Fost director general la "Apele Române", reținut
Postat la: 04.08.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Fostul director general al Administrației Naționale Apele Române a fost reținut de procurorii DNA. Victor Sandu este acuzat că ar fi luat mită un milion de euro de la reprezentantul unei firme, în schimbul unor contracte, în timpul în care a condus instituția.
Procurorii DNA Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de marți, a lui Sandu Victor, la data faptei director general al Administrației Naționale „Apele Române", în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită și a unui om de afaceri, reprezentant al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită. De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de doi administratori ai unor societăți comerciale, pentru complicitate la luare, respectiv complicitate dare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în calitate de director general al Administrației Naționale „Apele Române", în perioada 17 mai - 6 mai 2019, Sandu Victor ar fi pretins sume de bani și ar fi primit, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei, reprezentând mită în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu Administrația Națională „Apele Române". Banii ar fi fost virați de societatea omului de afaceri în conturile a două firme controlate de un apropiat al directorului general.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Avertismentul profesorului Mircea Coșea: "Suntem într-o economie de război, riscul pierderii controlului asupra capitalului românesc este major"
Analistul economic și profesorul de macroeconomie Mircea Coșea a lansat, joi seara, avertismente dure privind situația e ...
-
O uriașă „gogoașă" a apărut pe cer lângă România și nimeni nu știe din ce cauză
O anomalie masiva pe radar, intinsa pe mai bine de 587 km in lațime (peste 365 de mile) a aparut langa Romania. Nu e vor ...
-
Un microfon deschis l-a dat de gol pe Trump: i-a dezvăluit lui Macron ce ar vrea să facă Putin
Înaintea reuniunii cu liderii europeni si presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, presedintele Donald Trump a f ...
-
5 exemple de cheltuieli urgente și cum să le gestionezi eficient cu ajutorul unui credit online rapid
Viața ne poate surprinde oricand cu cheltuieli neprevazute care necesita acțiune imediata. Cand te confrunți cu astfel d ...
-
Swiper Ro în experiențe digitale multi-format pentru microbiștii din România
Sfera sportiva din Romania a obținut recunoaștere constanta atat prin succese individuale, cat și prin performanțe de ec ...
-
Continentele Pământului se usucă într-un ritm fără precedent. Unde dispare apa dulce a Pământului?
Oamenii de știința avertizeaza ca rezervele de apa dulce de pe continentele Terrei scad intr-un ritm fara precedent, fen ...
-
Moment tensionat la Washington: Zelenski evită să spună dacă cedează teritorii pentru pace cu Rusia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a evitat sa spuna clar daca ar fi dispus sa faca concesii teritoriale pentru p ...
-
Genetica, ultima redută în lupta cu Inteligența Artificială: O nouă elită umană prin selecția embrionilor în funcție de IQ
În Silicon Valley, testarea genetica a embrionilor crește in popularitate, ceea ce se presupune ca prezice, printr ...
-
Multinaționalele îi transmit lui Bolojan că iau în calcul majorarea prețurilor sau relocarea din cauza taxelor suplimentare
Foarte multe multinaționale susțin ca introducerea unor tarife comerciale suplimentare sau a unor bariere netarifare ar ...
-
Dramatic cat s-a tampit tineretul de azi: Bacalaureat de toamnă 2025 - Peste 70% dintre candidați nu au promovat examenul!
Ministerul Educației și Cercetarii a publicat luni, 18 august, la ora 12:00, rezultatele inițiale ale celei de-a doua se ...
-
Surse ale serviciilor de informatii dezvaluie ce i-ar fi propus Trump de fapt lui Putin: prea putin e vorba despre Ucraina!
In ultimele ore un zvon ciudat a inceput sa circule in randul comunitatii ofiterilor de informatii: Trump i-a propus lui ...
-
O nouă metodă de furt din buzunare ia amploare. Nu vă lăsați îmbrățișați de de oameni necunoscuți!
În acest weekend, la Suceava, un barbat a ramas fara telefon dupa ce un necunoscut l-a imbrațișat intr-o statie de ...
-
Teorie năucitoare despre obiectul misterios care a intrat în sistemul nostru solar si despre care se presupune ca ar fi o uriasa nava extraterestră
Un obiect misterios, sosit din spațiul interstelar și aflat acum in trecere prin sistemul nostru solar, ridica intrebari ...
-
The Theory of Mind: DARPA, Palantir și războiul digital împotriva spiritului - era armelor mentale
Manipularea gandurilor, reacțiilor și deciziilor este noua forma de razboi psihologic. Și aceasta nu vizeaza doar inamic ...
-
O actriță pentru adulți care se lăuda că este „Vaxxed, waxed and ready to (_|_)" a suferit un accident vascular cerebral fatal
Moartea subita a vedetei din filme pentru adulți și influencerului Lina Bina este cea mai recenta dintr-o serie ingrijor ...
-
Scandal după ce Meta recunoaște că liniile directoare privind AI permiteau chatbot-urilor să flirteze cu copiii
Senatul SUA a solicitat o ancheta dupa ce s-a descoperit ca regulile gigantului tehnologic permiteau chatbot-urilor sa c ...
-
AI ne demonstrează că Peter Thiel este arhitectul principal din spatele preluării tehnocratice a administrației Trump
Cunoscutul editorialist american Patrick Wood l-a identificat pe Peter Thiel, un antreprenor miliardar din domeniul tehn ...
-
Larry Fink și André Hoffmann au fost numiți noi președinți ai WEF in locul lasat vacant de Klaus Schwab
În aprilie, in cadrul unei reuniuni extraordinare a consiliului de administrație al Forumului Economic Mondial (&b ...
-
Statul a spart 30 de miliarde de euro pe licitații în primul semestru. De 5 ori mai mult decât gaura bugetară!
În primul semestru al anului, autoritațile publice și instituțiile statului au pus la bataie 150 de miliarde de le ...
-
DNA extinde ancheta în cazul locurilor de veci pentru artiști. Nume celebre implicate
Procurorii militari din Direcția Naționala Anticorupție (DNA) au extins ancheta in dosarul care il vizeaza pe fostul șef ...
-
"Am tratat 12 pacienți cu psihoză indusă de inteligența artificială în acest an". Avertismentul unui psihiatru cu experiență
Pe masura ce inteligența artificiala devine tot mai prezenta in viața noastra de zi cu zi, interacțiunea cu aceste tehno ...
-
Momentul unui jaf de 90 de secunde comis în plină zi. Hoții au luat diamante și ceasuri de lux
Un suspect mascat a amenintat angajati cu spray pentru ursi si un pistol cu electrosocuri FOTO Captura X/ Un suspect mas ...
-
Ce trebuiau să mănânce „POO-tihn" și Trump la prânzul de la summit. Meniul și alte documente sensibile, uitate în imprimanta unui hotel din Alaska
Documente ale Departamentului de Stat al SUA au fost gasite vineri dimineața in centrul de afaceri al unui hotel din Ala ...
-
Ministrul Dragoș Pîslaru are casă la Bruxells dar a decontat zeci de mii de euro din bani publici cu cazarea
Ministrul Dezvoltarii, Dragoș Pislaru, s-a plimbat de zeci de mii de euro in 2025. Deși premierul Ilie Bolojan a declara ...
-
Descoperire neașteptată la Ierusalim: Obiect misterios legat de o profeție biblică a lui Iisus Hristos
Iisus Hristos a prezis caderea Templului in Evanghelii, spunand ca nu va ramane piatra pe piatra. Aceste pasaje, gasite ...
-
O forță gigantică se mișcă pe Pământ sub picioarele noastre. Alinierea cristalelor post-perovskit are implicații vaste în tot ceea ce trăim pe Terra
O echipa de oameni de știința de la Universitatea Tehnica Federala din Zurich, Elveția, a descoperit o forța geologica u ...
-
Absența lui Nicușor Dan de la Ziua Marinei a stârnit controverse. Unde era de fapt presedintele
Președintele Romaniei Nicușor Dan, alaturi de familia sa, a participat, vineri, 15 august, la slujba de Sfanta Maria, la ...
-
Peste 66 de kilograme de cocaină, descoperite într-o autorulotă în Sibiu. Cât valorau drogurile pe piața neagră
Peste 66 de kilograme de cocaina au fost gasite intr-o rulota in județul Sibiu, a anunțat Poliția Romana vineri, 15 augu ...
-
Scenariu SF sau realitate: Cum ar fi viața pe Pământ după un război nuclear
De la inceputul razboiului din Ucraina și pe fondul amenințarilor venite dinspre Rusia, intrebarea despre cum ar arata l ...
-
A apărut pastila care dezarmează cancerul! Descoperirea care ar putea rescrie regulile chimioterapiei: Chiar și cele mai rezistente tumori răspund la tratament
Cercetatorii de la King's College London au dezvoltat un medicament experimental care ar putea transforma modul in care ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu