Acces de furie din partea lui Trump când a sesizat că ar putea pierde puterea deplină: „Să fie considerate infracţiune penală!"
Postat la: 23.01.2026 |
Donald Trump s-a înfuriat după publicarea de către ziarul american The New York Times a unui sondaj de opinie nefavorabil, atacând cotidianul şi, în general, „sondajele false", care, în opinia sa, ar trebui considerate „infracţiuni penale".
Preşedintele american, din avionul care îl aducea înapoi în Statele Unite după vizita la Davos (Elveţia), a dedicat trei mesaje furioase sondajelor pe platforma sa Truth Social.
Vizibil exasperat de un sondaj de opinie realizat de Siena Research Institute în colaborare cu The New York Times, el a promis să îl „adauge" la o plângere deja depusă împotriva marelui cotidian american.
„Sondajul Times Siena, care a fost întotdeauna extrem de negativ faţă de mine (...) va fi adăugat la plângerea mea împotriva eşecurilor de la New York Times", a scris Donald Trump, adăugând: „Vor trebui să răspundă pentru toate minciunile şi deturnările lor de stânga radicală".
În toamnă, el a depus o plângere pentru calomnie în valoare de 15 miliarde de dolari împotriva New York Times, vizând cotidianul, trei dintre jurnaliştii săi şi o editură.
„Sondajele false şi frauduloase ar trebui, teoretic, să fie considerate infracţiuni penale", a declarat Donald Trump într-un alt mesaj, numind apoi mai multe ziare şi posturi de televiziune pe care le consideră vinovate de publicarea unor sondaje părtinitoare.
El a menţionat ABC, NBC, CBS, CNN, dar şi The Wall Street Journal şi chiar Fox News, postul preferat al responsabililor administraţiei americane.
„Voi face tot ce este posibil pentru a împiedica continuarea acestei escrocherii cu sondajele", a adăugat el.
Acest acces de furie al lui Donald Trump se înscrie în contextul alegerilor legislative de la jumătatea mandatului din această toamnă, care se anunţă dificile pentru Partidul Republican dacă nemulţumirea exprimată de alegători în toate sondajele se va concretiza la urne.
Sondajul The New York Times/Siena relevă, de exemplu, că 56% dintre persoanele chestionate sunt nemulţumite de acţiunile preşedintelui, faţă de 40% care se declară satisfăcute.
Opiniile negative sunt, de asemenea, majoritare în ceea ce priveşte taxele vamale, piatra de temelie a politicii sale economice, precum şi metodele utilizate de poliţia de imigrare, ICE.
Preşedintele american intenţionează să se implice foarte puternic în campania pentru alegerile de la jumătatea mandatului, care i-ar putea costa controlul asupra Congresului.
„Va face campanie ca şi cum ar fi (alegerile prezidenţiale din) 2024", a asigurat şefa de cabinet Susie Wiles pentru The New York Post.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ucraina a rămas „descoperită" în fața lui Putin: țara a rămas fără interceptoare Patriot, în timp ce Rusia atacă dezlănțuit cu rachete balistice
Interceptorul Patriot, fabricat in SUA, este in centrul unei crize globale de aprovizionare, in timp ce zeci de țari se ...
-
Cel mai mare atac asupra Moscovei. Peste 600 de drone ucarinene despre care rușii spun ca-s britanice și amenintă sa bombardeze Londra
Moscova și regiunea din jurul capitalei ruse au fost vizate in noaptea de luni spre marți, 18 august, de un atac masiv c ...
-
Situaţia din Orientul Mijlociu dă să bubuie: "Iranul a petrecut perioada memorandumului de înțelegere pentru a se pregăti să extindă războiul"
Se pare ca Iranul a petrecut cele doua luni de la semnarea unui memorandum de ințelegere cu SUA pregatindu-se pentru int ...
-
Vânătoare umană lansată de Iran: 30.000 $ pentru bărbații care capturează sau ucid un soldat american. Femeile primesc dublu
Comandantul armatei iraniene a anunțat o recompensa de 30.000 de dolari pentru capturarea sau uciderea unui soldat ameri ...
-
SUA își retrag ultimul portavion din Asia. Cum poate profita China de acest context
Razboiul președintelui Donald Trump impotriva Iranului pune la grea incercare capacitațile portavioanelor americane și l ...
-
Se lasă cu deranj între puterile asiatice: Japonia înfurie China și Coreea de Sud la peste 80 de ani de la capitulare
Ministrul japonez al Apararii, Shinjiro Koizumi, a vizitat sambata sanctuarul Yasukuni din Tokyo, cu ocazia implinirii a ...
-
Planul secret al Kremlinului devoalat de The New York Times. "Putin a ordonat distrugerea NATO și a UE din interior"
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat serviciilor sale de informații și armatei sa acționeze pentru distrugerea NATO ...
-
Donald Trump vrea să declare Strâmtoarea Ormuz teritoriu american
Donald Trump arunca 'bomba': vrea sa transforme Stramtoarea Ormuz in teritoriu al SUA Presedintele american Donald Trump ...
-
Mutare pregătită de Iran, în cadrul BRICS: „Încercăm să stabilim o cooperare monetară"
Iranul intenționeaza sa adere la Noua Banca de Dezvoltare a BRICS, in incercarea de a-și consolida relațiile economice c ...
-
Donald Trump proclamă controlul total al SUA asupra Strâmtorii Ormuz și colapsul complet al Iranului. "Slavă lui Allah!"
Statele Unite ale Americii au preluat controlul militar absolut asupra Stramtorii Ormuz, blocand complet rutele maritime ...
-
Putin recrutează cu forţa soldaţi pentru războiul din Ucraina
Kremlinul a ordonat autoritaților regionale ruse sa recruteze soldați cu contract. Oficialii ruși doresc recrutarea a 40 ...
-
Turcia îl trădează pe Putin și ajută Ucraina să distrugă armatele Kremlinului. Transferă Kievului 70 de rachete ATACMS, lansatoare și zeci de mii de obuze de artilerie
Ucraina urmeaza sa primeasca de la Turcia un pachet substanțial de echipament militar de fabricație americana, inclusiv ...
-
Bulgaria o convoacă pe ambasadoarea Ucrainei după incidentul cu drona. Kievul: „Nu am vizat în mod deliberat teritoriul bulgar"
Ministerul de Externe de la Sofia a convocat-o pe ambasadoarea Ucrainei in Bulgaria dupa incidentul produs sambata in ap ...
-
O altă noapte de groază pentru Kiev: armata rusă a lansat un atac masiv cu drone și rachete balistice în noaptea de vineri spre sâmbătă
Armata rusa a lansat un atac masiv cu drone și rachete balistice in noaptea de vineri spre sambata. În urma ofensi ...
-
Conducerea armatei SUA caută o cale de ieșire din războiul cu Iranul. Îngrijorări mari privind limitele operațiunilor militare și reducerea stocurilor de armament
Generalul Dan Caine, președintele Statului Major Interarme al SUA, ar cauta o modalitate de ieșire din razboiul cu Iranu ...
-
Atacurile SUA asupra Iranului ar fi fost amânate din cauza crizei de muniție. Donald Trump i-a cerut explicații lui Pete Hegseth
Președintele Donald Trump i-ar fi cerut explicații secretarului apararii Pete Hegseth cu privire la penuria extrema de m ...
-
Întâlnire de taină la Viena: Foști oficiali ai Kremlinului și 3 puteri europene pun la cale oprirea războiului lui Putin
Diplomația lui Donald Trump legata de negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia a dus la un eșec total, fara rezultate ...
-
America se retrage în liniște din bazele pe care a spus că Iranul nu le-ar putea atinge niciodată
Pete Hegseth a stat in fața camerelor de filmat in primele saptamani ale Operațiunii Epic Fury și a spus lumii ca Americ ...
-
Cum a fost evitat în ultimul moment un atac al Iranului asupra Ucrainei
Consilierul principal al liderului iranian, Mohsen Rezaee, a declarat luni ca armata iraniana se pregatea sa lanseze un ...
-
Talibanii, primiți la Chișinău pe ușa din față: Guvernul caută acum cine le-a emis invitația și vizele
O delegație a Ministerului Agriculturii, Irigațiilor și Creșterii Animalelor din Afganistan, instituție aflata sub contr ...
-
Prima fotografie cu nucleul partidului lui Tucker Carlson. Grupul e format din foști suporteri ai lui Donald Trump, dezamăgiți de implicarea sa în războaiele globale
Fosta membra a Congresului Statelor Unite, Marjorie Taylor Greene, a anunțat lansarea neoficiala a mișcarii care iși pro ...
-
Trump manipulează iar prețul petrolului: Iranul neagă existența unui acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Iranul respinge informațiile potrivit carora ar fi ajuns la un acord privind redeschiderea Stramtorii Ormuz și susține c ...
-
Semnal de alarmă la Kremlin: „Radioul Apocalipsei" s-a reactivat după incidentul din Polonia
„Radioul Apocalipsei" al președintelui rus Vladimir Putin a emis din nou mesaje criptice dupa ce o racheta ruseasc ...
-
Apelul telefonic care i-a schimbat planurile lui Trump de a ataca Iranul
Președintele american Donald Trump a facut o schimbare surprinzatoare de strategie, anuland loviturile militare de amplo ...
-
Lupte grele între forțele iraniene și kurzii din Iran. Scopul SUA și Israelului de a crea un cap de pod pentru forțele separatiste pare să eșueze până acum
Medicul Semilunii Roșii, Omid Souresrafil, povestește pentru publicația greaca To Vima experiența sa ca doctor in Kurdis ...
-
SUA și Israel se pregătesc să lovească infrastructura energetică a Iranului. Trump ar putea ordona atacul chiar în zilele următoare
Statele Unite și Israel pregatesc una dintre cele mai ample campanii de lovituri aeriene de pana acum, indreptate impotr ...
-
Criza din Ceuta zguduie UE - Italia suspendă Acordul Schengen cu Spania
Guvernul italian a decis sa suspende Acordul Schengen privind libera circulatie cu Spania, ca raspuns la intrarea in mas ...
-
India: mișcarea "gândacilor" amenință să reia protestele împotriva guvernului. Milioane de studenți vor să iasă în stradă
Mișcarea "gandacilor" acuza guvernul ca nu iși respecta promisiunile, indica The Guardian. Cotidianul britanic relateaz ...
-
Donald Trump are trei scenarii de atac asupra Iranului dar toate duc la un dezastru
Saptamana trecuta, s-a raportat ca președintele Statelor Unite, Donald Trump, a suspendat atacurile masive asupra Iranul ...
-
Războiul din Orient: Arabia Saudită se aliază cu SUA și lansează un val de atacuri. Iranul a încercat un "atac surpriză"
Armata SUA a interceptat rachete balistice lansate de Iran in cadrul unei tentative de "atac surpriza" asupra fortelor a ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu