind un val de hohote la masă la care erau așezați, omologul său canadian Justin Trudeau a continuat gluma: "Vom avea parte de o demonstrație de călărie cu pieptul gol". Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat, la rându-i: "Oh, da. Călăria este cea mai bună". Iar Johnson a continuat râzând: "Trebuie să le arătăm pectoralii noștri", iar Joe Biden a zâmbit către Boris Johnson.

Rămâi stupefiat de calitatea deosebită a humorului corifeilor politicii. Când mă gândesc la Londra, deasupra căreia a zburat Peter Pan, zău că nici măcar prin creanga minții nu-mi surâde ideea de a-i vedea, la summit-ul alpin, pectoralii lui Boris Johnson!

Nu degeaba se spune că umorul e apanajul inteligenței! Mă așteptam ca măcar Macron, care a mai făcut-o, să redeschidă ideea păcii. Nimic. Nici măcar O DATĂ n-am auzit să se fi rostit acest cuvânt, pentru care, de fapt, au murit atâția oameni nevinovați în Ucraina și pe tot globul, în locurile în care este război, locuri despre care nu se vorbește. Nu-i așa? Morții unora sunt mai importanți decât ai altora...

Dacă la acea masă s-ar fi aflat, să spunem, din partea Canadei Pierre Elliot Trudeau născut în 1919, de 4 ori premier al Canadei (actualul Trudeau care s-a ascuns în fața protestului camionagiilor, nu demult, fiind o mostră clară a degenerescenței umane!). Dacă din partea Germaniei, la acea masă ar fi fost Konrad Adenauer - fost cancelar al Germaniei - decedat în 1967, din partea Franței să fi fost Charles de Gaulle - fost premier și președinte al Franței, dispărut în 1970, America să fi fost reprezentată de John Fitzgerald Kennedy, Uniunea Europeană de Jaques Delors - al optulea președinte al Comisiei Europene, Italia să fi „glumit" la masa aceea prin Alcide de Gasperi, de câteva ori premier al Italiei, iar Japonia să fie prezentă prin Eisaku Sato - premier din 1964, până în 1972, atunci, cel puțin calitatea humorului dacă nu și discuțiile de facto, ar fi putut să aibă valoare. Iar dacă Marea Britanie s-ar fi înființat la masa "șefilor la G7 "din Alpi prin sir Winston Churchill, măcar s-ar fi simțit, ca la orice masă politică la care participă oameni de calitate, un miros fin de cigar Partagas...

Când vezi așa o masă la care ți se spune că s-au adunat cei mai valoroși oameni politici, chiar nu reușești să-ți explici de ce oamenii intră, de fapt în politică.

Un studiu realizat la Universitatea Oxford, din Marea Britanie, a arătat că politicienii trăiesc mai mult decât oamenii obișnuiți. Studiul realizat la Universitatea Oxford, din Marea Britanie, iar concluziile s-au formulat pe baza informaţiilor preluate din 11 ţări şi după studierea a peste 57.500 de politicieni din Australia, Austria, Canada, Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Noua Zeelandă, Elveţia, Marea Britanie şi SUA. Dacă e pe-așa, îi înțeleg. Vor să trăiască mai mult. Să le dea Dumnezeu viață lungă!

Sigur, viața politicienilor poate fi lungă. Dar oamenii care nefiind politicieni, nu au norocul unei vieți lungi, ci dimpotrivă, au nenorocul unei vieți scurte, de cele mai multe ori au o viață scurtată chiar de politicienii care fac bancuri proaste pe la mesele summit-urilor, ce ar putea face să balanseze situația? Deocamdată, nimic.

"Bunicul meu a călărit pe o cămilă, tatăl meu a călătorit pe o cămilă. Eu am condus un Mercedes, fiul meu conduce un Land Rover și nepotul meu conduce un Land Rover, dar strănepotul meu va călări pe o cămilă... De ce este așa? Vremurile grele creează oameni puternici, oamenii puternici creează vremuri ușoare. Vremurile ușoare creează oameni slabi. Iar oamenii slabi creează vremuri grele... Spunea șeicul Rashid, fondatorul Dubaiului, întrebat despre viitorul țării sale. Pe scurt, asta ne așteaptă. E vizibil cu ochiul liber.

Cât de inspirat a fost I.D. Sârbu, cu al lui "Jurnalul unui jurnalist fără jurnal". El observa încă de atunci, din timpul cruntei dictaturi, fenomenul de "rahatizare" al politicii, derulat, ca și acum, sub ochii noștri, prin repetate exerciții prin lingușire, elogiere și, mai ales, prin mitizare artificială. Un fel de devalorizare și anihilare a politicului prin politică și a idealurilor prin ideologie.

Mă uit la imaginile cu mai marii lumii și nu pot să-l contrazic pe Sârbu, care presimțea începuturile dezastrului. "Trăim în plină comedie, o comedie care e tot ce poate fi mai trist și mai tragic în Lume. Istoria se îndreaptă spre propria ei groapă, personalitățile ajung propriile caricaturi, idealurile devin propriile lor haznale. Difficile est satiram non vivere..."

Ce e de făcut? E de citit. De exemplu, minunatul poem „Poem" de Mário Raul de Morais Andrade, poet, prozator, eseist și muzicolog brazilian: "Am numărat anii mei și am constatat că am mai puțin timp să trăiesc de aici înainte decât am trăit până acum. Mă simt ca acel copil care a câștigat o cutie de dulciuri: la început le mănâncă cu plăcere, dar atunci când își dă seama că au mai rămas puține, începe să le savureze cu intensitate.

Nu mai am timp pentru reuniuni interminabile în care sunt discutate statutele, regulile, procedurile și reglementările interne, știind că nimic nu va fi realizat. Nu mai am timp să sprijin persoane absurde care, în ciuda vârstei lor cronologice, nu s-au maturizat. Timpul meu este prea scurt: vreau esența, sufletul meu este grăbit. Nu mai am multe dulciuri în cutie!

Vreau să trăiesc alături de oamenii umani, foarte realiști, care știu să râdă de greșelile lor și care nu se infatuează de triumfurile proprii și care își asumă responsabilitatea pentru faptele lor. În acest fel, demnitatea umană este apărată și trăim în adevăr și onestitate. Este esențial faptul că asta face viața utilă. Vreau să mă înconjor de oameni care știu cum să atingă inimile, de oameni care au învățat din greutățile mari ale vieții cum să crească cu atingeri dulci ale sufletului.

Da, sunt grăbit, mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care numai maturitatea o poate da! Nu intenționez să pierd niciunul din celelalte deserturi care mi-au rămas. Sunt sigur că vor fi rafinate, cu mult mai mult decât cele pe care le-am mâncat până acum. Scopul meu este să ajung la sfârșit multumit și în pace cu cei dragi și cu conștiința mea! Avem două vieți, iar a doua începe când îți dai seama că ai doar una!"

Octavian Hoandră