Misterul dinţilor de lup prin care viticultorii din Dealul Mare isi protejau butoaiele cu vin de duşmani

Postat la: 24.10.2020 |

În gospodăriile tradiţionale vom regăsi şi astăzi urme străvechi care arată cum înţelegeau ţăranii să lupte cu temerile lor. Nu era o frică de ceva concret, palpabil, ci mai degrabă era o teamă de un rău care s-ar fi putut abate de niciunde asupra casei.

De la colţii de lup înfipţi strategic în cadrul uşii până la boldurile înalte şi ţuguiate din vârful cel mai înalt al acoperişului, totul avea o simbolistică aparte, fără nicio legătură cu esteticul, aşa cum am putea crede la prima vedere. Necazul nu se rezuma doar la boală, la durerea fizică, ci îl regăsim mai ales în răul pe care altcineva, din afara cuibului, l-ar fi putut face casei, gospodăriei cu totul, din invidie, din ranchiună, din duşmănie. Ţăranul român a simţit astfel nevoia să se protejeze cumva, dar nu cu arme, nu cu violenţă, ci cu o reprezentare a ei, cu simboluri pe care şi astăzi le regăsim în arta populară tradiţională.

"Dacă le-am numi superstiţii deja se creează aşa un zid şi parcă îl desconsiderăm pe ţăranul român care era extrem de profund, un trăitor. Eu mă feresc să le spun superstiţii. Când spunem astfel, parcă judecăm. Le-aş numi frici, emoţii. Fricile lor erau date de faptul că oamenii aceştia trăiau într-un contact continuu cu universul şi atunci tot ceea ce vedem în jurul nostru era şi putere şi temere", explică Emilia Savelovici, muzeograf la muzeul Crama de la 1777 din comuna prahoveană Valea Călugărească.

Aici, la Valea Călugărească, în inima podgoriilor din zona Dealu Mare, regăsim o frântură din poveştile străvechi ale moşnenilor care trăiau pentru şi din viticultură. Pentru ei, răul cel mare coborât din văzduh sau poate din ochiul duşmanului invidios, s-ar fi putut abate mai ales asupra butoaielor cu vin. Aşa se explică de ce încă din pragul cramei, dar şi pe portal regăsim "îmblânzitoarele" gândurilor rele, colţii de lup. Emoţiile viticultorilor nu erau date de faptul că vii să le furi vinul, căci se pare că uşa Cramei era imbatabilă. Fricile lor erau de altă natură, şi anume, faptul că în momentul în care tu intri cu o stare de invidie, energie umană vie, vinul, materie vie, se strică!

"La prima vedere par a avea un simplu rol estetic, dar se pare că, rolul lor era unul de apărare. Se pare că viticultorii au „înfierat" subtil acest chenar dublu cu dinţi de lup pentru a <<muşca>>, a <<sfâşia>>, dacă vreţi, gândurile de invidie a celor care intrau în Cramă. Emoţiile viticultorilor nu erau date de faptul că vii să le furi vinul, căci se pare că uşa Cramei era imbatabilă. Fricile lor erau de altă natură, şi anume, faptul că în momentul în care tu intri cu o stare de invidie, energie umană vie, vinul, materie vie, se strică! Erau fricile lor, emoţiile lor faţă de care găseau soluţii optime în vederea restabilirii armoniei, în conformitate cu ordinea bună a lucrurilor", explică muzeograful Emilia Savelovici.

Dinţii de lup, în forma lor stilizată, îi regăsim nu doar în pragul caselor străvechi, ci în aporape întreaga tradiţie popular. Această formă de protecţie împotriva răului o vedem inclusiv la coada lingurii de lemn, la scoarţe, la cruce şi chiar în decorul blidelor din lut. "Sigur poate fi doar o supoziţie, dar atunci de ce regăsim aceşti colţi de lup în toată arta populară de la noi, din Maramureş şi până la Mehedinţi şi Muntenia. Toate aceste chenare au un rol protector, de îmblânzire a spaţiului, a locului", spune Emilia Savelovici.