Cadou de final de mandat: Klaus Iohannis a decorat liceul la care a predat și liceul la care predă soția sa
Postat la: 05.10.2024 |
Președintele Klaus Iohannis a decorat Colegiul Național „Samuel von Brukenthal" din Sibiu, unde a avut catedra blocată timp de 27 de ani, și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr", liceul la care predă soția sa, Carmen Iohannis.
Acestea se numără printre cele 101 instituții de învățământ decorate pe 4 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, care se sărbătorește pe 5 octombrie. Ambele licee au primit Ordinul „Meritul pentru Învățământ" în grad de Mare Ofițer, cel mai înalt grad prevăzut de această distincție. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial cu o zi înainte de eveniment.
Alături de cele două licee sibiene, alte trei instituții de învățământ au primit aceeași distincție: Colegiul Național „Ferdinand I" din Bacău, Colegiul Național „Liviu Rebreanu" din Bistrița și Colegiul Național „Silvania" din Zalău. Aceste instituții au fost decorate cu ordinul în grad de Mare Ofițer, recunoscându-se astfel performanțele lor academice și contribuția adusă sistemului educațional.
Potrivit Legii 220 din 2004, Ordinul „Meritul pentru Învățământ" este acordat în patru grade: Mare Ofițer, Ofițer, Comandor și Cavaler, cel mai mic grad fiind atribuit Colegiului Național „Grigore Moisil" din București, unde președintele Iohannis a deschis anul școlar în 2022. Acesta este primul an în care Colegiul „Grigore Moisil" primește această decorație, unitatea fiind recunoscută pentru activitatea sa de către Ministerul Educației, prin propunerea Larisei Gojnete, purtătoarea de cuvânt a ministerului și cadru didactic al instituției.
Colegiul „Samuel von Brukenthal", unde Klaus Iohannis a predat înainte de a-și rezerva catedra în 1997, nu a mai fost decorat anterior, la fel ca și Colegiul „Gheorghe Lazăr", unde soția sa, Carmen Iohannis, este profesoară de limba engleză. Propunerile pentru decorarea acestor unități, ca și a celorlalte 98 de instituții de învățământ din țară, au fost făcute de Ministerul Educației.
În total, 36 de colegii, 50 de școli gimnaziale, 9 licee teoretice și tehnologice, 4 școli speciale și alte instituții din domeniul educațional au fost premiate.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Petrișor Peiu trimite Curtea de Conturi peste Diana Buzoianu
Sambata, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, acuza guvernul Bolojan de „risipirea banilor publici și politizar ...
-
Alexandru Nazare - Varianta de premier agreată, la această oră, și de PSD, dar și de PNL. E posibil ca pe 10 august sa se ia o decizie în acest sens
Astazi se implinesc trei luni de la demiterea Guvernului Ilie Bolojan, prin moțiune de cenzura, și putem constata ca ave ...
-
Nicușor Dan publică averea concubinei după "Amendamentul Mirabela": terenuri, case moștenite, salariu de la Dacia și un împrumut de 116.000 de lei
Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, ca partenera sa de viața, Mirabela Gradinaru, și-a publicat declarațiile d ...
-
Scandal după votul pe Legea decarbonizării. Dan Motreanu: „PNL nu mai poate construi un proiect de guvernare alături de PSD"
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, acuza PSD ca pune in pericol miliarde de euro din Planul Național de Redresare ...
-
Prefectul de Timiș a anunțat decizia în privința mandatului lui Dominic Fritz, găsit de ANI în conflict de interese
Prefectul județului Timiș, Paul Finta, a anunțat ca a semnat ordinul de sancționare disciplinara a primarului Timișoarei ...
-
Victor Ponta a anunțat că va înființa un nou partid politic. Ce planuri mari are în următoarea perioadă
Fostul premier Victor Ponta a anunțat ca va inființa un nou partid politic cu care intenționeaza sa participe la urmatoa ...
-
Procurorul Claudiu Sandu despre cum șefa CAB Liana Arsenie îl scapă de dosar pe Robert Negoiță: „Favorizarea făptuitorului. În urmă cu 8-9 ani probabil se lăsa cu arestări"
Procurorul CSM Claudiu Sandu a publicat pe contul sau de Facebook un mesaj extrem de critic fața de șefa Curții de Apel ...
-
Victor Ponta dezvăluie că Alexandru Nazare a obținut pe persoană fizică păstrarea rating-ului de țară și lansează un avertisment: Acel cineva este fie naiv, fie imbecil
Fostul premier Victor Ponta susține ca ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a reușit sa convinga agenția Fitch sa nu ...
-
Adrian Veștea rupe tăcerea despre discuțiile de la Cotroceni: Nicușor Dan i-a interzis să îl anunțe pe Bolojan
Au trecut doua luni de cand executivul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzura, insa instalarea unui nou executiv e ...
-
Aproape jumătate dintre români vor alegeri anticipate. Ce spun de programul SAFE și felul în care s-au făcut achizițiile de miliarde de euro
Aproape jumatate dintre romani susțin organizarea unor alegeri anticipate, potrivit unui sondaj Avangarde realizat in co ...
-
Culisele întâlnirilor dintre Ilie Bolojan și George Simion, dar și cu "sforarul" AUR
Jocul politic din aceasta perioada este unul extrem de complicat, iar in subterane jocurile sunt și mai complicate, dar ...
-
Bărbatul care a cerut împușcarea lui Sorin Grindeanu riscă sancțiuni în PNL. Liderul PSD i-a făcut deja plângere penală
Derapajele de limbaj din mediul virtual au provocat o criza interna majora la nivelul filialei județene Valcea a Partidu ...
-
"Nu e o problemă ca eu să plec, dar ar fi un gest de iresponsabilitate", susține premierul interimar, Ilie Bolojan. În schimb, el cere un "guvern de armistițiu"
Premierul interimar, Ilie Bolojan, a declarat ca ar putea sa plece din aceasta funcție, intrucat nu este "legat de scaun ...
-
Rareș Bogdan, declarație fulminantă despre Ilie Bolojan: "El nu știe politică. Deciziile lui sunt pregătite, din umbră, de doi oameni"
Fostul prim-vicepreședinte al PNL a vorbit de tensiunile din partidul liberal, cum au fost generate acestea și viitorul ...
-
Statul Paralel: Detalii din spatele prăbușirii Guvernului Veștea. "Dacă țineți la el, nu-l lăsați să meargă la sediul AUR, pentru că se va face de râs"
Tensiunile din culisele prabușirii Guvernului Veștea ies la iveala printr-o serie de dezvaluiri care arata cum liderii c ...
-
Senatul a instituit stare de criză pe piața combustibililor și plafonarea prețurilor printr-o „acciză dinamică" care poate fi redusă cu până la 25%
Plenul Senatului a adoptat luni, in calitate de prim for sesizat, cu 115 voturi „pentru" și 8 abțineri o propunere ...
-
Alexandru Nazare cere ca reducerea prețului carburanților să nu fie prin mecanism rigid: Problema nu mai e prețul, ci dacă avem stocuri
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune ca reducerea prețului carburanților nu trebuie sa se faca printr-un mecani ...
-
Alexandru Nazare: "E risc de penurie de carburanți". Stare de criză acceptată în Senat. Partidele au negociat să instituie o "acciză dinamică"
Comisia de Buget a Senatului a dat unda verde, luni, in prezența ministrului de Finanțe, propunerii legislative prin car ...
-
Sondaj CURS: AUR conduce detașat, PSD și PNL se luptă pentru locul al doilea. 80% dintre români spun că țara merge în direcția greșită
AUR ocupa primul loc in intențiile de vot pentru alegerile parlamentare, cu 34%, și are un avans de doua cifre in fața P ...
-
Călin Georgescu, pe urmele lui Mihai Viteazul, la târgul din Călugăreni: "Încă se mai aude vuietul marii bătălii. Suntem neam de voievozi, nu neam de slugi. Nu ne vindem!"
Fostul candidat la președinție, Calin Georgescu, a fost intampinat in acaesta dimineața de sute de susținatori la Targul ...
-
Băsescu: „Trebuie negociat cu ucrainenii să nu se mai joace cu dronele". Fostul președinte critică achizițiile Armatei
Fostul președinte Traian Basescu a comentat, sambata seara, atat intervențiile Armatei Romane impotriva dronelor care au ...
-
Preot ajuns șef PSD, oprit să mai slujească. Reacția sa: „Dumnezeu va face dreptate la vremea potrivită"
Un preot devenit politician PSD a ajuns sa fie cercetat disciplinar și oprit din a sluji dupa ce superiorii ierarhici di ...
-
Ministrul Radu Miruță anunță cât a plătit pe vacanța în Turcia, după ce a fost surprins pe plajă
În vacanța parlamentara, ministrul Apararii, Radu Miruța (USR), interimar la Transporturi, a fost surprins in timp ...
-
România se împrumută cu 18 milioane de lei în fiecare oră: „Dobânzile sunt mai mari ca în Serbia și Albania, țări care nu fac parte din UE"
În ultimul an, datoria publica a crescut cu 158,3 miliarde de lei (434 milioane/zi), depașind pentru prima data pr ...
-
George Simion, dezvăluiri din culisele negocierilor pentru un nou Guvern. Cum au încercat Veștea și Tomac să spargă AUR cu ajutorul lui Murad. "De parcă noi am fi o tarabă"
George Simion scoate la suprafața jocurile de culise din perioada negocierilor pentru noul Cabinet. Liderul AUR acuza di ...
-
Realitatea Plus a primit amenda maximă pentru promovarea excesivă a lui Călin Georgescu: 'Numai despre asta se vorbește'
Consiliul National al Audiovizualului a amendat Realitatea Plus cu suma de 200.000 de lei pentru promovarea lui Calin Ge ...
-
Stenograme din ședința PNL. Scandal între gruparea disidentă și actuala conducere a partidului
Liderii de organizații inlaturați de conducerea PNL din funcții sunt cei de la șefiile organizațiilor Sector 2, Sector 3 ...
-
Ministra de Externe, Oana Țoiu, spune că unul dintre frații Tate a încercat să o abordeze în SUA. "Singura reacție a fost să plec"
Ministra Afacerilor Externe a Romaniei, Oana Țoiu, spune ca nu a avut o intalnire oficiala sau planificata cu frații Tat ...
-
Dan Motreanu vede o anomalie în Platforma Liberal-Conservatoare din PNL: "Ca și cum ai propune amenajarea unui lac în Marea Neagră"
Europarlamentarul Dan Motreanu, secretar general al PNL și ales prim-vicepreședinte la Congresul extraordinar din 21 iun ...
-
Patriarhia Română reacționează după apelul unei deputate USR de boicotare a orei de Religie. Disputa privind noile standarde de evaluare se amplifică
Un schimb dur de replici a izbucnit intre deputata USR Corina Atanasiu și Patriarhia Romana, dupa ce parlamentara le-a c ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu