Final de anchetă în jaful cărţilor rare, de 2,4 milioane de euro, furate de români din Londra
Postat la: 21.11.2020 |
Volumele de patrimoniu universal au fost restituite proprietarilor străini, dar multe dintre ele au avut de suferit, deoarece au stat trei ani în subsolul unui garaj din Neamţ. Experţii spun că unele dintre cărţi rare au suferit stricăciuni iremediabile.
În urmă cu câteva zile, Biblioteca Naţională a fost locul unde s-a pus capăt şi ultimei faze a anchetei derulată timp de mai mulţi ani de către investigatori români, britanici şi italieni, pentru a descâlci iţele unui jaf de proporţii, ai cărui autori erau din România.
Dacă din punct de vedere penal speţa îşi consumase toate etapele - prinderea făptaşilor, recuperarea prejudiciului (în mare parte), inculparea şi pronunţarea sentinţelor, mai trebuia rezolvată problema returnării operelor, despre care s-a spus că aveau o valoare de piaţă de aproximativ 2,5 milioane de euro.
Iar pe 10 noiembrie 2020, la aproape 4 ani de la data jafului, noaptea de 29/30 ianuarie 2017, proprietarii au fost invitaţi la instituţia menţionată unde, în prezenţa anchetatorilor, le-au fost returnate „comorile" despre care nu credeau că le vor mai vedea vreodată.
„Ofiţerii Poliţiei Metropolitane londoneze au venit la Biblioteca Naţională, unde au colaborat cu investigatorii (români - n.r.). Vreme de două zile, am examinat fiecare din cele 240 de cărţi împreună cu proprietarii, una câte una, să ne asigurăm că acestea sunt identificate corect", a declarat, pentru PROTV, detectivul Andy Durham, cel care a condus investigaţia din partea autorităţilor britanice.
După descoperirea cărţilor, pe 16 septembrie 2020, ele au fost îngrijite de experţii în restaurare de la Biblioteca Naţională, dar s-a constat că 83 dintre ele s-au deteriorat din cauza umezelii (unele suferint stricăciuni iremediabile), deoarece au fost ţinute timp de 3 ani în condiţii improprii, în subsolul betonat al unui garaj de la o vilă din comuna Făurei, judeţul Neamţ.
„În urma evaluării, s-a constatat că lipsesc patru lucrări cu o valoare totală estimată la peste 31.000 de lire sterline. Acest jaf spectaculos a fost comis în ianuarie 2017 de o bandă de infractori români. Aceştia erau specializaţi în furturi din depozite. Au furat doar cărţile şi au ieşit tot prin acoperiş", a menţionat Carmen Mihaiu, director general al Bibliotecii Naţionale a României.
Cărţile valoroase erau într-un depozit de lângă aeroportul Heathrow, din Londra şi urmau să fie transportate la Los Angeles pentru o expoziţie. Printre exemplarele sustrase s-au aflat lucrări extrem de valoroase ale lui Galileo, Isaac Newton sau Leonardo da Vinci, dar şi o ediţie din 1569 a „Divinei Comedii" a lui Dante. Cea mai valoroasă era o ediţie din 1566 a volumilui „De Revolutionibus Orbium Coelestium" a astronomului Nicolaus Copernicus, care conţine teoria acestuia conform căreia Soarele este centrul Universului. Lucrarea era estimată la 215.000 de lire sterline.
Printre cele 260 de cărţi se numărau multe ediţii princeps şi volume din secolele XVI şi XVII. Anchetatorii au explicat că, cel puţin trei suspecţi, au pătruns în depozitul de tranzit, după ce au făcut patru găuri în acoperişul clădirii şi au coborât în rapel. Timp de 4-5 ore, în intervalul orar 21:00-2:00, suspecţii au scotocit în patru paleţi, unul provenind din Germania şi alte două din Italia, colecţionarii fiind două persoane de cetăţenie italiană şi un german.
Anchetatorii au spus că autorii au acţionat la pont, făcând o selecţie la faţa locului şi au sustras doar cele mai valoroase exemplare. Numai că, odată intraţi în posesia operelor, făptaşii s-au trezit că au o mare problemă, neputând să le valorifice.
Teorie este susţinută de faptul că ele au stat mai bine de 3 ani în garajul locuinţei din Făurei Neamţ. Detectivul Andy Durham a spus că, deşi jaful părea să fie „ca la carte", infractorii, „în frenezia lor au lăsat dovezi pe care personajului lipsit de emoţii din «Mission Impossible» i-ar fi mult mai greu să le lase. În felul acesta au reuşit să dea 12 spargeri în Marea Britanie şi să fure bunuri de 4,5 milioane de lire sterline".
Se pare că, după ce au sustras cărţile, hoţii au fugit cu o maşină, dar aceasta a fost surprinsă de mai multe ori pe străzi în timp ce efectua curse pentru a transporta prada. Apoi, au abandonat-o, nu înainte de a fi spălată cu clor, dar nu îndeajuns pentru ca să nu fie prelevată o probă ADN de pe o tetieră, care s-a dovedit a fi a unuia dintre autori. Arestările în acest caz au început anul trecut, iar în ianuarie 2020, liderul bandei, Gavril Popinciuc, a fost prins la Milano.
Pe 2 octombrie 2020, românii angrenaţi în ceea ce jurnaliştiiu au denumit „Misiune imposibilă", respectiv jaful secolului în domeniul obiectelor de patrimoniu şi-au aflat sentinţele, care par a fi uşoare în raport cu gravitatea faptei. Din grupare făceau parte 12 persoane, lider ar fi fost suceveanul Gavril Popinciuc, iar mâna sa dreaptă Cristi Ungureanu, de 41 de ani, din Neamţ, ambii avînd rol de supraveghere şi control, fiind întotdeauna prezenţi la locul spargerilor.
Printre infractori a fost şi un frate al celui din urmă, Ilie Ungureanu. Magistraţii londonezi au decis ca Gavril Popinciuc să stea după gratii 5 ani şi 8 luni, iar Cristi Ungureanu 5 ani şi o lună de închisoare. Narcis Popescu a primit 4 ani şi 2 luni, Marian Albu şi Traian Mihulca au luat cîte 4 ani. Ilie Ungureanu şi Victor Opariuc au fost condamnaţi la 3,8 respectiv 3,7 ani. Tot 3 ani şi 8 luni au primit Viorel Paragină şi Liviu Leahu, Daniel David a fost condamnat la 3 ani şi 7 luni, Paul Popeanu la 3 ani şi 3 luni, iar Marian Mămăligă, la 4 ani.
Andy Durham, detectiv inspector la Poliţia Metropolitană Londra, a acordat ziariştilor de la Antena 1 un interviu în care au explicat modul de acţiune al hoţilor. Ei au fost prinşi după trei ani de investigaţii ale poliţiştilor din Marea Britanie, România şi Italia şi din cauza faptului că ar fi lăsat dovezi ale jafului.
La investigaţii a participat şi comisarul şef al Direcţiei de Investigaţii Criminale din România, Tudor Emil. „Majoritatea bunurilor furate erau scoase din ţară printr o firmă care presta aşa zise servicii de curierat. Era de fapt firma unuia dintre inculpaţi din România, care transporta bunuri şi persoane între România şi Marea Britanie. Şi asta a fost folosită ca acoperire pentru a transporta bunurile furate inclusiv cărţile istorice", a declarat Andy Durham.
Membrii grupării infracţionale au beneficiat de clemenţă, pledând vinovaţi, dar se pare că ceea ce a contat la dozarea pedepselor a fost faptul că au indicat locul unde ascunseseră cărţile şi manuscrise de o valoare incomensurabilă.
„În total, sentinţele primite cumulează 118 ani. Totuşi, datorită circumstanţelor speciale determinate de pandemia de COVID-19 şi a faptului că inculpaţii au pledat vinovat fără să mai fie nevoie de încă un proces, şi luând în considerare situaţiile dificile din închisorile britanice cauzate de restricţiile impuse de COVID pentru motive de siguranţă, instanţă le-a acordat reduceri ale pedepselor", a mai arătat detectivul Andy Durham.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu