Efectul Erdogan la bursele mondiale: Acțiunile turcești au explodat după victoria reportată în alegeri
Postat la: 30.05.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Acţiunile listate pe bursa de la Istanbul înregistrau creşteri în prima şedinţă de tranzacţionare de săptămâna aceasta, în timp ce lira turcească ajungea la un nou minim la scurt timp după ce preşedintele Recep Erdogan a fost reales şef al statului, funcţie pe care o deţine de peste două decenii.
Rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin, după ce prima rundă de alegeri nu a reuşit să ofere un câştigător clar, arătau că Erdogan deţinea 52% din numărul total de voturi, iar contracandidatul Kemal Kilicdaroglu avea 48% după numărarea a 99% din urne.
Luni după-amiază, indicele turc BIST 100 se aprecia cu 4,2%.
Benchmarkul a crescut cu 94% în ultimele 12 luni în moneda locală, în vreme ce investitorii şi-au îndreptat atenţia asupra pieţei de capital pentru a se proteja de efectele inflaţiei şi crizei costului vieţii, potrivit MarketWatch, citată de Ziarul Financiar.
Inflaţia anuală a ţării a atins 43% în aprilie, ajungând până la 85% anul trecut pe fondul hotărârii preşedintelui de a reduce ratele dobânzilor în ciuda presiunilor suportate de preţuri, lira turcească devenind astfel principala victimă a deciziei.
De altfel, unii analişti erau de părere că liderul s-ar putea confrunta cu o rundă dificilă de alegeri din cauza situaţiei economice în care se află ţara şi ca urmare a cutremurelor de la început de an care au omorât aproape 60.000 de oameni.
Dolarul a crescut luni cu 0,26% şi a marcat un nou maxim prin raport cu lira turcească. Moneda naţională a Turcei a pierdut 23% prin raport cu dolarul american în ultimele 12 luni. În şedinţa pre-market din 30 mai, ETF-ul (fond tranzacţionat la bursă) MSCI Turkey - listat pe Bursa de Valori din New York - scădea cu 1,1%.
DIN ACEEASI CATEGORIE...

ULTIMA ORA
-
Războiul din Ucraina a lovit economiile europene dar ce e mai rău abia urmează. In ce tară din UE se sparge buba
Războiul din Ucraina a redus creşterea economică şi a împins în sus "considerabil" inflaţia în Europa, cu efecte mai grave care urmează să vină, a declarat Banca Naţională a Elveţiei într-un studiu publicat vineri.
-
Oamenii de știință sunt convinși! Un ocean ascuns sub gheaţă se află la originea CO2-ului de pe Europa, una dintre lunile planetei Jupiter
Dioxidul de carbon detectat pe una dintre lunile planetei Jupiter, Europa, provine dintr-un ocean aflat sub un strat gros de gheaţă, potrivit datelor transmise de telescopul spaţial James Webb, care sporesc speranţele potrivit cărora această apă ascunsă ar putea susţine viaţa.
-
ANAF a scos la vânzare mașini cu kilometrii dați înapoi: Ce spune un angajat al instituției
ANAF a anunțat că va organiza o licitație pentru a vinde mai multe mașini de lux, însă a furnizat informații eronate cu privire la kilometrajul real al acestor vehicule. De exemplu, în cazul unui BMW, s-au omis peste 100.000 de kilometri din ultima înregistrare efectuată la RAR, conform ProMotor.ro.
-
Mircea Badea, comentariu spumos despre extratereștrii prezentați în Mexic: Sper că în 1.000 de ani au mai evoluat. Ăștia par cam sfrijiți
Mircea Badea a vorbit în direct la Antena 3 CNN despre corpurile a unor presupuși extratereștri prezentați în fața Congresului mexican.
-
Descoperire fără precedent: Structură de lemn de aproape o jumătate de milion de ani
O decoperire fără precedent a fost făcută în Zambia. Arheologii au scos la suprafață o structură de lemn, veche de aproape o jumătate de milion de ani, despre care spun că este „extraordinară" și unică în arhivele științifice.
-
Zelenski la Casa Albă: în ciuda argumetelor aduse, nu a reuşit să-l convingă pe Biden să-i dea mult doritul sistem ATACMS - VIDEO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încercat joi, la Washington, să consolideze sprijinul SUA pentru ţara sa, având întâlniri la Pentagon, la Congres şi în final la Casa Albă, unde a fost primit de preşedintele Joe Biden.
-
Un bărbat care a condus cu Google Maps a murit după ce s-a prăbușit șase metri în gol
Un bărbat a condus pe un traseu recomandat de Google Maps și a murit plonjând cu mașina șase metri. Google Maps îl îndrumase către o zonă în care un pod s-a prăbușit de mai mulți ani. Familia acestuia dă în judecată gigantul tehnologic.
-
Blestem cu premoniție : O lesbiană cu origini românești și-a înșelat mama cu 150 de milioane de dolari a murit după ce a căzut de pe o clădire
O autoproclamată cântăreață și actriță din Brazilia, cu origini românești, acuzată că și-a înșelat propria mamă cu aproape 150 de milioane de dolari, a murit după ce a căzut de pe o clădire. Ea avea 49 de ani.
-
Limba secretă vorbită și cunoscută doar de femei: insula în care bărbații nu înțelegeau nimic
De-a lungul istoriei, în majoritatea zonelor lumii, femeile nu aveau foarte multe drepturi, fiindu-le interzis inclusiv să citească sau să învețe. Așa a luat naștere limba Nüshu, care s-a vorbit pe o insulă din provincia chineză Hunan.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.România lui Klaus Schwab: Cele 16 orașe care vor să elimine total carnea, lactatele și mașinile cu combustie
- 2.Lovitura OMS: în noiembrie lista cu „vaccinurile obligatorii pentru a trece granițele" VIDEO
- 3.Grădinițele din Germania oferă "camere de masturbare" pentru copii
- 4.Predicția celebrului Carl Sagan, adeverită după 28 de ani. Este înfricoșător: Lumea bântuită de demoni
- 5.Profeția a lui Petrache Lupu, făcută la Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului din 1 octombrie 1936, se adeverește chiar sub ochii noștri!
- 6.Masonul Piedone imbratisează tezele globaliste si preceptele lui Klaus Schwab: vrea să facă din Sectorul 5 primul Smart City din România
- 7.Big Pharma lui Bill Gates ne anunță că urmează un "tsunami ARN mesager" inclusiv pentru bolile de inimă și cancer
- 8.Reincepe Vacciniada! Un nou ser ARNm împotriva Covid va fi autorizat în Europa pentru varianta Eris
- 9.Europa e la un pas de faliment: "Este un scenariu benign!"
- 10.Datele CDC arată că vaccinurile COVID-19 pot reduce speranța de viață a bărbaților cu 24 de ani
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu