Efectul Remdesivir în tratarea Covid-19, după 24 ore de la administrare. Medic: „Pacienta obosea aproape la leşin, acum a mers la baie aproape nesusţinută"
Postat la: 28.08.2020 |
Spitalele din Olt care tratează pacienţi COVID-19 au primit de curând tratamentul considerat cel mai eficient în tratarea acestei boli. Ce spun medicii.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi Spitalul Municipal Caracal au primit câte 40 flacoane de Remdesivir, considerat cel mai eficient medicament în tratarea COVID-19, iar acesta a şi început să fie administrat primilor doi pacienţi, câte unul din fiecare spital.
Primul pacient de la Slatina a fost o femeie, care se află joi, 27 august 2020, în a doua zi de tratament cu Remdesivir. Tratamentul se recomandă de principiu între 5 şi 10, zile, însă îşi arată efectele benefice din primele 5 zile - spune dr. Marius Ionescu, şeful secţiei Boli Infecţioase din cadrul SJU Slatina, fiind de susţinere.
„Am şi introdus terapia cu Remdesivir la o pacientă, astăzi este deja a doua zi. Exact cum scrie la cărţi, îl vom administra timp de 5 zile, să vedem evoluţia. În principiu se recomandă 5-10 zile. Avem nişte criterii pe care ne bazăm, mai exact trebuie să aibă saturaţia sub 94% fără oxigen suplimentar sau doar cu oxigen suplimentar, să aibă infiltrate pulmonare şi să nu necesite măsuri de terapie intensivă de genul ventilaţie mecanică, intubaj, mască de CPAP, BPAP sau ECMO. Pacienţii vor beneficia de Remdesivir, să sperăm că vom mai putea aduce, în fazele precoce ale bolii, dar în momentul în care încep să desatureze. În formă de boală medie", a precizat medicul.
Primele semne că tratamentul funcţionează s-au văzut deja, a spus medicul.
„La pacienta pe care am iniţiat-o pe Remdesivir am văzut o îmbunătăţire deja de astăzi, adică, practic prima îmbunătăţire o poţi vedea la primele 24 ore după prima administrare, şi chiar s-a văzut. Obosea aproape la leşin până la toaletă, acum deja a fost prima oară la baie aproape nesusţinută. Cu uşoare ameţeli, cu o oboseală, normal, cu un pic de dispnee, dar s-a simţit vizibil mai bine astăzi. Şi o să vedem, din 24 în 24 ore reevaluăm situaţia. Bineînţeles, cu analize de control, cu tot, ca să vedem cum evoluează clinic", a declarat dr. Ionescu.
Evoluţia pacienţilor cu COVID este aproape imprevizibilă, aşa că este greu de precizat dacă şi alţi pacienţi se află (era vorba de momentul discuţiei) în situaţia de a li se administra Remdesivir.
„Boala are o evoluţie în dinamică. Dimineaţa eşti bine iar seara poţi să fii, Doamne-fereşte, critic, adică e de urmărit efectiv, nu pot să vă spun dacă mai am sau nu mai am pacienţi. Avem pacienţi care sunt oscilanţi în momentul de faţă, sunt undeva la graniţă. Să vedem dacă-i scoatem la capăt cu tratamentul pe care l-am făcut până acum. Dacă va fi nevoie, bineînţeles că vom apela şi la Remdesivir. Sper să mai primim, voi vorbi cu responsabilii de la farmacie să vedem cum putem să mai aducem", a completat dr. Ionescu, menţionând că din cantitatea primită până acum se pot trata 6-7 pacienţi.
Şi la spitalul din Caracal, spital suport-COVID, s-a administrat joi, 27 august 2020, pentru prima dată Remdesivir unui pacient COVID.
„Astăzi am avut pacientul potrivit, pentru că este rezervat cazurilor grave care desaturează. Nu poţi să-l foloseşti la orice pacient, este rezervat pacienţilor cu hipoxie. Ei nu sunt de băgat pe ventilator, sunt între şi între, între a fi intubaţi, caz grav, care începe să desatureze, şi trebuie să prinzi momentul acela în care nici nu ajunge la intubaţie", a declarat directorul medical al spitalului, dr. Alexandra Popa.
Pacientul tratat la Caracal care a primit medicamentul introdus în terapia COVID în din ce în ce mai multe spitale din România are aproximativ 60 ani.
La niciunul dintre spitale medicii nu sunt la acest moment în situaţia de a decide căror pacienţi să le fie administrat cu prioritate medicamentul îndelung aşteptat, pentru că flacoanele primite asigură la acest moment necesităţile.
Remdesivir, comercializat sub denumirea comercială Veklury, a devenit la 3 iulie 2020 primul tratament autorizat pentru tratarea COVId-19 în Uniunea Europeană, însă continuă să fie monitorizat pentru a se asigura siguranţa administrării.
„La 3 iulie, Remdesivir a devenit primul tratament autorizat, acesta primind o autorizaţie de introducere pe piaţă condiţionată. Această autorizaţie facilitează accesul timpuriu la medicamente în situaţii de urgenţă în domeniul sănătăţii publice, cum este actuala pandemie.
Remdesivir este un tratament împotriva COVID-19 destinat adulţilor şi adolescenţilor începând cu vârsta de 12 ani, care au pneumonie şi care necesită suplimentare cu oxigen. Cererea de acordare a autorizaţiei de introducere pe piaţă a fost înaintată Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) la 8 iunie. Recomandarea EMA a fost aprobată de statele membre prin intermediul Comitetului permanent pentru medicamente de uz uman", se menţionează într-un comunicat al reprezentanţei Comisiei Europene în România, de pe site-ul oficial.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Marea afacere de la aparatele de reciclare din țară: Pahare de plastic acceptate de tonomatele de colectare, pe fondul unor posibile erori de funcționare
Tot mai multe sesizari din țara ridica semne de intrebare privind funcționarea aparatelor de colectare a ambalajelor, in ...
-
Cheloo a ajuns la Psihiatrie: a făcut scandal la spital, s-a tăiat singur și s-a bătut cu polițiștii
Celebrul cantareț și vedeta TV Cheloo, aflat sub influența substațelor interzise, a provocat un scandal monstru la spita ...
-
ICCJ a repus pe rol dosarul lui Călin Georgescu. Un judecător a formulat cerere de abținere
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus vineri, 19 iunie 2026, o noua masura in dosarul de tentativa de lovit ...
-
Un inginer susține că a găsit o modalitate de a învinge gravitația Pământului
În 2001, inginerul electrician britanic Roger Shawyer a prezentat pentru prima data „motorul imposibil", cun ...
-
Echipamente pizzerie: 15 utilaje pentru un start bun
Echipamente pizzerie inseamna mai mult decat un cuptor și cateva accesorii. Pentru un local care vrea sa produca rapid, ...
-
Jocurile de noroc ale lui Ciucu: Odeta Cristinela Nestor, arestată după un flagrant cu o mită de 100.000 de euro, a ciripit tot!
Dosarul primarului Ciucu, susține DNA, a fost disjuns din alt dosar. În acest prim caz, procurorii spun ca mai mul ...
-
A plouat cu petrol peste Moscova după cel mai amplu atac al Ucrainei: Hainele și mașinile oamenilor, acoperite cu o peliculă de ulei
Ucraina a lansat asupra Rusiei cel mai amplu atac cu drone de la inceputul invaziei. În total, aproape 1.000 de dr ...
-
Industria românească se prăbușește: INS raportează un declin accentuat iar situația va fi din ce in ce mai rea
Datele INS arata ca cifra de afaceri din industrie a scazut in luna aprilie 2026 comparativ cu luna precedenta cu 7,2%. ...
-
Rusia condamnă un român la 15 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Ucrainei
Un cetațean roman a fost condamnat definitiv la 15 ani de inchisoare intr-o colonie penala de maxima securitate din Rusi ...
-
Demonul lui Maxwell, Jubileul și alegerea dintre iertare și sacrificiu
Autor: Dr. Heather Lynn Poarta este un arhetip puternic. Este locul in care energia vie trece din maini in maini și devi ...
-
Bateria care promitea să schimbe mașinile electrice ar fi fost doar o celulă litiu-ion. Scandalul Donut Lab lovește investitorii
Promisiunea unei noi baterii marca Donut Lab suna ca un salt uriaș pentru industria vehiculelor electrice, cu o baterie ...
-
Stare de urgență pe mai multe insule din Grecia. Rezervele de apă au fost epuizate în plin sezon turistic
Ministerul Mediului și Energiei din Grecia a declarat oficial stare de urgența pe insulele Alonissos și Tinos, situate i ...
-
Explicația DNA: de ce a fost inculpat Ciprian Ciucu. Două persoane arestate preventiv în dosar
Primarul Ciprian Ciucu a fost audiat joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Edilul spune ca este nevinova ...
-
„Statele Unite au suferit o înfrângere glorioasă": tonul victorios domină presa iraniană după semnarea acordului
Titlurile ziarelor iraniene de joi au adoptat un ton victorios in urma semnarii protocolului de intelegere dintre SUA si ...
-
Lista de cumpărături pentru părinții cu primul copil
Scoica auto pe care o cumperi pentru transport cu mașina poate fi montata direct pe carucior fara sa trezești beb ...
-
Diferența dintre puff bar și kit vape cu atomizor
Doua dispozitive arata aproape identic pe raft: un tub compact, o gura de tragere, niciun buton vizibil. Unul se arunca ...
-
Trei explicații științifice care răcesc scenariile hollywoodiene: Dacă extratereștrii există, de ce nu ne vizitează?!
Publicarea recenta in Statele Unite a unor sute de cazuri de fenomene inexplicabile, odata clasificate, care acopera per ...
-
Ce trebuie să ai în vedere dacă faci mult sport pentru a-ți proteja sănătatea
Practicarea regulata a activitaților fizice și adoptarea unui stil de viața dinamic reprezinta unele dintre cele mai bun ...
-
O asociație fantomă de sorginte useristă spală bani publici printr-o grupare paramilitară
Astazi, Asociația Patria Prima a depus sesizari simultane la DIICOT, Parchet, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțe ...
-
Cum trebuie să bei ceaiul ca să aibă cu adevărat efect asupra sanatatii si longevitătii
Deși beneficiile consumului de ceai pentru sanatate și longevitate sunt susținute ferm de știința, o noua analiza averti ...
-
Muntele Erebus aruncă în aer zilnic praf de aur în valoare de 8.000 de dolari care se dep-une pe gheața din Antartica
Muntele Erebus, cel mai sudic vulcan activ de pe glob situat in Antarctica, nu este doar un gigant de gheața, ci și o su ...
-
Cercetătorii de la Stanford regenerează cartilajul pierdut și inversează evoluția artritei
Dupa decenii in care medicina a oferit preponderent soluții pentru gestionarea durerii, un tratament nou pentru artroza, ...
-
Val de căldură în Europa: Zece zile de "cuptor" atmosferic
Începand de astazi, valorile termice vor inregistra o creștere susținuta și semnificativa in partea de vest a cont ...
-
"Dezertări" record în armata Ucrainei - Numărul celor care lipsesc fără permisiune depășește dublul armatei române
Peste 200.000 de militari ucraineni sunt cautați de autoritațile din Ucraina fiind „absenți fara permisiune". Ei p ...
-
Românii emigrează masiv din Spania: El Pais și Institutul de Statistică spaniol prezintă cu uimire fenomenul
Candva condamnați fiindca vin in numar prea mare acolo, romanii din Spania parasesc țara in ritm accelerat. INE, adica u ...
-
Rețeaua secretă a lui Peter Thiel, expusă după o scurgere de date. Nume grele din politică, tehnologie și afaceri, dezvăluite pentru prima dată
O scurgere de date fara precedent a adus in atenția publicului una dintre cele mai discrete și influente organizații de ...
-
Ce se întâmplă cu facturile la gaze de la 1 iulie? Anunțul ANRE pentru milioane de români
Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noul pachet de tarife reglementate pentru se ...
-
Judecătorii care l-au condamnat pe Chițoiu, trimiși la judecata disciplinară pentru exercitarea funcției cu rea-credință: au majorat pedepasa pentru că inculpatul s-a apărat
Inspecția Judiciara a exercitat acțiunea disciplinara impotriva judecatorilor Ioan Fundatureanu și Costin Andrei Stancu, ...
-
Infodefense Europe: Revoltă la centrul de instruire militară ucraineană „Desna” din Cernihiv - batalionul 534 de geniu „Tisa”, are mulți morți!
În regiunea Cernihiv, la nord-est de Kiev, a izbucnit o revolta grava la centrul de instruire Desna, care a dus la ...
-
Un microfon uitat deschis a surprins o discuție dintre Macron și Zelenski. Înregistrarea arată cum îl văd cei doi pe Donald Trump
O conversație surprinsa de un microfon deschis intre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, la summitul G7 din Franța, a ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu