Dan Tudorache după incidentul de la Școala Nicolae Titulescu: În timpul mandatului meu erau șase posturi de pază. Madamarmand le-a distrus!
Postat la: 05.03.2024 |
Zilele trecute, în presă au apărut primele informații despre cazul unui copil abuzat de două ori de colegii săi, mușamalizat de conducerea unității școlare. Și, tocmai din cauză că a fost mușamalizat, părinții copilului abuzat nu au îndrăznit să iasă public, până când în sprijin nu le-au venit și alți părinți.
Iar de aici nu a mai fost cale de întoarcere, în condițiile în care zeci de părinți au protestat în fața Școlii „Nicolae Titulescu" din București, solicitând răspunsuri din partea conducerii școlii. Răspunsuri așteaptă însă o întreagă opinie publică, în condițiile în care abuzurile au avut loc la ani distanță, prima oară pe când băiețelul avea doar 8 ani. Ce au făcut autoritățile responsabile?
„În timpul mandatului meu, la Școala 3 Nicolae Titulescu erau șase posturi de pază. În 2021, Madamarmand a decis că doar un post de pază este suficient. Suficient pentru ce?", subliniază fostul primar Dan Tudorache, în condițiile în care prima faptă de viol a avut loc în 2022. Nimănui nu i-a păsat.
Între timp, Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 duce, ca de obicei, lupte personale, preocuparea sa fiind să aducă la cunoștință că a făcut o „plângere penală pe numele consilierilor locali PSD PNL". Ceea ce se știe până acum este că inclusiv Inspectoratul Școlar a demarat o anchetă, iar directoarea școlii „Nicolae Titulescu" a făcut primele declarații, susținând că „au fost luate toate măsurile necesare, în conformitate cu procedurile legale ce se impun în aceste situații".
Din ce a detaliat directoarea, citată de Digi 24, „când a fost sesizată posibila comitere a unui abuz asupra unui elev de către un alt elev al școlii, în anul 2022, am pus la dispoziția organelor abilitate, din prima clipă, absolut toate informațiile necesare, conform procedurilor legale în vigoare, pentru facilitarea cercetării cazului. Din perspectiva instituției noastre și a prerogativelor legale ce ne revin, am desfășurat anchete interne din dorința sinceră de a clarifica toate aspectele.
Menționăm că, din considerente legale și procedurale, cât și pentru a proteja intimitatea elevilor potențial implicați, am considerat oportun să existe discreție cu privire la caz, neasumând riscul retraumatizării psihoemoționale sau a excluziunii pentru elevul respectiv. În anul 2022, cercetarea penală a dus la clasarea dosarului și anularea suspiciunii de viol.
În legătură cu cea de-a doua acuzație privind un nou posibil caz de viol, vă aducem la cunoștință că în prezent există un nou dosar de cercetare penală în curs de soluționare. Până la finalizarea cercetărilor și emiterea concluziilor oficiale în legătură cu cea de-a doua acuzație, respectând prevederile legale, nu putem oferi momentan alte detalii.
Precizăm că la nivelul școlii au fost luate toate măsurile necesare, în conformitate cu procedurile legale ce se impun în aceste situații, asumându-ne responsabilitatea ce ne revine pentru protejarea tuturor elevilor și clarificarea acuzațiilor formulate".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Călin Georgescu, din nou în cărți pentru funcția de premier. Răspunsul dat de Petrișor Peiu
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, afirma ca o eventuala nominalizare a lui Calin Georgescu pentru funcția de prim- ...
-
Călin Georgescu dă semnalul pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan: "Este direct răspunzător pentru dezastrul existent"
Fostul prezidențiabil Calin Georgescu susține ca premierul Ilie Bolojan este "definița anti-romanismului", iar președint ...
-
Teorie lansată de Sebastian Ghiță: „Red alert! Partidele Pro Occident sunt obligate să ajungă la o soluție de guvernare"
Fostul deputat PSD Sebastian Ghița afirma intr-o postare pe pagina sa de socializare ca in spatele lui Ilie Bolojan s-ar ...
-
STENOGRAME Filmul scandalului monstru dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan: "Ești responsabil de blocaj! Aș putea face public un presupus angajament politic"
Între președintele Nicușor Dan și liderul PNL, Ilie Bolojan, au avut loc discuții extrem de incinse, in timpul con ...
-
Cătălin Predoiu spune că Ilie Bolojan l-a lăsat fără bani. Ministrul ar fi vrut să-i recompenseze pe angajații implicați în misiuni de excepție
Ministrul de Interne, Catalin Predoiu, a transmis, sambata, ca institutia pe care o conduce nu dispune de buget pentru r ...
-
Alin Tișe, virulent contra lui Bolojan: "Să-ți fie rușine, Ilie!"
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, liberalul Alin Tise, a publicat un manifest in care il critica dur pe lider ...
-
Dizidenții PNL au depus ordonanțe cerând suspendarea deciziilor Congresului. Printre reclamanți: Rareș Bogdan, Lucian Bode, Hubert Thuma, Andrei Baciu și Adrian Veștea
Tabara dizidenților din Partidul Național Liberal a depus, ieri, alte patru acțiuni la instanța, dintre care doua cu obi ...
-
PSD leagă nominalizarea lui Siegfried Mureșan de proiectul portofelului digital unic: "Este vorba de bani mulți și de suveranitate digitală"
Nominalizarea europarlamentarului Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a generat noi reacții in PSD. Deputa ...
-
Nicușor Dan pleacă în Polonia, România e în continuare în blocaj politic. Președintele participă la reuniunea liderilor de pe Flancul Estic
Președintele Nicușor Dan participa sambata, in Polonia, la o reuniune dedicata securitații europene și viitorului Uniuni ...
-
Scenariul alegerilor anticipate intră în joc. PNL: Este momentul să ne întoarcem la cetățeni
Partidul Național Liberal deschide tema alegerilor anticipate, in contextul in care negocierile pentru formarea noului G ...
-
Elena Udrea susține că Siegfried Mureșan a ajuns pe lista PMP la recomandarea Elenei Băsescu și cu banii penalului „Pinalti"
Elena Udrea comenteaza numirea lui Siegfried Mureșan ca propunere de premier din partea PNL-USR-UDMR, afirmand ca l-a pl ...
-
Cataramă, despre propunerea lui Siegfried Mureșan: E legitim un guvern monocolor BND?
"În spațiul public au aparut voci care se intreaba daca marile decizii politice de la București sunt rezultatul ne ...
-
Vicepreședintele PNL Diaspora îl desființează pe Siegfried Mureșan
Valentin Cocoș, vicepreședintele PNL Diaspora, lanseaza acuzații extrem de grave la adresa europarlamentarului Siegfried ...
-
Neomarxistii lui Bolojan bagă pe gâtul românilor portofelul digital unic. Ce documente vei putea păstra și folosi direct de pe telefon
Guvernul a stabilit modul in care va fi implementat Portofelul European pentru Identitate Digitala (RoEUDIW), o aplicați ...
-
Manevra "Șoșoacă": Kremlinul acuza Bucureștiul că vrea anexarea Republicii Moldova
Adoptarea tacita in Camera Deputaților a proiectului de lege inițiat de S.O.S. Romania privind unirea Romaniei cu Republ ...
-
Rareș Bogdan se răcorește împotriva lui Ilie Bolojan: "Ați urlat 6 săptămâni "fără PSD" și acum vreți să ghifuiți "șobolanii" cu mâna voastră?"
Europarlamentarul Rareș Bogdan, aflat intr-un razboi deschis cu liderul PNL Ilie Bolojan, sancționeaza factura de logica ...
-
Deficitul bugetar al României s-a înjumătățit. Alexandru Nazare: „Nu suntem într-o zonă de confort". Urmează testul agențiilor de rating
Execuția bugetului general consolidat s-a incheiat, la 31 mai 2026, cu un deficit de 35,94 miliarde de lei, echivalentul ...
-
Analiștii îl avertizează pe Nicușor Dan. "Scenariul alegerilor anticipate este extrem de periculos. AUR va defila, suspendarea va fi un dat"
Blocajul politic generat de eșecul formarii guvernului Veștea este vazut de analiști drept o infrangere majora pentru pr ...
-
Există două variante de Guvern minoritar: cum arată matematica parlamentară
Senatorul Gabriela Horga, vicepresedinte la PNL, spune, dupa ce „guvernul tradatorilor" a picat in Parlament, ca a ...
-
Ultimatum la vârful AUR. Petrișor Peiu anunță că părăsește partidul dacă George Simion bate palma cu Adrian Veștea
Negocierile disperate purtate in aceste ore pentru salvarea Cabinetului Veștea risca sa provoace o implozie de proporții ...
-
Alexandru Nazare (nominalizat la Finanțe cu aviz pozitiv) a prezentat parlamentarilor tragicul adevăr: „Nu putem să cheltuim mai mult decât avem"
Ministrul propus sa conduca Finanțele in guvernul Adrian Veștea, Alexandru Nazare, a declarat luni, in Parlament, la aud ...
-
ACT și-a ținut Primul Congres Național: peste 700 de participanți au adoptat cel mai radical plan de reformare a statului român
Partidul Acțiunea Conservatoare (ACT) și-a desfașurat astazi Primul Congres Național, la Sala C.A. Rosetti din Palatul P ...
-
Ilie Bolojan afirmă în prima declarație după ce a fost reconfirmat în funcția de președinte PNL că îi va propune lui Nicușor Dan un guvern minoritar
Ilie Bolojan anunța dupa intrunirea Biroul Permanent Național al PNL ca in urma deciziei luate in Congresul Extraordinar ...
-
PSD a decis: votează învestirea Guvernului Veștea. Lista miniștrilor
PSD a decis duminica, 21 iunie, sa voteze investitura Guvernului Adrian Veștea, propus de catre președintele Nicușor Dan ...
-
Adrian Năstase îl ironizează pe Vasile Blaga după Congresul PNL: „A văzut holograma lui Băsescu în sală". Dispută despre cine a învins PSD după 1990
Fostul premier Adrian Nastase a reacționat dupa declarațiile facute de Vasile Blaga la Congresul extraordinar al PNL, un ...
-
Nicușor Dan, la masă cu Rareș Bogdan, Lucian Pahonțu, Eugen Tomac și Victor Negrescu!
În spațiul au aparut imagini, realizate de „amatori", care il infațișeaza pe președintele Nicușor Dan luand ...
-
Congresul PNL a votat: Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu să demisioneze din partid până luni sau vor fi excluși. Nu se face coaliție cu PSD
Congresul extraordinar al PNL a inceput, la ora 12.00, la Romexpo, cu peste 1.800 de delegați liberali din toata țara. I ...
-
Arhitectul din cauza căruia Dominic Fritz nu mai poate să candideze l-a finanțat și pe Nicușor Dan, în campania electorală. Cine este Răzvan Negrișanu
Arhitect, cofondator al biroului RD SIGN și consilier local USR din 2020, Razvan Negrișanu se afla in centrul controvers ...
-
Adrian Veștea nu mai candidează la funcția de președinte al PNL. Vrea să conteste în justiție Congresul PNL: "Nu voi gira acest simulacru democratic"
Premierul desemnat, Adrian Veștea, prim-vicepreședinte al PNL, a anunțat ca renunța sa mai candideze la funcția de preșe ...
-
Hai, că asta-i culmea turnătoriei! Sebastian Ghiță: "Să vă spun un secret, Bolojan e tot de la Securitate!"
Omul de afaceri Sebastian Ghița, fugit in Serbia, susține ca actualul joc politic se da intre tabere susținute de servic ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu