Marcel Ciolacu după ridicarea MCV: Un argument în plus să aderăm la Schengen
Postat la: 15.09.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Premierul Marcel Ciolacu vine cu un mesaj tranșant după ce MCV a fost ridicat în România și spune că asta trebuie să conteze clar în aderarea la Schengen.
"Vreau să încep prin a o felicita pe doamna ministră, Alina Gorghiu, pentru acest eveniment care reunește reprezentanți de seamă ai tuturor puterilor democratice din țara noastră: puterea legislativă, executivă și judecătorească.
Este o bună ocazie să discutăm cu toți actorii implicați despre prioritățile sistemului de justiție, pentru că doar prin dialog și cooperare între toate instituțiile vom reuși să avansăm pe calea reformelor, a consolidării statului de drept și luptei împotriva corupției.
Și mă folosesc de acest prilej pentru a le mulțumi încă o dată tuturor celor implicați în reușita reprezentată de ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare. După decizia politică luată la nivel european anul trecut, s-au finalizat toți pașii procedurali privind eliminarea MCV, astfel încât țara noastră este acum oficial în rândul celorlalte state europene.
Este o decizie care confirmă că statul de drept în România este consolidat și puternic, iar acesta este un argument în plus care susține aderarea noastră la spațiul Schengen. Știm foarte bine că multe dintre obiecțiile din trecut erau legate tocmai de independența justiției, iar ridicarea MCV este o garanție că România a înregistrat progrese semnificative în această direcție.
Este foarte important să NU ne relaxăm cu această reușită. Este datoria noastră, a tuturor, să ne asigurăm că reformele continuă și că progresul realizat până acum este ireversibil", a declarat Ciolacu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Economistul care anunță recesiunea în România. "Vineri vom vedea dezastrul confirmat de INS"
Vicepreședintele AUR, Petrișor Peiu, a lansat un avertisment sever cu privire la starea economiei naționale, afirmand ca ...
-
Diana Șoșoacă riscă să rămână fără imunitate. A fost chemată la audieri în Parlamentul European
Eurodeputata Diana Iovanovici-Șoșoaca va fi invitata la doua audieri in fața Comisiei pentru Afaceri Juridice (JURI) a P ...
-
În epoca Bolojan, România se afundă tot mai mult: Corupția este în floare și țara noastră este sub media democrațiilor fragile
Coruptia se agraveaza la nivel global, inclusiv in democratiile consolidate, pe fondul unui declin al leadershipului, ar ...
-
Primarii explodează la adresa lui Ilie Bolojan: "N-am trăit această perioadă niciodată, nici chiar cu Băsescu. Rău, rău, cel mai rău!"
Creșterea taxelor și impozitelor locale risca sa arunce Romania in aer. Edilii acuza ca atat de rau nu era nici macar pe ...
-
Scandal cultural: Viorica Dăncilă acuză Le Monde de denigrarea iei românești
Fostul prim-ministru al Romaniei, Viorica Dancila, a lansat un atac dur la adresa publicației franceze Le Monde, dupa ap ...
-
Congresul PUSL deschide un nou proiect național: este inițiată Alianța Binelui Comun
Congresul Național al Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), desfașurat vineri, 6 februarie, la Ploiești, a reunit sute ...
-
Acuzații pe Sprânceană despre George Simion: "Era băut și a încercat în SUA scoaterea României din programul Visa Waiver pentru capital politic"
Dragoș Sprinceana, fost emisar special al Romaniei pentru relația cu SUA a facut acuzații fara precedent. Afaceristul ro ...
-
Cum vrea Ministerul Finanțelor să accelereze relansarea economică: stimulente fiscale, investiții strategice, granturi și măsuri pentru IMM-uri
Ministerul Finanțelor a publicat azi in transparența un pachet legislativ ce vizeaza instituirea unor mecanisme de susți ...
-
Dan Dungaciu: "Raportul SUA nu este un document oficial și nu este dedicat României"
Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, a recunoscut ca raportul invocat in dezbaterile recente despre alegerile din Roma ...
-
Ce-a mai gândit Bolojan: "Vom renunța la plafonarea prețurilor la gaze. Vom avea un preț administrat pentru consumatorii casnici și pentru agentul termic"
Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri o serie de masuri care vor fi aprobate in urmatoarele ședințe de Guvern, print ...
-
Rareș Bogdan s-a dezlănțuit împotriva lui Ilie Bolojan: "O decizie greșită, aberantă!"
Europarlamentarul Rareș Bogdan a facut acuzații extrem de grave la adresa premierului Ilie Bolojan, pe care il acuza ca ...
-
România e vulnerabilă în fața UE Inc. O improvizație fiscală și o administrație ca un mecanism de distribuire a resurselor către rețelele de putere
De ce se vorbește in aceste zile despre aderarea Romaniei la zona euro și despre proiectul de țara care ar putea fi gand ...
-
Ilie de la Șpăgărie: Bolojan este pentru a doua oara mentionat de DNA intr-un nou dosar de mită intermediata pentru un om de afaceri
Este cel putin a doua oara cand informatii care apar in presa de la DNA arata ca existau persoane in PNL care cereau spa ...
-
PSD și PUSL anunță formarea unui grup comun în Consiliul General al Capitalei: colaborare pentru decizii mai coerente în administrația Bucureștiului
Consilierii generali ai Partidului Social Democrat și ai Partidului Umanist Social Liberal au decis sa constituie un gru ...
-
Culisele negocierilor din PSD: bani pentru pensionari, fond de solidaritate între orașe și dispute pe relansarea economică
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a discutat miercuri, cu miniștrii partidului, principalele linii de negociere pentru ...
-
Război în tabăra suveranistă: "George Simion i-a furat identitatea lui Călin Georgescu! Trădători ordinari!"
Fostul senator Gelu Vișan lanseaza acuzații extrem de dure la adresa liderului AUR, George Simion, pe care il acuza ca a ...
-
România intră într-o nouă etapă economică: Semnalul lui Alexandru Nazare înainte de bugetul pe 2026
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat luni ca Guvernul se afla in etapa de pregatire a bugetului pentru 202 ...
-
Profesor de ASE judecă măsurile lui BoloJAF: "N-are nicio scuză să continue așa - ai luat toate măsurile fiscale și tot ai rămas în același deficit"
Profesorul de finanțe comportamentale de la Academia de Studii Economice (ASE) Adrian Mitroi afirma ca situaț ...
-
După ce s-a lăudat că gazele vor fi mai ieftine, incompetentul ministru al Energiei susține majorări de 5% după ridicarea plafonului. Experții vorbesc de 10-15% pana la finele anului
Facturile romanilor nu vor crește exponențial odata cu liberalizarea pieței de gaze, spune ministrul Energiei, Bogdan Iv ...
-
George Simion e ca și "terminat politic" - Liderul AUR a intrat în vizorul organizației evreiești B'nai B'rith care îi cere capul la Departamentul de Stat
B'nai B'rith International - cea mai veche, mai cunoscuta și mai puternica organizație evreiasca de caritate, advocacy ș ...
-
Tudor Chirilă îl face praf pe Sorin Grindeanu: „Răspândește știri false". Artistul neagă că a participat la discuțiile despre modificarea Legilor Justiției
Tudor Chirila a reacționat extrem de dur dupa ce liderul PSD, Sorin Grindeanu, l-a ironizat public și a pus sub semnul i ...
-
Paradoxul legii care restricționează cumulul pensie-salariu: Șeful SPP, direct vizat, trebuie să avizeze proiectul
Astazi a intrat, in prima lectura, pe masa Guvernului Romaniei noul proiect de Lege privind unele masuri aplicabile func ...
-
Mușcăturile Premierilor pe tema "Who's the bitch?" - Orban sare la beregata lui Ciolacu, care îl mârâise pe Bolojan după lătrăul de Grindeanu. Pe spate, madam Docuz!
Asistam la o adevarata sfașiere-n haita. Haita premierilorl, caci toti implicatii au trecut ca șefi pe la Palatul Victor ...
-
Mircea Dinescu îi atacă pe Nicușor Dan și Bolojan după ce partidul lui Simion a crescut în sondaje: "Incompetența a umflat AUR peste PSD și PNL"
Mircea Dinescu ii considera principali vinovați pe Nicușor Dan și Ilie Bolojan pentru creșterea in sondaje a partidul lu ...
-
Ciolacu îl atacă pe Bolojan și-i dă la "operație"! Ciolacu: "Bolojan, tu ești doar un zapciu al austerității. Nu ai scăzut nici un deficit. Ai făcut doar o scamatorie contabilă"
Fostul premier Marcel Ciolacu lanseaza un atac de o duritate fara precedent impotriva actualului premier, Ilie Bolojan. ...
-
Lavinia Șandru (PUSL): „România a sprijinit Ucraina, dar cine a sprijinit românii din Ucraina?"
Purtatorul de cuvant al Partidului Umanist Social Liberal, Lavinia Șandru, critica ferm excluderea Romaniei din lista st ...
-
Rareș Bogdan: "Comisarii dumneavoastră tac și întreaga Comisie preferă sfidarea în locul informării!"
Europarlamentarul roman Rareș Bogdan a avut un discurs extrem de critic legat de actiunile Comieiei Europene in prvința ...
-
Acordul MercosURSULA: Agricultorii români se alătură fermierilor din mai multe țări UE la un protest masiv. Peste 10.000 de fermieri sunt așteptați la Strasbourg
Un protest de amploare are loc, marți, in fața Parlamentului European, fața de semnarea acordului comercial UE-Mercosur. ...
-
Ministrul Finanțelor anunță calendarul aprobării: "Bugetul pe 2026 în linie dreaptă!"
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat luni ca, impreuna cu partidele din coaliția de guvernare, a fost agrea ...
-
Miniștri și consilieri cu viziuni neo-marxist-globaliste reprezintă România la Forumul Economic Mondial de la Davos. Ne costă 300.000 de euro
Romania va participa la editia din 2026 a Forumului Economic Mondial de la Davos cu cea mai consistenta delegatie guvern ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu