Traian Băsescu, dezvăluiri despre adevărata valoare a tezaurului României aflat la ruși. Ce i-a spus Putin când a fost la Moscova
Postat la: 15.03.2024 |
Fostul președinte Traian Băsescu a dat detalii despre tezaurul naţional al României, în ziua în care Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care cere Rusiei să îl restituie integral țării noastre. Fostul președinte a subliniat că valoarea acestui tezaur este mult mai mare decât se cunoaște în mod public.
"Aș vrea să corectăm niște lucruri despre ce știu românii despre tezaur. Tezaurul acesta a avut două componente, una legată de lucrări de artă, de documente de arhivă, de documente istorice, de documente bisericești. A fost așa-numita, să zicem, de către mine, arhiva civilă și partea de arhivă a Băncii Naționale a României, care a însemnat rezerva de aur a României, plus bijuterii ale coroanei. Rezerva de aur a României constă din 91,5 tone de aur fin în monede, în cea mai mare parte. De ce trebuie specificat că e vorba de monede? Pentru că valoarea e mult mai mare decât a aurului în lingouri. Sunt monede de valoare cu vechime de 300, de 400, de 500 de ani, de 100 de ani, deci sunt monede vechi. De aceea cele 91,5 tone de aur fin reprezintă o valoare greu de cuantificat în momentul de față, pe o piață în care au aurul joacă sus și jos. Parte din tezaurul cultural - și îndrăznesc să spun - cea mai mare parte din tezaurul cultural arhivistic și bisericesc au fost restituite în anii 1934 și 1956, plus alte mici obiecte care au mai scăpat printre degetele Moscovei în această perioadă, până în ziua de azi. Deci, rezoluția de astăzi vizează în primul rând rezerva de aur a României de la momentul la care ea a fost trimisă spre păstrare la Moscova. Și nu oricum. Există un document prin care guvernul țarist de la momentul la care s-a făcut predarea, garantează transportul, depozitarea și returnarea acestui tezaur, inclusiv a acestei rezerve de aur. Din păcate, au venit bolșevicii după Primul Război Mondial și nu s-au mai ținut de cuvânt, deși au returnat și ei, așa cum vă spuneam, ceva obiecte de artă", a explicat fostul președinte.
Băsescu a subliniat că a vorbit cu Vladimir Putin despre tezaur când a fost la Moscova. "Am vorbit când am făcut vizita la Moscova și mi-a spus că nu se găsește. Ăsta e răspunsul lui Putin", a mai spus fostul președinte. Întrebat ce i-a răspuns el președintelui rus, Băsescu a spus: "Că vom căuta. În mod cert, și Putin știe că vom căuta acest tezaur, că România nu va renunța la el. Dar sunt momente și momente. Deocamdată este greu să dialogăm cu Moscova". Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al României pe care şi l-a însuşit ilegal după Revoluția Bolșevică din 1917.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
PSD și AUR fac din nou alianță în Parlament: partidele lui Grindeanu și Simion l-au votat un loial al lui Marcel Ciolacu ca șef al Curții de Conturi
Sorin Lazar, fost deputat de Buzau considerat un loial al fostului președinte PSD Marcel Ciolacu, a fost votat de Parlam ...
-
1,2 miliarde de euro ar putea intra în bugetul României până la finalul anului: Nazare explică situația fondurilor SAFE
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, explica situația fondurilor pe care Romania le mai are de incasat prin programul ...
-
Zile fripte pentru George Simion: Călin Georgescu a fost propus la șefia AUR - „E liderul suprem!"
Un lider din AUR il propune pe Calin Georgescu pentru funcția de președinte al partidului AUR. Mohammad Murad crede ca G ...
-
O nouă lovitură pentru românii care nu vor buletine cu cip: "Batjocura cardului de identitate"
Statul a cheltuit cel puțin 41 de milioane de euro in 15 ani pentru un sistem care continua sa provoace dificultați și r ...
-
Alexandru Nazare semnalează că România riscă să primească "cartonașul roșu": Ce se pregătește pentru taxele din 2027 și unde vrea Guvernul să taie din cheltuieli
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunța ca instituțiile statului vor trebui sa identifice soluții pentru reducere ...
-
Anularea alegerilor prezidențiale din 2024: Simina Tănăsescu avertizează asupra riscurilor inteligenței artificiale pentru democrație
Președinta Curții Constituționale a Romaniei (CCR), Simina Tanasescu, a vorbit despre anularea alegerilor prezidențiale ...
-
Ursula von der Leyen vine luni în România ca să le dea ordine directe lui Nicușor Dan și Luca Niculescu
Șefa birocrației de la Bruxelles, Ursula von der Leyen, vine in vizita fulger in țara noastra. Administrația Prezidenția ...
-
Maia Sandu vorbește despre unirea cu România în presa maghiară: „Trebuie să căutați soluții, chiar dacă par neobișnuite"
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat intr-un interviu acordat unei publicații din Ungaria ca unirea țari ...
-
Cum se apără un fost ministru surprins la salonul de manichiură în timp ce trebuia să fie în Parlament. „M-am dus la ora 9:00 dimineața, la ora 9:30 am fost în Parlament"
Deputatul PNL Ionuț Stroe a oferit primele explicații dupa ce a fost surprins la un salon de manichiura din București, i ...
-
Manevră importantă a Pentagonului în România imediat după înfrângerea republicanilor în SUA: Nicușor Dan și Luca Niculescu convocați de numărul doi al Armatei SUA
Președintele Nicușor Dan are programata miercuri, la Palatul Cotroceni, o intrevedere cu Elbridge Colby, subsecretarul a ...
-
Planul gândit de Luca Niculescu ca să treacă reformele prin Parlament: Pregătește măsuri riscante pe care sa-si asume răspunderea
Guvernul Luca Niculescu ia foarte serios in calcul sa iși asume raspunderea in Parlament pentru Legea bugetului, cel mai ...
-
Ministrul Finanțelor a publicat raportul guvernării Bolojan: Deficitul a scăzut, încasările au crescut. Care sunt cifrele exacte
Ministerul Finanțelor a publicat marți raportul privind execuția bugetara pe trimestrul al treilea din 2026, document so ...
-
Alfred Simonis a primit peste 150.000 de euro cadou de nuntă și de botez pentru primii doi copii. TOP 5 - Cine îl întrece
Liderul PSD, Alfred Simonis, și-a botezat in acest week-end cel de-al treilea copil. Nu se știe deocamdata cați bani a p ...
-
Gheorghe Piperea acuză Guvernul că îi induce în eroare pe români cu promisiuni și spune că singura șansă de a mai bloca majorarea imensă a impozitelor pe locuințe este instanța
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea acuza Guvernul ca ii induce in eroare pe romani cu promisiuni privind amanarea ma ...
-
Ministrul Economiei: "O să vă îngroziți! Este inadmisibil! Am găsit sume uriașe necheltuite pentru investiții"
Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, sustine ca a gasit sume uriase necheltuite in bugetul institutiei pe care a preluat- ...
-
Veste importantă pentru românii care au muncit în străinătate: Se pregătește o schimbare majoră la plata pensiilor
Romanii care au lucrat in mai multe țari ar putea beneficia de o noua regula privind acordarea pensiilor. O inițiativa l ...
-
Începe procesul de corupție, în care e implicat și fostul premier Ilie Bolojan
Dosarul de corupție in care au fost trimiși in judecata omul de afaceri Fanel Bogoș, fostul secretar general adjunct al ...
-
Ce decizie a luat Alexandru Nazare privind impozitarea proprietăților la valoarea de piață începând cu anul viitor. Ministrul de Finanțe dă explicații
Romanii pot rasufla ușurați cel puțin inca un an: impozitul pe proprietate stabilit prin raportare la valoarea de piața ...
-
Dan Motreanu spune ce rol i-a mai rămas lui Luca Niculescu și că: "Sorin Grindeanu se comportă ca adevăratul premier"
Secretarul general al PNL, europarlamentarul Dan Motreanu, lanseaza un atac dur la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu ...
-
Șoșoacă susține că Vaticanul a confirmat că latina se trage din română. Spune și că ar fi câștigat alegerile prezidențiale din 2024 cu 67,5% din voturi
Diana Șoșoaca a susținut vineri, 23 octombrie, la o conferința organizata la Belgrad, ca limba latina provine din romana ...
-
Curg dosarele penale pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la președinție, noi audieri
Calin Georgescu ar fi audiat intr-un nou dosar penal, al cincilea deschis pe numele sau. Dosarul vizeaza acuzații legate ...
-
Premierul Niculescu și-a ales șefă de cabinet, o diplomată cu experiență de 15 ani. A lucrat la Reprezentanța României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles
Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numita șef de cabinet al premierului Luca Niculescu, funcție cu rang de secretar d ...
-
Franța ar fi preluat rolul României de principal susținător al Moldovei la UE: Miza primei vizite externe a lui Luca Niculescu
Criza politica de la București ar fi slabit sprijinul diplomatic oferit Republicii Moldova in negocierile europene, iar ...
-
Diana Șoșoacă anunță la televiziunea Kremlinului sfârșitul Uniunii Europene. Care e termenul avansat de europarlamentară
Europarlamentara Diana Șoșoaca, președinta S.O.S. Romania, a facut noi declarații impotriva Uniunii Europene intr-o inte ...
-
Șeful de facto al Executivului: Guvernul Niculescu a adoptat prima Ordonanță de Urgență și a decis atribuțiile vicepremierului Marian Neacșu
Guvernul Luca Niculescu a adoptat, in prima ședința, o ordonanța de urgența care stabilește atribuțiile vicepremierului ...
-
Scandal după comunicatul SRI despre Ludovic Orban. Vicepreședinte PNL: „Eroare gravă și ieșire instituțională impardonabilă"
Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru critica dur Serviciul Roman de Informații (SRI) dupa comunicatul prin care institu ...
-
Șeful CNAS a demisionat. Rogobete: „Mă bucur că un om lipsit de viziune a plecat. Criza fără precedent se datorează președintelui demisionar 100%"
Președintele Casei Naționale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Horațiu Moldovan, și-a dat demisia din funcție, in context ...
-
Reacția lui Alexandru Nazare după mesajul transmis de Moody's înaintea votului pentru noul Guvern: Agenţia avertizează că procesul de consolidare are riscuri ridicate
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, afirma ca agentia Moody's considera „pozitiva" evolutia tarii, in conditii ...
-
Delir în Parlament: I-au adus busuioc lui Luca Niculescu să îl curețe de "duhurile bolojeniste"
În Parlament au avut loc momente inedite marți, inaintea votului de investitura a Guvernului Luca Niculescu. Senat ...
-
Anularea alegerilor din România, analizată de Comisia de la Veneţia. Marta Cartabia: „Aceasta este principala provocare pentru democraţia noastră"
Presedinta Comisiei de la Venetia, Marta Cartabia, a declarat marti ca experienta Romaniei privind anularea rezultatelor ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu