• Tweet

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus joi, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, un nou denunţ penal într-un dosar care investighează decesul a 497 de minori, în perioada 1970 - 1997, la care se adaugă 38 de beneficiari care au depăşit vârsta de 18 ani - total 535 de decese, aflaţi în Căminul-spital pentru deficienţi nerecuperabili Moreni - Ţuicani, judeţul Dâmboviţa.

"Denunţul penal depus astăzi priveşte săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase, prin organizarea unui regim caracterizat prin tratamente inumane şi degradante aplicate minorilor internaţi în Căminul-spital pentru deficienţi nerecuperabili Moreni-Ţuicani, cămin aflat în administrarea statului român. Dincolo de sesizarea faptelor, IICCMER a indicat în denunţul depus astăzi şi persoanele ce se fac responsabile în diferite grade de decesul minorilor, persoane implicate în organizarea, implementarea, evaluarea şi controlul acestui regim inuman din căminul-spital", anunţă institutul într-un comunicat.

Denunţul are anexate şase volume care cuprind 1.715 file, iar documentele probează existenţa relelor tratamente în Căminul-spital pentru deficienţi nerecuperabili Moreni-Ţuicani. Potrivit IICCMER, acest centru, situat pe Dealul Ţuicani, la marginea pădurii din Moreni, a funcţionat iniţial ca spital chirurgical şi preventoriu TBC pentru copii, fiind transformat ulterior în centru pentru copii neuropsihici şi, în final, în centru pentru "deficienţi nerecuperabili".

"În perioada 1970 - 1997, instituţia a devenit un loc de exterminare a minorilor, cu rate de mortalitate ce au depăşit frecvent 70% din internări, în special în anii 1985 - 1989. Datele indică faptul că peste jumătate dintre copiii internaţi de la leagănele din Arad şi Satu Mare au decedat în centrul de la Moreni, în condiţii agravante precum malnutriţia, bronhopneumoniile şi condiţiile de trai degradante. În perioada 1985 - 1989, din cei 134 de copii transferaţi de la leagănele din Arad, 75% şi-au pierdut viaţa, majoritatea în primele luni de internare, din cauza malnutriţiei grave şi a lipsei asistenţei medicale. Rezultatele anchetei relevă o situaţie de o gravitate extremă, în care tratamentele neomenoase şi condiţiile inumane au fost aplicate sistematic, conducând la moartea a sute de copii şi la suferinţe permanente pentru supravieţuitori. În plus, ancheta a identificat persoanele responsabile pentru aceste crime, implicate în organizarea şi gestionarea regimului inuman aplicat în centru", a explicat institutul.

"Fiecare dintre aceste investigaţii are particularităţile şi ororile sale, însă toate au în comun suferinţa celor care au fost victime ale regimului comunist şi ale abuzurilor din acea perioadă. Consider că ceea ce s-a întâmplat cu acei copii din Moreni-Ţuicani este absolut inuman şi profund condamnabil. Din probele pe care le-am adunat, rezultă clar că aceşti copii nu aveau nicio şansă de supravieţuire în condiţiile în care au fost ţinuţi şi trataţi. Suferinţa lor reprezintă oglinda cruzimii cu care a acţionat regimul comunist opresiv'', a declarat istoricul Florin Soare, expert în cadrul IICCMER, coordonator al investigaţiei.

Centrul a fost amplasat pe Dealul Ţuicani, la marginea pădurii, în partea de sud a oraşului Moreni şi la o distanţă de aproximativ 2 km de centru. În clădirea principală a funcţionat, începând cu anul 1948, Spitalul chirurgical "Ştefan Gheorghiu", iar din 1957 Preventoriul TBC pentru copii Moreni.

Între 1960 şi 1970 a luat fiinţă căminul-spital pentru copii neuropsihici parţial recuperabili, urmând ca, o dată cu apariţia Legii 3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori, să fie transformat în cămin-spital pentru deficienţi nerecuperabili, denumire păstrată până în 1990, când devine cămin-spital pentru minori cu handicap sever.

Centrul era definit drept "unitate de ocrotire şi asistenţă medicală a bolnavilor de la 3 la 18 ani suferinzi de boli cronice incurabile, în care se asigură în condiţii legale cazare, întreţinere completă, asistenţă medicală şi posibilităţi pentru activităţi lucrative specifice cu caracter ergo-terapeutic".

Probele ataşate denunţului depus de IICCMER pun în evidenţă faptul că pe toată perioada de referinţă (1970 - 1997), aceste scopuri au fost atinse doar într-o foarte mică măsură, iar centrul devine, prin ratele de mortalitate care au depăşit în anumite intervale temporale 70% din totalul celor internaţi, "un veritabil loc de exterminare a minorilor cu deficienţe".

Din datele cumulate privind numărul de internări, se poate avansa un total de 906 minori găzduiţi în Căminul-spital Moreni-Ţuicani în perioada 1970 - 1989. Peste jumătate dintre aceştia, 474, au fost transferaţi la Moreni în intervalul 1985 - 1989, majoritatea aduşi direct din leagăne situate la distanţe de peste 500 km, precum Arad şi Satu Mare.

Dintre cei 474 de minori internaţi în perioada 1985 - 1989 şi-au pierdut viaţa 295, o mortalitate de peste 60%. Numărul total de decese din perioada 1985 - 1989 a fost de 336 (41 dintre minorii decedaţi au fost internaţi înainte de 1985).

"Dacă ne raportăm la minorii internaţi direct din leagănele din Arad şi Satu Mare, situaţia arată cu adevărat dramatic. Astfel, dintre cei 134 de copii transferaţi de la Leagănul din Arad în perioada 1985 - 1989, nu mai puţin de 100 (aproximativ 75%) mor în căminul-spital astfel: 19 decedează în prima lună de la internare, 28 în a doua, 24 în a treia, 11 în a patra. Dintre cei 54 de copii transferaţi de la Leagănul din Satu Mare în lotul din 17 iunie 1988, nu mai puţin de 41 (aproximativ 76%) mor în Căminul-spital astfel: 22 decedează în prima lună de la internare (mai mult de jumătate), 12 în a doua, 4 în a treia, 2 în a patra. Relevant este că dintre cei 41 de copii decedaţi ce proveneau de la Satu Mare, 35 au murit din cauza malnutriţiei", se susţine în investigaţia realizată de IICCMER.

De asemenea, prin raportare la cei 110 minori internaţi în cursul anului 1990, doar 15 dintre ei au decedat (aproximativ 13%), cei mai mulţi în primele luni ale anului, înainte de venirea misiunilor umanitare străine. Acest lucru evidenţiază clar faptul că lipsa condiţiilor de îngrijire şi asistenţă a fost cauza reală a deceselor.

"Mai trebuie menţionat faptul că după 1990 venirea misiunilor umanitare străine nu a însemnat automat că minorii din centru au beneficiat de cele mai bune condiţii de îngrijire şi tratament. Acesta a fost un proces lung şi anevoios care s-a întins pe întreaga durată a anilor '90. Ceea ce trebuie subliniat este că a fost necesară o minimă intervenţie în alimentaţie şi asistenţă medicală ca zeci de copii sortiţi morţii să fie salvaţi. Apariţia în presa internaţională a situaţiei căminelor de copii a determinat o mobilizare fără precedent pentru salvarea vieţii şi ajutorarea minorilor din aceste centre. În mai 1990, Maica Tereza, în calitate de fondatoare a ordinului Misionarele Carităţii, a vizitat România, oprindu-se şi la Căminul-spital pentru minori cu handicap sever Moreni-Ţuicani unde, cu acordul Ministerelor Sănătăţii şi Muncii, a preluat 63 de copii pe care i-a transferat la un adăpost special înfiinţat în Chitila, lângă Bucureşti. Parte dintre aceşti copii care au fost salvaţi de la moarte au fost adoptaţi de familii din Occident. Transferul acestor minori de la o unitate medicală către un adăpost social a salvat practic viaţa a 63 de minori care urmau să moară, nefiind nevoie decât de oferirea unor condiţii mai bune de trai, alimentaţie, igienă, medicaţie şi atenţie", au completat experţii IICCMER.

Conform comunicatului, probele denunţului, ce conturează regimul "atroce" la care au fost supuşi minorii internaţi în Căminul spital pentru deficienţi nerecuperabili Moreni-Ţuicani, susţin existenţa unor rele tratamente care au dus la eliminarea fizică în perioada 1970 - 1997 a 497 minori şi a unui număr de 38 de beneficiari care au depăşit vârsta de 18 ani.

Aproape 60% dintre cei internaţi în perioada 1970 - 1997 şi-au pierdut viaţa în condiţii inumane, iar cei care au reuşit să supravieţuiască au rămas cu sechele fizice şi psihice care i-au urmărit întreaga viaţă. Doar în intervalul 1985 - 1989, 336 de minori şi-au pierdut viaţa. Aşadar, peste 60% din totalul deceselor s-au înregistrat în numai 5 din cei 27 de ani de funcţionare, a subliniat sursa citată.

Pentru perioada 1985 - 1990, peste 90% dintre cei internaţi proveneau de la leagănele din Arad, Satu-Mare, Dâmboviţa, Ialomiţa, Bucureşti, Brăila.

Peste 65% dintre cei transferaţi din leagăne în perioada 1985 - 1989 au decedat din cauza malnutriţiei, la care se adaugă un procent de 26% decese prin bronhopneumonie, relevă investigaţia.

"Tulburările grave de nutriţie (aici se încadrează formele de malnutriţie protein-calorică foarte avansată până la caşexie), reprezintă principala cauză de deces în Căminul-spital pentru deficienţi nerecuperabili Moreni, cu un număr de 271 cazuri din totalul de 535 (50,75%). Dacă adăugăm cele 34 de cazuri de caşexie, ajungem la un total de 57.01% din totalul deceselor de la Moreni", a adăugat IICCMER.

O statistică relevantă privitoare la cei decedaţi din cauza malnutriţiei este legată de durata supravieţuirii în Căminul-spital Moreni, se mai evidenţiază în comunicat.

"Astfel, 57,52% dintre aceştia mureau în primele trei luni, iar dacă îi adăugăm pe cei care decedau în maximum un an de la internare, ajungem la o proporţie de peste 70%. Pornind de la premisa că principala cauză a malnutriţiei este lipsa unei alimentaţii corespunzătoare, iar principala cauză a deceselor înregistrate la Moreni a fost tocmai malnutriţia, putem avansa ipoteza existenţei unui regim de exterminare a minorilor din acest centru. Bronhopneumonia este a doua cea mai frecventă cauză de deces a copiilor din acest centru, cu un număr de 137 cazuri din totalul de 535 (25,66%). Prezenţa acestui diagnostic între cauzele de moarte dovedeşte lipsa asistenţei medicale corespunzătoare, precum şi lipsa unor condiţii de viaţă adaptate factorilor climaterici (frig şi umezeală în principal)", a precizat institutul.

S-au ataşat denunţului numeroase mărturii şi documente care, potrivit IICCMER, fac dovada existenţei unor condiţii de trai care favorizau apariţia şi răspândirea afecţiunilor pulmonare, precum frigul în lunile de toamnă-iarnă, faptul că erau ţinuţi dezbrăcaţi, stăteau şi umblau pe pardoseala rece şi udă din beton, copiii îmbrăcau haine umede din cauza imposibilităţii de a le usca complet, iar o bună parte dintre ei nu aveau control sfincterian.

Dintre cei 137 decedaţi din cauza bronhopneumoniilor şi afecţiunilor pulmonare, nu mai puţin de 53 aveau vârsta de trei ani, 15 aveau 4 ani şi 13 aveau vârsta de 5 ani. Aşadar 60,9% dintre cei decedaţi din cauza bronhopneumoniei făceau parte din grupa de vârstă 3 - 5 ani, 20,3% din grupa 6 - 10 ani, 16,5% grupa 11 - 17 şi 2,2% aveau peste 18 ani, mai indică investigaţia.

"Analiza cauzelor de moarte a celor 535 de persoane dovedeşte organizarea unui regim caracterizat prin tratamente neomenoase (inumane şi degradante), regim al cărui specific se traduce în alimentaţie vădit necorespunzătoare, nerespectarea condiţiilor minimale igienico-sanitare, lipsa posibilităţilor de înlăturare a efectelor nefavorabile cauzate de condiţiile climaterice (frig, umezeală, mucegai etc.), lipsa asistenţei medicale in situ şi neacordarea asistenţei medicale specializate în afara căminului şi izolarea de lumea înconjurătoare", a transmis IICCMER.