Eugen Tomac: PMP - al treilea partid ca număr de aleşi locali. Ținta pentru parlamentare este 10%+
Postat la: 04.10.2020 |
Partidul Mişcarea Populară este a treia forţă politică după numărul de aleşi locali, a anunţat, duminică, preşedintele PMP, Eugen Tomac. El a mai menționat că formațiunea își propune ca țintă pentru parlamentare un scor de peste 10 procente.
„Acum, când avem rezultatele finale, putem face bilanţul alegerilor. A fost o campanie foarte dificilă, desfăşurându-se în vremea pandemiei, iar faptul că alegerile s-au desfăşurat într-un singur tur a generat o polarizare fără precedent în rândul electoratului. Sunt aspecte care au influenţat enorm rezultatul final. Pe lângă toate acestea, în politica românească s-a instituit un nou fenomen periculos, fuga de dezbatere, ceea ce este grav. Cetăţenii trebuie să aibă şansa de a-i urmări pe candidaţi răspunzând întrebărilor de tot felul, chiar şi celor care îi pun în dificultate. Alegerile nu sunt asemenea unui curs facultativ, ci un examen care trebuie tratat cu seriozitate. Oamenii investesc încredere în cei care au obligaţia de a fi permanent la dispoziţia întregii comunităţi, iar proba orală în faţa cetăţenilor trebuie să redevină obligatorie", a scris Tomac, duminică, pe Facebook.
El a adăugat că pentru PMP a fost un test important. „Îi felicit pe toţi colegii care au reuşit să obţină mandate de primari, consilieri judeţeni şi consilieri municipali. De asemenea, îi felicit pe colegii care au obţinut mandate de consilieri în oraşe şi comune, mulţi dintre dumneavoastră veţi ajunge viceprimari! Faptul că după PNL şi PSD, PMP a avut cei mai mulţi candidaţi, intrând în competiţie în 2.436 de localităţi, a contat enorm la obţinerea procentului de 6+", a apreciat Eugen Tomac.
Liderul PMP a mai menţionat că PMP este al treilea partid ca număr de aleşi locali. „Avem, după PSD şi PNL, cei mai mulţi primari şi consilieri în întreaga ţară. Este meritul echipei noastre, acolo unde s-a muncit am reuşit să facem performanţă. În unele judeţe însă rezultatele ne obligă să schimbăm modul de lucru şi echipa din fruntea organizaţiilor pentru a corecta din mers ce nu a funcţionat şi pentru a reuşi la următorul scrutin un un scor de 10+. În plan local, vom face alianţe de dreapta pentru a scoate din stagnare administraţia publică locală şi pentru a da o nouă perspectivă României. Ţinta pentru parlamentare este 10+!", a mai scris Tomac.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
ICCJ a repus pe rol dosarul lui Călin Georgescu. Un judecător a formulat cerere de abținere
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus vineri, 19 iunie 2026, o noua masura in dosarul de tentativa de lovit ...
-
Un inginer susține că a găsit o modalitate de a învinge gravitația Pământului
În 2001, inginerul electrician britanic Roger Shawyer a prezentat pentru prima data „motorul imposibil", cun ...
-
Echipamente pizzerie: 15 utilaje pentru un start bun
Echipamente pizzerie inseamna mai mult decat un cuptor și cateva accesorii. Pentru un local care vrea sa produca rapid, ...
-
Jocurile de noroc ale lui Ciucu: Odeta Cristinela Nestor, arestată după un flagrant cu o mită de 100.000 de euro, a ciripit tot!
Dosarul primarului Ciucu, susține DNA, a fost disjuns din alt dosar. În acest prim caz, procurorii spun ca mai mul ...
-
A plouat cu petrol peste Moscova după cel mai amplu atac al Ucrainei: Hainele și mașinile oamenilor, acoperite cu o peliculă de ulei
Ucraina a lansat asupra Rusiei cel mai amplu atac cu drone de la inceputul invaziei. În total, aproape 1.000 de dr ...
-
Industria românească se prăbușește: INS raportează un declin accentuat iar situația va fi din ce in ce mai rea
Datele INS arata ca cifra de afaceri din industrie a scazut in luna aprilie 2026 comparativ cu luna precedenta cu 7,2%. ...
-
Rusia condamnă un român la 15 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Ucrainei
Un cetațean roman a fost condamnat definitiv la 15 ani de inchisoare intr-o colonie penala de maxima securitate din Rusi ...
-
Demonul lui Maxwell, Jubileul și alegerea dintre iertare și sacrificiu
Autor: Dr. Heather Lynn Poarta este un arhetip puternic. Este locul in care energia vie trece din maini in maini și devi ...
-
Bateria care promitea să schimbe mașinile electrice ar fi fost doar o celulă litiu-ion. Scandalul Donut Lab lovește investitorii
Promisiunea unei noi baterii marca Donut Lab suna ca un salt uriaș pentru industria vehiculelor electrice, cu o baterie ...
-
Stare de urgență pe mai multe insule din Grecia. Rezervele de apă au fost epuizate în plin sezon turistic
Ministerul Mediului și Energiei din Grecia a declarat oficial stare de urgența pe insulele Alonissos și Tinos, situate i ...
-
Explicația DNA: de ce a fost inculpat Ciprian Ciucu. Două persoane arestate preventiv în dosar
Primarul Ciprian Ciucu a fost audiat joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Edilul spune ca este nevinova ...
-
„Statele Unite au suferit o înfrângere glorioasă": tonul victorios domină presa iraniană după semnarea acordului
Titlurile ziarelor iraniene de joi au adoptat un ton victorios in urma semnarii protocolului de intelegere dintre SUA si ...
-
Lista de cumpărături pentru părinții cu primul copil
Scoica auto pe care o cumperi pentru transport cu mașina poate fi montata direct pe carucior fara sa trezești beb ...
-
Diferența dintre puff bar și kit vape cu atomizor
Doua dispozitive arata aproape identic pe raft: un tub compact, o gura de tragere, niciun buton vizibil. Unul se arunca ...
-
Trei explicații științifice care răcesc scenariile hollywoodiene: Dacă extratereștrii există, de ce nu ne vizitează?!
Publicarea recenta in Statele Unite a unor sute de cazuri de fenomene inexplicabile, odata clasificate, care acopera per ...
-
Ce trebuie să ai în vedere dacă faci mult sport pentru a-ți proteja sănătatea
Practicarea regulata a activitaților fizice și adoptarea unui stil de viața dinamic reprezinta unele dintre cele mai bun ...
-
O asociație fantomă de sorginte useristă spală bani publici printr-o grupare paramilitară
Astazi, Asociația Patria Prima a depus sesizari simultane la DIICOT, Parchet, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțe ...
-
Cum trebuie să bei ceaiul ca să aibă cu adevărat efect asupra sanatatii si longevitătii
Deși beneficiile consumului de ceai pentru sanatate și longevitate sunt susținute ferm de știința, o noua analiza averti ...
-
Muntele Erebus aruncă în aer zilnic praf de aur în valoare de 8.000 de dolari care se dep-une pe gheața din Antartica
Muntele Erebus, cel mai sudic vulcan activ de pe glob situat in Antarctica, nu este doar un gigant de gheața, ci și o su ...
-
Cercetătorii de la Stanford regenerează cartilajul pierdut și inversează evoluția artritei
Dupa decenii in care medicina a oferit preponderent soluții pentru gestionarea durerii, un tratament nou pentru artroza, ...
-
Val de căldură în Europa: Zece zile de "cuptor" atmosferic
Începand de astazi, valorile termice vor inregistra o creștere susținuta și semnificativa in partea de vest a cont ...
-
"Dezertări" record în armata Ucrainei - Numărul celor care lipsesc fără permisiune depășește dublul armatei române
Peste 200.000 de militari ucraineni sunt cautați de autoritațile din Ucraina fiind „absenți fara permisiune". Ei p ...
-
Românii emigrează masiv din Spania: El Pais și Institutul de Statistică spaniol prezintă cu uimire fenomenul
Candva condamnați fiindca vin in numar prea mare acolo, romanii din Spania parasesc țara in ritm accelerat. INE, adica u ...
-
Rețeaua secretă a lui Peter Thiel, expusă după o scurgere de date. Nume grele din politică, tehnologie și afaceri, dezvăluite pentru prima dată
O scurgere de date fara precedent a adus in atenția publicului una dintre cele mai discrete și influente organizații de ...
-
Ce se întâmplă cu facturile la gaze de la 1 iulie? Anunțul ANRE pentru milioane de români
Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noul pachet de tarife reglementate pentru se ...
-
Judecătorii care l-au condamnat pe Chițoiu, trimiși la judecata disciplinară pentru exercitarea funcției cu rea-credință: au majorat pedepasa pentru că inculpatul s-a apărat
Inspecția Judiciara a exercitat acțiunea disciplinara impotriva judecatorilor Ioan Fundatureanu și Costin Andrei Stancu, ...
-
Infodefense Europe: Revoltă la centrul de instruire militară ucraineană „Desna” din Cernihiv - batalionul 534 de geniu „Tisa”, are mulți morți!
În regiunea Cernihiv, la nord-est de Kiev, a izbucnit o revolta grava la centrul de instruire Desna, care a dus la ...
-
Un microfon uitat deschis a surprins o discuție dintre Macron și Zelenski. Înregistrarea arată cum îl văd cei doi pe Donald Trump
O conversație surprinsa de un microfon deschis intre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, la summitul G7 din Franța, a ...
-
Un trend tot mai popular: House-sittingul le permite turiștilor să locuiască în vile spectaculoase pe gratis
Un trend tot mai popular printre freelanceri și turiști promite vacanțe spectaculoase la costuri minime: house-sittingul ...
-
România intră în cursa marilor gigafabrici AI: proiect de până la 5 miliarde de euro la Cernavodă, în timp ce Spania investește 719 milioane
Romania intra in competiția europeana pentru dezvoltarea infrastructurii de inteligența artificiala, cu un proiect estim ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu