Fugarul Sebastian Ghiță ar putea scăpa și de ultimul dosar de corupție. Ce nereguli invocă judecătorii
Postat la: 08.10.2025 |
După nouă ani de la fuga sa din România, Sebastian Ghiță scapă practic de ultimul dosar de corupție rămas în instanță. Curtea de Apel Ploiești a decis definitiv retrimiterea cauzei la DNA, invocând nereguli majore în rechizitoriu și încălcarea dreptului la apărare. Este epilogul unei anchete începute în 2016, în dosarul „Taxe pentru contracte IT", care riscă acum să se închidă prin prescripție - la fel ca toate celelalte cinci dosare de corupție în care fostul deputat a fost inculpat.
Soluția instanței prahovene a fost dată după trei ani de cameră preliminară, timp în care s-a discutat exclusiv legalitatea administrării probelor de către procurori. A fost mai degrabă un tărăgănat schimb de corespondență, cu multe amânări, între instanță, parchet și SRI, finalizat cu o concluzie care se putea intui: inculpatului nu i-au fost respectate drepturile, rechizitoriul prezintă „neregularități" și se restituie la procuror, arată Libertatea.ro.
Avocații lui Ghiță deja au pus problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Cu alte cuvinte, dosarul a murit din fașă fără ca un judecător să se aplece asupra faptelor de care este acuzat fostul deputat. În ultimul dosar de corupție, deschis în 2016, cunoscut în spațiul public drept „Taxe pentru contracte IT", Ghiță a fost inculpat de către procurorii DNA din Ploiești pentru cinci fapte de trafic de influență și instigare la fals. Fostul deputat PSD este acuzat că ar fi cerut taxe de la firme din domeniul IT pentru a le facilita contracte generoase cu instituțiile de stat.
„De regulă, câștigarea unei licitații privind achiziția de servicii în domeniul IT, de către societățile de profil, ar fi avut un preț care se achita inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian, pretins de acesta. Acest preț ar fi fost achitat prin intermediul societăților controlate de inculpat, pe bază de operațiuni fictive înregistrate între societățile interesate în procedura achiziției și societățile controlate de inculpat.
Plățile ar fi fost disimulate în contravaloarea unor servicii IT care nu au fost prestate în realitate și care au avut la bază documente false. La întocmirea/semnarea documentelor false ar fi participat ceilalți doi coinculpați, în calitate de administrator, respectiv director general al celor două firme controlate de Ghiță Sebastian Aurelian. Astfel, potrivit modalității indicate de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, în perioada 2010-septembrie 2014, societatea beneficiară a contractelor publice ar fi plătit în conturile celor două firme controlate de inculpat suma totală de 29.464.441 lei", sunt acuzațiile procurorilor.
Imediat după anunțarea rezultatelor alegerilor parlamentare din decembrie 2016, în ajunul Crăciunului, Sebastian Ghiță, care își pierduse calitatea de parlamentar, a fost citat ca suspect la DNA Ploiești în dosarul „Taxe pentru contracte IT", dar nu s-a prezentat. Fostul deputat PSD a fugit din România în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, chiar de sub nasul polițiștilor care îl filau. Au trecut nouă ani de la fuga lui Ghiță și nici în ziua de astăzi nu este clar când și pe la ce punct de frontieră a scăpat spre Serbia.
Ancheta a rămas în adormire ani de zile. Structura DNA a fost practic desființată după uriașul scandal „Portocală", regizat de Sebastian Ghiță. Printr-o decizie de la centru, toate dosarele importante de la DNA Ploiești au fost preluate la structura centrală a acestei unități de parchet. Abia în 19 octombrie 2022, la șase ani de la declanșarea anchetei, DNA București a anunțat că a trimis în judecată cauza. Inculpați sunt Sebastian Ghiță și alte două personaje, oameni din anturajul fostului politician, al căror nume a fost anonimizat. Faptele pentru care cei trei au fost deferiți justiției datează din 2010-2014, astfel că dosarul este sortit prescripției.
Oamenii din anturajul familiei Ghiță s-au temut să dea declarații în fața procurorilor DNA. Știau că Ghiță are relații în SRI și se temeau pentru viața și afacerile lor să ofere detalii cu privire la modul de operare al fostului deputat. Așa s-a ajuns la un subterfugiu unic în anchetele penale românești. Ca să nu devină vulnerabili în fața preaputernicului Ghiță, aceleași persoane au dat declarații de martori atât cu identitate reală cât și cu identitate protejată.
În declarațiile asumate cu identitatea reală, informațiile erau lipsite de valoare juridică: „nu știu, nu-mi aduc aminte", în cele sub protecția anonimatului, probele au fost aur pentru procurori. Cât timp ultimul dosar de corupție al lui Ghiță s-a aflat în camera preliminară la Tribunalul Prahova, apărătorii fostului inculpat au cerut insistent să afle cine sunt persoanele care au contribuit la adunarea probelor împotriva inculpaților. Potrivit actelor din dosar studiate de Libertatea, avocații au cerut:
Emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, prin care să se solicite comunicarea către judecătorul de cameră preliminară a următoarelor informații și răspunsuri: 1. Cine este persoana care, în concret, a procedat la înregistrarea convorbirilor. 2. Inculpatul a solicitat, în esență, emiterea unor adrese către DNA Structura Centrală și SRI cu solicitarea de a se comunica daca SRI a efectuat activități sau a acordat sprijin organelor de urmărire penală în cadrul dosarelor (...), iar în caz afirmativ să se comunice în ce au constat aceste activități. 3. Emiterea unei adrese către DNA Structura Centrală pentru a comunica dacă procedura aferentă atribuirii calității de martor amenințat pentru fiecare dintre persoanele cu pseudonimele ... a avut temei legal.
Raportul SRI a venit greu, după mai multe amânări, și a fost favorabil inculpaților. Instanța a decis astfel „excluderea din materialul probator a declarațiilor formulate de martora Socol Irina (n.r. - reprezentanta companiei IT Siveco, denunțătoare în mai multe dosare penale) cu identitatea protejată Nanău Lucică la datele de 12.04.2016, 18.04.2016, 21.04.2016, 06.10.2016, 25.10.2016, 23.02.2017 și 09.05.2019", potrivit portalului instanțelor de judecată.
Cea de-a doua mare problemă care a dus la restituirea rechizitoriului la DNA a vizat schimbarea încadrării juridice. Instanța de judecată a apreciat că „este contrară regulilor de claritate și previzibilitate a conținutului actului de sesizare" schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune de trafic de influență în 5 infracțiuni de trafic de influentă pentru care, ulterior prin rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților. În plus, judecătorii prahoveni au considerat că în rechizitoriu faptele de care este acuzat Ghiță și ceilalți inculpați au descriere „echivocă", nu una succintă, procurorul rezumându-se la „expunerea unei situații de fapt generaliste.
„Judecătorul de cameră preliminară a constatat deja că actul de sesizare conține o descriere echivocă a faptelor reținute în sarcina inculpatului, fără a fi realizată identificarea numărului de acte materiale ce intră în componența presupuselor infracțiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și trafic de influență în formă continuată, fără o prezentare concretă a fiecărui act material ce intră în latura obiectivă a infracțiunilor continuate, fără indicarea datei ultimului act material, lipsind descrierea elementelor materiale care s-ar circumscrie laturii obiective a infracțiunilor imputate, nefiind precizat în ce anume a constat presupusa acțiune de determinare circumscrisă infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și nici presupusele acțiuni ale inculpatului de pretindere și primire a sumelor de bani evocate în actul de sesizare, lipsind coordonatele de timp și loc ale comiterii faptelor imputate", se arată în documentul citat.
În concluzie, Tribunalul Prahova și ulterior Curtea de Apel Ploiești au stabilit că inculpații din dosarul în discuție au avut parte de un rechizitoriu confuz, motiv pentru care nu-și pot face apărarea și deci nu pot avea parte de un proces echitabil. Rechizitoriul în dosarul „Taxe pentru contracte IT" a fost restituit la DNA de două ori, prima dată în iulie 2023, iar ultima dată pe 19 septembrie 2025, când instanța a fost din nou nemulțumită de ultimile modificări aduse actului de acuzare.
Dosarul „Tracia-Asesoft" a fost primul caz in care Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată. Procesul a stat pe rolul instanțelor peste 10 ani. În martie 2016, Curtea de Apel București a încetat procesul penal în cazul fostului deputat, dar si al celorlalti inculpati, ca urmare a prescrierii faptelor. Instanța i-a obligat totuși pe inculpați la plata prejudiciului de 1,7 milioane de lei, iar ANAF a recuperat întreg prejudiciul plus penalități în 2019.
Dosarul Hidro Prahova, o anchetă care a început „en fanfare" în 2015, cu o lungă listă de inculpați celebrii (Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta, Mircea și Vlad Cosma, Vladimir Ciorbă etc). Sebastian Ghiță, deputat la acel moment, era acuzat de săvârșirea infracțiunilor de sprijinirea unui grup infracțional organizat. Membrii grupării, sprijinite de Ghiță, erau acuzați că și-au însușit în interes propriu aproape 8 milioane de lei din fondurile destinate unei lucrări de amploare care viza modernizarea rețelelor de canalizare din Prahova. Sebastian Ghiță nu a fost trimis niciodată în judecată în această cauză. Pur și simplu dosarul a dispărut în neant, după decapitarea structurii DNA de la Ploiești. Oricum faptele sunt vechi din 2011- 2015, intervenind deja termenul de prescripție.
Dosarul foștilor șefi din poliția Prahova, în care Sebastian Ghiță a fost acuzat printre altele de dare de mită, șantaj, cumpărare de influență, conducere fără permis a fost finalizat cu achitarea fostului deputat.
Dosarul Asesoft în care Sebastian Ghiță este inculpat alături de fostul deputat PSD și fost primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu. Ghiță a fost acuzat de dare de mită, instigare la abuz în serviciu, spălare de bani, pentru că a obținut o finanțare de la bugetul local, în valoare de 1.500.000 lei pentru echipa de baschet Asesoft. În schimbul acestui serviciu, primarul Ploieștiului a primit atunci prin intermediul unei firme controlate de Ghiță, o vilă în Ploiești. Acest dosar se află în instanță din anul 2015 și se judecă în prezent pe fond la Tribunalul Prahova. Se discută și aici despre prescrierea faptelor.
Dosarul Ponta-Blair - clasat după șase ani de DNA central. În această cauză, fostul premier, Victor Ponta, a fost acuzat de către procurori că l-ar fi pus pe Ghiță pe listele de candidați la alegerile parlamentare, iar în schimb omul de afaceri ar fi plătit 220.000 de euro - printr-un interpus - pentru a-l aduce pe Tony Blair în România.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un instalator polonez ar putea fi cel mai mare criminal în serie din Europa. E acuzat că a ucis șase femei în vârstă, dar numărul poate crește exponențial
Un instalator din Varșovia, acuzat ca a ucis șase femei in varsta, este in centrul unei anchete care s-ar putea extinde ...
-
Românii se tem că nu-și vor mai permite să plătească utilitățile și serviciile medicale. Cât de pesimiști sunt oamenii cu privire la viitor
Potrivit datelor Eurobarometrului privind percepția europenilor asupra economiei, analizate de Monitorul Social, un proi ...
-
O mega-furtună magnetică a lovit Pământul. Oamenii se vor confrunta cu stări de rău câteva zile
Daca te simți mai obosit ca de obicei sau te doare capul fara un motiv anume, sa știi ca nu este de vina doar inceputul ...
-
Ce ideologie politică preferă oamenii cu inteligența scăzută. Concluzia unui studiu american
Ideologia politica preferata a oamenilor cu inteligența scazuta este naționalismul creștin. Rezultatul a fost obținut in ...
-
Procurorul General al Floridei dă în judecată Pfizer și pe CEO-ul acesteia pentru afirmațiile legate de vaccinul COVID-19
Procurorul general al Floridei, James Uthmeier, a intentat joi un proces impotriva Pfizer (PFE.N) și a CEO-ului sau, Alb ...
-
Noutati din transumanism: Mini-creiere "în farfurie" dezvoltă de la sine structuri asemănătoare ochilor
Benjamin deține un masterat in antropologie de la University College London și a lucrat anterior in domeniile neuroștiin ...
-
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Bolile cardiovasculare (BCV) nu se anunța intotdeauna printr-o durere puternica in piept, iar uneori primul semnal pe ca ...
-
Un român a pornit într-o cursă nebunească prin Italia: a furat mai multe mașini, printre care și un BMW, a atacat două femei și a lovit un polițist
Un roman a fost identificat de polițiștii italieni dupa o serie de jafuri și agresiuni comise in nordul țarii. În ...
-
Rusia amenință cu un „război spațial la scară largă" dacă Occidentul blochează constelația rusă Rassvet
Rusia a avertizat Statele Unite ca ar putea izbucni un „razboi spațial la scara larga" și ca Moscova ar putea dobo ...
-
Scene uluitoare la Timișoara! Părinții s-au luat la bătaie în tribune, la un meci de handbal junioare
„Constantin Jude" din Timișoara, ieri (duminica, 4 octombrie), mai mulți suporteri-parinți s-au incaierat in tribu ...
-
Navă lovită de drone, scufundată în Marea Neagră. Două persoane au murit, iar 11 membri ai echipajului au fost salvați. Răniții, transportați cu elicopterul
O nava turceasca incarcata cu cereale a fost lovita de o drona in Marea Neagra, in zona din sud-estul Platformei Pescaru ...
-
Ciuma din Siberia se extine și poate fi începutul unei noi pandemii: O uzină din Irkutsk impune masca, spitalele intră în carantină
Situația sanitara din regiunea Irkutsk, Siberia, este invaluita in incertitudine dupa moartea unei angajate a unui labor ...
-
România va trece la ora de iarnă mult mai devreme decât anul trecut pentru că 2026 are o particularitate ciudată. În 2027 va fi invers!
Romania va reveni in aceasta toamna la ora standard, iar schimbarea vine intr-un an cu o particularitate rara de calenda ...
-
S-a mai întâmplat cu 1000 de ani înainte de rugaciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani. Ce-a pățit Regele David?
În noaptea dinaintea morții Sale, Iisus a intrat in gradina Ghetsimani și S-a rugat in așa chin, incat sudoarea Lu ...
-
Trei frați au construit un imperiu media bazat pe AI cumpărând site-uri legitime și transformându-le în ferme de conținut zombie cu 50 de milioane de vizualizări lunar
Brown Brothers Media este cea mai mare companie media despre care nu ați auzit niciodata - bazata pe IA, scriitori falși ...
-
Risc major pentru omenire - Peste o treime din populația lumii este expusă la niveluri periculoase de poluare cu ozon
Valurile de caldura și incendiile forestiere, combinate cu emisiile generate de activitatea umana, au expus in acest an ...
-
Un agent patogen rezistent la toate medicamentele, identificat în Africa. Este al doilea caz documentat la nivel mondial
O tulpina de Candidozyma auris, denumita anterior Candida auris, s-a dovedit rezistenta la toate cele patru clase de med ...
-
Polonezii fac orice pentru ca femeile lor să avorteze copiii nedoriți: Ce metodă au găsit pentru a ocoli legea
Activistii polonezi au lansat o noua metoda de distributie, ca parte a eforturilor lor continue de a ocoli interdictia a ...
-
Un membru-cheie al grupării de hackeri „ShinyHunters", care a compromis sistemele FBI, a fost arestat în Iordania
Un membru-cheie al gruparii de hackeri cunoscuta sub numele de „ShinyHunters", care a anuntat ca a compromis siste ...
-
"Inteligența artificială este mai periculoasă decât credem. Firmele AI sunt iresponsabile", avertizează un fost angajat al OpenAI care și-a dat demisia
David Robinson, un responsabil cu siguranța din cadrul OpenAI a parasit compania, avertizand ca cultura acesteia este co ...
-
Fosta soție româncă a dictatorului Bokassa, jefuită de două ori. A rămas fără aproape 800.000 de euro: "Au răscolit toată casa"
Gabriela Dramba, fosta soție a imparatului Republicii Centrafricane, Jean-Bédel Bokassa, a fost jefuita de doua o ...
-
Locurile în care nu trebuie să-ți ascunzi niciodată banii: În cazul unui jaf, hoții vor ști direct unde să meargă
Crezi ca ai gasit ascunzatoarea perfecta pentru economiile tale? Adevarul este ca mulți dintre noi alegem locuri pe care ...
-
Cercetătorii au găsit o fâșie de uscat ascunsă sub mare. Descoperirea poate rescrie istoria a doua insule celebre
Doua insule celebre din Marea Mediterana ar fi fost legate printr-o fașie de uscat. Este vorba despre Sicilia și Malta. ...
-
Planeta intră pe un „teritoriu necunoscut". Temperatura medie a oceanelor lumii a atins un nou record
Temperatura medie a oceanelor lumii a atins in iunie un nou record, iar oamenii de știința avertizeaza ca planeta ar put ...
-
Cercetătorii deschid o nouă frontieră în fizică: Au apărut primele dovezi experimentale ale unui nou tip de magnetism
O echipa internaționala de fizicieni a obținut primele dovezi experimentale ale altermagnetismului, o forma de magnetism ...
-
Canada se pregătește pentru o invazie americană, un scenariu care în trecut era de neimaginat
Premierul canadian Mark Carney a recunoscut saptamana trecuta ca s-a pregatit pentru un scenariu odata de neimaginat: o ...
-
România riscă o criză majoră de electricitate. Dunărea scade, Cernavodă rămâne oprită în octombrie, iar Transelectrica pregătește măsuri de criză
Romania incepe luna octombrie 2026 intr-o situație extrem de vulnerabila pe plan energetic, cauzata de seceta, debitul a ...
-
În curând SUA o să scoată documente despre inteligența care trăiește ascunsă pe Pământ. Ipoteza controversată analizată de cercetătorii de la Harvard
Fenomenele aeriene neidentificate au captat din nou interesul autoritaților, generand o ipoteza fascinanta care a facut ...
-
Dezastru pe cer: Rețelele sociale s-au umplut de fotografii cu chemtrails. Și de conspirații deopotrivă
Rețele de socializare sunt pline zilele acestea de imagini cu dare de condensare lasate de avioane. Teoria „chemtr ...
-
5,1 milioane de români trăiesc și muncesc în țări din Europa. Cei mai mulți în Marea Britanie - 1,4 milioane. Populația României scăde în 2026 sub 19 milioane de locuitori
Aproximativ 5,1 milioane de romani traiesc in țari din Europa. Cea mai numeroasa comunitate romaneasca este in Marea Bri ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu