Cat de prost pot fi făcute?! Două loturi ale Autostrăzii de centură Sud Bucureşti nu se întâlnesc şi trebuie reproiectate
Postat la: 19.06.2020 |
Autostrada de centură Sud a Capitalei va trebui reproiectată parţial, respectiv traseele a două loturi care nu se întâlnesc şi reproiectarea unui pod peste Dîmboviţa pentru că în condiţiile actuale râul nu va putea fi navigabil.
„Pe partea de sud, de la A1 la A2, circa 52 de kilometri împărţiţi în trei loturi sunt deja contractaţi şi se află în prezent în curs de proiectare - o etapă foarte importantă în derularea fără probleme a execuţiei. Faţă de planurile pe hârtie, acum în teren, constructorii s-au lovit de câteva probleme la proiectare". Pe cele trei loturi de pe A0 Sud contractele pentru proiectare şi execuţie au fost semnate pe parcursul anului 2019 şi, în prezent, se află în stadiul de realizare a proiectului tehnic, etapă după care se va putea demara execuţia propriu-zisă.
Pe două dintre loturi (Lotul 1 şi Lotul 2) antreprenor este compania turcă Alsim Alarko. Lotul 1 are o lungime de 17 km şi începe cu intersecţia A0 cu Autostrada Soarelui. Tocmai această intersecţie între cele două autostrăzi este în acest moment un motiv de discuţii cu CNAIR şi este în curs de regândire faţă de documentaţia scoasă la licitaţie.
„Antreprenorul Alsim Alarko analizează mai multe soluţii de dimensionare a nodului astfel încât să asigure nivelul de trafic în conformitate cu studiile de trafic puse la dispoziţie cu respectarea prevederilor normativelor de proiectare actuală. Ulterior prezentării acestora, va fi selectată soluţia tehnică cea mai avantajoasa din punct de vedere tehnico-economic", a transmis CNAIR pentru HotNews.ro.
Pe Lotul 3 al A0 Sud, în lungime de 18 kilometri şi contractaţi pe circa 180 de milioane de euro cu grecii de la Aktor, proiectarea se află abia la început, deşi contractul a fost semnat încă din aprilie 2019.
În urmă cu o săptămână, în cadrul şedinţelor bilunare pe care conducerea CNAIR le are cu toţi constructorii din ţară angajaţi pe şantiere, reprezentanţii Aktor au precizat că vor depune o nouă declaraţie de proiectare (se află deja la declaraţia de proiectare revizia F), dar că în paralel au şi proiectul tehnic în stadiu destul de avansat. Cu toate acestea, constructorul a înaintat şi o problemă descoperită: joncţiunea cu Lotul 2.
Mai exact, confrom constructorului, există o diferenţă de câţiva metri între traseul stabilit pentru Lotul 3 şi traseul stabilit pentru Lotul 2.
„Au fost identificate unele discrepanţe la nivelul aliniamentului, în zona joncţiunii lotului 2 cu lotul 3 (Zona sonde OMV). Aceste aspecte au fost deja clarificate în cadrul întâlnirilor avute în cursul săptămânii 08-12.06.2020.Acestea urmează să fie implementate de către ambii antreprenori", a explicat CNAIR.
O altă problemă în această etapă de proiectare o reprezintă traversarea Dâmboviţei. În caietul de sarcini al licitaţiei documentaţia prevedea că A0 va supratraversa râul printr-un pod relativ obişnuit, cu un gabarit redus.
Acum, însă, constructorul a aflat că trebuie să proiecteze un nou pod, mai înalt, care să permită navigabilitatea pe râul Dâmboviţa.
Acest nou pod ar urma să fie mult mai costisitor, iar autorităţile şi proiectantul caută acum soluţii de a integra acest cost suplimentar. O soluţie ar fi includerea costului suplimentar în cei maxim 10% cu care poate fi mărit contractul tocmai pentru situaţii neprevăzute, însă conducerea CNAIR nu doreşte să „consume" acest buffer încă din primele etape ale proiectului.
„Pentru obţinerea avizului CNACN (n.r. Administraţia Canalelor Navigabile) pentru Podul de la Dâmboviţa, Antreprenorul a proiectat soluţia tehnică a podului în funcţie de caracteristicile tehnice menţionate în Avizul de principiu al IPTANA (prestatorul care a elaborat studiul pentru "Amenajarea râurilor Argeş şi Dâmboviţa pentru Navigaţie şi alte folosinţe". În procedura de avizare a proiectului tehnic a intervenit o solicitare a CNACN conformă cu strategia în domeniul navigaţiei, care impune o modificare de soluţie a podului, respectiv o înălţare a gabaritului la 11m. În acest sens, proiectantul analizează mai multe alternative pe care să le prezinte beneficiarului în vederea identificării soluţiei optime din punct de vedere tehnico-economic. Evident, noua soluţie impune costuri suplimentare care trebuie să se încadreze în valoarea de contract acceptată", au transmis la solicitarea HotNews.ro reprezentanţii Companiei de Autostrăzi.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu