Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Iohannis invocă la ambasada SUA posibilitatea prezenței permanente a trupelor americane pe teritoriul României

Postat la: 28.06.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la recepția oferită de Ambasada SUA cu ocazia aniversării Zilei Independenței, că România va asigura „cele mai bune condiții" pentru o prezență „consistentă, chiar permanentă" a trupelor americane pe teritoriul român.

„În acest context regional și internațional complicat, România va continua să fie un factor de stabilitate, un contribuitor la reziliența și securitatea regiunii Mării Negre și un participant activ la dezvoltarea și întărirea relației transatlantice. Alături de calitatea țării noastre de membru al Uniunii Europene și Aliat în cadrul NATO, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite va continua să ghideze, în mod consecvent, politica externă și de securitate a României. Salut și cu această ocazie angajamentul ferm anunțat de Președintele Biden de a apăra fiecare centimetru de teritoriu Aliat. Ca manifestare concretă a acestui angajament, mii de militari americani se află astăzi în România, contribuind, alături de camarazii lor români, francezi, olandezi, belgieni și din alte națiuni aliate, la asigurarea securității noastre, dar și a spațiului euroatlantic. Vă asigur de deplina cooperare a autorităților române în crearea celor mai bune condiții pentru o prezență persistentă, chiar permanentă, în România, a forțelor principalului nostru Partener Strategic", a declarat șeful statului.

„Astăzi, în imediata proximitate a României, Rusia acționează împotriva principiilor fundamentale ale Cartei ONU. Suveranitatea teritorială a Ucrainei, dreptul său la o politică externă independentă și chiar dreptul său la existență sunt negate explicit. Ne confruntăm cu încercări unilaterale de a rescrie, reinterpreta sau aplica selectiv principii de bază ale ordinii internaționale, în vederea întoarcerii la o epocă a sferelor de influență, în care Moscova să poată stabili discreționar gradul de libertate, de suveranitate și traseul frontierelor vecinilor săi. Alături de partenerii noștri europeni, de cei transatlantici și de pe tot globul, Statele Unite și România au acționat și continuă să acționeze în sprijinul Ucrainei și al tuturor partenerilor vulnerabili din regiunea Mării Negre. În particular, Republica Moldova se confruntă cu atacuri hibride fără precedent la adresa stabilității și a rezilienței sale, atacuri provocate și susținute de Federația Rusă", a mai afirmat Klaus Iohannis.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE