Marcel Ciolacu e indignat după ce elevi de nota 2 primesc burse. Priemerul cere măsuri extreme!
Postat la: 27.10.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, la începutul ședinței de guvern, despre situația de la Sibiu, acolo unde elevii cu medii extrem de mici vor primi burse de studiu. Legea pe baza căreia se acordă bursele a fost modificată, ca mai mulți elevi să poată avea acces.
„Am văzut situația total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit! Așa ceva este inadmisibil! Am discutat cu doamna ministru Deca și cu sindicatele. Și aștept cât mai repede o soluție prin care bursa de merit să reflecte performanța școlară", a declarat Ciolacu.
La Sibiu vor primi burse de merit elevi cu mediile 1,59 și 1,85. În acest an școlar, în Sibiu, se vor acorda 26.615 burse de merit, informează Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. Sibiul are, în total, patru medii sub cinci, în baza cărora elevii vor primi burse de merit, cea mai mică dintre acestea fiind 1,59, potrivit publicației Turnul Sfatului.
Conform sursei citate, cea mai mică medie din județul Sibiu obținută de un elev care se încadrează la bursa de merit, fiind în primii 30%, este de 1,59. Elevul este la învățământ profesional, studiind la Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu" Copșa Mică, clasa a IX-a. Următoarea medie a unui elev cu bursă de merit este 1,85, el fiind încadrat tot în învățământul provesional, tot în clasa a IX-a, dar în Mediaș, la Liceul Tehnologic „Automecanica".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Rareș Bogdan nemulțumit de declarațiile lui Gigi Becali: "Cred că se vorbește puțin cam mult. Timpul nu are în momentul acesta răbdare cu România!"
Eurodeputatul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a declarat că România trece prin niște transformări uluitoare și nu își permite să piardă bani din PNRR și nici să fragilizeze granița estică a UE și a NATO.
-
Turcia intră în antecamera BRICS, încă un pas spre a deveni primul membru NATO care se alătură organizației
Cererea Turciei de a deveni membru cu drepturi depline al BRICS a fost momentan respinsă, Ankara primind, în schimb, statutul de țară parteneră a organizației, în urma summitului de la Kazan.
-
Caz șocant în SUA: Un adolescent de doar 14 ani s-a sinucis din dragoste pentru un chatbot AI
În statul american Florida un băiat și-a luat viața în urma interacțiunilor cu un chatbot AI, întâmplarea dramatică iscând noi dezbateri în jurul responsabilității companiilor de inteligență artificială.
-
Avertismentul FMI: Revenirea prea bruscă la politici fiscale austere ar putea face mai mult rău decât bine
Fondul Monetar Internațional atrage atenția, într-un document recent publicat, că, după mai mulți ani de politici fiscale relaxate, o revenire bruscă la austeritate fiscală ar putea mai mult să dăuneze economiilor, decât să aducă foarte necesara consolidare.
-
Gafă incredibilă: Oana Zăvoranu a vândut mașina în care soțul ascunsese economii de 300.000 de euro
Oana Zăvoranu, cunoscută pentru temperamentul iute, și-a tras singura o gaură imensă în buget, după ce a vândut mașina soțului ei Alex Ashraf cu 25.000 de euro. Suma ca suma, dar în mașină soțul Oanei ascunsese o adevărată avere, 300.000 de euro, bani pe care cei doi nu i-au mai recuperat.
-
Armata Rusiei mai are forțe de luptă periculoase „abia atinse" de războiul din Ucraina. Avertismentul șefului forțelor americane din Europa
Rusia a suferit pierderi grave în Ucraina, inclusiv peste 600.000 de victime, estimează Occidentul. Dar un general de top american avertizează că Moscova are încă forțe periculoase care nu au fost afectate de război. Acestea includ aviația cu rază lungă de acțiune, forțele strategice de rachete și submarine.
-
Patru „asteroizi ucigași" se îndreaptă vineri spre Pământ. Avertismentul NASA
Rocile spațiale uriașe care urmează să treacă pe lângă Pământ în cursul zilei de vineri ar putea provoca distrugeri de nedescris în cazul în care ar lovi vreodată Pământul sau orice alt corp ceresc din galaxie.
-
Urmărirea locației telefoanelor a scăpat de sub control. Iată cum să te aperi
Probabil că nu ați auzit niciodată de Babel Street sau de Location X, dar sunt șanse mari ca acestea să știe multe despre dvs. și despre oricine altcineva pe care îl cunoașteți care ține un telefon în apropiere 24 de ore din 24.
-
POLITICO: Sfârșitul Imperiului Britanic - Un simbol al declinului puterii coroanei cum nu se poate mai evident
Săptămâna aceasta, regele Charles al III-lea și prim-ministrul său, Keir Starmer, vor găzdui 55 de națiuni în Samoa pentru reuniunea șefilor de guvern din Commonwealth (CHOGM), o întâlnire bianuală a liderilor de stat asociați cu coroana slăbită a imperiului britanic.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Bombă în tabăra suveranistă: Andrei Gușă alături de Diana Șoșoacă la Ambasada Chinei!
- 2.Dan Nica îl dă în judecată pe George Simion, după acuzațiile grave ale liderului AUR
- 3.Diana Șoșoacă face o piruetă spectaculoasă: "Le-am dat șah-mat. De ce?!"
- 4.E iureș mare in PSD și PUSL. Zeci de candidati sunt exclusi de pe listele electorale pentru un "comando" al binomului Ciolacu-Voiculescu
- 5.Noul baron pesedist de Vrancea N. Halici și-a pus soția șoferului său, pe un loc eligibil la Camera Deputaților. Halici le-a cerut celor prezenți pe liste și demisiile în alb!
- 6.AUR se prăbușeste în urma acuzatiilor: „Simion e susținut de servicii. Târziu are dreptate dar e prea... târziu!"
- 7.Escrocheria NORDIS ia proporții în PSD. Președintele CJ Vrancea Nicușor Halici partener de afaceri cu Ciorbă la Nordis Mamaia
- 8.Șoșoacă despre membrii Parlamentului European: "Sunt sataniști, credeți-mă!"
- 9.Ion Iliescu dezvăluie cum le-au furat neo-marxistii ideile vechilor marxisti adevarați
- 10.Foștii șoșocari se revoltă pe Amazoană și-i toarnă toate ingineriile: "S-au scos într-o singură seară, cu cardul, 500.000 lei!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu