Ce spune Florin Cîţu despre recesiunea tehnica şi estimările agenţiilor de rating
Postat la: 08.08.2020 |
Ministrul invocă raprtul privind inflaţia prezentat de BNR în aceste zile, care prevede o revenire economică din trimestrul III al acestui an. Revenirea, spune Cîţu, depinde foarte mult de modul în care guvernele în special mix-ul de politica monetară şi fiscala, răspund la această criză.
„Cam peste tot răspunsul a fost similar, injecţie de lichidităţi în economie atât prin politica fiscală cât şi prin politica monetară.
Pe partea de politica fiscală, deficitul în UE, în medie a crescut cu aproximativ 8 puncte procentuale de la 1% la 9%. În majoritatea ţărilor acest lucru a însemnat o creştere a cheltuielior bugetare cu aproximativ 6 sau 7 puncte procentuale. Bineînţeles că peste tot au scăzut şi veniturile semnificativ.
Pe partea de politică monetară, băncile centrale au intervenit şi au injecatat lichiditate în economie prin reducerea dobânzilor de politica monetară aproape de zero.
În medie în UE răspunsul politicii fiscale a fost mai mare decât cel al politicii monetare. Din doua motive.
În primul rand politica fiscală avea spaţiu de manevră. În UE deficitul bugetar mediu era de 1% estimat pentru 2020. Dobânzile în majoritatea ţărilor erau deja reduse şi politica monetară nu avea prea multă forţă. Totuşi majoritatea ţărilor au dus dobânzile de politica monetară la zero şi au intervenit pe piaţă secundară pentru a cumpără obligaţiuni şi a scădea şi mai mult dobânzile.
În al doilea rand, politica fiscală acţionează imediat, pe termen scurt şi are rolul de a atenua din socul pe care îl resimte fiecare ţară iar politica monetara acţionează pe termen mediu şi lung şi are rolul de a asigura creşterea economică în perioada următoare. Băncile centrale stiu foarte bine rolul important al dobânzilor reale zero sau negative pentru creşterea economica viitoare şi de aceea au reacţionat peste tot şi dobânzile de politica monetara au scăzut imediat aproape de zero.
În cazul României politica fiscala a răspuns imediat, puternic şi mai ales ţintit. La prima rectificare bugetara deficitul bugetar a crescut cu 3 puncte procentuale pentru că ştiam cât de importanta este injecţia de lichiditate în economie pe termen scurt. Şi acum companiile încă beneficiază de 11 miliarde lei (venituri care nu sunt în bugetul de stat) de pe urma măsurilor fiscale implementate în perioada stării de urgenţă.
Evident că răspunsul României la criza a fost influenţat de politica fiscala dezastruoasa a socialiştilor şi hoţilor care au condus economia în ultimii ani. România intrat în criză cu un deficit bugetar de 3.7% estimat faţă de media UE de 1%.
Nu ne oprim aici şi continuam să injectam lichiditate în economie şi la a doua rectificare bugetară din acest an.
Totuşi, şi în aceste condiţii BNR recunoaşte aportul important al politicii fiscale la diminuare şocului crizei asupra economiei României.
La pagina 62 "Efectele favorabile induse de măsurile de politică fiscală şi de cele privind veniturile sunt proiectate a se resimţi cu precădere pe parcursul anului curent ..."
Măsurile de politica fiscală le enumera tot BNR : "plata indemnizaţiilor de şomaj temporar, subvenţionarea costurilor salariale aferente reîncadrării în muncă a şomerilor tehnici, amânarea plăţii impozitelor şi a taxelor, plata zilelor libere acordate părinţilor pe durata închiderii unităţilor de învăţământ"
Având în vedere răspunsul prompt şi semnificativ al politicii fiscale scenariul de baza cu care lucrează BNR este : "Astfel, scenariul de bază presupune o dinamică pozitivă în trimestrul III al anului curent atât pentru PIB, cât şi pentru componentele sale."
Stiu, am făcut o analiza mai lunga dar am văzut tot felul de opinii aruncate în spaţiul public după publicarea raportului BNR care trebuiau corectate. Nu ar fi trebuit să fac acest lucru daca cei care au tot "citat" din raportul BNR l-ar fi citit.
Concluzii:
- Toate economiile au fost lovite puternic de aceasta criza
- Toate tarile au răspuns prin creşterea deficitelor bugetare. Noi am fost printre cei mai cumpătaţi cu banul public dar şi pentru că venim după o perioadă de dezmat şi furt al banului public în guvernarea socialista.
- Toate băncile centrale au dus dobânzile către zero pentru stiu foarte bine că acum dobanda reala zero sau negativa stimulează creşterea economică pe termen mediu şi lung
- Toate tarile vor avea o contracţie economica în 2020. Majoritatea vor avea o recesiune tehnică.
- Romania vă evita recesiunea tehnica şi va avea o contracţie a economiei mai mica decât estimările publice făcute agenţiile de rating, CE, FMI institutii bancare etc, datorita răspunsului prompt şi eficient al politicilor economice. Dar tot vom avea o contracţie a economiei în 2020 ceea insemana venituri la buget mult mai mici decât cele estimate, chiar daca similare cu cele din anul precedent.
- România vă avea o revenire din trimestrul III, în V , scenariu de baza cu care lucrează şi BNR. Asta inseamna creştere economica în 2021", încheie Cîţu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu