Două vaci din Moldova au trecut granița pentru iarbă ucraineană. A urmat o întreagă tevatură

Postat la: 18.06.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Un văcar din satul ucrainean Dănceni, aflat la granița cu Republica Moldova, și-a pierdut două vaci. Bănuind că vitele sale s-au rătăcit și n-au putut ajunge altundeva decât peste graniță, bărbatul a mers să le caute și a trecut ilegal în țara vecină.

Polițiștii de frontieră din Republica Moldova au observat ucraineanul care alerga spre linia frontierei de stat, către satul Ștefănești. La aproximativ 700 metri de la linia frontierei moldo-ucrainene, echipajul poliției l-a reținut pe bărbatul de 58 de ani, scrie agora.md. El le-a spus că e văcar din Dănceni și și-a pierdut două vaci din cireadă, așa că a mers să le caute în direcția Republicii Moldova. Ucraineanul s-a ales cu dosar penal pentru trecerea ilegală a frontierei.

Povestea nu se oprește însă aici. Un văcar moldovean găsise vacile ucraineanului și le luase în cireada sa, fără a spune nimănui, dar polițiștii au descoperit „însușirea ilegală" a vacilor ucrainene. În cele din urmă, ucraineanul a fost predat autorităților din țara sa, iar pe numele cetățeanului moldovean s-a întocmit dosar penal. Poliția de Frontieră din Moldova nu a anunțat însă și ce s-a întâmplat cu vacile.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Două vaci din Moldova au trecut granița pentru iarbă ucraineană. A urmat o întreagă tevatură

Postat la: 18.06.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Un văcar din satul ucrainean Dănceni, aflat la granița cu Republica Moldova, și-a pierdut două vaci. Bănuind că vitele sale s-au rătăcit și n-au putut ajunge altundeva decât peste graniță, bărbatul a mers să le caute și a trecut ilegal în țara vecină.

Polițiștii de frontieră din Republica Moldova au observat ucraineanul care alerga spre linia frontierei de stat, către satul Ștefănești. La aproximativ 700 metri de la linia frontierei moldo-ucrainene, echipajul poliției l-a reținut pe bărbatul de 58 de ani, scrie agora.md. El le-a spus că e văcar din Dănceni și și-a pierdut două vaci din cireadă, așa că a mers să le caute în direcția Republicii Moldova. Ucraineanul s-a ales cu dosar penal pentru trecerea ilegală a frontierei.

Povestea nu se oprește însă aici. Un văcar moldovean găsise vacile ucraineanului și le luase în cireada sa, fără a spune nimănui, dar polițiștii au descoperit „însușirea ilegală" a vacilor ucrainene. În cele din urmă, ucraineanul a fost predat autorităților din țara sa, iar pe numele cetățeanului moldovean s-a întocmit dosar penal. Poliția de Frontieră din Moldova nu a anunțat însă și ce s-a întâmplat cu vacile.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE