Fizicienii dau totul peste cap: Cercetările au arătat că timpul curge în două direcții, chiar și spre trecut

Postat la: 12.03.2025 |

Cercetătorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie au descoperit, cu ajutorul fizicii cuantice, că timpul poate curge în mod egal în ambele direcții, fără nicio diferență între trecut și viitor.

Relația ființei umane cu timpul a fost întotdeauna complexă, fie doar şi pentru că acolo se află personificată efemeritatea individului. Mai întâi divinitate, apoi dimensiune, pentru unii filosofi timpul a fost un simplu flux intern, totuși noi îl percepem, îi simțim curgerea ca un râu năvalnic care inevitabil ne copleșește. Un râu care se mișcă urmând un flux foarte precis, constant, de la amintirile trecutului spre incertitudinile și așteptările viitorului.

Acest lucru este confirmat de experiențele din viața de zi cu zi, de exemplu, un pahar care cade și se sparge, nu se poate repara singur. Cu alte cuvinte, întotdeauna am fost făcuți să credem că există o "săgeata timpului" cu o direcţie foarte precisă și că este o caracteristică fundamentală a naturii. Cu toate acestea, știința pare să nu fie de acord și se întreabă dacă nu cumva pierdem din vedere o bucată fundamentală din complexul mozaic al timpului. Dar de unde vin îndoielile?

Problema principală este de fapt în văzul tuturor, adică legile fizicii nu prevăd în niciun caz că există o singură direcție a timpului. Legile lui Newton, care guvernează mișcarea planetelor, funcționează în egală măsură, indiferent de modul în care întoarcem acționările ceasului. Atunci, de unde această percepție a noastră, cum că timpul pare să curgă doar înainte? Aceasta este una dintre întrebările la care a încercat să răspundă echipa de cercetători de la Universitatea Surrey din Marea Britanie. Şi pentru a face acest lucru, așa cum este descris în munca lor publicată recent în Nature's Scientific Reports şi preluată de Corriere della Sera, oamenii de știință s-au concentrat pe problema săgeții timpului în sistemele cuantice, adică acea lume subatomică complexă care răspunde legilelor mecanicii cuantice și care este în mare parte încă învăluită într-o aură de mister.

În general, se crede că interacțiunea unui sistem cuantic cu mediul implică inevitabil o pierdere de informații în raport cu timpul, generând astfel o direcție temporală preferată. Dar prin aplicarea unor modele matematice specifice, cercetătorii au observat că pierderea de informații are loc în ambele direcții, atât înapoi în timp, cât și înainte. Făcându-ne să presupunem că, cel puțin la nivel cuantic, timpul poate să nu aibă doar o direcție, ci două direcții opuse.

Cu alte cuvinte, săgeata timpului apare doar atunci când luăm în considerare sisteme specifice, caracterizate de condiții asemănătoare și constând într-o anumită interacțiune cu mediul. Aşadar nu poate fi considerată o proprietate fundamentală a naturii, pentru că altfel ar trebui să fie adevărată indiferent de dimensiune și de starea fizică în care este analizată. Un exemplu clar în acest sens este viteza luminii în vid, care rămâne întotdeauna aceeași chiar și atunci când punctul de vedere al observatorului variază. Un alt exemplu este sarcina electrică pe care o are un electron, care, de asemenea, nu variază pe măsură ce experimentul variază. În cadrul lucrării, echipa a demonstrat, de asemenea, modul în care ecuațiile care stau la baza fizicii cuantice (ecuația Pauli, Lindbland și Langevin) și care, prin urmare, descriu lumea subatomică, sunt simetrice în raport cu timpul, permițând astfel sistemului să evolueze atât înainte, cât și înapoi în timp, fără a pierde validitatea fizică.

Rezultatele lucrării sunt cu siguranță fascinante, totuși rămâne de înțeles cât de larg ar putea fi zona lor de aplicare. Pe scară largă, de fapt, timpul continuă să curgă înainte. Trebuie înțeles, așadar, dacă aceste descoperiri pot avea o aplicație și în lumea macroscopică, unde domnește a doua lege a termodinamicii, conform căreia nivelul entropiei este sortit să crească în timp. Următorul pas este așadar încercarea de a dezvolta în continuare această idee, astfel încât să poată fi aplicată lumii macroscopice pentru a înţelege dacă și Universul se mișcă în două direcții temporale opuse, în acest caz călătoria noastră prin cosmos ar putea fi realizată pe jumătate.