• Tweet

Dintr-o Notă-Raport de la sfârșitul anului 1973, aflăm că Securitatea găsise în bagajele studentei americane Jacobson Nora două exemplare dintr-o piesă de teatru avându-l ca erou pe studentul ceh Jan Pallach - studentul care își dăduse foc în anul 1968 ca protest față de înăbușirea revoluției de la Praga de către trupele sovietice.

Piesa, având titlul „Requiem pentru Jan", era însoțită de scrisoarea autorului, Ion Coja (lingvist, lector la Facultatea de Litere a Universității București), adresată lui Ioan Petru Culianu, pe atunci la Milano. Coja îl ruga să facă demersuri ca piesa să fie tradusă și publicată. Desigur, Securitatea a inițiat investigații amănunțite.

Având în vedere seriozitatea „afrontului" adus de Ion Coja, pe 13 aprilie 1974 ofițerul care conducea cazul a cerut să se analizeze aplicarea unei pedepse penale. La câteva zile, pe 27 aprilie 1974, Securitatea a primit un raport al lui Cornel Dinu, căpitanul echipei de fotbal al Clubului Dinamo al Ministerului de Interne, solicitat și el de către Coja să scoată piesa din țară. Cornel Dinu „anunță și predă materialele primite de la Ion Coja". (Informațiile și citatele sunt din dosarul I 049475 privind „Dramaturgul", vol. I-IV, Arhiva CNSAS.) În pregătirea procesului penal, un ofițer de securitate a discutat cu Cornel Dinu să facă un denunț, piesă cheie în inițierea acțiunii penale. La 8 iunie 1974, Securitatea a solicitat Comitetului de partid al Centrului Universitar București acordul pentru efectuarea actelor de cercetare penală. Lui Ion Coja i se imputa încălcarea legii privind contactele cu străinii și a prevederii care sancționa „propaganda împotriva orânduirii socialiste". Desigur, acordul a fost dat.

În aceeași lună, la 23 iunie 1974, Securitatea a înregistrat discuția telefonică dintre Coja și exilatul Traian Filip despre un proiect de călătorie a lui Coja în Podișul Sinai. Traian Filip era secretarul personal al lui Iosif Constantin Drăgan, magnatul tracolog. Nota din 28 iunie a unui colaborator al Securității aduce mai multe informații. Între timp, Ion Coja se întâlnise cu Constantin Drăgan, pe care-l căutase la „Athenee Palace" pentru a-i vorbi despre intențiile lui de cercetare în Podișul Sinai „unde se crede că ar exista urme ale unor români aduși ca robi în zona Sinaiului cu mai multe secole în urmă". Lingvistul dorea ca Drăgan să-i finanțeze cercetarea, iar acesta i-a cerut un plan detaliat și un cost estimativ. Pentru aprobările interne, Ion Coja miza pe faptul că o medita pe fiica șefului de cabinet al Secretarului General al PCR, „tov. Manea" (conform dosarului).

Securitatea nu a mai dat curs acțiunii penale, în schimb l-a chemat la sediul ei și l-a „avertizat" la 2 iulie 1974.. În luna ianuarie 1975, Securitatea a hotărât închiderea dosarului de urmărire infomativă cu numele de cod „Dramaturgul".

Clar, personajul Ion Coja nu este convențional. S-a înscris în PCR în anul 1969 și a fost ales membru în Biroul Organizației de Bază pe facultate, dovadă că obținuse încrederea Partidului. În același timp, scrisese piesa „Requiem pentru Jan", care dădea bătaie de cap autorităților. Publicarea piesei (notează un ofițer de securitate) putea avea „implicații politice nefavorabile statului nostru". Coja avea legături cu legionari (între alții, Petre Țuțea) și audia posturile de radio Europa Liberă și Vocea Americii.

O șansă pentru cercetători, lui Ion Coja i se deschide un nou dosar de urmărire informativă în luna iunie 1981 (cu numele de cod „Iohan"). Motivul: „și-a manifestat public dezacordul față de politica internă a partidului și statului nostru" la Adunarea generală a Asociației scriitorilor din București. („Stimați colegi, se minte cam mult în țara asta", declarase, printre altele, Coja.) În paralel publică în revistele pe linie Luceafărul și Flacăra „alături de scriitorii care combat tendințele evazioniste și estetizante situându-se pe poziții realiste și ferme". Acest comportament cu două fețe, la care se adaugă invitarea sa frecventă la mesele rotunde de la Televiziune, fac ca de prin 1982 să fie suspectat de literații din jur „pentru colaborarea sa cu organele de stat.

La 5 iunie 1982 se închide și acest dosar de urmărire informativă. Nu apar altele până în 1989 (mai precis: nu au intrat în Arhiva CNSAS până acum câțiva ani) deși închiderea și deschiderea de dosare este curentă în cazul persoanelor sensibile pentru Securitate. Fiind membru de partid, nu pot fi găsite dosare de rețea (de colaborator) pe numele lui Ion Coja, căci dacă ar fi fost deschise, erau distruse după fiecare șase luni. Totuși, există încă o sursă de informație, dosarul său de pașapoarte, deloc lipsit de semnificație.

Aflăm din el că Ion Coja călătorise în Franța în 1969, membru al unei delegații a CC al UTC. Urmează cîțiva ani de pauză. Imediat după „rezolvarea" situației la Securitate, cere să plece în Franța și Italia - lunile iulie și august 1974. În 1979, Ion Coja merge în Italia, invitat la un Simpozion de Tracologie. Călătorește cu soția în Italia, Franța, Anglia și RFG în 1984, pentru 30 de zile. În 1986, turism în RFG, Franța, Anglia și Olanda, timp de o lună. În 1987 se duce în Italia. În 1988, Fundația europeană Drăgan îi finanțează lui și soției o călătorie de 30 de zile în Franța. În 1989 i se aprobă o plecare în interes personal în R.F.Germania, Spania și R.P.Ungaria.

Răspunsul la întrebare: de la caz la caz. În cazul lui Cornel Dinu, dosarul cu nume de cod „Dramaturgul" oferă o concluzie clară. Fotbalistul a livrat Securității un text anticomunist care putea și era gata să-l trimită pe Ion Coja câțiva ani buni în pușcărie. Nu s-a întâmplat, întrucât Coja însuși pare să fi devenit un pion prețios pentru Securitate. După definițiile legii și a bunului simț, Cornel Dinu a colaborat cu Securitatea ca poliție politică. Nu am cercetat până unde a mers această colaborare.

Pentru Ion Coja, evenimentele din perioada 8 iunie - 2 iulie 1974 au fost hotărâtoare. Securitatea făcuse pașii la capătul cărora urma să îl trimită pe autorul piesei anti-sovietice în spatele gratiilor. Renunță la acțiune, după ce Coja a luat legătura cu Iosif Constantin Drăgan, un personaj de mare interes pentru Securitate și, personal, pentru Nicolae Ceaușescu. Vor urma ani în care lingvistul a fost promovat de publicațiile apropiate regimului, a ținut discursuri provocatoare, a călătorit în străinătate aproape an de an, uneori pe banii lui Drăgan, alteori, nu este clar cum, căci veniturile familiei nu pot explica asemenea expediții. Toate aceste fapte susțin teza colaborării lui Ion Coja cu Securitatea, cu sarcini de informare și probabil de influență pe lângă magnatul tracolog, mai convingător decât ar face-o un angajament. De altfel, el apare drept colaborator al Centrului de Informații Externe pe o listă a Departamentului Securității Statului, din luna februarie 1985 - faimoasa listă a celor 200 pusă în circulație de Mădălin Hodor. Relevanța acelui document este însă minoră comparativ cu informațiile indirecte din dosarele lui de urmărire informativă și de pașapoarte. Traiectoria lui Ion Coja, de la amenințarea cu închisoarea, până la condiția de apropiat al lui Drăgan și privilegiat la regimului are o limpezime la care se poate privi cu admirație.

Cornel Dinu a fost numit secretar de stat în Ministerul Sporturilor între anii 1990-1992. În luna noiembrie 2019, a primit distincția de „Cetățean de Onoare a Municipiului București". În luna august 2020, după ce a împlinit vârsta de 72 de ani, a fost introdus de Gabriela Firea pe lista candidaților la Consiliul General al Municipiului București.

Traiectoria lui Ion Coja după anul 1990 reflectă perfect aderențele lui anterioare. După 1990 a devenit președinte al filialei pe București a Uniunii Vatra Românească. Între 1992-1996 a ajuns senator pe lista PDAR. A înființat „Liga pentru Combaterea Anti-Românismului" al cărei titlu îi sugerează bine ethosul. Este autorul unora dintre cele mai grozave texte antisemite publicate în România după 1990. Antisemitismul lui Ion Coja a pus oarecum în umbră, în ochii opiniei publice, antimaghiarismul său, la fel de sistematic, la fel de insolent.

Gabriel Andreescu