Incident misterios în largul Atlanticului de Sud: ce a determinat un petrolier să se învârtă în cerc?
Postat la: 08.06.2020 |
În noaptea de 31 mai, echipajul petrolierului Willowy care naviga în largul coastelor Africii de Sud, în sudul oceanului Atlantic, şi-a anunţat superiorii că vasul se învârteşte în cerc, fiind imposibil de controlat, şi că alte patru vase se află în aceeaşi situaţie, riscând să intre în coliziune, relatează Sky News. Presupunerea imediată a echipajului a fost că vasele sunt împinse de curenţi puternici, doar că nu era cazul de aşa ceva în acea regiune din sudul Oceanului Atlantic, la vest de oraşul sud-african Cape Town.
Fenomenul misterios a mai putut fi observat în apropierea unor porturi din China, în special în apropierea terminalelor petroliere şi instalaţiilor guvernamentale, dar petrolierul nu se afla într-o asemenea situaţie. Cercetătorii care monitorizează aceste incidente de-a lungul coastei chineze le pun pe seama interferenţelor GPS care afectează sistemul de urmărire de la bordul vaselor comerciale cu care acestea trebuie dotate potrivit legislaţiei internaţionale. Tehnologia AIS (sistem de identificare automată) permite trasmiterea unor date unice de identificare precum locaţia GPS, direcţie şi viteză către alte vase din proximitate. Totodată, semnalele sunt captate de sateliţi care monitorizează acţiuni suspecte, între care contrabandă, pescuit ilegal, dar şi comerţ ilegal cu petrol.
Astfel că rutele în cerc în largul costelor Chinei au fost explicate prin interferenţele GPS care au apărut odată cu sancţiunile impuse de SUA Iranului, potrivit experţilor agenţiilor de informaţii. Însă organizaţiile de mediu SkyTruth şi Global Fishing Watch au semnalat fenomene similare şi în zone inexplicabile precum în interiorul ţărmurilor din San Francisco. Locaţiile reale ale navelor erau de fapt la sute de mile distanţă în apropierea terminalelor petroliere sau în locaţii unde se produc de regulă astfel de interferenţe GPS. Willowy nu se încadra însă în aceste situaţii.
Petrolierul operat de o companie din Singapore a virat brusc spre tribord şi a început să se mişte în cerc în jurul orei 1 dimineaţa. Echipajul a raportat că nava nu putea fi manevrată pentru restabilirea direcţiei de navigare şi alte patru nave erau prinse în spirale similare din motive necunoscute. Experţii spun că bruiajele GPS pot avea consecinţe grave, erorile de navigare fiind responsabile pentru jumătate din decesele pe mare. Astfel de tactici au fost atribuite Corpurilor Revoluţionare Iraniene pentru a momi vasele comerciale în apele iraniene, în timp ce Chinei i s-au atribuit capacităţi de a determina localizări false ale navelor la mii de mile distanţă.
Echipajul petrolierului Willowy era la curent cu toate aceste riscuri, dar ele nu se aplicau zonei în care se afla nava - la mare distanţă de strâmtoarea Ormuz sau în disputata Mare a Chinei de Sud. Explicaţiile puteau fi altele, mai ales că Agenţia Spaţială Europeană a descoperit că altceva s-ar putea petrece aici. Ar putea avea legătură cu ceva ce se numeşte Anomalia Atlanticului de Sud: forţa câmpului magnetic îşi pierde din intensitate pe arie cuprinzătoare din Africa până America de Sud, afectând sateliţii şi navele spaţiale. În ultimii 50 de ani intensitatea câmpului magnetic în această regiune s-a diminuat rapid, iar aria însăşi, care s-a mărit considerabil, s-a deplasat către vest.
Pe parcursul ultimilor cinci ani, un al doilea centru de intensitate scăzută s-a format la sud-vest de Africa, foarte aproape de locul de navigaţie a petrolierului. O teorie privind această slăbire a câmpului magnetic este că ar fi semnul că Pământul se îndreaptă către o inversare a polilor magnetici. Asta s-ar întâmpla pe parcursul a două secole, timp în care ar exista mai mulţi poli magnetici, de nord şi de sud, în mai multe părţi ale lumii. Impactul asupra vaselor ar fi uriaş în măsura în care acestea se bazează pe compasuri magnetice pentru navigaţie. Atunci navele nu doar că s-ar învârti în cerc, dar nici nu şi-ar da seama de acest lucru. Însă navele moderne precum Willowy folosesc pentru navigaţie girocompasurile care determină nordul pe baza gravitaţiei şi axei de rotaţie. Acestea, alături de alte sisteme, determină nordul adevărat pentru a menţine un vas pe ruta sa.
Dacă acesta ar fi cumva scos din funcţiune, ar putea apărea probleme precum rutele în cerc. Echipajul ghidat şi de echipele de la ţărm a descoperit că, într-adevăr, girocompasul principal al navei nu mai funcţiona corect. Nava şi-a reluat navigarea după ce activat girocompasul secundar şi s-a folosit şi de un vechi compas magnetic pentru acurateţe sporită. Compania a descris o defecţiune care va fi remediată îndată ce nava va ajunge într-un port. Cât despre celelalte nave afectate de acelaşi fenomen, un purtător de cuvânt al companei care operează vasul a spus:; „S-a presupus iniţial că o cauză a învârtirii în cerc au fost curenţii puternici, iar echipajul a perceput că şi celelalte vase sunt în aceeaşi situaţie".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu