Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia fără să-și dea seama că fiul lor murise pe bancheta din spate. "Am crezut că doarme"
Postat la: 17.08.2026 |
Doi români au mers aproximativ 100 de kilometri pe o autostradă din Italia fără să-și dea seama că fiul lor, în vârstă de 31 de ani, murise pe bancheta din spate. Părinţii erau convinşi că tânărul doarme.
Când a avut loc tragedia, familia de români călătorea cu mașina pe autostrada A21 în direcţia Torino
Când a avut loc tragedia, familia de români călătorea cu mașina pe autostrada A21 în direcţia Torino. Tatăl conducea autoturismul, mama se afla pe locul din dreapta, iar fiul, în vârstă de 31 de ani pe bancheta din spate, relatează La Repubblica, scrie antena3.ro.
După ce au parcurs aproximativ 100 de kilometri, cei doi părinţi au încercat să îl trezească dar acesta nu a reacţionat.
Bărbatul în vârstă de 31 de ani, potrivit părinţilor săi, suferea de probleme cardiace minore
Îngrijorați de faptul că fiul lor nu se trezea, românii au oprit într-o parcare de pe autostradă. Abia atunci părinții și-au dat seama că fiul lor nu numai că nu răspundea, dar părea că si-a pierdut cunoștința.
În acel moment au sunat la 112 şi în câteva minute ambulanţa a ajuns la fața locului. Din păcate medicii nu au mai putut face nimic ca să îi salveze viaţa tânărului şi au declarat decesul.
Părinții au explicat că fiul lor vorbise cu ei ultima oară cu aproximativ 100 de kilometri mai devreme. Bărbatul în vârstă de 31 de ani, potrivit părinţilor săi, suferea de probleme cardiace minore.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Managementul ambalajelor nu se oprește la rampă. Ce urmează să fie revizuit după 12 august 2026?
Pentru multe companii, deșeurile de ambalaje intra in evidențe abia cand apar pe factura sau in documentele de transport ...
-
Principiile ESG nu se reduc la un scor: ce arată cu adevărat cele trei componente
Ai intalnit probabil situația in care o companie vorbește despre sustenabilitate, responsabilitate și transparența, dar ...
-
Descoperire ce răstoarnă ce știm despre cum care creierele stochează amintiri. Ele pot persista și atunci când jumătate din conexiunile cerebrale care le stochează sunt distruse
„Amintirile ar putea fi mai greu de distrus decat am crezut", spune Steve Ramirez de la Universitatea Boston. &bd ...
-
Dublă crimă în Bacău! Un bărbat și-a înjunghiat soția și cumnata, apoi a încercat să se sinucidă prin electrocutare
O dubla crima a avut loc luni dimineața, in orașul Comanești, județul Bacau. Un barbat de 66 de ani și-a injunghiat mort ...
-
Un ministru israelian a stabilit „cotă" de ucidere zilnică în Gaza. "Acolo se află oameni care nu merită să trăiască. Nici măcar nu sunt oameni"
Ministrul israelian al Securitații Naționale, Itamar Ben-Gvir, a susținut public uciderea a „30-40" de persoane in ...
-
India vrea să cucerească lumea inteligenței artificiale: 10 milioane de tineri recruți intră în războiul care va conduce la dominarea lumii
Prim-ministrul indian Narendra Modi a anuntat sambata lansarea unei initiative nationale de a instrui zece milioane de t ...
-
Oamenii care se enervează des îmbătrânesc mai repede: Bărbații sunt cei mai afectați
Se spune ca pana la 30 de ani ai fața cu care te-ai nascut și dupa, cea pe care o meriți, dupa obiceiurile și comportame ...
-
Cât timp economisești dacă mergi cu 150 km/h pe ruta București - Constanța. Creșterea vitezei vine la pachet cu un consum mai mare. Cu ce viteză e recomandat să circuli
Pe ruta București-Constanța, diferențele de viteza se vad atat in timpul petrecut pe drum, cat și in costul calatoriei. ...
-
Verișoara lui Nicușor Dan face dezvăluiri despre vizita președintelui la Făgăraș: "Nu s-a schimbat absolut deloc, nu l-a schimbat funcția"
Verișoara lui Nicușor Dan da primele detalii legate de vizita acestuia la Fagaraș. Președintele Nicușor Dan a fost surpr ...
-
New York Times: "Opt luni mai târziu, Marina SUA se adaptează încă la consecințe"
Povestea din spatele desfașurarii tot mai dificile a navei USS Abraham Lincoln devine mult mai clara – și dezvalui ...
-
O cercetare care aruncă-n aer tot ce se știa: Linia de demarcatie dintre om și maimuță nu există!
O serie de descoperiri fosile a distrus complet granița dintre oameni și maimuțe — „momentul” originii ...
-
Un cercetător a reușit să-și întoarcă ceasul biologic cu peste 15 ani, transformându-se pe sine în propriul cobai
În timp ce industria longevitații cauta soluții in laboratoare, un singur om a demonstrat cat de rapid poate fi fo ...
-
Carambol cu șase mașini în județul Bacău. Patru persoane, între care doi copii, au ajuns la spital
Un accident in care au fost implicate șase autoturisme a avut loc duminica seara pe DN 11, in satul Magura din județul B ...
-
The Times: Ucraina folosește drone britanice pentru atacuri în adâncimea teritoriului Rusiei
Ucraina a inceput sa foloseasca drone de fabricație britanica pentru atacuri asupra unor ținte aflate in adancimea terit ...
-
Cum e mai rău: Eurofighterele italiene pleacă de la Mihail Kogălniceanu. Misiunea NATO din România este preluată de Spania - căzută în dizgrația SUA
Forțele Aeriene Italiene au incheiat misiunea de poliție aeriana consolidata a NATO la Baza 57 Aeriana Mihail Kogalnicea ...
-
Cea mai înaltă statuie a Fecioarei Maria din Europa a fost inaugurată în Polonia
O statuie uriașa a Fecioarei Maria a fost dezvelita in micul sat polonez Konotopie, intr-o ceremonie la care au particip ...
-
O nouă dronă intrată în țară dinspre R. Moldova, doborâtă de aeronavele F-16
O drona a patruns, in noaptea de sambata spre duminica, in spațiul aerian național, dinspre Republica Moldova, la aproxi ...
-
Paradoxul energetic al României: fotovoltaicele au acoperit peste 80% din consum la prânz, dar seara riscă să revină la importuri
Romania a inregistrat sambata, in orele de pranz, o situație spectaculoasa in Sistemul Energetic Național: pe fondul con ...
-
Ofertă de „nerefuzat" a Ministrului Muncii pentru profesori în noua lege a salarizării
Noua grila prevazuta de legea salarizarii ar putea fi aplicata in educație incepand cu 1 septembrie 2027 și ar urma sa a ...
-
Plantație uriașă de canabis, camuflată pe malul Mureșului. 100 de plante în greutate de 65 de kilograme, descoperite de anchetatori
O cultura de canabis cu peste 100 de plante, ascunsa printre vegetație și culturi de legume pe malul raului Mureș, a fos ...
-
Indonezia, din nou zguduită: al doilea cutremur major în aceeași zi, 6,9 pe insula Sumatra, după cel de 7,7
Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 s-a produs sambata in insula indoneziana Sumatra, potrivit U.S. Geological Survey (US ...
-
Scăpat de sub control: Anthropic avertizează că riscurile de securitate asociate inteligenței artificiale sunt în creștere
Compania americana Anthropic avertizeaza ca riscurile de securitate asociate modelelor sale de inteligența artificiala a ...
-
Cercetătorii au detectat pentru prima dată „fantoma" unui reactor nuclear
Cercetatorii au detectat pentru prima data emisia slaba de antineutrini provenita de la un reactor nuclear dupa oprirea ...
-
Un proces care zguduie armata rusă: Un tribunal militar rus recunoaște pe față că soldații sunt uciși de proprii comandanți
Un tribunal militar rus a recunoscut, pentru prima data, ca uciderea propriilor soldați reprezinta o practica raspandita ...
-
Românii prăznuiesc astăzi Adormirea Maicii Domnului. Obiceiuri și tradiții
Creștinii praznuiesc sambata, 15 august, Adormirea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mare, una dintre cele mai mari sarba ...
-
Acțiunile unei companii, creștere uriașă de peste 500%. JPMorgan face un anunț neașteptat legat de viitorul acesteia
O companie din tehnologie, dar care nu face parte din „Cei șapte magnifici" (Alphabet, Amazon, Apple, Meta Platfor ...
-
Un fost șef al Serviciilor Secrete: Rusia, China și Iranul ar putea ataca simultan, SUA în situația de a abandona aliați
Situația geopolitica internaționala cunoaște o intensificare a conflictelor care se pot uni la un moment dat. Capitanul ...
-
1,4 milioane de lire sterline confiscate de Londra de la Cristian Boureanu, la cererea Bucureștiului
Autoritatile britanice au confiscat, la cererea Romaniei, suma de 1,4 milioane lire sterline de la fostul deputat Cristi ...
-
MApN anunță că a găsit resturile dronei prăbușite în Tulcea
Ministerul Apararii (MApN) anunța ca resturile dronei cazute vineri in nord-vestul județului Tulcea au fost identificate ...
-
Când ai nevoie de un moment de confort digestiv: 6 repere care merită verificate
Confortul digestiv se construiește prin pași simpli, iar ritmul meselor, hidratarea și mișcarea conteaza impreuna. O ale ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu