• Tweet

Guvernul demis al lui Ilie Bolojan a adoptat o strategie pentru biodiversitate care depășește cu mult administrarea curentă a țării. Sub presiunea unui jalon PNRR de aproape un miliard de euro, Executivul interimar a programat până în 2030 noi restricții teritoriale, criterii pentru selectarea barajelor care pot fi înlăturate și o hartă ce urmează să devină „bază obligatorie pentru avizarea" hidrocentralelor.

Documentul nu oprește imediat proiecte precum Tarnița-Lăpuștești sau Neptun Deep, dar construiește instrumentele administrative care vor putea fi folosite ulterior pentru întârzierea, condiționarea, relocarea sau chiar respingerea unor investiții energetice și de infrastructură.

Mai grav, toate acestea au fost adoptate de un Guvern demis, fără evaluare strategică de mediu, cu impact bugetar declarat zero și cu mai multe erori juridice rămase în forma finală.

Poate un Guvern demis să stabilească politica de mediu până în 2030?

Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură la 5 mai 2026. Potrivit articolului 110 alineatul (4) din Constituție, un Guvern aflat în această situație îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice.

Codul administrativ dezvoltă această limită și spune că Guvernul demis trebuie să asigure gestionarea curentă a statului, fără să promoveze politici noi.

Or, Strategia națională pentru conservarea biodiversității 2026-2030 nu se limitează la menținerea activității curente. Ea programează pentru următorii ani: o hartă națională obligatorie în autorizarea hidrocentralelor; desemnarea prin acte normative a coridoarelor ecologice; introducerea unor restricții în documentațiile de urbanism; sancțiuni pentru autoritățile care nu preiau noile cerințe; criterii pentru identificarea barajelor propuse spre înlăturare; mecanisme financiare care vor pune anumite sectoare economice să finanțeze conservarea biodiversității.

Nota de fundamentare încearcă să anticipeze problema și susține că hotărârea „nu promovează o politică nouă". Numai că, în același document, Guvernul afirmă că actul pune în aplicare o măsură prevăzută în Programul de Guvernare 2025-2028. Mai mult, temeiul ales este articolul 25 litera e) din Codul administrativ, adică exact norma prin care Guvernul aprobă strategii și politici publice.

Așadar, Executivul susține că nu creează o politică nouă, dar adoptă o strategie care stabilește direcția de acțiune a statului până în 2030.

Hotărârea și nota de fundamentare sunt semnate de mai mulți miniștri interimari. Ilie Bolojan apare atât ca prim-ministru, cât și ca ministru interimar al Energiei, deși sectorul energetic este unul dintre cele mai afectate de viitoarele restricții.

Urgența PNRR, invocată după expirarea termenului

Guvernul a justificat adoptarea prin necesitatea îndeplinirii jalonului PNRR și evitarea unei penalități de 972,4 milioane de euro.

Termenul jalonului era însă 30 iunie 2026, iar strategia a fost adoptată abia la 23 iulie. La acel moment, termenul era deja depășit.

Pericolul pierderii banilor europeni poate explica graba Guvernului chiar și după expirarea termenului, dar nu înlătură limitele constituționale ale unui Executiv demis și nici obligația de a fundamenta corect efectele economice, juridice și de mediu ale actului.

PNRR nu transformă automat orice măsură într-un act de administrare curentă și nu acordă Guvernului interimar libertatea de a stabili politici noi pentru următorii patru ani.

Strategia care afectează mediul, scutită de evaluarea de mediu

Cea mai serioasă problemă procedurală privește modul în care strategia a fost exceptată de la evaluarea strategică de mediu.

Prin decizia etapei de încadrare nr. 4 din 11 mai 2026 s-a stabilit că strategia nu necesită raport de mediu, evaluare adecvată și aviz de mediu. Motivarea susține că documentul nu creează cadrul pentru autorizarea unor proiecte cu impact semnificativ.

Afirmația intră în contradicție directă cu strategia, care prevede textual că viitoarea hartă a zonelor incompatibile cu hidroenergia va fi folosită drept „bază obligatorie pentru avizare".

Cu alte cuvinte, autoritatea a decis că strategia nu stabilește criterii de autorizare, deși documentul spune expres că unul dintre rezultatele sale va deveni obligatoriu pentru avizare.

Strategia mai intervine în energie, transporturi, extracția resurselor, gospodărirea apelor, urbanism și amenajarea teritoriului, domenii pentru care legislația privind evaluarea strategică de mediu cere o analiză atentă atunci când un plan creează cadrul viitoarelor autorizări.

Această contradicție poate deveni unul dintre cele mai puternice argumente într-un eventual proces pentru anularea hotărârii sau a deciziei de încadrare.

Harta care poate deveni filtru obligatoriu pentru orice hidrocentrală

Acțiunea B.1.6.1.3 prevede realizarea, în perioada 2026-2030, a unui studiu național care va identifica și cartografia zonele în care hidrocentralele, „inclusiv microhidrocentralele", sunt incompatibile cu obiectivele de conservare a biodiversității.

Rezultatele trebuie integrate în evaluările de mediu, în documentațiile de planificare energetică și în procedurile de autorizare, „ca bază obligatorie pentru avizare".

Formula este neobișnuit de puternică pentru un simplu studiu. Strategia nu explică însă prin ce act va fi aprobată harta, ce metodologie va fi folosită, la ce scară vor fi delimitate zonele, dacă harta va putea fi contestată, cine soluționează conflictele dintre hartă și planurile energetice deja aprobate, ce se întâmplă cu proiectele aflate în curs de autorizare.

Nu este instituit, deocamdată, un moratoriu asupra hidrocentralelor. Totuși, după realizarea hărții, ignorarea acesteia de către o autoritate poate deveni motiv pentru atacarea acordului de mediu.

Tarnița-Lăpuștești este unul dintre proiectele expuse. Acumularea prin pompaj este, tehnic și juridic, tot o amenajare hidroenergetică, iar strategia nu o exceptează expres.

În partea narativă a strategiei apare o excepție pentru proiectele „în construcție, declarate obiective de siguranță națională". Excepția lipsește însă din tabelul acțiunilor, iar formularea pare să impună cumulativ ambele condiții. Tarnița nu este în construcție, astfel încât protecția sa nu este deloc clară.

Ministerul Energiei apare alături de Ministerul Mediului între instituțiile responsabile, dar strategia nu îi acordă un drept de veto și nu cere acordul său expres asupra rezultatului final.

Statul pregătește lista barajelor care „pot fi înlăturate"

Obiectivul A.3.5 prevede realizarea până în 2028 a inventarului național al barierelor artificiale de pe cursurile de apă. Ulterior, Ministerul Mediului și Administrația Națională „Apele Române" vor stabili, prin ordin, criteriile pentru identificarea barierelor propuse pentru îndepărtare.

Până în 2030 trebuie realizat inventarul barierelor care „pot fi înlăturate". Hidroelectrica, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Romsilva, ANIF și autoritățile locale sunt obligate să participe la realizarea inventarelor. Nu apar însă între instituțiile care stabilesc criteriile de selecție. Astfel, Hidroelectrica poate fi pusă să contribuie la inventarierea propriilor active fără să aibă un rol formal în stabilirea regulilor după care acestea ajung pe listă.

Documentul nu dispune demolarea automată a barajelor. Pentru îndepărtarea efectivă vor fi necesare decizii, autorizații și finanțări ulterioare.

Există și o limită importantă în dreptul european. Regulamentul UE privind refacerea naturii cere ca, la îndepărtarea barierelor, să fie vizate cu prioritate cele învechite, care nu mai sunt necesare pentru producția de energie regenerabilă, alimentarea cu apă, navigație sau protecția împotriva inundațiilor.

Marile baraje funcționale ale Hidroelectrica nu pot fi, așadar, tratate la fel ca pragurile abandonate. Totuși, includerea unui activ pe o listă oficială poate afecta evaluarea sa economică, poate obliga compania să analizeze deprecierea și, înainte de publicare, poate ridica probleme de informare a pieței de capital.

Performanța administrației, măsurată în hectare cu restricții

În domeniul urbanismului, strategia introduce printre indicatorii de performanță „suprafața zonelor cu restricții de construire pentru protecția biodiversității", exprimată în hectare.

Un alt indicator este ponderea proiectelor de dezvoltare condiționate de evaluări de impact asupra biodiversității.

Problema nu este existența unor restricții justificate, ci modul în care este măsurată performanța. Strategia nu stabilește un prag optim, o limită maximă, un raport cu necesarul de locuințe și infrastructură sau un indicator care să demonstreze beneficiul ecologic efectiv.

În aceste condiții, o autoritate poate raporta drept progres simpla creștere a suprafeței pe care nu se mai poate construi, indiferent dacă interdicția este proporțională sau dacă produce rezultate reale pentru biodiversitate.

Mecanismul este completat de acțiunea B.1.1.1.2, care cere introducerea unor termene și sancțiuni pentru nepreluarea prevederilor în documentațiile de urbanism.

Strategia nu stabilește încă cine va fi sancționat și în ce condiții. Pentru aceasta va fi necesară modificarea legii. Direcția este însă clară, autoritățile locale nu vor avea doar recomandarea, ci obligația de a integra noile restricții.

Coridoarele ecologice intră în sistemele de autorizare

Acțiunea A.1.1.5 prevede desemnarea coridoarelor ecologice prin acte normative până în 2028 și integrarea acestora în sistemele GIS ale autorităților centrale, locale „și de autorizare".

O linie electrică de 400 kV, o conductă de transport al gazelor, o autostradă sau o cale ferată poate fi amplasată în afara unei arii naturale protejate, dar poate intersecta un viitor coridor ecologic.

Simpla introducere într-un sistem GIS nu produce automat o interdicție. Efectul va depinde de regimul juridic care va fi stabilit prin actele normative ulterioare. Acestea pot însă impune schimbarea traseului, studii suplimentare, pasaje pentru faună sau chiar interdicții de amplasare în anumite zone.

Transelectrica și Transgaz nu sunt menționate între instituțiile responsabile pentru această acțiune. Ministerele Energiei și Transporturilor au participat la consultările interministeriale, dar operatorii care cunosc efectiv rețelele și proiectele viitoare nu au un loc formal în mecanismul prevăzut de strategie.

Gazul este exceptat de la plată, dar Neptun Deep rămâne expus altor restricții

Acțiunea B.1.6.1.1 cere crearea unor mecanisme financiare prin care sectoarele energetic și extractiv să contribuie la conservarea biodiversității. Din mecanism sunt excluși explicit combustibilii fosili.

Rezultatul este paradoxal, pentru că hidroenergia, energia eoliană și exploatarea resurselor minerale pot fi puse să plătească, în timp ce extracția petrolului și gazelor este exceptată.

Nota de fundamentare afirmă însă că actul nu are impact asupra mediului concurențial și asupra ajutoarelor de stat, fără să explice de ce activități economice comparabile din perspectiva impactului asupra biodiversității sunt tratate diferit.

Pentru Neptun Deep, strategia nu creează un blocaj imediat, pentru că proiectul nu intră sub harta hidrocentralelor, este exclus din mecanismul financiar, iar autorizațiile deja emise nu sunt desființate retroactiv.

Riscul poate apărea la viitoare modificări sau extinderi, prin obiectivele privind restaurarea habitatelor marine și extinderea zonelor protejate.

Gazul nu beneficiază nici de prezumția de interes public superior pe care Regulamentul UE 2024/1991 o acordă, în anumite condiții, proiectelor de energie regenerabilă, rețelelor și stocării. Aceasta nu înseamnă că un proiect de gaze nu poate fi declarat de interes public superior, ci doar că trebuie să demonstreze acest lucru de la caz la caz.

Erori juridice rămase în strategia adoptată

Graba adoptării este vizibilă și în forma finală a documentului. Obiectivul A.3.1 trimite la un „Regulament (UE) 2024/1191". Actul privind refacerea naturii este, în realitate, Regulamentul 2024/1991.

Acțiunea B.1.1.1.2 cere modificarea anexei III din Legea nr. 5/2000. Numai că anexa III privește monumentele istorice și patrimoniul cultural, în timp ce ariile naturale protejate se găsesc în anexa I. Cel mai probabil, autorii au confundat „Secțiunea III" a Planului de amenajare a teritoriului național cu „anexa III" a legii.

În plus, acțiunea A.1.1.1 vorbește despre protecția strictă a 10% din teritoriu, în timp ce coloana de ținte folosește noțiunea de „zone prioritare pentru biodiversitate", fără să o definească și fără să explice dacă este echivalentă juridic cu protecția strictă.

Fiecare eroare poate fi prezentată separat drept o simplă scăpare materială. Împreună, ele arată însă că Guvernul demis a adoptat în grabă un document cu efecte potențial majore, fără să clarifice nici măcar conceptele și temeiurile legale pe care viitoarele autorități trebuie să le aplice.

O strategie care nu blochează astăzi, dar pregătește blocajele de mâine

Strategia nu închide imediat hidrocentrale și nu oprește Neptun Deep. Pericolul său constă în faptul că se construiesc instrumente administrative cu o formulare suficient de largă pentru a deveni, în anii următori, surse de incertitudine și litigii.

Cel mai ridicat risc îl au hidrocentralele noi, în special acumulările prin pompaj precum Tarnița-Lăpuștești și microhidrocentralele. Barajele funcționale sunt mai bine protejate de dreptul european, dar pot fi supuse unor noi obligații și costuri. Infrastructura liniară (rețele electrice, conducte, autostrăzi și căi ferate) va fi expusă viitorului regim al coridoarelor ecologice.

Toate acestea ar fi impus o evaluare strategică de mediu completă, o analiză economică reală și o dezbatere politică desfășurată de un Guvern cu puteri depline.

În schimb, România a primit o strategie adoptată de un Executiv demis, după expirarea termenului PNRR, cu impact bugetar declarat zero și cu studii viitoare ridicate de pe acum la rangul de „bază obligatorie pentru avizare".