• Tweet

De cateva saptamani, criza coronavirus a intrat intr-o noua etapa. Nu ma refer la etapele comunicatelor citite de la unu sau trei pupitre ale Grupului de Comunicare Strategica, ci la etapele evolutiei acestei crize la nivel global.

Noua etapa marcheaza o schimbare de concept si de metode in tarile europene occidentale referitoare nu numai la relatia dintre criza pandemica si consecintele ei in plan economic, ci si la relatia dintre criza pandemica si consecintele ei in plan politic. Este posibil ca schimbarea sa fie dovada faptului ca cei mai importanti lideri europeni au realizat pericolul iminent al declansarii unei crize politice care ar putea surclasa prin efecte distructive pe termen lung orice criza economica.

Declansarea acestei schimbari coincide cu aparitia concluziilor unor studii efectuate de catre Centrul National de Cercetari Stiintifice din Franta. La data de 2 aprilie a.c. Yves Gaudin, seful acestui Centru, declara la France Info: "virusul va mai continua sa circule in lume, iar omenirea va trebui sa convietuiasca cu virusul SARS-CoV-2." ( "Il faut se preparer a vivre avec ce virus").

Ceea ce declara Yves Gaudin pare a fi secretul lui Polichinelle. Toata lumea stiintifica afirmase chiar cu cateva luni inainte ca acest virus nu va disparea la o data fixa si ca pana la aparitia unui vaccin nu se poate vorbi de o relaxare reala a restrictiilor de izolare. Ceea ce este insa extrem de imporanta este concluzia afirmatiilor lui Yves Gaudin: "omenirea va trebui sa convietuiasca cu virusul SARS-CoV2". Aceasta traseaza o linie de separatie clara intre politica de pana acum "nu avem vaccin, deci stati in casa si mentineti izolarea" si noua politica preconizata: "desi nu avem vaccin, invatati sa convietuiti cu virusul".

Aceasta noua interpretare a facut ca aproape imediat cele mai importante tari europene occidentale sa treaca la masuri de relaxare treptata si sa permita libera circulatie, deschiderea unor unitati de comert si servicii, chiar reluarea unor activitati scolare. Trebuie subliniate doua aspecte importante: primul, masurile de relaxare au fost anuntate in mod oficial cu mult timp inainte de intrarea lor in operationalitate, al doilea, in niciuna dintre aceste tari starea pandemiei nu era in situatia de a permite relaxarea, din contra, situatia inca nu era sub control.

Faptul ca, in mod oficial si de cel mai inalt nivel, trecerea la relaxare treptata s-a anuntat cu cel putin trei saptamani inainte de a fi pusa in practica atesta o anumita graba ce poate fi determinata de existenta unor informatii privind accentuarea periculoasa a starii de nemultumire a unei populatii care in baza unor puternice traditii democratice considera mentinerea deciziei "blocarii la domiciliu" ca pe o incalcare a drepturilor fundamentale.

Mai mult, nemultumirea populatiei fata de masura blocarii la domiciliu devenea tot mai vizibila prin scaderea dramatica a veniturilor. O astfel de nemultumire probabil ca a fost apreciata ca un pericol de instabilitate sociala prin miscari de strada sau chiar incidente violente, deja cunoscute de pe parcursul crizei grecesti. Din aceasta cauza, s-ar fi putut ca anunturile oficiale premergatoare deciziilor sa aiba ca scop linistirea si eventuala aplanare a tensiunilor sociale.

De ce s-a trecut la relaxare, desi pericolul mentinerii si chiar extinderii pandemiei nu era inca depasit? Explicatia cel mai des utilizata este aceea a necesitatii inceperii activitatii economice pentru a putea evita intrarea intr-o criza economica profunda si de durata. Din punctul meu de vedere, este o explicatie care satisface nu mai mult decat 50% din argumentele prezentate, deoarece tarile europene occidentale luasera deja masuri importante si reale de repornire a economiei prin injectarea unor sume uriase care puteau mentine supravietuirea mediului economic pana in momentul depasirii starii de periculozitate a pandemiei.

Studiul vietii si climatului politic occidental din perioada pandemiei ne pot conduce si la o alta explicatie a grabei cu care se trece la relaxarea masurilor de restrictionare a miscarii populatiei chiar in conditiile riscului de scapare de sub control a pandemiei.

Se pare ca establishmentul politic al principalelor tari europene occidentale are motive extrem de puternice pentru a accepta un astfel de risc. Ele ar consta in incercarea de descarcare a sistemului politic de presiunea exercitata de catre anumite forte politice prin utilizarea potentialului creat de nemultumirea populatiei intr-un instrument de destabilizare a sistemului politic si a structurii institutionale europene.

In multe cazuri, daca nu intotdeauna, istoria consemneaza folosirea de catre anumite forte politice a potentialului nemultumirii populatiei ca pe un detonator al unor puternice miscari sociale, revolte sau chiar revolutii.

Putem vorbi in actualele conditii de o incercare de stopare a unei astfel de situatii? Exista argumente sau macar indicii in favoarea explicarii deciziei occidentale de relaxare prin incercarea de a indeparta posibilitatea unei ample crize politice cu efecte destructive asupra stabilitatii constructiei europene? Chiar daca o putem considera doar o ipoteza de lucru, aceasta posibilitate merita analizata.

Desigur, este deja cunoscuta miscarea anti-europeana de natura neomarxista aparuta sub sigla suveranismului si a "..exit-ului", indiferent de ce prefix national si-ar pune, dar dupa declansarea pandemiei au aparut forme mai directe si mai violente ale acestei miscari cu intentie clara de transformare a nemultumirii populatiei blocata la domiciliu in detonator de evenimente si incidente politice.

Primul element ce ar fi trebuit sa atraga atentia este acela al pozitiei mentorului "stiintific" al neomarxismului, mega-mediatizatul economist Thomas Piketty (reinventatorul teoriei marxiste a luptei de clasa si a contradictiilor antagoniste dintre munca si capital).

Piketty deja a publicat in 2018 "un manifest de stanga pentru democratizarea Europei" prin care propunea masuri radicale de "reevaluare" a modului de functionare a Parlamentului European si de constiture si distribuire a fondurilor bugetului comunitar. Multe dintre ideile acestui manifest au stat la baza miscarii vestelor galbene din Franta si au fost preluate de ideologia unor partide cum sunt Podemos, Lega Nord, M5S.

Imediat dupa declansarea crizei coronavirus, Thomas Piketty acrediteaza ideea necesitatii schimbarii ordinii si sistemului economic actual, deoarece pandemia ar fi doar o perdea care ascunde adevarata situatie caracterizata printr-o mai profunda criza a sistemului politic european.

La 15 martie 2020, Thomas Piketty declara: "Criza coronavirus nu este nimic altceva decat copacul care ascunde padurea... Nu este suficient sa spunem trebuie sa schimbam sistemul economic, trebuie sa descriem ce alt sistem economic trebuie sa fie creat... Criza de sanatate legata de pandemia COVID-19 trebuie sa ne conduca la definirea unor noi criterii de luare a deciziilor pentru guvernanta economica globala...nu este suficient sa spunem Trebuie sa schimbam sistemul economic, trebuie sa descriem ce alt sistem economic, ce alta organizare a proprietatii, cine sa detina puterea in companii, ce alte criterii de decizie trebuie sa avem. Produsul intern brut si maximizarea produsului intern brut trebuie inlocuite cu alte concepte."

Un alt element de luat in seama il reprezinta aparitia la 2.04.2020 a Manifestului CADTM Comite pour l'abolition des dettes illegitimes "ReCommons Europe Pour un Nouvel Internationalisme des Peuples en Europe". Desi cvasi-necunoscut pana la acea data, respectivul Comitet sustine ca manifestul este semnat de 160 de personalitati europene carora le da si numele.

Se precizeaza urmatoarele: "Acest manifest al retelei ReCommonsEurope a fost dezvoltat de un colectiv de cercetatori si activisti din zeci de tari europene care au dorit sa propuna un plan care sa fie pus in aplicare de catre fortele populare de stanga si care doresc sa stimuleze schimbarea sociala favorabila celui mai mare numar de cetateni si care vor ajunge la guvernare in tarile europene cu sprijinul oamenilor mobilizati.

Cei care mor de boli COVID-19 sunt ucisi in realitate de decizii politice liberale si capitaliste, care nu au reusit sa previna si sa controleze pandemia. In acest context, propunem Manifestul ReCommonsEurope pentru un nou internationalism al popoarelor".

Confruntat cu politica ce apara interesele capitalului, acest manifest propune un program de urgenta pe care guvernul de stanga al poporului sa il implementeze in primul an al mandatului sau, sa ofere raspunsuri imediate la urgenta sociala si ecologica si sa depaseasca rezistenta pe care fortele conservatoare si institutiile europene o opun.

Propunerile abordeaza principalele probleme cu care guvernul poporului se va confrunta urgent, de indata ce va ajunge la putere. Manifestul abordeaza miscarile sociale (uniuni, asociatii, cetateni) care lupta la nivel local, national si international pentru drepturile fundamentale ale omului si egalitatea pentru toti, pentru emanciparea sociala si democratie, precum si impotriva distrugerii ecosistemelor.

Programul include, de asemenea, obiective pe termen mediu si lung care ar putea fi impartasite si asumate intre organizatiile politice si miscarile sociale ale stangii populare.

Scopul nostru este de a aduce aceste analize si propuneri la discutia dintre stanga sociala si politica si toti activistii si cetatenii din Europa care sunt convinsi ca trebuie luata o schimbare radicala pentru a raspunde provocarilor majore ale zilei.

Europa trece printr-o criza majora si prelungita. Uniunea Europeana continua sa fie construita intr-un mod antidemocratic si in serviciul marelui capital.

Principalele masuri pe care guvernul poporului dintr-o tara membra a UE ar trebui sa le puna in aplicare imediat (din primele ore de la preluarea mandatului) si in mod unilateral - chiar prin nerespectarea tratatelor europene si intrarea in conflict cu institutiile europene - ar fi cresterea imediata a salariilor si impozitarea capitalului, controlul miscarilor de capital (pentru a preveni zborul lor organizat de capitalisti), socializarea bancilor si reluarea controlului public asupra monedei etc.

Ar mai trebui avuta in vedere si "explozia nemaiantalnita" pe social media a mesajelor de incurajare a "iesirii pe strazi" a populatiei in semn de nemultumire fata de politica statului in casa, considerata o incalcare abuziva a drepturilor si libertatilor fundamentale.

Conform analizei realizate de catre situl "#Covid19: Social Media both a blessing and a curse during coronavirus pandemic", mesajul standard care a circulat ar putea fi sintetizat astfel:

"Nepregatirea statului neoliberal in fata crizei ne-a aratat ca a avut numai o singura si nefericita idee, aceea de a ne aresta in case. Este necesara eliberarea rapida din case pentru a ne recuceri libertatile cetatenesti si valorile europene. Izolarea ne priveaza de libertatea noastra de a veni si de a pleca, mobilizeaza Politia pentru a pedepsi comportamentul inofensiv si toate acestea pentru a ascunde incompetenta marelui capital multinational, care ne guverneaza.

Cu cat ne eliberam mai repede, cu atat mai putin se va resimti socul recesiunii. Mii de locuri de munca si afaceri sunt distruse de izolarea a milioane de oameni astazi si maine. Daca dorim sa evitam ce este mai rau, avem nevoie de strategii alternative la incompetenta neoliberalismului, pentru a evita catastrofa economica si dispritia democratiei".

Daca la cele de mai sus am mai adauga si cresterea importanta si alarmanta a euroscepticismului in Italia, la nivelul celei mai mari parti a clasei politice, cu amenintari de iesirea din zona euro, atunci poate ar trebui sa admitem ca establishmentul european, in principal german si francez, se tem de pericolul declansarii unor puternice miscari politice ce ar profita de nemultumirea generalizata a populatiei si a psihozei de apocalisma economica.

Poate este o problema de comparare si de ierarhizare a riscurilor, a celui pandemic cu cel politic, dar declansarea in acest weekend a unor manifestatii stradale in favoarea eliberarii din case arata ca intr-adevar asistam la o radicalizare a nemultumirii ce ar trebui sa ne convinga de existenta reala a pericolului crizei politice.

Mircea Cosea