Măsuri pentru revitalizarea economiei discutate in mediul politic cu Asociația Oamenilor de Afaceri din România
Postat la: 18.07.2024 |
Reprezentanții Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Grațiela Gavrilescu, președintele Biroului Executiv (BEX), Bogdan Ciucă, vicepreședinte și Lavinia Șandru, coordonator comunicare, au avut o întâlnire cu Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Gabriel Biriș și Alexandru Dincovici, membri în conducerea AOAR, pentru a discuta măsuri urgente și necesare pentru revitalizarea mediului de afaceri din România.
În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte privind transformarea și revitalizarea mediului de afaceri, fiind punctate nevoia de stabilitate și predictibilitate legislativă, de care acesta are mare nevoie, identificarea mecanismelor care creează în permanență dezechilibre în economie și trecerea României de la o creștere economică bazată pe consum, la una bazată pe investiții, în special în infrastructură, IT și economie verde.
Printre temele discutate în cadrul întâlnirii s-au regăsit eradicarea birocrației care sufocă dezvoltarea afacerilor; digitalizarea reală și nu simulată a proceselor administrative care încetinesc creșterea economică; dezvoltarea infrastructurii pentru a facilita transportul și logistica, vitale pentru competitivitatea afacerilor românești pe piața internațională, dar și impulsionarea inovației și cercetării, acolo unde România poate fi cu adevărat competitivă și nu în domenii unde va fi imposibil să concureze pe plan internațional.
Totodată, cei prezenți au convenit că este nevoie de o adaptare rapidă a sistemului educațional la nevoile reale ale pieței muncii, formarea profesională fiind esențială pentru a asigura o forță de muncă, calificată și adaptată cerințelor angajatorilor.
Consultările PUSL cu reprezentanții mediului de afaceri vor continua în perioada următoare.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Se pun bazele unui partid prezidențial? După dezamăgirea USR, Nicușor Dan ar putea recurge la o "organizație civică" pentru a-l susține
Daca in timpul campaniei electorale faptul ca era independent a constituit un avantaj pentru Nicușor Dan, odata cu prelu ...
-
S.O.S. România anunță că a strâns peste 400.000 de semnături pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Partidul S.O.S. Romania anunța ca, in doar cateva zile de la lansarea campaniei naționale pentru suspendarea președintel ...
-
Scandal după ce o organizație AUR a cerut desființarea Institutului „Elie Wiesel" și a Muzeului de Istorie a Evreilor și al Holocaustului
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel" acuza AUR ca vizeaza desființarea ins ...
-
Camion cu mesaj parcat în fața Guvernului: afișaj cu Bolojan și Fritz sărutându-se sub sloganul „Împreună vindem România"
O autoutilitara cu afișaj publicitar mobil a fost fotografiata luni, 11 mai 2026, in Piața Victoriei, in fața Guvernului ...
-
Primarul De Mezzo l-a bătut pe secretarul municipiului Slatina după ce l-a înjurat și l-a spurcat. A fost salvat de viceprimăriță
Actualul primar Mario De Mezzo l-a batut, in aceasta dimineata, pe secretarul general al localitatii, Ion Mihai Idita, c ...
-
Primarul din Slatina, chemat la Parchet și anunțat că e urmărit penal: Mario De Mezzo are calitatea de suspect
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a fost citat luni la Parchetul de pe langa Tribunalul Olt, unde procurori ...
-
Crin Antonescu îl laudă pe Nicușor Dan după discursul critic la UE și atacă dur "haita bolșevică" pretins reformatoare
Crin Antonescu, fost președinte al PNL și fost candidat susținut de PSD și PNL la alegerile prezidențiale din 2025, a re ...
-
Nicușor Dan e mai ușor de demis decât a fost Traian Băsescu. O modificare legislativă din urmă cu 13 ani îi face viața mai grea actualului președinte
Despre suspendarea președintelui Nicușor Dan s-a vorbit de la inceputul mandatului sau, mai ales in randul partidelor su ...
-
Bolojan face numiri în plin interimat: schimbare la vârful instituției care acreditează spitalele
Premierul interimar Ilie Bolojan a semnat, vineri, revocarea lui Valentin-Florin Ciocan din funcția de președinte al Aut ...
-
De ce au scăzut dobânzile României? Ministrul Finanțelor demontează discursul PSD: "Nu suspendarea guvernului Ilie Bolojan"
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, explica, vineri, ca reducerea tensiunilor din Orientul Mijlociu, scaderea defici ...
-
Uniunea Europeană doreşte ca negocierile de aderare cu Republica Moldova să înceapă cât mai curând posibil
Uniunea Europeana doreste ca negocierile de aderare cu Republica Moldova sa inceapa cat mai curand posibil, a declarat v ...
-
Puciștii din PNL împreună cu baronii PSD pun presiune pe liderii locali să răstoarne decizia lui Bolojan și pregătesc o scindare cu un nou grup parlamentar
Facțiunea pro-PSD din interiorul PNL, care vrea continuarea guvernarii impreuna cu partidul lui Sorin Grindeanu, s-a reg ...
-
Șoșoacă anunță strângere de semnături și mobilizare în stradă pentru destituirea lui Nicușor Dan: „Niciun partid în acest moment nu vrea să fie dat jos. Nici măcar AUR"
Șoșoaca anunța strangere de semnaturi și mobilizare in strada pentru destituirea lui Nicușor Dan: „Niciun partid i ...
-
Revoluție în Parlamentul de la Chișinău! Limba română devine obligatorie în plen. Opoziția pro-rusă a ieșit din sală: "Ne închid gura!"
Parlamentul Republicii Moldova, dominat de partidul pro-european PAS al președintei Maia Sandu, a adoptat joi in prima l ...
-
Diana Șoșoacă anunță că va iniția procedura pentru destituirea președintelui Nicușor Dan: „După căderea Guvernului, urmează Cotroceniul"
Diana Șoșoaca a anunțat ca partidul S.O.S. Romania va iniția procedura politica și constituționala pentru destituirea lu ...
-
Șoșoacă încearcă să scape de expertiza psihiatrică dorită de procurori. Zice că a făcut singură un asemenea test
Diana Șoșoaca urmeaza sa fie cercetata pentru 10 din cele 11 infracțiuni, dupa ce comisia juridica a Parlamentului Europ ...
-
Guvernul Bolojan a fost dat jos în Parlament printr-o moțiune de cenzură istorică: 281 de voturi pentru, 4 împotrivă și 3 anulate
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis marți in Parlament, dupa ce moțiunea de cenzura a fost adoptata cu 281 de v ...
-
Cristian Popescu Piedone îl atacă dur pe Ilie Bolojan: "Trădătorule! Asta numești tu progres?!"
Președintele partidului PNRR apostat un mesaj pe pagina sa de Facebook in care il ataca pe Ilie Bolojan. Cristian Popesc ...
-
Operațiunea neo-marxistă "Salvarea lui Bolojan": Parlamentarii sunt bombardați cu zeci de mailuri ca să nu voteze moțiunea!
Parlamentarii sunt bombardați cu mesaje prin e-mail de la adrese diferite, insa cu același conținut, prin care li se cer ...
-
"Nu am de ce să mă ascund", afirmă Simion care devoalează Planul pentru un guvern minoritar și rezultate din culisele negocierilor pentru Putere
Liderul AUR, George Simion, susține ca a purtat discuții cu reprezentanți ai PNL și USR privind o eventuala susținere pa ...
-
România schimbă strategia în războiul cu deficitul comercial: Miliarde de lei pentru investiții. Cine poate accesa fondurile
Ministerul Finantelor a pus in dezbatere publica un proiect de act normativ care prevede o schema de ajutor de stat in v ...
-
Liberalul Viorel Cataramă, scrisoare pentru Ilie Bolojan: Demisia din toate funcțiile! Ai mai mulți oameni împotriva ta decât la nuntă în Bihor
Omul de afaceri liberal, Viorel Catarama, ii transmite o scrisoare lui Ilie Bolojan prin care ii solicita demisia atat d ...
-
Călin Georgescu, declarații la ÎCCJ: "Un stat slab costă scump. Odată vândute toate, nu mai avem țară!"
Calin Georgescu a facut mai multe declarații la ieșirea din sala de judecata, in fața sediului Înaltei Curți de Ca ...
-
Eșec pentru contraofensiva USR de blocare a moțiunii de cenzură PSD-AUR
Grupul USR din Camera Deputaților a cerut conducerii Parlamentului și liderilor celorlalte grupuri parlamentare urgentar ...
-
Datele Eurostat arată că Bolojan nu a redus cheltuielile publice și că deficitul pe 2025 a fost cosmetizat pentru un dezmăț pe banii contribuabililor
Premierul Ilie Bolojan nu a redus cheltuielile publice. Ilie Bolojan a crescut taxele fara sa reduca risipa si arata ca ...
-
Diana Șoșoacă reacționează după ce Comisia Juri a decis să îi ridice imunitatea: "V-ați semnat condamnarea! M-ați martirizat, fătălăilor!"
Diana Șoșoaca a reacționat rapid dupa ce Comisia JURI din Parlamentul European a decis sa ii ridice imunitatea parlament ...
-
Alexandru Nazare în plin scandal de demitere a lui Bolojan anunță că deficitul a scăzut la jumătate față de primul trimestru din 2025
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, anunta, joi, deficit de 1% in primul trimestru din 2026. Conform lui Nazare, def ...
-
S-au activat "idioții utili": Mihai Bendeac, Dan Teodorescu și Marius Manole, ode pentru "rinocerul" Ilie Bolojan după ce "trotinetiștii" au ieșit în stradă
Influencerii din Romania se intrec in texte laudative la adresa premierului Ilie Bolojan. Mișcarea de promovare a "idioț ...
-
Bolojan anunță ruptura oficială de PSD: „Vom propune un moratoriu parlamentar"
Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți, 21 aprilie, ieșirea Partidului Național Liberal din coaliția de guvernare cu PSD ...
-
AUR, dispus să intre la guvernare cu PSD sau PNL. Singura condiție pe care partidul lui Simion o pune
Decizia Partidului Social Democrat de a vota ieșirea din guvernul condus de Ilie Bolojan a deschis calea diverselor scen ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu