DIICOT ia cu asalt deținuții care controlează din pușcărie traficul cu droguri de mare risc - Zece penitenciare sunt percheziționate de ofițerii antidrog
Postat la: 17.06.2022 |
La data de 16.06.2022, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Bacău și Biroul Teritorial Giurgiu împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu au efectuat 27 percheziții domiciliare în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Brăila și în municipiile Bacău, Piatra Neamț și Roman, precum şi în 10 penitenciare (Bacău, Miercurea Ciuc, Giurgiu, Galaţi, Gherla, Oradea, Brăila, Craiova, Drobeta Turnu Severin şi Poarta Albă), în vederea destructurării unor grupări infracționale specializate în săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc, anunță oficial Direcția.
În cauzele aflate pe rolul celor două structuri, se efectuează cercetări cu privire la introducerea în penitenciare a substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive şi drogurilor de mare risc. Acestea erau impregnate în scrisori şi expediate pe numele unor persoane aflate în sistemul penitenciar. Odată introduse în spaţiile de detenţie, scrisorile erau porţionate şi apoi vândute deţinuţilor.
La sediul Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău au fost conduse în vederea audierii 7 persoane, iar la sediul Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Giurgiu un număr de 3 persoane.
Pe parcursul perchezițiilor au fost identificate și ridicate mai multe sume în lei și valută (peste 20.000 lei și 7350 euro), telefoane mobile, coli A4 impregnate cu substanțe cu efect psihoactiv, precum și formulare tipizate pentru transfer sume de bani.
În cele două cauze, s-a dispus reținerea a 6 inculpați, în cursul zilei de astăzi urmând a fi sesizate instanțele de judecată cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv față de 8 inculpați (doi dintre aceștia, arestați preventiv în alte cauze).
Acțiunile au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliție din cadrul structurilor de combaterea a criminalităţii organizate din Giurgiu, Bacău, Neamț, Prahova, Harghita, Oradea, Galaţi, Cluj, Brăila, Dolj, Mehedinţi şi Constanţa, lucrătorilor din cadrul penitenciarelor Bacău, Miercurea Ciuc, Giurgiu, Galaţi, Gherla, Oradea, Brăila, Craiova, Drobeta Turnu Severin şi Poarta Albă, precum și de cel al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
La doar 11 ani, violonistul Jayden King devine cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Internațional George Enescu
Violonistul american Jayden King, in varsta de 11 ani, a caștigat premiul I al Secțiunii Vioara a Concursului Internațio ...
-
De ce își retrag băncile europene aurul din Statele Unite de la Fort Knox
Olanda și Franța și-au retras aurul din seifurile americane. Unul dintre motive il reprezinta temerile legate de increde ...
-
Peste 220.000 de ucraineni au beneficiat de protecție temporară în România de la începutul războiului. Câți au cerut azil
Peste 223.000 de persoane au beneficiat de protecție temporara in Romania de la inceputul razboiului din Ucraina și pana ...
-
Cifre publicate în premieră. Mii de angajați urmăreau oamenii înainte de căderea lui Nicolae Ceaușescu
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitații a anunțat pentru prima data cați oameni avea Securitatea inain ...
-
Trump respinge ideea încetinirii dezvoltării inteligenței artificiale: „SUA trebuie să rămână în avans față de China"
Președintele american considera exagerate o parte dintre avertismentele privind riscurile Inteligenței Artificiale, pe f ...
-
Studiu genial: Marca mașinii spune multe despre inteligența celui de la volan. Rezultate neașteptate ale unui amplu studiu
Marca, culoarea și opțiunile de personalizare ale mașinii pe care o conduci ar putea transmite mai multe informații desp ...
-
Azi crestinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci: Semnificația, postul și obiceiurile populare mai puțin cunoscute
Înaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche si mai importanta dintre sarbatorile dedicate Sfintei Cruci, aduce aminte d ...
-
Dincolo de ecranul negru: Marea călătorie a conștiinței între bisturiu, algoritmi mentali și misterul vindecării
Ideea ca o operație sub anestezie generala reprezinta doar un somn mai adanc este una dintre cele mai mari iluzii ale me ...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu