După alegeri e termen în procesul privind recuperarea casei din Sibiu și a banilor din chirie de la familia Iohannis
Postat la: 14.05.2024 |
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fixat pe data de 18 iunie 2024 primul termen al recursului în litigiul de care depinde recuperarea casei din Sibiu și a banilor din chirie de la familia Iohannis, potrivit portalului instanţei supreme. E vorba de un litigiu din 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu, strada Gheorghe Magheru 35, care a aparținut soției președintelui Iohannis.
Procesul a fost deschis de Rodica Baștea, o prietenă din Miami, Florida, a familiei Iohannis. Ea solicită anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului din Gheorghe Magheru 35. Între 1999 și 2008, casa a aparținut lui Ioan Baștea, soțul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și lui Carmen Iohannis, soția acestuia. Până acum, Rodica Baștea a pierdut pe linie, la Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba. Este reprezentată de casa de avocatură Mușat și Asociații.
ANAF a explicat că, din cauza litigiilor privind moștenirea, nu poate recupera un alt imobil care a aparținut președintelui, spațiul comercial din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu 29. Și nici cei 260.000 de euro obținuți din chirie de familia prezidențială. Practic, statul român pierde de două ori, cu fiecare zi în care recuperarea este tergiversată: spațiul comercial stă nefolosit din 2016 și nici nu poate recupera banii de la familia Iohannis.
"În situația în care cauza din Dosarul nr. 939/85/2016 (privind casa din Gheorghe Magheru 35 - n.r.) va fi soluționată definitiv, prin respingerea acțiunii privind anularea certificatului de moștenitor legal emis pe numele Statului Român, se va putea uza de prevederile art. 109 alin. (4) din Legea nr. 36/1995 conform căruia 'La cererea părților, notarul public va putea repune pe rol dosarul succesoral oricând, dacă se constată încetarea cauzelor care au determinat suspendarea lui'", arată ANAF, Administrația Finanțelor Publice Sibiu.
Spațiul comercial din Bălcescu 29 a aparținut familiei prezidențiale în perioada 1999 - 2016 și i-a adus venituri de peste 260.000 de euro din chiria către Raiffeisen Bank. Cu acești bani - a punctat riseproject.ro - președintele a cumpărat alte 3 case, "căsuțe" cum le-a numit într-un interviu, care, de asemenea, îi aduc venituri din chirii.
În noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a decis că imobilul a fost deținut nelegal de soții Iohannis, iar în aprilie 2016, titlul de proprietate al familiei a fost radiat din cartea funciară. De atunci și până în prezent, statul român nu a putut să își înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului din pricina disputelor privind moștenirea, care nu se mai termină. Statul, prin ANAF, nu poate să obțină certificatul de moștenitor al imobilului din Bălcescu 29, așa cum a obținut deja pentru imobilul din Magheru 35, act contestat în instanță de prietena familiei Iohannis. Între timp, spațiul comercial stă nefolosit.
Potrivit ANAF, abia după ce își înscrie dreptul de proprietate asupra spațiului comercial, statul român poate cere soților Iohannis returnarea chiriei încasate în perioada 1999 - 2016, în care a deținut nelegal imobilul. "Recuperarea sumelor reprezentând venituri din cedarea folosinței bunurilor se poate face numai de către proprietarul recunoscut de lege; Prin decizia Curții de Apel Brașov, statul nu a devenit proprietar, respectiva decizie nefiind translativă de proprietate prin ea însăși (...), chiar în cazul în care statul culege o moștenire vacantă, titlul de proprietate al statului este certificatul de moștenitor sau hotărârea judecătorească. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a efectuat toate demersurile legale, însă nu deține titluri definitive în temeiul cărora să procedeze la intabularea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului", a arătat ANAF în răspunsul pentru G4Media.ro.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
PSD și AUR fac din nou alianță în Parlament: partidele lui Grindeanu și Simion l-au votat un loial al lui Marcel Ciolacu ca șef al Curții de Conturi
Sorin Lazar, fost deputat de Buzau considerat un loial al fostului președinte PSD Marcel Ciolacu, a fost votat de Parlam ...
-
1,2 miliarde de euro ar putea intra în bugetul României până la finalul anului: Nazare explică situația fondurilor SAFE
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, explica situația fondurilor pe care Romania le mai are de incasat prin programul ...
-
Zile fripte pentru George Simion: Călin Georgescu a fost propus la șefia AUR - „E liderul suprem!"
Un lider din AUR il propune pe Calin Georgescu pentru funcția de președinte al partidului AUR. Mohammad Murad crede ca G ...
-
O nouă lovitură pentru românii care nu vor buletine cu cip: "Batjocura cardului de identitate"
Statul a cheltuit cel puțin 41 de milioane de euro in 15 ani pentru un sistem care continua sa provoace dificultați și r ...
-
Alexandru Nazare semnalează că România riscă să primească "cartonașul roșu": Ce se pregătește pentru taxele din 2027 și unde vrea Guvernul să taie din cheltuieli
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunța ca instituțiile statului vor trebui sa identifice soluții pentru reducere ...
-
Anularea alegerilor prezidențiale din 2024: Simina Tănăsescu avertizează asupra riscurilor inteligenței artificiale pentru democrație
Președinta Curții Constituționale a Romaniei (CCR), Simina Tanasescu, a vorbit despre anularea alegerilor prezidențiale ...
-
Ursula von der Leyen vine luni în România ca să le dea ordine directe lui Nicușor Dan și Luca Niculescu
Șefa birocrației de la Bruxelles, Ursula von der Leyen, vine in vizita fulger in țara noastra. Administrația Prezidenția ...
-
Maia Sandu vorbește despre unirea cu România în presa maghiară: „Trebuie să căutați soluții, chiar dacă par neobișnuite"
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat intr-un interviu acordat unei publicații din Ungaria ca unirea țari ...
-
Cum se apără un fost ministru surprins la salonul de manichiură în timp ce trebuia să fie în Parlament. „M-am dus la ora 9:00 dimineața, la ora 9:30 am fost în Parlament"
Deputatul PNL Ionuț Stroe a oferit primele explicații dupa ce a fost surprins la un salon de manichiura din București, i ...
-
Manevră importantă a Pentagonului în România imediat după înfrângerea republicanilor în SUA: Nicușor Dan și Luca Niculescu convocați de numărul doi al Armatei SUA
Președintele Nicușor Dan are programata miercuri, la Palatul Cotroceni, o intrevedere cu Elbridge Colby, subsecretarul a ...
-
Planul gândit de Luca Niculescu ca să treacă reformele prin Parlament: Pregătește măsuri riscante pe care sa-si asume răspunderea
Guvernul Luca Niculescu ia foarte serios in calcul sa iși asume raspunderea in Parlament pentru Legea bugetului, cel mai ...
-
Ministrul Finanțelor a publicat raportul guvernării Bolojan: Deficitul a scăzut, încasările au crescut. Care sunt cifrele exacte
Ministerul Finanțelor a publicat marți raportul privind execuția bugetara pe trimestrul al treilea din 2026, document so ...
-
Alfred Simonis a primit peste 150.000 de euro cadou de nuntă și de botez pentru primii doi copii. TOP 5 - Cine îl întrece
Liderul PSD, Alfred Simonis, și-a botezat in acest week-end cel de-al treilea copil. Nu se știe deocamdata cați bani a p ...
-
Gheorghe Piperea acuză Guvernul că îi induce în eroare pe români cu promisiuni și spune că singura șansă de a mai bloca majorarea imensă a impozitelor pe locuințe este instanța
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea acuza Guvernul ca ii induce in eroare pe romani cu promisiuni privind amanarea ma ...
-
Ministrul Economiei: "O să vă îngroziți! Este inadmisibil! Am găsit sume uriașe necheltuite pentru investiții"
Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, sustine ca a gasit sume uriase necheltuite in bugetul institutiei pe care a preluat- ...
-
Veste importantă pentru românii care au muncit în străinătate: Se pregătește o schimbare majoră la plata pensiilor
Romanii care au lucrat in mai multe țari ar putea beneficia de o noua regula privind acordarea pensiilor. O inițiativa l ...
-
Începe procesul de corupție, în care e implicat și fostul premier Ilie Bolojan
Dosarul de corupție in care au fost trimiși in judecata omul de afaceri Fanel Bogoș, fostul secretar general adjunct al ...
-
Ce decizie a luat Alexandru Nazare privind impozitarea proprietăților la valoarea de piață începând cu anul viitor. Ministrul de Finanțe dă explicații
Romanii pot rasufla ușurați cel puțin inca un an: impozitul pe proprietate stabilit prin raportare la valoarea de piața ...
-
Dan Motreanu spune ce rol i-a mai rămas lui Luca Niculescu și că: "Sorin Grindeanu se comportă ca adevăratul premier"
Secretarul general al PNL, europarlamentarul Dan Motreanu, lanseaza un atac dur la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu ...
-
Șoșoacă susține că Vaticanul a confirmat că latina se trage din română. Spune și că ar fi câștigat alegerile prezidențiale din 2024 cu 67,5% din voturi
Diana Șoșoaca a susținut vineri, 23 octombrie, la o conferința organizata la Belgrad, ca limba latina provine din romana ...
-
Curg dosarele penale pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la președinție, noi audieri
Calin Georgescu ar fi audiat intr-un nou dosar penal, al cincilea deschis pe numele sau. Dosarul vizeaza acuzații legate ...
-
Premierul Niculescu și-a ales șefă de cabinet, o diplomată cu experiență de 15 ani. A lucrat la Reprezentanța României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles
Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numita șef de cabinet al premierului Luca Niculescu, funcție cu rang de secretar d ...
-
Franța ar fi preluat rolul României de principal susținător al Moldovei la UE: Miza primei vizite externe a lui Luca Niculescu
Criza politica de la București ar fi slabit sprijinul diplomatic oferit Republicii Moldova in negocierile europene, iar ...
-
Diana Șoșoacă anunță la televiziunea Kremlinului sfârșitul Uniunii Europene. Care e termenul avansat de europarlamentară
Europarlamentara Diana Șoșoaca, președinta S.O.S. Romania, a facut noi declarații impotriva Uniunii Europene intr-o inte ...
-
Șeful de facto al Executivului: Guvernul Niculescu a adoptat prima Ordonanță de Urgență și a decis atribuțiile vicepremierului Marian Neacșu
Guvernul Luca Niculescu a adoptat, in prima ședința, o ordonanța de urgența care stabilește atribuțiile vicepremierului ...
-
Scandal după comunicatul SRI despre Ludovic Orban. Vicepreședinte PNL: „Eroare gravă și ieșire instituțională impardonabilă"
Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru critica dur Serviciul Roman de Informații (SRI) dupa comunicatul prin care institu ...
-
Șeful CNAS a demisionat. Rogobete: „Mă bucur că un om lipsit de viziune a plecat. Criza fără precedent se datorează președintelui demisionar 100%"
Președintele Casei Naționale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Horațiu Moldovan, și-a dat demisia din funcție, in context ...
-
Reacția lui Alexandru Nazare după mesajul transmis de Moody's înaintea votului pentru noul Guvern: Agenţia avertizează că procesul de consolidare are riscuri ridicate
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, afirma ca agentia Moody's considera „pozitiva" evolutia tarii, in conditii ...
-
Delir în Parlament: I-au adus busuioc lui Luca Niculescu să îl curețe de "duhurile bolojeniste"
În Parlament au avut loc momente inedite marți, inaintea votului de investitura a Guvernului Luca Niculescu. Senat ...
-
Anularea alegerilor din România, analizată de Comisia de la Veneţia. Marta Cartabia: „Aceasta este principala provocare pentru democraţia noastră"
Presedinta Comisiei de la Venetia, Marta Cartabia, a declarat marti ca experienta Romaniei privind anularea rezultatelor ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu