Rareș Bogdan: "Vom deveni extrem de agresivi, de duri și de radicali. S-a terminat cu binele"
Postat la: 04.09.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat luni, la Guvern, înaintea ședinței de coaliție, că s-a terminat perioada în care liberalii au fost „băieții cuminți", că au „lăsat prea mult capul plecat, au fost mult prea răbdători" și că începând din acest moment partidul nu va mai accepta nici măcar un singur atac din partea PSD fără să reacționeze.
„PNL nu părăsește guvernarea, nu părăsește corabia când îi e greu, în plină furtună. Ne-am asumat guvernarea în timpul pandemiei, în timpul începutului războiului din Ucraina și în vremurile extrem de complicate ale crizei energetice. Nu avem niciun motiv să părăsim guvernarea, dar vom fi extrem de duri începând de acum. Trebuie să fim tratați pe picior de egalitate, pentru că nu mai acceptăm niciun fel de atac și niciun fel de încercare de a izola PNL sau de a pune la colț primarii noștri sau președinții de consilii județene sau reprezentanții noștri din teritoriu", spune Rareș Bogdan. El afirmă că dacă social-democrații vor să părăsească guvernare „pot să o facă".
„În ultimele luni nu am fost pe picior de egalitate. PSD a încercat să domine această coaliție și să-și impună punctele de vedere. Noi, din păcate, dintr-o eleganță, dintr-un spirit de a păstra această coaliție pentru stabilitatea României și pentru că suntem cei care am promis că nu vom produce cupremure la nivelul României...(...) Avem responsabilitate, numai că așa nu se mai poate. Lucrurile nu mai merg ca până acum. S-a încheiat cu partea de răbdare, am lăsat prea mult capul plecat, am fost mult prea răbdători. (...) Am fost băieții mult prea cuminți din coaliție. Vom deveni băieții extrem de agresivi, de duri și de radicali. S-a terminat cu binele", adaugă Bogdan. El afirmă că vocile critice din ședințele conducerii PNL erau "exasperate de o relație tensionată cu PSD în teritoriu".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Sateliții lui Elon Musk, loviți de furtuna geomagnetică. Starlink este rețeaua de comunicații pe care se bazează și armata ucraineană
Starlink, unitatea de sateliţi a companiei SpaceX a lui Elon Musk, se confruntă cu disfuncţionalităţi, furnizând un serviciu precar, potrivit unui anunţ făcut sâmbătă pe site-ul companiei.
-
Furtuna solară care a lovit Pământul a devenit extremă. Ne putem aștepta la niste fenomene inedite in comunicatii
Alerta furtunii geomagnetice în curs de desfășurare a fost ridicată la nivelul 5 din 5, sau "extremă", fiind prima furtună de nivel G5 din 2003. Oamenii de știință avertizează cu privire la posibilele perturbări ale comunicațiilor în weekend.
-
A fost descoperită o nouă proprietate a luminii: cercetătorii spun că ar putea duce la progrese majore în tehnologii
Un grup de chimiști de la Universitatea din California, Irvine, au descoperit recent un nou mod în care lumina interacționează cu materia. Această descoperire ar putea duce la îmbunătățiri semnificative în tehnologii precum sistemele de energie solară, diodele emițătoare de lumină și laserele cu semiconductori.
-
Revoltă violentă lângă Berlin: sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice.
-
Adio chelie! Un plasture ce poate fi aplicat fără durere pe scalp va face să dăm uitării problemele legate de căderea părului
Cercetătorii de la MIT, Brigham and Women's Hospital și Harvard Medical School au dezvoltat un nou tratament potențial pentru alopecia areata, o boală autoimună care provoacă căderea părului și afectează persoane de toate vârstele, inclusiv copii. În esență, chelia ar putea să dispară de pe capul bărbaților!
-
S-a aflat ce vrea să facă Mircea Lucescu la Rapid: întâlnire cu Copos, Dan Șucu și ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu
Potrivit ultimelor informații, Mircea Lucescu (78 de ani), care se află în discuții cu Dan Șucu, patronul Rapidului, s-ar implica deja în Giulești, informează gsp.ro.
-
Părinți din Bihor, condamnați pentru homeschooling - Închisoare cu suspendare după ce și-au retras copiii de la școală
Curtea de Apel Oradea a pronunțat joi hotărârea definitivă în cazul unui cuplu din Bihor acuzat că și-a retras copiii din sistemul de învățământ de stat pentru a-i educa acasă. Hotărârea menține sentința inițială a Judecătoriei Aleșd, condamnându-i pe cei doi părinți la patru luni de închisoare, cu suspendare, și la efectuarea a 40 de zile de muncă în folosul comunității.
-
Se schimba perspectiva asupra bolii Alzheimer după o descoperire crucială
Institutul de Cercetare al Spitalului de la Santa Creu i Sant Pau (IR Sant Pau) din Barcelona a condus un studiu care a identificat o nouă formă genetică a bolii Alzheimer, duplicarea genei APOE4.
-
Norvegianul care mutila bărbați cărora le tăia organele sexuale, condamnat la 22 de ani de închisoare
Un caz șocant a tulburat liniștea Norvegiei și a Regatului Unit, dezvăluind întunericul unei subculturi extrem de periculoase. Marius Gustavson, în vârstă de 46 de ani, cetățean norvegian, a fost condamnat la o pedeapsă minimă de 22 de ani de închisoare pentru orchestrarea unei afaceri perverse, care a condus la mutilarea fizică extremă a mai multor bărbați vulnerabili.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
- 2.Dan Puric la Muntele Athos: "Voi candida la președinție, când mă va suna personal Putin de la Moscova!"
- 3.Alianța AUR la un pas de a se rupe din cauza ilegalitatilor din listele semnăturilor depuse la BEC
- 4.George Simion detonează războiul în AUR: Îl suspendă pe prim-vicepreședintele Marius Lulea după telenovela cu Cozmin Gușă la Primăria Capitalei
- 5.SRS: "Cozmin Gușă, candidat independent la președinția României. Prevăd o finală prezidențială Gușă-Geoană!"
- 6.Ce ne așteaptă după anul electoral: Guvernul pregătește taxele pentru anul viitor
- 7.Candidatul globaliștilor: Mircea Geoană e pe primul loc la prezidențiale în trei scenarii. Câte voturi ar lua Simion și cum se fac de râs Ciucă și Ciolacu
- 8.Iohannis a semnat: România devine culoar de transport pentru livrările de armament către Ucraina
- 9.Duelul Geoană - Gușă a ajuns în presa internațională: "Alegerea între continuitate și schimbare"
- 10.Liberalul pe care Diana Șoșoacă l-a acuzat de tentativă de omor a fost reținut
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu