• Tweet

În ianuarie 2024, centrul Alabama a înregistrat un vârf de presiune de 38 de pascali. Evenimentul a declanșat apeluri de urgență în mai multe comitate în aproximativ 90 de secunde. Oamenii au raportat o explozie concussivă unică care a zguduit structuri pe o arie largă. Sistemele de monitorizare au înregistrat clar unda de presiune. Ce nu au reușit să înregistreze, totuși, a fost vreo sursă de origine. Nu a fost niciun avion pe radar, nicio explozie pe sistemele seismice și nicio semnătură termică pe imaginile satelitare, ceea ce este ciudat. Si de atunci au fost raportate sute de astfel de incidente.

Aerul se comportă astfel doar atunci când energia este forțată în el mai repede decât se poate disipa. În condiții normale, acest lucru necesită o explozie, un obiect supersonic sau un eveniment rapid de expansiune termică, cum ar fi fulgerul. Niciunul dintre aceste lucruri nu erau prezente în momentul înregistrării datelor. Nu au existat celule de furtună, nu au fost fulgere în apropiere și nu a existat o creștere bruscă a temperaturii care să indice încălzirea rapidă a coloanei de aer. A fost ca și cum s-a creat un cutremur de aer intre diferitele straturi atmosferice, similar cu cel terestru dintre falii.

Forma undei în sine creează, de asemenea, o problemă uriașă pentru explicațiile convenționale. Aceste evenimente durează între 2 și 8 secunde, ceea ce este mai lung decât tunetul obișnuit și nu se potrivește cu profilul scurt și definit al unui bang sonic. Un avion supersonic produce o semnătură distinctă de dublă presiune care se rezolvă rapid.  Aceste înregistrări nu se potrivesc cu acea structură.  Datele de zbor confirmă că nu au existat aeronave care să depășească Mach 1 în spațiul aerian afectat în timpul mai multor evenimente.

Cuplajul seismic poate fi eliminat din ecuație. Dacă mișcarea solului este suficient de puternică pentru a genera o undă de aer audibilă, aceasta se înregistrează pe instrumente. În aceste cazuri, nu există deplasare măsurabilă a solului. Senzorii din apropiere nu arată nimic în afară de zgomot de fond. Nu există tremor premergător și nici activitate ulterioară. Energia este prezentă în aer, dar nu și în sol, ceea ce elimină procesele tectonice din ecuație.

Exploziile de meteori oferă într-adevăr mecanismul corect în ceea ce privește comprimarea aerului într-un front de șoc, dar lasă și dovezi clare. Intrarea la viteză mare produce căldură, urme de plasmă și semnături vizibile care sunt urmărite pe multiple sisteme. Aceste evenimente de tip "skyquake" nu prezintă nimic din toate acestea. Energia măsurată este semnificativ mai mică decât în cazul evenimentelor cunoscute de explozie în aer, însă nu există încă nicio confirmare termică sau vizuală. Triangularea acustică plasează adesea sursa sub zece kilometri, ceea ce nu se aliniază cu altitudinile tipice de dezintegrare a meteoriților.

Ductarea atmosferică este adesea sugerată ca o modalitate de a explica cum exploziile îndepărtate ar putea fi auzite local. Problema cu asta este structura semnalului și localizarea, deoarece aceste evenimente sosesc ca impulsuri clare și unice și sunt raportate într-un raion geografic destul de restrâns. Nu există explozii corespunzătoare înregistrate în interiorul distanțelor necesare pentru ca ductarea să fie o explicație viabilă. Geometria frontului de undă indică o origine locală mai degrabă decât una îndepărtată.

Activitatea militară este o altă explicație comună. Explozile sau vehiculele de mare viteză pot produce, evident, unde de presiune în intervalul înregistrat. Sistemele globale de monitorizare sunt concepute pentru a detecta aceste evenimente pe multiple canale. În majoritatea cazurilor de "skyquake", nu există un semnal corespunzător în rețelele seismice, acustice sau de radiație. Datele de urmărire a zborurilor nu arată, de asemenea, vehicule care operează la vitezele necesare pentru a produce formele de undă observate. Absența confirmării între sisteme elimină majoritatea formelor cunoscute de testare din considerare.

Evenimentele electrice din atmosfera superioară nu se potrivesc nici ele din cauza limitărilor de densitate a aerului. La altitudinile unde apar fenomene precum sprite-urile, aerul este prea rarefiat pentru a transmite o undă de șoc puternică până la sol. Nivelurile de sunet înregistrate necesită aer mai dens la altitudini mai mici. De asemenea, nu s-a detectat niciun vârf electromagnetic însoțitor în timpul acestor evenimente.

Explicațiile mecanice, cum ar fi eșecurile conductelor de gaz, pot fi excluse în multe cazuri din cauza lipsei dovezilor fizice. Nu există incendii, nu există resturi și nu există scăderi de presiune înregistrate în sistemele de infrastructură. Multe evenimente au loc în locații unde nu există astfel de infrastructuri.

Amplitudinile de presiune variază de obicei între 10 și 50 de pascali, cu frecvențe sub 20 de hertzi. Acestea nu sunt citiri marginale. Semnalele sunt suficient de clare pentru a putea fi triangulate. Multe surse sunt plasate între unu și cinci kilometri altitudine cu o precizie rezonabilă. Sistemele satelitare nu arată constant nicio activitate termică sau cinetică corespunzătoare în acele momente.

Rețelele de infrasunete au înregistrat peste 1.200 de astfel de evenimente între 2010 și 2024, in medie sub 100 pe an. Insa din 2025 acestea s-au inmultit exponential, raportandu-se aproape 300 de incidente, iar in 2026 numarul lor a crescut fiind semnalate peste 100 numai in primele 3 luni. Adeptii teoriei conspiratiei plaseaza aceste "cutremure din cer" in stransa legatura cu tehnologia HAARP care actioneaza asupra ionosferei cu frecvente uriașe si sunt cercetari secrete ale armatei SUA.

Situația actuală nu este cu siguranță o lipsă de date, avem destule din acestea. Există însă o lipsă de mecanism care să explice toți parametrii observați deodată. Fiecare explicație propusă explică o parte din comportament, dar eșuează atunci când este aplicată pe întregul set de date. De aceea, acest mister rămâne nerezolvat. Măsurătorile sunt consistente și locațiile se repetă. Modelele fizice nu se potrivesc pe deplin cu ceea ce este înregistrat. Iar fenomenul este din ce in ce mai des raportat de jur imprejurul planetei, aceste "cutremure din cer" devenind un fenomen global.